Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2002
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.55/2002
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2002 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2002
![]() |
6. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 390/2000 |
|||||
| ................................................ |
|
Urmează Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti. (În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de domnul Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
|
Domnul Alexe Costache Ivanov (secretar de stat, Ministerul Justiţiei.): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Crearea cadrului legal care să asigure părţilor din proces posibilitatea de a recomanda un expert care să asiste expertul oficial la efectuarea expertizei criminalistice a devenit o necesitate în urma pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr.143/1999. Prin decizia menţionată, au fost declarate neconstituţionale prevederile art.120 alin.5 din Codul de procedură penală în care se prevede că dispoziţiile alin.3 şi 4 referitoare la dreptul părţilor de a cere numirea şi a câte unui expert recomandat de ele care să participe la efectuarea expertizei nu se aplică în cazul expertizei prevăzută la art.119 alin.2, şi anume expertiza medico-legală şi criminalistică. Astfel, urmează ca părţile să aibă acest drept în toate cazurile, indiferent că, potrivit legii, urmează să se efectueze expertiza. Pornind de la această decizie, prin Ordonanţa Guvernului privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările ulterioare, a fost creat cadrul juridic necesar întocmirii listelor de experţi din rândul cărora părţile interesate pot solicita experţi care să asiste la efectuarea anumitor activităţi medico-legale. În mod corespunzător, este necesară şi crearea cadrului legal pentru autorizarea şi întocmirea listelor cu experţi criminalişti din rândul cărora părţile pot alege un expert care să asiste la efectuarea expertizei criminalistice. Pentru aceste considerente, a fost elaborată Ordonanţa Guvernului privind autorizarea experţilor criminalişti. În concepţia ordonanţei, calitatea de expert criminalist autorizat se dobândeşte pe bază de examen într-una din următoarele specialităţi: expertiza grafică şi tehnică a documentelor, expertiza dactiloscopică, expertiza traseologică, expertiza balistică judiciară, expertiza fizico-chimică a produselor materiale, expertiza criminalistică în accidente de trafic, expertiza criminalistică în explozii şi incendii, expertiza vocii şi a vorbirii, expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video. Tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi este întocmit de către Ministerul Justiţiei, iar experţii autorizaţi numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, vor participa la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acesteia, verificarea şi completarea materialelor necesare efectuării expertizei, precum şi obiecţii la raportul de expertiză adresat organului judiciar. Participarea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare se consemnează în partea introductivă a raportului de expertiză întocmit de către expertul oficial. Potrivit ordonanţei, experţii criminalişti autorizaţi pot să-şi exercite activitatea individual sau în societăţi comerciale care, potrivit legii, au ca obiect de activitate participarea la efectuarea de expertize criminalistice. Coordonarea activităţii de autorizare şi de evidenţă se realizează, potrivit ordonanţei, în cadrul Ministerului Justiţiei. Vă rugă să fiţi de acord, pentru aceste considerente, cu această ordonanţă şi să o aprobaţi prin legea pe care vă rugăm să o votaţi. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, cine ia cuvântul? Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Avem un reprezentant al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? Poftiţi, domnule Boc. |
|
Domnule preşedinte, Comisia juridică a fost sesizată cu Ordonanţa Guvernului nr.75 privind autorizarea experţilor criminalişti, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul ordonanţei, Comisia pentru apărare a avizat favorabil proiectul de lege. La comisie au fost depuse unele propuneri de îmbunătăţire a textului ordonanţei, formulate de Ministerul Justiţiei, însuşite şi susţinute, ca amendamente, de domnul deputat Acsinte Gaspar. În aceste condiţii, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut proiectul de lege şi amendamentele formulate în şedinţa din 26 martie 2002, la lucrări participând atât reprezentanţi din partea Ministerului Justiţiei, cât şi deputaţii din Comisia juridică. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, ca Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti să fie supus plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, cu următoarele amendamente admise pe care dumneavoastră le aveţi în raport. În consecinţă, domnule preşedinte, vă rugăm să propuneţi plenului aprobarea Ordonanţei Guvernului, cu amendamentele formulate în raportul comisiei. Timp: 5 minute. Mulţumesc. |
|
Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu: Mulţumesc. Dacă din partea Grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbteri. Titlul ordonanţei. Vă rog să priviţi în raportul comisiei, la punctul 2. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat titlul. Art.1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.2. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.3. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Art.4. Vă rog să priviţi la pag.3 a raportului, la punctul 3. Sunt nişte modificări. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat art.4, cu modificările propuse în raportul comisiei, la punctele 3 şi 4. Art.5. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.9. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.12. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.13. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Art.14. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Am parcurs ordonanţa. Revenim la lege. Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, vă rog să observaţi, în raport, la pag.2, punctul 1, comisia a propus o modificare. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Proiectul de lege, în integralitate. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi contra? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Adoptat în unanimitate. |


