Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 mai 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 mai 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 mai 2003
| ................................................ |
|
La pct. 7 - Proiectului de Lege de modificare şi completare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Şi două propuneri legislative care se dezbat concomitent. Dau cuvântul iniţiatorului... Nu, suntem în continuarea dezbaterilor. Au avut loc dezbateri generale? Domnule preşedinte Oltean, spuneţi-mi şi mie, am început dezbaterile pe articole? La ce punct am ajuns? |
|
Da. Suntem în continuarea dezbaterilor, la poz. 20 de la pag. 17. |
|
Urmăriţi, stimaţi colegi, raportul, la pag. 17, am rămas la lit. g) de la amendamentul nr. 20. Domnule preşedinte Oltean, v-aş ruga să interveniţi, pentru a ne reaminti dezbaterile cu privire la această literă. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi, înainte de a relua dezbaterile pe marginea acestui proiect de lege de la poz. 20 lit. g), să vă propun să fiţi de acord să revenim puţin la poz. 4 din raport, pentru că acum 2 săptămâni, când s-a votat, s-a strecurat o mică greşeală, care poate avea consecinţe negative asupra conţinutului acestui act normativ, dacă el rămâne în formula dată. La poz. 4 din raport, pag. 5, s-a intervenit cu o modificare asupra lit. a). Iniţial, a fost mai mult o propunere de natură gramaticală, înlăturarea unor expresii care păreau stânjenitoare, pentru repetiţie comentată negativ. Exista o propunere, a domnului deputat Damian Brudaşca, ca pct. 1, 2 şi 3 de la it. a) a art. 4 să se comaseze într-o singură frază, pentru a înlătura, spun, repetiţia stânjenitoare a expresiei "care se" Se pare că printr-o adoptare a textului aşa cum a fost propus de către domnul deputat s-a modificat substanţial acest text, în aşa fel încât, din interpretarea lui, se poate trage concluzia că autorizaţia de construcţie se eliberează nu înainte de începerea construcţiei, ci după realizarea construcţiei, pentru anumite investiţii care sunt prevăzute în acest text. De aceea, eu l-aş ruga şi pe domnul deputat Brudaşca, v-aş ruga şi pe dumneavoastră să revedeţi textul. Şi vă propun ca textul să rămână nemodificat, formula pe care comisia a propus-o este cea mai constructivă, care reflectă exact şi ceea ce a vrut Guvernul şi ceea ce s-a dorit să fie trecut în raport de către comisie. Îl rog şi pe domnul deputat Damian Brudaşca să recitească textul din raport şi să consimtă să revenim asupra acestui aspect. Altfel, există riscul ca pentru anumite investiţii să se elibereze autorizaţie după realizarea acestora şi nu înainte de începerea construcţiei. Vă mulţumesc. |
|
Domnule preşedinte, Vă rog să mai precizaţi încă o dată punctul din raport şi textul. |
|
Este vorba de pct. 4 din raport, la pag. 5 lit. a) pct. 1, 2 şi 3. Eu susţin să rămână textul din raport, nemodificat. |
|
Domnule Damian Brudaşca, a fost destul de convingător colegul nostru? |
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Da. |
|
Dacă îmi permiteţi, că cineva din sală a cerut să dăm citire textului... |
|
Gata, că "s-a predat", nu mai dăm citire. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
Stimaţi colegi, Nemaifiind alte obiecţiuni la amendamentul nr. 4, cu privire la lit. a) pct. 1, 2 şi 3, rămâne textul în formularea comisiei din amendamentul nr. 4. Repet, lit. a) pct. 1, 2 şi 3. Şi revenim acum la pag. 17, cu privire la lit. g). Există obiecţiuni propuse de comisie? Nu. Votat textul de la lit. g) în unanimitate. Pentru lit. i), comisia propune eliminarea. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu. S-a eliminat lit. i). Pentru lit. j) şi l) de la pag. 18, urmăriţi textele comisiei. Deci, la lit. j) nu sunt obiecţiuni. Adoptat textul în formularea comisiei. La lit. l)? |
