Dezbateri parlamentare

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimaţi colegi,

Trecem la pct.3, dacă aveţi observaţii?

Domnul Varga Attila.

Domnul Varga Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată Cameră,

Noi propunem la art.3 alin.3 la textul iniţial o teză nouă, o propoziţie nouă, de fapt. Textul sună astfel: "Teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe, în condiţiile legii. Unele oraşe sunt declarate municipii." Noi adăugăm la acest text "prin lege organică se pot stabili şi alte forme de organizare administrativă a teritoriului." În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, noi am considerat util acest text, pentru că se creează un cadru, un temei, un suport constituţional, ca o posibilitate de a crea, în caz de oportunitate, evident, noi forme de unităţi administrativ - teritoriale, evident, în condiţiile legii organice. Nu am denumit aceste eventuale unităţi administrative pentru că dorim să fie în conformitate cu prevederile acelor documente la care vom adera. Deci, în această idee am propus acest text.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc din partea comisiei.

Vă rog, domnule Bolcaş, atunci.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă cer scuze, domnule preşedinte, o singură frază pentru respingerea acestui amendament. Motivaţia care a fost dată m-a convins că nu poate să fie primit. Iarăşi regionalizare în această Constituţie? Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am înţeles, vă mulţumim foarte mult, domnule Bolcaş.

Domnule Boc?

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia îşi menţine punctul de vedere, în sensul respingerii acestui amendament. Primul argument ar fi acela că o asemenea reglementare nu este de natură constituţională, în sensul că nu este posibil ca printr-o lege organică să intervenim şi să creăm alte structuri administrative, o dată ce ele sunt precizate prin textul Constituţiei. Iar în al doilea rând, noi am creat prin legea de revizuire a Constituţiei cadrul pentru dezvoltarea regională, pentru asimilarea fondurilor Uniunii Europene şi în acest sens la art.134 am introdus o nouă lit. g) cu următorul cuprins: "Aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene." Am avut în vedere că statul şi economia de piaţă trebuie să aibă legătură şi să fie în conformitate cu politicile Uniunii Europene în materia dezvoltării regionale. Deci, am cuprins în textul Constituţiei această dorinţă implicită de a avea alte structuri şi forme administrative pentru preluarea fondurilor Uniunii Europene.

În consecinţă, vă propunem respingerea amendamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc, domnule Boc.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Varga Attila.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 16 voturi pentru, 3 abţineri şi 182 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

Deci dacă la pct. 3 aveţi observaţii, vizavi de alin.1 al art.4? Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră pct.3.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 179 de voturi pentru, 29 de voturi împotrivă, pct.3 a fost aprobat.

Dacă la pct.4 art.9 aveţi observaţii? Nu. Dacă aveţi amendamente respinse, vă rog să-mi spuneţi.

Domnul Văsălie Moiş:

Aţi trecut peste art.5, domnule preşedinte de şedinţă. Aveţi în vedere şi amendamentele respinse.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aşa e proiectul şi raportul, cred că urmărim lucruri diferite, domnule Moiş. Eu am amendamentele respinse, dar nu sunt dator... cei care le au trebuie să urmărească.

Care este amendamentul la art.5? Vă rog, domnule Moiş. La poz. 14 din raportul cu amendamente respinse.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu am propus ca art.5 din actuala Constituţie, după alin.2 să se completeze cu un nou alineat, 3. Acest alineat propus este inspirat, evident, din Constituţia germană care a rezolvat printr-un text similar problema definiţiei noţiunii de "german".

După cum ştiţi, şi Germania a avut probleme teritoriale, o parte din teritoriu fiind pierdut în urma celui de-al doilea război mondial, o parte din acest teritoriu recuperat şi s-a simţit nevoia definirii acestei noţiuni de "german". La care am considerat şi eu că este necesar un text constituţional prin care să se definească noţiunea de român. Potrivit acestui nou alineat, "Este român în sensul prezentei Constituţii oricine are naţionalitate română sau a fost admis pe teritoriul României aşa cum era el la 1 ianuarie 1940, în calitate de cetăţean român, de soţ sau de descendent al unui cetăţean român."

Acest text constituţional ar rezolva problema cetăţenilor de origine română care trăiesc în acest moment în Basarabia sau în spaţiul fostei Uniuni Sovietice şi prin acest text constituţional s-ar rezolva foarte multe conflicte de ordin juridic între aceşti foşti cetăţeni români care actualmente trăiesc în alte spaţii şi statul român. Le-am redat, până la urmă, nu numai demnitatea de român, dar şi nişte drepturi aferente acestei calităţi. Acestea sunt raţiunile pentru care am propus un nou alineat 3 la art.5. El este în concordanţă cu practica europeană şi este similar unor texte constituţionale ale unor ţări cu democraţii consacrate, precum democraţia germană.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia vă propune dumneavoastră respingerea amendamentului. Primul argument ar fi acela că definirea apartenenţei etnice a unei persoane depinde, în primul rând, de opţiunea sa şi nu-i poate fi impusă o asemenea opţiune printr-o normă constituţională.

Iar în al doilea rând, textul Constituţiei actuale rezolvă această problemă, întrucât la art. 5 din Constituţie avem aşa: "Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică". Şi alin.2: "Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere."

Cu alte cuvinte, modalităţile de dobândire, pierdere şi retragere a cetăţeniei se stabilesc prin lege organică, la nivel de principiu consacrăm doar modalitatea prin care se face, iar legiuitorul organic este în măsură să precizeze toate aceste detalii. Iar legea noastră organică face acest lucru. Amintiţi-vă faptul că recent am modificat Legea cetăţeniei române pentru a face precizările necesare cu privire la acele persoane care au deţinut în trecut cetăţenia română şi care pot, la cerere, să redobândească cetăţenia română. Credem noi că actualul cadru constituţional şi legal acoperă cele solicitate de autorul amendamentului, iar cele solicitate nu sunt de natura normei constituţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Îmi pare rău să constat că domnul Emil Boc a vorbit pe lângă problema pe care a ridicat-o amendamentul propus de domnul deputat Vasile Moiş. Dacă ar fi adevărat ceea ce spune domnul Boc şi comisia care a respins acest amendament, atunci mă întreb de ce ar mai fi necesar ca cetăţeni, foşti cetăţeni români trăitori actualmente în Basarabia să solicite autorităţilor române să li se acorde cetăţenia română. De vreme ce ei o au prin naştere, n-o pot pierde.

Cred că un asemenea text, în primul rând, ar fi un semnal foarte bun, pozitiv, constructiv pentru populaţia românească aflată în afara frontierelor actuale ale statului român şi ar fi un semn de respect pentru aceşti cetăţeni, altfel marginalizaţi şi consideraţi, aşa cum spuneau ei în numeroase articole apărute la Chişinău şi în alte părţi, ca cetăţeni români sau români de categoria a doua sau a treia. Nu aduce nici un fel de atingere această formulare altor acte normative, ci precizează clar care este comportamentul României faţă de proprii săi cetăţeni, aşa cum spunea iniţiatorul acestui amendament, el se regăseşte şi în alte constituţii europene şi, prin aceasta, nu am conferi eventual, aşa cum ar putea crede unii, un caracter naţional sau naţionalist textului fundamental al ţării.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Voi fi foarte scurt.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu tot respectul pentru colegul meu Brudaşca pe care îl apreciez foarte mult, de data asta nu pot fi de acord cu domnia sa. Problema dobândirii cetăţeniei, raportată la teritoriu, în dreptul internaţional este rezolvată în felul următor. Atunci când se vorbeşte de cetăţenie se are în vedere teritoriul actual al statului român şi nu alte teritorii care, în decursul istoriei, au aparţinut sau nu. Legiuitorul organic, după aceea, ţine cont de faptul că o persoană s-a născut pe un teritoriu care a fost la acea vreme aparţinător statului român şi asigură facilităţile necesare. De exemplu în articolul 5 din Legea cetăţeniei române se spune că acea persoană care s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României nu trebuie să mai îndeplinească celelalte condiţii cu privire la 5 ani sau 7 ani, dacă este căsătorită cu un cetăţean român, dobândeşte cetăţenia română mult, mult mai uşor prin simplul fapt că s-a născut pe teritoriul statului român. În rest, în legislaţia comparată nu găsim alte referiri cu privire la teritoriile care în momentul de faţă nu aparţin statului respectiv. De aceea, cred că se impune respingerea acestui amendament.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul profesor Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vi se cere astăzi o chestie absolut inedită. Şi anume, să faceţi deosebirea foarte greu de susţinut între cetăţeanul român şi român. Căci acum este definiţia românului alta decât cea a cetăţeanului român, ceea ce e cu totul altceva. A existat în Germania o asemenea preocupare, pentru că Germania era frântă în două, după cum ştiţi, şi a existat şi o discuţie foarte mare cu privire la calitatea normei fundamentale din Germania care, aşa i s-a spus în Constituţie, normă fundamentală, urmând ca o constituţie să se adopte după reunificarea Germaniei.

