Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2001
![]() |
6. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Zagreb, la 30 septembrie 2000. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 364/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Cu acestea, să trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, respectiv, Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Zagreb, la 30 septembrie 2000. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională are raport de adoptare, este prezentă aici. Rog iniţiatorul să îşi susţină proiectul. |
|
Domnul Pavel Abraham: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de ordonanţă de faţă vizează aprobarea acestui acord, având în vedere faptul că România s-a angajat faţă de Uniunea Europeană să desfăşoare o serie de activităţi specifice, pentru o cât mai rapidă integrare şi pentru securizarea frontierelor. O parte dintre activităţile pe care le-am desfăşurat, vizează să creăm o posibilitate pentru ca cetăţenii străini care stau ilegal sau intră ilegal în România să poată fi returnaţi, în condiţiile stabilite, la statul celălalt. Se vizează aspecte legate de proceduri, de cheltuieli şi alte chestiuni specifice. Ca urmare, vă adresez respectuos rugămintea de a aproba actul normativ în cauză. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc, domnule general. Domnul preşedinte Ionescu, din partea Comisiei pentru apărare. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Zagreb, la 30 septembrie 2000, în şedinţa din 21 august 2001, comisia a hotărât cu unanimitate de voturi ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, în forma prezentată de Guvern, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. 2 din Constituţia României, având în vedere că în raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă dumneavoastră doriţi să participaţi la dezbateri generale? Nu există această dorinţă. Trecem la dezbaterea legii pe textele sale. Asupra titlului proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Asupra cuprinsului articolului unic, care are în compunerea sa inclusiv anexa, acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia? Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate. În consecinţă, supun legea, în ansamblu, votului dumneavoastră. Reamintind că este vorba de o lege cu caracter ordinar, aşa cum a făcut precizarea şi preşedintele comisiei, pentru votarea ei fiind suficiente voturile majorităţii simple a celor prezenţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Adoptată cu unanimitatea celor prezenţi. |