|
La lit. l), aş propune reformularea următoare: "Refuzul nejustificat sau obstrucţionarea sub orice formă a accesului persoanelor..." şi, apoi, textul corespunde formulei găsite de către comisiei. Deci: "sub orice formă", nu "de orice fel". Mie mi se pare că este mai clar "sub orice formă", este mai imperativ decât formularea anterioară. |
|
Preşedintele comisiei este de acord cu această formulare. Dacă şi dumneavoastră sunteţi de acord? Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La amendamentul. nr. 21, domnul Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Având în vedere şi prevederile alin. 21, eu vă propun o modificare redacţională, în sensul renunţării la următoarele precizări. Deci, eu o să citesc textul aşa cum aş dori să aibă el forma finală, aprobată de dumneavoastră: "Contravenţiile prevăzute la art. 23 alin. 1, cu excepţia celor de la lit. h), i), j), k), l) şi m), se constată şi se sancţionează de organele de control ale consiliilor locale pentru faptele săvârşite în unitatea lor administrativ-teritorial, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de construire desfiinţate". Pentru că alineatul următor face precizările care privesc în mod expres judeţele şi Municipiul Bucureşti. Deci, nu se pune problema asimilării Consiliului General al Municipiului Bucureşti celorlalte forme existente, respectiv, municipii, sectoare. Prin precizările respective, textul are o mai bună coerenţă de exprimare. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Chiar dacă din punct de vedere gramatical propunerea domnului deputat ar putea fi acceptată, noi credem însă că enumerarea autorităţilor care efectuează controlul aici este absolut necesară şi această precizare nu poate să lipsească din textul legii. De aceea, noi ne menţinem propunerea aşa cum a fost trecută în raport şi vă rugăm să o susţineţi ca atare. |
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Trebuie să explic mai clar! |
|
Păi, v-aţi susţinut punctul de vedere, v-a răspuns... Vă rog, poftiţi. |
|
Exprimarea pe care o susţine domnul preşedinte, din păcate, este redundantă, având în vedere faptul că în alineatele anterioare se face referire în mod expres la aceste entităţi administrativ-teritoriale. Este o repetiţie care nu ajută economia acestei legi. |
|
Dar, uneori, repetiţia este necesară, stimate coleg. Supun votului dumneavoastră amendamentul, în formularea comisiei. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi prin vot! Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? S-a votat în unanimitate amendamentul nr. 21 al comisiei în formularea propusă de aceasta. Amendamentul nr. 22, cel cu privire la introducerea alin. 21. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat amendamentul nr. 22. La pct. 15 din proiect, cu excepţia faptului că acesta devine 22, comisia propune păstrarea art. 27. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat art. 27 în formularea existentă, dar se schimbă numerotarea punctului. Pct. 24, cel cu privire la art. 291. Urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 24 în întregime. Dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi, domnule Brudaşca. |
|
Nu am decât observaţii, domnule preşedinte, nu obiecţiuni. La lit. c) este vorba de: "...respectiv, ale Consiliului General" şi nu "a". La pct. 8, nu se justifică punerea virgulei înainte de sau şi nici după "juridice". Acestea sunt observaţiile care ţin de limba română. |
|
Suntem la amendamentul nr. 24. |
|
Amendamentul nr. 24, domnule preşedinte, este pe pag. 20 şi continuă pe pag. 21.