Însă, şi în Germania această definiţie a creat mult mai multe greutăţi decât a soluţionat ceva. De fapt, n-a soluţionat nimic şi n-a făcut decât să creeze greutăţi în continuare. La noi, avem în vedere, bineînţeles, Republica Moldova. E singura care poate să fie avută în vedere.

Definirea cetăţeniei este de natura dreptului constituţional. Definirea ideii de român, adică a etniei nu este de natura dreptului constituţional. Foarte greu să spuneţi că sunt români găgăuzi, foarte greu. Puteţi să spuneţi că sunt cetăţeni români dacă ne vom uni cu Moldova, dar că sunt români, asta este o definiţie cel puţin bizară. Pentru că ei nu sunt români, ci sunt găgăuzi şi aşa mai departe.

E foarte greu să spuneţi că sunt români ruşii care s-au aciuat în Moldova. Ruşii sunt de naţionalitate rusă. Şi să spui că sunt români. Păi, cum să fie români?

O să fie cetăţeni români dacă ne vom uni ca state, asta este altceva. Cum va explicat domnul Boc, în clipa aceea ai relaţia fundamentală în dreptul constituţional între stat şi cetăţenii săi. Bun. Asta putem să o reglementăm. Dar calitatea de români, adică etnia de român să fie acordată cu forţa, asta este ceva care nu s-a mai auzit niciodată.

Din această cauză eu cred că amendamentul acesta este un amendament care, departe de a soluţiona lucrul, nu ar face decât să creeze probleme în mod artificial, acordând calitate de român unora care, oricum, din punct de vedere etnic, nu pot fi nici printr-o normă constituţională consideraţi români. N-ar fi decât o eroare. Şi atât.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule profesor.

Domnul Brudaşca şi trecem la vot.

Domnul Damian Brudaşca:

Eu reamintesc două lucruri. La votarea primei Constituţii în 1923 s-a pus din nou problema cetăţeniei române şi s-a avut în vedere cei care se găseau pe teritoriul statului român la o anumită dată. Deci acest amendament are o anumită continuitate istorică. Dacă ar fi adevărat ce spunea antevorbitorul, atunci mă întreb în ce calitate stabileşte, dacă vreţi, calitatea de maghiar statul maghiar care îşi permite să elibereze certificate de bună purtare şi de origine etnică maghiară, cetăţenilor români sau ai altor state? Deci, în analiza pe care o veţi face, vă rog să ţineţi cont şi de precedentele create în acest sens, pentru că acest certificat este, în ultimă instanţă, o recunoaştere chiar ascunsă a cetăţeniei duble, respectiv a cetăţeniei maghiare pentru unii cetăţeni ai altor state.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Legea statutului nu acordă cetăţenia maghiară, domnule Brudaşca. Legea statutului din Ungaria, zic, nu acordă cetăţenia maghiară.

Stimaţi colegi,

Cine este pentru amendamentul domnului Moiş? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 31 de voturi pentru şi 211 împotrivă amendamentul a fost respins.

Stimaţi colegi,

Eu lucrez, ca să puteţi să mă urmăriţi exact, să nu se mai întâmple să trec amendamente fără să observ, lucrez după raportul comisiei care are punctele la articolele care s-au modificat şi am în faţă încă două dosare. Unul cu amendamente admise şi unul cu amendamente respinse. Dar, când spun punctul 1, 2, 3, 4 , mă refer la raportul comisiei cu alineatele. Deci, vă rog, pentru cei care aveţi amendamente respinse şi doriţi să interveniţi, să fiţi foarte atenţi la această manieră de lucru să nu se întâmple cumva să vă sar.

Este cazul domnului Toró Tibor. Revenim acum la amendamentul domniei sale, dar acest lucru nu se va mai petrece în viitor, dacă sunteţi atenţi.

Domnule Toró, aveţi cuvântul.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi promit să mă uit şi la domnul Moiş mai atent.

Domnul Toró Tiberiu:

Greşeala a fost din partea mea, deci lipsa de comunicare a fost greşeala din partea mea.

Vă mulţumesc că îmi daţi posibilitatea să susţin amendamentul, mai ales că el nu modifică votul de mai înainte, nu contravine acestui vot, ci eventual un vot pozitiv îl completează.

Deci propun la art.4 al Constituţiei un alineat nou 2¹. Acest amendament se referă la problematica comunităţilor româneşti dincolo de graniţele ţării. După cum ştiţi foarte bine, în această zonă a Europei, frontierele fizice ale statelor nu coincid cu frontierele simbolice spirituale ale naţiunilor, acesta este şi cazul românilor şi al României.

Deci există comunităţi naţionale însemnate dincolo de graniţele României, comunităţi naţionale ale căror membri nu sunt cetăţeni români, dar sunt parte integrantă a naţiunii române. Problema ridicată de mine este dacă statul român este sau nu este responsabil pentru aceste comunităţi româneşti. Adică doreşte să-şi asume o responsabilitate constituţională pentru a sprijini păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a acestor comunităţi. Eu cred că statul român are această responsabilitate şi această responsabilitate trebuie să-şi aibă traducerea într-o obligaţie constituţională. Deci, cred că nu este suficientă reglementarea la art.7 care prevede un sprijin declarat al statului faţă de aceste comunităţi, trebuie declarată constituţional această responsabilitate, în caz contrar rămâne la latitudinea Guvernelor, respectiv a Puterii actuale cum îşi manifestă această responsabilitate ipotetică.

Deci, eu susţin textual ca să se introducă un alineat cu următoarea formulare: "Statul român este responsabil pentru comunităţile naţionale etnice şi lingvistice ale românilor de peste graniţele sale. În acest sens, statul sprijină păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a acestor comunităţi în forme şi condiţii stabilite prin lege". Argumentarea comisiei care a respins acest amendament a constat, deci a fost formulată în modul următor: "Nu se justifică crearea unui temei constituţional pentru o lege similară celei privind maghiarii de peste graniţă, întrucât nu corespunde standardelor europene din acest domeniu".

Stimaţi colegi,

Raportul Comisiei de la Veneţia a salutat acest drept şi această intenţie a ţărilor, a statelor mamă de a sprijini aceste comunităţi, de a avea responsabilitate faţă de aceste comunităţi naţionale dincolo de graniţele sale şi a considerat un element pozitiv şi o practică europeană.

Pe de altă parte, statele membre ale Uniunii Europene, ca Grecia sau Portugalia, au asemenea prevederi, respectiv acele state care sunt aspirante la Uniunea Europeană, de exemplu Slovacia şi, bineînţeles şi Ungaria au asemenea prevederi în Constituţie. Eu cred că trebuie să folosim orice mijloc pentru a crea condiţii optime pentru păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale a comunităţilor naţionale. Întreaga Constituţie vorbeşte despre cetăţenii români, cred că trebuie să fie cel puţin un alineat concret care se referă la responsabilitatea constituţională faţă de comunităţile dincolo de graniţă.

Vă mulţumesc şi vă cer votul pozitiv.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc, domnule Toro.

Domnul Vasile Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Constituţia de la 1991 are art.7 care, la vremea respectivă, a fost propus de subsemnatul sub formă de amendament şi acceptat de către Adunarea Constituantă care prevede textual: "Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărei cetăţeni sunt."

Aşadar, obligaţia statului român faţă de românii din străinătate există reglementată prin Constituţie, art.7, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin amendamentul propus, se aduce nou faţă de acest text constituţional, unele drepturi ale comunităţilor naţionale; or, întreaga legislaţie internaţională vizează persoana cu drepturile sale inalienabile şi nu "drepturi comunitare", "drepturile comunităţilor".

