Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2014

54. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (Pl-x 589/2013). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 589/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

115. Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Iniţiatorii. Nu doresc să ia cuvântul.

Doamnă preşedinte, vă rog frumos să prezentaţi raportul Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Mulţumesc încă o dată.

Comisia noastră a fost sesizată în fond cu proiectul mai sus amintit. Am ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului, dar şi de avizele negative primite de la Comisia juridică şi cea pentru buget. Propunerea a fost respinsă de Senat.

În concluzie, Comisia propune plenului Camerei respingerea propunerii legislative. Această propunere face parte din categoria legilor ordinare.

Raportul de respingere a fost adoptat cu majoritate de voturi şi două abţineri. Camera Deputaţilor, Cameră decizională.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dezbateri generale. Nu sunt.

Merge la votul final, cu propunerea de respingere.