Este vorba de pct. 5 şi pct. 8, la acestea mă refer şi pentru acestea am propus modificările respective, care ţin de corectitudinea exprimării în româneşte. |
|
Poftiţi, domnule preşedinte al comisiei. |
|
Le acceptăm. |
|
Stimaţi colegi, La amendamentul nr. 24, cu cele două intervenţii de formulare, la alin. 5 şi 8, supun votului dumneavoastră acest amendament, cu modificările redacţionale. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La pct. 25, pentru că nu propune comisia decât renumerotarea acestuia, din 25 în 24, restul textului art. 30 rămâne intact - dacă aveţi obiecţiuni? Poftiţi, domnule Damian Brudaşca. |
|
La art. 32 alin. 1, aş vrea să sugerez următoarea modificare... |
|
Staţi puţin, că, întâi, suntem la art. 30, la acesta, dacă aveţi obiecţiuni? |
|
Domnule preşedinte, aţi spus de amendamentul nr. 25. |
|
Şi dumneavoastră vorbiţi de 32! |
|
Păi, este vorba de art. 32,domnule preşedinte. A, scuzaţi-mă, am greşit. |
|
Deci, la art. 30 de la pct. 25, dacă aveţi obiecţiuni, stimaţi colegi? Votat în unanimitate, în formularea iniţiatorului. La part. 32, cel cu privire la amendamentul nr. 26. Sau invers, amendamentul nr. 26, cu privire la modificarea art. 32. Domnul Brudaşca. |
|
Aici, dacă îmi permiteţi, la alin. 1 aş propune următoarea modificare, în partea de final: "de a executa lucrările în termenul prevăzut de autorizaţie". La pct. 4 "odată" se scrie împreună, pentru că este adverb. Se elimină unul din "cu", pentru că s-a făcut o greşeală tehnică. În partea finală a pct. 5: "În această situaţie, se aplică, în continuare, sancţiunile prevăzute de lege". Deci, acestea sunt observaţiile de natură redacţională la art. 32 alin. 1, 4 şi 5. |
|
Domnule preşedinte? |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, La pct. 26, la alin. 1 art. 32, dacă e să operăm gramatical, atunci, textul ar fi mult mai corect dacă s-ar folosi expresia "până la termenul prevăzut în autorizaţie". "În termenul prevăzut în autorizaţie" mi se pare că nu exprimă ceea ce legiuitorul ar fi dorit să reflecte. De aceea, îngăduiţi-mi să aduc eu propunerea ca textul final să sune: "de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie". Şi atunci, cred eu că putem să fim satisfăcuţi din punct de vedere gramatical. În ce priveşte celelalte observaţii gramaticale, noi ni le însuşim, pentru că sunt acorduri, virgule, care sunt bine intenţionat făcute. Mulţumesc. |
|
Domnule Damian Brudaşca, acceptaţi termenul "până", care pare a fi mai adecvat? |
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Da. |
|
Stimaţi colegi, Supun amendamentul nr. 26, cu corectura de la alin. 1: "de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie" şi celelalte semne de punctuaţie şi acorduri propuse de domnul Damian Brudaşca. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La amendamentul nr. 27, comisia propune un articol nou, 321. Domnul Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Tot de redactare: "Sunt de utilitate publică lucrările privind construcţiile care (fără virgulă) nu mai pot fi finalizate conform prevederilor autorizaţiei de construire, inclusiv terenurile aferente acestora". Deci, acestea sunt modificările la alin. 1. La alin. 2, aş propune ca după alin. 1 să apară o virgulă, care să permită o corectă punctuaţie a acestui text. |
|
Domnul preşedinte al comisiei este de acord. Supun votului dumneavoastră această reformulare. Cine este pentru? Mulţumesc. Îmi cer scuze că fac un comentariu, dar l-aş ruga totuşi pe domnul Damian Brudaşca să se refere la modificări strict necesare. Pentru că aici "conform" sau "în conformitate" este cam acelaşi lucru şi să nu... N-am făcut această observaţie înainte de a supune votului, dar, pe viitor, v-aş ruga, stimate coleg, să modificăm textele acolo unde se impune neapărat. La pct. 28 nu sunt obiecţiuni. Votat amendamentul, se modifică alin. 2 de la art. 36 în felul pe care vi l-am propus. La pct. 29 rămâne precizarea că art. 37 se abrogă, decât că pct. 29 devine pct. 28. La amendamentul. 30, cel cu privire la art. 371, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Amendamentul nr. 30 se adoptă în unanimitate. La pct. 31, cel cu privire la abrogarea art. 38, textul rămâne în formularea lui, decât că se schimbă numerotarea punctului din 31 în 30. La amendamentul. nr. 32, dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La amendamentul nr. 33? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La amendamentul nr. 34? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 35? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentele nr. 36 şi 37? Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. Amendamentul nr. 38? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 39? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 40? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 41? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 41 se referă la întreaga Anexă nr. 2 cu privire la definiţia: "Acord unic, clădiri de importanţă redusă". Amendamentul nr. 42, tot cu privire la Anexa nr. 2, la definiţia "firmă", dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 43, definiţia "lucrări de construcţii". Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul nr. 44, Anexa nr. 2, definiţia "recepţia lucrărilor". Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. Amendamentul. nr. 45, cu privire la art. II. Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La art. II, comisia propune, prin amendamentul nr. 46, un alin. 3 nou. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat amendamentul nr. 46, se introduce alin. 3. Art. III. Urmăriţi amendamentul nr. 47. Poftiţi, domnule deputat Damian Brudaşca. |
|
Domnule preşedinte, Eu apreciez în mod deosebit grija dumneavoastră pentru eficienţă, v-am mai rugat în repetate rânduri să asiguraţi dotarea comisiilor cu personal care să cunoască limba română. datorită acestui neajuns sunt nevoit să vin mereu la acest microfon, pentru a impune, totuşi, domnia limbii române în textele pe care le votăm. Vă asigur că, dacă atitudinea dumneavoastră faţă de intervenţiile mele va continua să fie la fel de "critică, nu voi mai ridica niciodată nici un fel de obiecţii şi o să poată apărea în texte o serie de lucruri cu care mie îmi este ruşine să apar. Uitaţi-vă la acest alin. 2: "În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi locuinţei,..." Deci, suntem ca la clasa a IV-a în nu ştiu care cătun, nu se cunoaşte punctuaţia, din păcate, de către staff-ul comisiilor noastre! |
|
Stimate coleg, Nu pot să nu observ că sunteţi foarte nedrept, în special cu criticile la adresa mea, nu puteţi să mă bănuiţi că nu sunt foarte concesiv, de multe ori, ba conving şi comisiile să vă admită amendamentele care se supun, dar ori de câte ori nu vă dau dreptate veniţi cu o furie şi mă desfiinţaţi, ceea ce nu e colegial. Domnule preşedinte Oltean, vă rog. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, În primul rând, trebuie să remarc faptul că nu cred că este vorba de o lipsă de cunoaştere gramaticală din partea membrilor comisiei şi a experţilor care redactează textul respectiv. Sunt scăpări inerente care nu trebuie să fie condamnate în acest mod. Pe de altă parte, din câte ştiu eu, textul final care se trimite spre publicare în Monitorul Oficial este din nou revăzut de către specialişti şi aceste mici inadvertenţe gramaticale mai au şansa de a fi înlăturate. Este bine ca, atunci când noi le constatăm, să le facem, însă nu cu rea-credinţă şi cu o trimitere directă la adresa celor care au redactat textul, pentru că nu cred că este vorba de rea-voinţă din partea experţilor sau din partea altor membri participanţi direcţi la redactarea acestui raport. În ceea ce priveşte ultima propunere a domnului deputat Brudaşca, noi ne-o însuşim şi rugăm şi plenul Camerei Deputaţilor să susţină această propunere. Vă mulţumesc. |
|
Supun votului dumneavoastră amendamentele redacţionale ale domnului deputat Damian Brudaşca. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Amendamentul de la pct.48, cu privire la art.IV. Nu sunt obiecţiuni. S-a votat textul în unanimitate. Cu aceasta, vă rog să observaţi că am parcurs textele acestui raport. Vom supune proiectul de lege în ansamblu votului final mâine, dar astăzi sunt pe acelaşi loc două propuneri legislative care vizează practic acelaşi obiect de reglementare şi asupra cărora comisia propune respingerea. Dau cuvântul domnului preşedinte Oltean pentru a motiva propunerea de respingere a celor două iniţiative. |
|
Domnule preşedinte, Cele două propuneri legislative care au fost luate în considerare de către comisie au fost dezbătute în acelaşi timp cu proiectul de lege iniţiat de către Guvern. O parte din amendamentele, din lucrurile bune ale celor două propuneri au fost însuşite de către comisie şi se regăsesc în corpul legii a cărei dezbatere deja s-a încheiat, însă, în ansamblu, ele nu au putut să fie însuşite exact şi comisia a propus ca ele să fie respinse. De aceea, v-aş ruga şi pe dumneavoastră şi plenul Camerei Deputaţilor să susţineţi aceste propuneri ale comisiei de specialitate. Vă mulţumesc. |
|
Dacă doreşte cineva să intervină cu privire la aceste propuneri. Nu. Supun votului dumneavoastră propunerile de respingere a celor două iniţiative o dată cu proiectul legii. |