Aşadar, din punctul nostru de vedere, şi aici exprim punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, considerăm că problema este reglementată în Constituţie prin art.7, textul propus nu corespunde normelor internaţionale şi, prin urmare, nu îl susţinem.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc.

Domnul Dorneanu, din partea comisiei.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu sunt convins că prietenii noştri de la UDMR nu doresc să găsească din acest temei un temei legal pentru Legea statutului maghiarilor de pretutindeni, dar dacă noi adoptăm acest text, atunci chiar o să creăm un asemenea temei.

Un stat nu poate fi responsabil pentru cetăţenii altui stat, chiar dacă sunt români de pretutindeni. trebuie să pornim de la recunoaşterea suveranităţii fiecărui stat asupra cetăţenilor lor, indiferent de etnia acestora.

Eu cred că art.7 din Constituţie, "statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, linvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt". este un text european, este un text suficient, iar noi dacă adoptăm un asemenea text care, practic, ar nesocoti dreptul suveran al celorlalte state de a-şi reglementa situaţia propriilor cetăţeni, ne-am da un prost exemplu şi nu am mai avea nici un temei să ne opunem altor tentative de acest gen faţă de propriii noştri cetăţeni.

Deci, rugămintea comisiei este a majorităţii membrilor ei să respingeţi acest amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Toro Tibor.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 24 de voturi pentru, o abţinere şi 210 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins. Vă mulţumesc.

Domnul Varga Attila. Să vă referiţi exact la amendamentul de la cap.amendamente respinse, pct.15.

Domnul Varga Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă refer la amendamente respinse. Se găseşte în rândul amendamentelor respinse la pct.15 şi următoarele. Amendamentul nostru se referă la art.6 din Constituţie care reglementează protecţia minorităţilor naţionale.

Vă rog să-mi permiteţi să prezint acest amendament. Noi am propus o reformulare, respectiv o restructurare a articolului. Astfel, am propus un alineat 1, nou, am menţinut alineatul 1 actual din textul Constituţiei, am modificat alin.2 din textul actual al Constituţiei, care devine alin.3, şi propunem un alin.4, nou. Despre ce este vorba? Noi propunem la alin.1, un alin.1, nou, următorul text: "Statul recunoaşte şi protejează minorităţile naţionale ca fiind comunităţi naţionale minoritare, elemente constitutive ale statului, cu o identitate etnică, culturală, lingvistică şi religioasă proprie care se integrează în societatea românească, reprezentând o valoare incontestabilă."

Noi am urmărit prin acest text să fie consacrat termenul de "comunitate naţională minoritară", deci, termenul de "minoritate naţională" să fie consacrat ca "comunitate naţională minoritară" şi, în plus, să fie considerat ca fiind factor, element contitutiv al statului. Noi considerăm că prin această definire a minorităţii naţionale se realizează o loialitate deopotrivă a statului faţă de minorităţile naţionale, prin recunoaşterea lor ca fiind comunităţi naţionale, dar se realizează în acelaşi timp şi o loialitate incontestabilă a minorităţilor naţionale faţă de statul în care trăiesc, pentru că devin elemente, factori constitutivi ai statului respectiv.

Deci, avantajul acestei definiri constă în asigurarea acestei duble loialităţi, dacă pot să mă exprim aşa.

Recunoscând această sintagmă, această definire, noi considerăm că astfel se poate într-adevăr realiza integrarea minorităţilor naţionale în societatea românească şi astfel poate fi pus la adăpost împotriva oricărei încercercări de asimilări.

Dorim să fie recunoscut că a fi cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale nu reprezintă un dezavantaj pentru persoana respectivă şi pentru comunitatea respectivă. Dimpotrivă, pe ansamblul societăţii, minorităţile naţionale trebuie să fie considerate ca un element de valoarea care îmbogăţesc peisajul cultural şi spiritual al României.

Deci, aceasta ar fi motivaţia pentru alin.1. N-am propus să modificăm alin.1 din textul actual care ar deveni alin.2; la alin.3, am propus o modificare a alin.2 din textul actual, în care am introdus un principiu, să zic aşa, auxiliar, al principiului egalităţii, şi anume principiul egalităţii şanselor. Noi considerăm că o egalitate deplină între cetăţeni se poate realiza doar prin asigurarea egalităţii şanselor între ei. Noţiunea de fapt este consacrată în Constituţie sau va fi consacrată dacă va fi adoptată şi se referă la egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei, dar considerăm că este oportun a extinde această egalitate a şanselor şi asupra persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Numai prin anumite măsuri de discriminare pozitivă se poate realiza într-adevăr o egalitate între cetăţeni. Or, aceasta se realizează tocmai prin asigurarea principiilor egalităţii şanselor. Dorim, de asemenea, în final în alin.ultim care va deveni alin.4 şi este un alineat nou pe care-l propunem şi pe care-l citez: "Instituţiile comunităţilor naţionale înfiinţate cu scopul păstrării, dezvoltării şi exprimării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, se organizează pe baza principiului autonomiei şi al subsidiarităţii".

Pentru a da o consistenţă acestor reglementări constituţionale, considerăm că este necesară a da şi o consistenţă juridică instituţională, funcţională acestor prevederi de protecţia minorităţilor naţionale care se realizează prin posibilitatea de a crea, de a susţine, de a menţine, de a crea instituţii proprii în acele domenii în care îşi păstrează, dezvoltă, exprimă identitatea lor naţională şi care să funcţioneze în baza principiului autonomiei şi a subsidiarităţii.

Vă rog să supun atenţiei dumneavoastră această propunere a noastră.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc. Vă rog! Domnul Moiş, lăsaţi pe colegul dumneavoastră, nu vă grăbiţi!

Înainte de a vă da cuvântul, o să am rugămintea pentru că nu v-am anunţat de astăzi, dar de mâine nu mai dau cuvântul colegilor care vin fără cravată şi fără haină la tribună. Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valentin Vasilescu:

Sper să nu fie şi un criteriu pe mai departe.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, nu! Nici vorbă! Astăzi e voie aşa, nu e o problemă!

Domnul Valentin Vasilescu:

Stimatul nostru coleg vorbea despre egalitatea şanselor, însă Constituţia are un grad ridicat de generalizare, după părerea mea, şi ceea ce propun dânşii demonstrează că pun mai presus de interesele cetăţeanului, indiferent de ce naţionalitate ar fi el, interesele unor comunităţi naţionale, fie ele şi minoritare.

Ceea ce nu înţeleg este faptul că sfera acestei noţiuni enunţate de dânsul nu este prea bine definită: comunităţi naţionale minoritare. Şi nefiind un termen consacrat, rămâne o nebuloasă, iar noi nu putem să înţelegem prea multe din această iniţiativă a autorilor amendamentului, atâta timp cât nu şi-au definit foarte bine termenii şi termenii respectivi sunt calaţi doar pe anumite interese de grup. Or, Constituţia României protejează interesele minorităţilor într-un cadru mai larg în care se pot manifesta. Se manifestă ca şi ceilalţi cetăţeni români şi nu au nevoie decât să li se garanteze nişte drepturi generale, nu nişte drepturi în plus faţă de ceilalţi cetăţeni români.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Vasilescu.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Actuala Constituţie a României la art.4 alin.2 prevede textual: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".

Aşadar din punct de vedere constituţional, după părerea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, problema a cărei reglementare o doresc colegii noştri de la U.D.M.R. să o rezolve prin acest amendament, este soluţionată.

Ce aduce nou amendamentul propus de colegii noştri de la U.D.M.R.? Doresc să legalizeze mult discutata problemă a drepturilor colective. De aceea, au încercat să ne facă un cadou cu amendamentul precedent (am sesizat celebrul dicton Temeo danaos et dona ferentes) motiv pentru care din considerente de corectitudine nu am acceptat un astfel de amendament care nu corespundea normelor europene pentru că, în definitiv, dreptul constituţional şi toată legislaţia europeană vizează individul cu drepturile lui intrinseci.

Din moment ce scoatem individul şi-l cufundăm într-o minoritate, practic, identitatea lui dispare ca om, ca persoană. Or, toate convenţiile europene vizează drepturile omului, drepturile persoanei. Şi prin textele constituţionale trebuie să avem grijă de drepturile şi de libertăţile persoanei, nicidecum să cufundăm această persoană, s-o dizolvăm într-o mare, indiferent cum se numeşte această mare şi indiferent ce definiţie bombastică îi dăm.

