Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 mai 2002

6. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2001.
 
consulta fisa PL nr. 194/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Următorul proiect, tot având un cuprins internaţional, este Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2001.

Aveţi cuvântul, de secretar de stat Encuţescu.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În contextul actual de dezvoltare a cooperării internaţionale, în mod special cu statele care depun eforturi de integrare în structurile de securitate europene şi euroatlantice, prezentul acord dintre România şi Republica Lituania constituie un pas important către alinierea la standarul occidental în domeniu.

În acest sens, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare schimbate, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2001, asigură cadrul juridic necesar dezvoltării cooperării între Guvernele celor două state. Prevederile acordului completează legislaţia internă în domeniu, permiţând o cooperare amplă a structurilor specializate din cele două state, stabilindu-se în mod clar metodele de colaborare, precum şi limitele acesteia.

Pentru aceste motive, sunt stabilite definiţiile termenilor de specialitate, echivalenţa nivelurilor de clasificare a informaţiilor militare secrete, autorităţile competente în materie de securitate, limitele accesului la acest tip de informaţii, precum şi cerinţele de securitate pe timpul manevrării acestor documente.

De asemenea, menţionez că prevederile acordului sunt în concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi legislaţia internă a fiecărui stat semnatar.

Având în vedere aceste considerente, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Reprezentantul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul preşedinte al acesteia, domnul deputat Răzvan Ionescu. Poftiţi.

Domnul Răzvan Ionescu:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate. În conformitate cu prevederile art. 89 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind protecţia informaţiilor militare secrete schimbate, semnat la Bruxelles la 18 decembrie 2001.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică externă, sesizate spre dezbatere şi avizare, au hotărât avizarea favorabilă a proiectului de lege în forma prezentată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observaţii, acest proiect de lege.

Proiectul de Lege a fost iniţiat în scopul ratificării acordului menţionat. Acordul este destinat să asigure un cadru juridic optim pentru dezvoltarea cooperării bilaterale între Guvernele celor două state în domeniul informaţiilor militare clasificate şi se înscrie printre eforturile pe care ţara noastră le depune pentru adaptarea la standardele occidentale, reprezentând totodată şi o reafirmare a dorinţei de a contribui la întărirea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi a încrederii reciproce între statele care fac schimb de astfel de date.

Membrii comisiei, având în vedere necesitatea şi importanţa cadrului juridic pentru reglementarea schimbului de informaţii militare clasificate, protecţia acestora, metodelor de cooperare, stabilirii structurilor specializate ale fiecăruia dintre statele părţi, precum şi a altor aspecte importante în domeniu, şi-a exprimat deplinul acord pentru adoptarea proiectului. În urma dezbaterii, în şedinţa din 8 mai, comisia propune adoptarea fără modificări a proiectului de lege. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă, dintre dumneavoastră, doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Poftiţi, domnule Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnilor miniştri,

Acest proiect de lege a fost dezbătut şi în cadrul Comisiei pentru politică externă, în şedinţa din 23-24 aprilie a.c., participanţii la această şedinţă subliniind, între altele, necesitatea completării legislaţiei existente cu asemenea documente de importanţă deosebită, care subliniază hotărârea autorităţilor române de a pregăti tot ce este de competenţa lor pentru realizarea dezideratului integrării în structurile euroatlantice. Acest document este deosebit de important, el făcând parte din acel pachet legislativ care este necesar viitoarei funcţionări a României în structurile militare reunite sub umbrela NATO.

Şi membrii Comisiei pentru politică externă au avizat fără nici un fel de vot împotrivă sau abţinere şi şi-au dat acordul pentru discutarea şi adoptarea acestei legi în forma în care este prezentată plenului Camerei Deputaţilor. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe textele acestuia.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La articolul unic, care cuprinde dispoziţia de ratificare a acordului, acord pe care îl aveţi în anexă? Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră final acest proiect de lege, cu precizarea că are un caracter ordinar, în condiţiile art. 74 alin. 2 din Constituţie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitatea celor prezenţi, s-a votat.