Aşadar, din punctul nostru de vedere, considerăm că textul propus contravine normelor internaţionale din moment ce propune nişte drepturi colective şi în al doilea rând se ridică din nou problema principiului autonomiei şi al subsidiarităţii, mult discutat în această cupolă şi mult discutat şi cu ocazia elaborării Constituţiei de la 1991.

Problemele au fost tranşate şi atunci şi cred că trebuie să le tranşăm şi acum pe baza aceloraşi principii europene, general-valabile, dând Cezarului cei al Cezarului, dar avem grijă totuşi să nu exagerăm, pentru că până la urmă orice privilegii date unor grupuri minoritare înseamnă sacrificii din partea populaţiei majoritare.

Aşadar, suntem de acord ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale din România să primească toate drepturile şi libertăţile unanim acceptate pe plan european prin toate convenţiile la care România este parte, dar ne opunem oricăror drepturi colective.

Pentru aceste considerente susţinem votul împotriva acestui amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Toro Tibor.

Domnul Toró Tiberiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Trebuie să fiu de acord cu distinsul meu coleg de la Partidul România Mare. Într-adevăr, amendamentul nostru doreşte să susţină includerea drepturilor colective în Constituţia României.

De fapt, aceste drepturi colective au fost susţinute chiar de preşedintele Franţei, domnul Jacques Chirac, cu ocazia Summitului de la Salonic care s-a desfăşurat actum câteva zile. Aceste drepturi colective sunt absolut europene din aceste punct de vedere.

Faţă de amendamentul propus de colegii noştri de la Grupul parlamentar U.D.M.R., un grup de 5 deputaţi din acest grup au mers puţin mai departe şi am încercat să definim într-un cadru mai general acest art.6, respectiv dreptul la identitate. Şi am dat în acest amendament o formulare nouă în 8 alineate care îl găsiţi în raportul comisiei la amendamentele respinse.

Încerc în câteva idei să argumentez de ce este voie şi tocmai în această ordine şi care este logica amendamentului nostru. Primul alineat se referă la dreptul la identitate ca un drept fundamental al omului, şi anume textual: "Identitatea naţională, etnică sau lingvistică este un drept fundamental al omului".

Alin.2 se referă la libertatea de alegere a identităţii personale, şi anume, textual, deci alin.2: "Orice cetăţean are dreptul de a alege liber apartenenţa la o comunitate naţională, etnică sau lingvistică".

Alin.3 se referă la apărarea identităţii persoanei, respectiv dreptul de a fi apărat ca persoană, şi anume: statul recunoaşte şi garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a păstra, dezvolta şi exprima identitatea naţională, etnică sau lingvistică.

Aceasta este o mică modificare a actualului text al Constituţiei care, după părerea noastră, este minimală şi nu este suficientă pentru a garanta dreptul la identitate, cum este formulat în titlul articolului.

Alin.4 se referă la statutul comunităţilor naţionale, tocmai acea definiţie care a fost reclamată de colegii noştri mai înainte, şi anume: statul recunoaşte minorităţile naţionale ca fiind comunităţi naţionale minoritare, factor constitutiv al statului, având identitate naţională, etnică, lingvistică, culturală şi religioasă proprie care se integrează în societatea românească, reprezentând o valoare incontestabilă.

Practic, se suprapune peste amendamentul formulat de grupul nostru.

În continuare, în alin.5, se referă tocmai la codificarea identităţii colective, adică la drepturi colective, şi anume măsurile luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii comunităţii naţionale minoritare şi a persoanelor aparţinând acestor comunităţi trebuie să fie conforme cu principiul egalităţii, egalităţii şanselor şi a nediscriminării. Deci, este formulat un principiu important pentru a apăra şi păstra această identitate colectivă.

Alin.6 introduce noţiunea de autonomie culturală ca un drept constituţional al acestor comunităţi naţionale. Textual, "comunităţile naţionale minoritare pot solicita şi dobândi dreptul la autonomie culturală".

Art.7 încearcă să dezvolte această instituţie de autonomie culturală, şi anume vorbeşte despre instituţiile autonome ale unei comunităţi naţionale, textual: "Dreptul la autonomie culturală se exercită pe baza unor prerogative de drept public în domeniul învăţământului, culturii, comunicaţiei, precum şi alte domenii ale vieţii sociale, prin instituţii proprii care se înfiinţează şi funcţionează pe baza unor legi speciale, deci este şi modalitatea de a se constitui şi a face funcţionabile aceste instituţii autonome.

Şi, în final, alin.8 se referă la legătura acestor comunităţi naţionale cu naţiunea mamă care, în cazul precedent, a fost vorba despre această legătură şi responsabilitatea statului român faţă de comunităţile sale naţionale dincolo de graniţă. Aici, în cazul nostru, este relaţia inversă, şi anume statul sprijină întărirea legăturilor comunităţilor naţionale minoritare cu naţiunea de care aparţin.

Stimaţi colegi, câteva argumente în favoarea acestui şir de amendamente şi un amendament în acest fir logic. Argumentele sunt: documentele Organizaţiei de Securitate şi Cooperare Europeană, documente de la Copenhaga din 1920, documentul de la Geneva din 1991, respectiv şi alte documente ale OSCE, Recomandările Consiliului Europei şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1134 din 1990; 1177 din 1992, celebra recomandare 1201 din 1993, respectiv Recomandarea 1255 din anul 1995, respectiv şi subliniez acest lucru, Avizul nr.176 din 1993 al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei cu privire la cererea de aderare a României la Consiliul Europei, cerere care a fost acceptată şi în această hotărâre, în acest aviz se formulează angajamentele asumate de statul român privind protecţia comunităţilor naţionale.

În continuare, argumente sunt în Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei la care România este parte; Cartea Europeană a limbilor regionale şi minoritare, la care România ca stat s-a angajat s-o ratifice; Cartea europeană a autonomiei locale, a puterii locale din 1992, care a fost ratificată de Parlamentul României; respectiv, argument pentru acest amendament este spiritul şi litera lucrărilor Conventului Uniunii Europene prin elaborarea noii Constituţii.

Am făcut referire la început la intervenţia domnului preşedinte al Franţei, domnul Jacques Chirac, şi modelul francez care tocmai spre această direcţie se îndreaptă privind autonomia comunităţilor sale minoritare ca, de exemplu, cel de la Corsica şi, în final, spiritul şi litera raportului groSs din Consiliul Europei, raport care se dezbate tocmai în acest moment, astăzi sau mâine, la Strasbourg, un raport care se referă tocmai la autonomia pe criterii naţionale ca o soluţie pozitivă şi, practic, strânge toate argumentele pentru o soluţie pozitivă în Europa.

În favoarea amendamentului nostru sunt toate modelele funcţionale ale Uniunii Europene, nu le înşir, cred că, stimaţi colegi, îl cunoaşteţi şi dumneavoastră. În concluzie, eu vă supun atenţiei această soluţie propusă de colegii de la U.D.M.R.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Tibor.

Sigur nu cred că convine modelul francez. Cred eu, vă rog eu să vă mai gândiţi puţin la modelul francez.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

În perioada liceului, am învăţat o zicere care spune aşa: Temeo danaos et dona ferentes. Teme-te de greci chiar şi atunci când vor să facă daruri.

Mă refer în primul rând la această tentativă de captatio benevolente pe care au încercat-o colegii de la U.D.M.R. cu amendamentul nr.13 pentru ca după aceea, având în vedere precedentul creat să poată începe artileria grea şi să submineze art.1 din Constituţie.

În fond, ce se doreşte? Se doreşte legalizarea eforturilor făcute de aripa Tokes de instituire în teritoriul României a unei eclave cu o identitate inclusiv cu instituţii specifice. Acesta este scopul nedeclarat, dar vizibil, deductibil din toate eforturile disperate care se fac pentru a modifica art.6 care, în formula sa actuală, creează absolut toate condiţiile pentru exprimarea, recunoaşterea, dezvoltarea, păstrarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.

Ba chiar am de făcut o observaţie colegilor de la U.D.M.R. care au propus aceste amendamente atât cele din articolele de la pct.15 respectiv 19, că domniile lor reduc posibilitatea de conservare, de păstrare şi de transmitere a identităţii religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor etnice.

Dacă este să ne referim la prevederile amendamentului propus la nr.17, aş dori să atrag atenţia că tocmai cei care susţin necesitatea egalităţii şanselor şi a nediscriminării practică această discriminare cu minoritatea maghiară din spaţiul unde domniile lor sunt majoritari.

Pe de altă parte, dacă este să ne referim la egalitatea şanselor, cred că în momentul de faţă cei care nu au şanse egale cu minoritatea maghiară sunt chiar cetăţenii români, chiar în ansamblul lor.

Prin urmare, eu consider că aceste tentative făcute nu au altă menire decât aceea de a da legalitate, de a conferi legalitate acestor demersuri de subminare a statului naţional unitar făcute de aripa Tokes şi, probabil, însuşită de întreaga Uniune Democrată a Maghiarilor din România.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Zsolt Szilágyi.

Domnul Zsolt Szilágyi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitate de iniţiator, aş dori şi eu să argumentez în câteva cuvinte, promit că nu voi fi foarte lung, am convingerea că noi, din toate punctele de vedere, trebuie să schimbăm realitatea existentă în România. Dacă tot vorbim despre integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în structurile euro-atlantice, este bine să vedem cum au rezolvat ţările europene, în special ţările Europei de Vest, această problemă.

Dacă ne uităm, aproape în fiecare ţară din Europa de Vest există o anumită formă de autonomie. În foarte multe ţări există şi autonomie teritorială pe criterii etnice, cum se numeşte în România.

Sunt conştient de faptul că nu există o ambianţă normală pentru a discuta aceste lucruri. Sunt conştient de faptul că în perioada de după 1990, aceste lucruri, fenomene, anumite sintagme s-au fetişizat şi au devenit un fel de tabu, la rostirea cărora un deputat, un politician sau un actor public imediat se plasează într-o anumită parte considerată şi etichetată cu anumite calificative, din păcate, peiorative.

Ei, eu aş face trimitere la această realitate europeană, care ne arată următorul lucru: Spania, Italia, Germania, Belgia, Danemarca, Finlanda, Suedia şi, nu v-am citit, Ungaria practică anumite forme de autonomie, forme de autonomie care sunt de fapt modele paşnice, şi de compromis, şi funcţionale între comunitatea minoritară şi majoritate.

Această idee este de fapt sugerată şi de acel raport Gross, un socialist din Elveţia, care a propus cu ocazia întrunirii de astăzi şi de mâine, sau de ieri şi de astăzi a Consiliului Europei, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a redactat un material, şi este bine de văzut ce conţine acest material, un material aproape de 40 de pagini despre această idee, să vedem de fapt ce se întâmplă în Europa. Bineînţeles că sunt înşiruite toate modelele pozitive existente, funcţionale.

Pe de altă parte, este subliniat că acest model de a practica autonomia, de a oferi pe bază de tratative şi pe bază de compromis unei comunităţi minoritare diferite forme de autonomie, este de fapt o metodă modernă de a asigura pacea socială. Raportul, de altfel, se încheie cu citarea Sesiunii a 13-a a Conferinţei miniştrilor europeni responsabili pentru guvernele locale şi regionale, ţinută la Helsinki, la 27-28 iunie 2002, care la fel presează această idee.

Deci, dragi colegi, este vorba că amendamentul nostru s-a ivit tocmai sub egida integrării noastre în Uniunea Europeană. Noi vă propunem tocmai o soluţie europeană, şi cer cu respect să daţi un vot european, sprijinind ideea noastră. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul deputat Marton Arpad. Se pregăteşte domnul deputat Baciu.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am solicitat un drept la replică, în numele Grupului parlamentar al UDMR, şi voi solicita acest drept ori de câte ori de la această tribună se vor auzi cuvinte pe care le-am auzit din partea Grupului parlamentar alP.R.M. în ziua de astăzi.

V-aş ruga, stimaţi colegi din acest grup, să renunţaţi să faceţi procese de intenţie oricărui grup parlamentar. Dacă doriţi să veniţi cu combatere de idei, să renunţaţi să catalogaţi o întreagă comunitate sau locuitorii unor judeţe ca fiind contrare întregii naţiuni, a ţării etc., etc.

Deci, vă rog încă o dată să renunţaţi la acea idee de a culpabiliza o colectivitate mai mare sau mică din această ţară. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Marton. Are cuvântul domnul Baciu.

După aceea vom trece la vot.

Domnul Mihai Baciu:

Stimaţi colegi,

Aveţi dreptate. Trebuie să mergem mai repede. Vă înţeleg nerăbdarea şi semnele pe care le faceţi ca să fiu mai scurt. Voi fi foarte scurt. Nici nu o să mă refer la amendamente şi la argumente în detaliu împotriva acestor amendamente, pentru că sunt aici în text argumente suficiente.

Eu vreau să subliniez un lucru: domnul Toro Tiberiu a înşirat aici o mulţime de documente, denumirea lor (recomandarea nr. ..., actul nr. ... etc., etc. foarte multe), între care a invocat exemplul Franţei, care nu serveşte deloc, de fapt, dar absolut deloc dorinţelor Grupului parlamentar al UDMR. Mă rog, asta este treaba domniilor lor, pentru că în Franţa nici vorbă de autonomie, mai ales teritorială. Dar, să lăsăm asta la o parte. Revin la chestiune şi vreau să spun următorul lucru: domnul Toro Tiberiu a subliniat şi a spus că acea vestită Comisie de la Veneţia a "căzut pe spate" de admiraţie faţă de Legea Statutului maghiarilor de peste hotare.

Eu am lucrat cu aceste documente, şi chiar recent am primit şi am în mână - nu am la mine, mă rog, am în birou - ultimul raport - Proiect de recomandare privind protecţia minorităţilor - al Comisiei politice a Consiliului Europei. Acolo se spune cu totul altceva, dar absolut cu totul altceva. Vă pun acest raport la dispoziţie. Pentru că acest raport face trimitere directă, şi se ocupă, mai ales, de protecţia minorităţilor, cu referire la Legea Statutului maghiarilor. Acolo, Comisia de la Veneţia spune că regretă faptul că Ungaria nu a schimbat Legea Statutului, aşa cum a promis, şi în timpul potrivit; regretă faptul că nu s-a consultat cu Slovacia şi România. Au fost cei din comisie la noi, şi în Slovacia, şi în Ungaria şi au discutat, şi acestea au fost concluziile. Nici pomeneală să spună acolo că acest statut este un model pentru toate statele europene privind protecţia minorităţilor. Am documentul şi vi-l pot pune la dispoziţie.

Acolo se spune, dimpotrivă, altceva, şi se subliniază apăsat: "Răspunderea pentru protecţia minorităţilor revine ţării-gazdă, - sau cum să spun -, de rezidenţă, şi nu patriilor-mamă". Textul vi-l pun la dispoziţie.

Deci, eu nu am vrut să vin aici şi să intru pe amendamente şi pe argumente contra, pentru că sunt aici expuse; le-au spus şi alţii, şi bineînţeles că grupul nostru parlamentar votează împotriva acestor amendamente; nici nu fac referiri la aripile din UDMR, asta este problema domniilor lor; nu afirm ca prezumţii de vinovăţie din partea cuiva, dar vreau să spun că avem argumente suficiente în Constituţie şi în legislaţia românească, şi în practica politică românească pentru a nu accepta asemenea inovaţii care nu sunt numai lingvistice, ci şi de fond în Constituţia noastră.

Cu acestea am încheiat şi vă mulţumesc frumos.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mi-a făcut plăcere să aud de la acest microfon argumente cu ghilimele şi argumente autentice, fără ghilimele. S-au făcut multe referiri la modele: modelul francez, finlandez etc. Dacă ne referim la minorităţi şi la modele, trei principii domină evoluţia minorităţilor, neconvulsivă într-un stat-gazdă.

Le reamintesc colegilor de la UDMR aceste trei principii: Primul: minorităţile sunt loiale statului-gazdă, şi nu comentez.

Al doilea care trebuie reţinut este acela că modelele reprezintă produsul unui anumit sistem socio-politic şi au o valoare limitată în timp şi spaţiu. Ele nu se importă, nu se exportă.

Eu am mai văzut un studiu cândva elaborat de colegii noştri, tot de la acel grup parlamentar, prin care ni se propuneau modele din Insulele Seychelle, din Insulele Glamoran, şi din alte spaţii, inclusiv Tirol, fără să ni se dea detalii şi stadiul evoluţiei minorităţilor respective pe modelul originar, al lor. Iată, modelul finlandez: acolo, undeva, cândva au dominat suedezii, care - ca grup minoritar - sunt în involuţie şi au drepturi acordate de finlandezi în baza principiilor enunţate până acum.

Cel de-al treilea principiu, este absolut normal: dacă admitem biodiversitatea, admitem şi etnodiversitatea, pentru că diferenţele trebuie conservate.

Să nu cumva să-şi imagineze unii colegi că aruncând elemente de teoria modelelor, de la acest microfon, cumva suntem absolut intimidaţi. Mai citim şi noi, şi vedem dintr-o dată, dincolo de inexactitatea enunţurilor, şi acele transparente intenţii. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Nu vă mai reţin atenţia cu privire la raportul Consiliului Europei, despre care a amintit colegul de la Partidul Democrat. Dar este clar că atestă ceva acest raport, şi anume: faptul că şi România, ca şi ţările membre ale Uniunii Europene, demonstrează că în această ţară pentru fiecare cetăţean este asigurată libertatea, autonomia culturală nelimitată; fiecare cetăţean este liberul său arbitru; şi nu numai autonomia culturală se manifestă, ci şi cea religioasă sau de altă natură.

Prin urmare, dacă aceste lucruri există şi le constatăm, şi sunt constatate şi de către Uniunea Europeană, şi dacă mai dorim cu adevărat egalitatea şanselor pentru toţi cetăţenii, atunci mă întreb: de ce este nevoie să inventăm prerogative de drept public cu ocazia modificării Constituţiei, care vor genera anumite consecinţe, modificări la alte legi pe care noi vom fi obligaţi să le schimbăm. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă cer scuze că am lăsat haina în maşină. N-am crezut că iau cuvântul şi nici acum nu sunt pregătit în mod deosebit, însă vreau să demontez puţin o marotă pe care o vântură anumiţi parlamentari în Parlamentul României, şi nu numai, în toată ţara, referitor la modelul finlandez.

Pentru că am auzit de foarte multe ori această intervenţie ...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De modelul finlandez vorbea un coleg de la partidul dumneavoastră.

Domnul Marcu Tudor:

Nu. Ştiu ce zic. Lăsaţi-mă să termin.

Am fost într-o delegaţie..., am insistat să mă duc, este singura dată când am plecat, în 7 ani, într-o delegaţie din Parlament, în rest m-am dus pe banii mei, am vrut să merg în Finlanda, să văd despre ce este vorba. Am participat la Comisia de politică externă din Parlamentul finlandez, împreună cu delegaţia Parlamentului român, a Grupului de prietenie româno-finlandez. Şi, în această comisie, am asistat la scene incredibile. La un moment dat, am vrut să văd până unde merge argumentarea asta ieşită din comun, precum că în România n-a existat niciodată şi nici nu cred că mai există pe pământ o naţiune mai oprimată decât naţiunea maghiară.

S-a ajuns până acolo, încât un parlamentar finlandez mi-a spus ceva de genul: "Să nu mă faceţi să cred că dumneavoastră vreţi să contestaţi faptul că, în România, maghiarilor nu li se dă voie să se roage în biserici, şi ei - pentru ca să aibă acces în biserici - cad în genunchi în faţa bisericii, să-i lase românii să între în biserică să se roage. Deci, nici măcar religia nu le-o respectaţi".

Eu nu am crezut că există o asemenea rea-voinţă undeva, în Europa. Şi am vrut să explic despre ce este vorba, că nici nu am auzit vreodată aşa ceva. Şi nici nu cred că există, nici în Africa, aşa scene. Orice argument aş fi adus, mă loveam de un zid incredibil de opac, prin care parlamentarii finlandezi, îndoctrinaţi timp de peste 8 ani, în perioada în care fusesem eu trecuseră vreo 8 ani de la Revoluţie, că aşa se întâmplă lucrurile, şi nu au vrut să mă creadă cu nici un chip.

Ca să liniştească puţin spiritele, delegaţia UDMR-ului a încercat să intervină şi să explice cumva, că e aşa, dar nu chiar aşa. Dar, oricum, să mă împace şi pe mine şi pe parlamentar. Când am văzut că nu am nici un dialog cu aceşti parlamentari finlandezi, încă o dată spun, de bună-credinţă, îndoctrinaţi pur şi simplu, că aşa se întâmplă. Niciodată nu auziseră părerea altcuiva în afară de un membru al UDMR-ului, care merge în permanenţă în Finlanda, la câteva săptămâni o dată. Cred că este cineva pe acolo, (arată spre sală) să strângă relaţiile cu singura ţară din lume care ne poate da exemplu într-un domeniu în care domniile lor vor să intervină în Constituţia sau în legile României. Imediat, domnule preşedinte, vă rog să mă iertaţi. Vreau să termin. De mult am vrut să spun frazele astea şi nu am reuşit. Lăsaţi-mă numai un minut şi am terminat.

Atunci, m-am ridicat şi am spus că-mi pare rău ...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Marcu, adică, chiar acum ne povestiţi tot ce aţi făcut! La hotel cum a fost, ia spuneţi? Vă rog, frumos, totuşi... (Aplauze.)

Domnul Marcu Tudor:

Dacă sunteţi la guvernare cu UDMR-ul, nu înseamnă că le şi împărtăşiţi modul de comportament în străinătate, când denigrează Parlamentul României. Lăsaţi-mă să explic parlamentarilor, care nu sunteţi numai dumneavoastră.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De acord, dar reveniţi la obiect.

Domnul Marcu Tudor:

Ştiţi bine că vă port respect, dar lăsaţi-mă să ..., că o dată mă răzvrătesc şi eu, şi nu vă mai port respect, şi n-o să vă placă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu, dar la dumneavoastră respectul este din familie, nu este altfel. Îmi dau seama, nu!

Domnul Marcu Tudor:

Nu toţi oamenii gândesc la fel. Eu am respect pentru toţi oamenii. Chiar şi pentru acel om maghiar, care a vorbit aşa ceva în Ungaria. Ca dovadă, eu nu sunt deloc în relaţii rele cu el. M-am sculat din Parlament, şi am zis că plec, pentru că eu nu vreau să fiu părtaş, coleg într-o comisie cu un duşman al poporului român. Exact aşa i-am spus, şi am plecat în lift. Au trimis după mine încă vreo câţiva oameni de acolo, au venit, şi cu mare greutate am acceptat să mă întorc.

Am început să explic ceea ce vrem noi aici toţi să explicăm, că nu este aşa situaţia etniei maghiare în România, dar ei au încercat, şi aici am vrut să ajung, să-mi spună de ce este dat exemplul din Finlanda în România pentru UDMR. Acolo există nişte etnii foarte mici ca număr, în grupuri mici şi puţine, care se întind de la Cercul Polar, de la Rovaniemi şi până aproape de Polul Nord, şi se întind pe suprafeţe foarte mari. Se întinde la ruşi, la norvegieni, la finlandezi. Ca să-i poată reţine în Finlanda, că au nevoie să populeze zonele acelea care nu sunt uşor de pătruns, ei au făcut nişte înlesniri unice, care nu mai există în alte ţări, nu de protecţie, ci de favorizare excesivă a drepturilor unor astfel de minorităţi, pentru ca aceştia să nu se ducă în Suedia, să nu se ducă în Norvegia sau în Rusia, să stea la ei în Finlanda.

Aşa încât, în orice situaţie, când mai auziţi despre modelul finlandez, că ni se invocă, atunci când ni se solicită nişte drepturi excesiv de mari pentru o minoritate, o discriminare pozitivă, vă rog frumos, faceţi cumva şi informaţi-vă, - de ce? -, întâi care este situaţia reală din Finlanda, nu vorbele care ni se aruncă, pentru că nu se pot controla, şi apoi, de ce s-a luat măsura asta, şi numai pentru o perioadă determinată de timp.

În condiţiile astea, vă rugăm, noi, eu - cel puţin - să înţelegeţi care este raţiunea intervenţiilor noastre atunci când ni se invocă nişte modele, pe care, în nici un caz, noi nu le putem adopta, deoarece nu sunt de adoptat; fiecare ţară are specificul ei, şi în afară de Finlanda, eu nu mai cunosc altă ţară invocată aici de către udmr-işti, în sensul în care, ştiu foarte bine, domniile lor, la ce mă refer. Vă rog să mă iertaţi, domnule preşedinte, vă asigur încă o dată de tot respectul meu...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mă surprinde...

Domnul Marcu Tudor:

Ba, să fiţi surprins, şi al familiei mele, şi vă mulţumesc că m-aţi lăsat să-mi spun cuvântul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Antal Istvan.

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prin această intervenţie, onoratul nostru coleg mi-a dat posibilitatea, ca martor... Am fost prezent acolo şi este de datoria mea, totuşi, să dau o informaţie puţin mai precisă, pentru că dumneavoastră, probabil, aveţi o memorie selectivă.

Distinsa doamnă din Comisia de politică externă a Parlamentului finlandez a vorbit despre problema ceangăilor, şi am fost întrebat şi rugat, în prezenţa ambasadoarei României acolo, să vorbim despre această problemă, despre care, de altfel, prin raportul prezentat de această distinsă doamnă - fostă ministră a Culturii din ţara respectivă - s-a discutat şi la Consiliul Europei, unde s-a luat şi o decizie. Şi n-a spus altceva decât adevărul, pentru că, într-adevăr, la ceangăi, încă nu s-a rezolvat problema în bisericile respective, ca să se poată ruga în limba lor la acel Dumnezeu. Deci, este un lucru adevărat.

Din această cauză, având în vedere faptul că după mai multe explicaţii date de doi onoraţi colegi de-ai noştri care au intervenit şi au spus că la noi toate lucrurile sunt absolut clare şi rezolvate, am fost nevoit să intervin pentru că eram singurul minoritar din grup, ca să am eu un punct de vedere şi o părere sau o informaţie despre situaţia minoritarilor din România. Atunci, într-adevăr, a intervenit o problemă destul de jenantă, pentru că ne-am certat puţin la acest capitol.

Totodată, aş dori să fiţi informaţi dumneavoastră, prin persoana mea, şi foarte mulţi care au vizitat această ţară şi au avut posibilitatea să facă parte din diferite delegaţii, au văzut că în Parlamentul finlandez există şi translatori, domnule coleg, aşa cum vi s-a prezentat şi dumneavoastră, în momentul respectiv, când am fost invitaţi în sala de şedinţă şi ni s-a spus, că ori de câte ori un parlamentar care face parte din grupul, din Partidul suedezilor din Finlanda, doreşte să ia cuvântul în limba lui maternă, are această posibilitate, pentru că... translatorul are o masă separată, şi de fiecare dată intervine. Ni s-a explicat şi despre autonomia Insulei Aland. Deci, problema reală există în Finlanda, aşa cum a fost prezentată de colegii noştri.

Mi-am făcut datoria să vin şi să vă relatez aceste probleme care s-au întâmplat puţin altfel decât aţi fost dumneavoastră informaţi. Şi, ca atare, dacă am ieşit la microfon, desigur, susţin amendamentul Grupului parlamentar al UDMR, depus prin persoana domnului Varga. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule Istvan.

Are cuvântul domnul Valeriu Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Mai întâi, domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Respectul pe care vi-l port, nu numai din familie, mă obligă ca, ori de câte ori vin la acest microfon, să-mi pun haina. Asta pentru că în Parlamentul României, dacă suntem patrioţi, ar trebui ca măcar atunci când vorbim despre Constituţie, să ne punem haina.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule preşedinte Stoica, vreau să vă spun că am instituit o regulă: de mâine nu mai vorbeşte nimeni dacă nu are haină şi cravată.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulţumesc.

Este o dovadă de patriotism, domnule preşedinte.

Şi, pentru că suntem la vremea poveştilor şi a istoriilor, îngăduiţi-mi să vă spun şi eu o istorie: în anii '80, discutând cu unul dintre cei mai buni jurişti din această ţară, îmi spunea că au rămas foarte puţini reprezentanţi ai minorităţii evreilor în România. Asta în anii '80, nu acum. Acum sunt mult mai puţini decât în anii '80.

Şi-mi spunea cu un gust amar: "O ţară din care pleacă evreii, este o ţară căreia nu-i merge bine". Dacă îmi daţi voie să parafrazez, aş spune că o ţară din care pleacă minorităţile, este o ţară căreia nu-i merge bine.

Iată de ce cred că trebuie să avem faţă de minorităţi, nu numai respectul pe care ar trebui să-l avem într-o ţară civilizată, dar ar trebui să avem şi respectul pe care ni-l datorăm nouă înşine dacă vrem să ne meargă bine. Pentru că, minorităţile rămân într-o ţară în care le merge bine.

Mai mult decât atât, într-o ţară în care există prosperitate, mai vin şi alţii. Când România era prosperă, veneau italieni, veneau chiar şi englezi, veneau chiar şi germani. Mi-aş dori ca astăzi România să fie o ţară de primire, şi nu o ţară din care se pleacă.

Iată de ce, făcând această introducere, nu pot totuşi să primesc amendamentul făcut de UDMR. Nu pot să fiu de acord cu el, pentru că o ţară în care ne merge bine este o ţară a indivizilor, şi nu o ţară a grupurilor, în primul rând.

Textul actual din Constituţie vorbeşte de persoane aparţinând minorităţilor naţionale. Or, elementul constitutiv al oricărei comunităţi este individul. Dacă protejăm individul, protejăm şi comunitatea din care el face parte. Dacă protejăm cetăţeanul de origine română, protejăm şi majoritatea, ca grup. Dacă protejăm maghiarul, ca individ, protejăm şi grupul din care el face parte, respectiv minoritatea maghiară.

Iată de ce, în această privinţă, de pe o poziţie liberală fermă, noi recunoaştem drepturile omului ca drepturi individuale, şi nu ca drepturi colective. Am chiar credinţa că drepturile colective nu ţin de zona drepturilor omului, ci de zona dreptului public, a dreptului constituţional, a dreptului administrativ.

Vorbim de naţiune ca o entitate politică în dreptul constituţional. Dar a vorbi de minorităţi ca elemente constitutive ale statului, înseamnă să adăugăm, dincolo de cetăţean şi dincolo de naţiune, un al treilea element constitutiv al statului.

Lucrul acesta este extrem de periculos nu doar în România, este extrem de periculos oriunde în lume. Cu cât multiplicăm grupurile ca factori constitutivi ai statului, cu atât riscăm să generăm, în cadrul fiecărui grup, o nouă relaţie - majoritate - minoritate. Lucrul acesta ar fi extrem de grav, pentru că orice identitate de grup are tendinţa să oprime individul.

Nu are rost să creăm în mod artificial, juridic asemenea entităţi de grup care să oprime individualitatea. Iată de ce, de pe această poziţie ferm liberală, nu putem admite decât ideea drepturilor omului ca drepturi individuale, şi nu ca drepturi colective. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru discreta atenţionare pe care mi-o faceţi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Boc, din partea comisiei.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Comisia vă propune respingerea amendamentelor care figurează în Raportul amendamentelor respinse, la punctele 15, 17, 18 şi 19, pentru cel puţin următoarele argumente.

În primul rând, introducerea în textul Constituţiei a conceputului de comunităţi naţionale minoritare, reprezintă un regres faţă de actualul text constituţional şi faţă de concepţia europeană în materie. Noi credem că în Europa s-a decis şi s-a tranşat definitiv dilema drepturi ale colectivităţilor versus drepturi ale cetăţenilor, ale indivizilor. Şi Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale vorbeşte de drepturi individuale, şi nu de drepturi colective.

În condiţiile acestea, noi apreciem că a introduce acum conceptul de comunitate naţională minoritară, reprezintă un regres faţă de standardele internaţionale în materie.

În al doilea rând, dacă am accepta conceptul de comunitate naţională minoritară, aşa cum se pronunţă şi Comisia de la Veneţia, ar însemna - per a contrario - să instituim şi conceptul de majoritate naţională, ceea ce ar fi contrar spiritului Uniunii Europene şi dorinţei României de integrare în această structură.

A folosi conceptul de "majoritate naţională", în contrapondere cu acel concept de "comunitate naţională minoritară", înseamnă a face o Constituţie pentru a dezbina cetăţenii şi nu o Constituţie pentru a uni cetăţenii. O Constituţie este făcută pentru a uni şi nu pentru a separa. Iată de ce ne pronunţăm împotriva unui asemenea demers.

În al treilea rând, actualul cadru constituţional, prin prevederile art. 4, răspunde exigenţelor europene în materie, cu privire la protecţia minorităţilor naţionale şi la cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale, România fiind considerată un standard în materia protecţiei minorităţilor naţionale.

Şi nu în ultimul rând s-a invocat aici şi cazul Elveţiei, folosindu-se argumentul unui cunoscut politolog. În acest sens, noi dorim să reamintim faptul că potrivit unei expresii celebre a lui Moris du Verger, cu referire la Elveţia, acesta spunea: "În Elveţia există două rase, patru limbi, două religii, dar o singură naţiune". Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie să ne unească este diversitatea şi să nu facem o Constituţie prin care să impunem bariere insurmontabile, să impunem concepte care nu sunt viabile în lumea în care dorim să ne integrăm şi dacă dorim să trăim ca lumea trebuie să ne comportăm ca lumea, adică aşa cum se trăieşte în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct. 15 din capitolul de amendamente respinse.

Cine este pentru?

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 24 de voturi pentru şi 212 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Are cuvântul domnul Babiuc. Avem patru amendamente care urmează. Noi am discutat acum, domnule Babiuc - pentru că nu aveţi hârtiile în faţă - capitolul de amendamente respinse, pct. 15, 17, 18 şi 19. Am votat doar pct. 15, deci mai puteţi să vorbiţi la celelalte.

Domnul Victor Babiuc:

Eu vroiam să vă spun ceva, domnule preşedinte, în legătură cu acest amendament şi dacă m-aţi chemat la tribună, tot am să spun. Pentru că în completarea la ceea ce spuneau domnul Stoica şi domnul Boc e un argument care se scapă din vedere şi care este extrem de important.

Vorbind de drepturi colective, uitându-se că dacă ne gândim la drepturile colective, trebuie să ne gândim şi la obligaţii colective şi la răspunderi colective. Or, iertaţi-mă, în istorie se cunosc multe cazuri în care s-a vorbit despre răspunderi colective şi ştim cu ce rezultate.

De aceea, aspectele legate de drepturile colective trebuie avute în vedere şi sub celălalt palier al obligaţiilor şi al răspunderilor, dacă vrem să mergem cu ele până la capăt.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Babiuc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de comisie de la pct. 17.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

24 voturi pentru, 212 împotrivă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct. 18.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

25 voturi pentru, 212 împotrivă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la pct. 19 din capitolul "amendamente respinse".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

15 voturi pentru, 224 împotrivă. Vă mulţumesc.

Trecem mai departe. Din raportul comisiei de la Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, la pct. 4, care se referă la art. 9.

Dacă aveţi amendamente pe care vreţi să le susţineţi? Domnul Stoica susţine amendamentul de la capitolul de "amendamente respinse", pct. 20.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Pentru că vă văd bine dispus astăzi, îngăduiţi-mi să vă spun că am citit recent Biblia în variantă social-democrată şi în această variantă se spunea că Adam a fost făcut de Dumnezeu sindicalist. Şi pentru că s-a simţit singur, atunci Dumnezeu i-a dat şi un patron, pe Eva.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sau pe Mona, ca să înţelegem...

Domnul Valeriu Stoica:

Să ştiţi că până şi în lipsă, Mona este prezentă, prin dumneavoastră, domnule preşedinte.

Dincolo de glumă, însă, vreau să vă spun că ordinea firească este aceasta: întâi au apărut patronii şi după aceea sindicaliştii. Iată de ce, amendamentul pe care vi-l propunem este ca, atât în titlul marginal al art. 9, cât şi în conţinutul său, să vorbim întâi de patronate şi după aceea de sindicate. Nu este o chestiune doar de formulare, este o chestiune care ţine seama de logica economiei. Respectăm sindicatele, este nevoie de sindicate, drepturile salariaţilor sunt apărate, însă, în egală măsură de sindicate şi de patronate, ceea ce însă e foarte important este acest adevăr simplu: fără patroni nu există salariaţi. Să dăm acest respect minim logicii economice, care ne spune că fără patroni nu există salariaţi. Iată de ce, vă rugăm să primiţi acest amendament, prin votul dumneavoastră, distinşi colegi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Napoleon Pop.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mai aduc câteva argumente care să favorizeze o decizie, ca să schimbăm în formularea art. 9 locul cuvântului "patronate".

În primul rând, aş vrea să mulţumesc Comisiei de revizuire a Constituţiei şi preşedintelui acestuia pentru faptul că s-a admis, nu numai cuvântul "patron", ci şi o altă sintagmă extrem de importantă, "libera iniţiativă". Amintesc aceste două cuvinte: de "patron" şi "liberă iniţiativă", pentru că în baza lor aş vrea să îmi dezvolt pledoaria pentru această inversare.

De la bun început, faptul că s-au admis patronatele şi asociaţiile profesionale, alături de sindicate, am reuşit în Constituţie să facem o referire foarte clară la forme de organizare a societăţii civile şi mai ales a mecanismului social, care cred că are o importanţă deosebită.

Mai mult decât atât, prin formulările respective, "patronate, sindicate şi asociaţii profesionale", colaborarea care trebuie să existe între aceste forme de organizare dăm putere, ca să zic aşa, dezvoltării economice, progresului, dialogului social, dezvoltării sociale a României.

Dacă ne referim la ordinea constituţională, cred că, atunci când ne referim la aceste trei forme de organizare socială, nu ponderea, nu ordinea în ponderea populaţiei pe care le cuprind este importantă, ci modul în care cele trei forme de organizare răspund funcţionalităţii societăţii. Şi aşa cum a arătat şi domnul deputat Stoica, cred că, din acest punct de vedere, patronatele au un rol primordial, atunci când am făcut deja opţiunea, în art. 134, în care spunem că: "economia României este o economie de piaţă".

Mai mult decât atât, avem şi o problemă de percepţie, nu numai externă, ci şi internă. Eu pot să înţeleg că în 1991 ne-am referit numai la sindicate, deşi, dacă atunci când s-a ajuns la art. 134 am vorbit că economia României este o economie de piaţă, ar fi trebuit să devenim, pentru că în perspectivă trebuia să ne gândim că vor exista şi patronate şi asociaţii patronale. Însă, şi din punct de vedere al percepţiei externe şi interne, a începe cu sindicatele, cred că demonstrează ceva: în ţara aceasta nu s-a schimbat ceva.

Cu toate scuzele de rigoare şi tot respectul pe care-l am pentru sindicate, în ordinea noastră constituţională, constatăm că avem o lege a sindicatelor extrem de tare şi o lege a patronatelor foarte slabă. Dacă ne uităm în Codul Muncii, există, tot în ordinea constituţională, există o mare disproporţie, în sensul că, totuşi, salariaţii au drepturi mai mari decât angajatorii.

Mai există o chestiune, chiar şi ideologică, dacă vreţi, şi am discutat şi cu investitori străini. Domnilor, când începeţi cu sindicatele, ne creaţi impresia că lupta de clasă în România este încă în continuare valabilă.

Eu cred că în această legislatură, şi chiar sub guvernarea P.S.D., România a făcut o opţiune foarte clară pentru valori democratice de tip occidental şi pentru capitalism. Deci, chestiunea aceasta este tranşată, nu trebuie să revenim înapoi. Şi cred că acest argument al ordinii constituţionale, prin prisma unei liste a ponderii populaţiei, repet, funcţionalitatea ne interesează, nu ordinea. Mai mult decât atât, cred că şi sub aspect normativ, chiar dacă se spune că această ordine nu este esenţială, am spus că ea are, totuşi, o problemă de percepţie şi, mai mult decât atât, o problemă de comportament.

Noi trebuie să privim cu multă sinceritate ceea ce se întâmplă în dialogul tripartit, sub formele respective, secretariatul şi Consiliul Social şi Economic.

Guvernele, indiferent care vor fi acelea, nu-şi pot rezolva problemele direct, problemele sociale, decât prin patronate, în primul rând, chiar dacă fac apel la ele în mod direct sau indirect.

Nu sindicaliştii plătesc taxe şi impozite, atunci când vorbim de politici mari, macroeconomice. Sindicaliştii plătesc impozitul pe venituri, dar patronii plătesc sindicatele care duc la crearea unor politici macoreconomice şi microeconomice de valoare.

Doamna Paula Maria Ivănescu (din sală):

Nu mai exageraţi atât!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, nu întrerupeţi vorbitorul!

Domnul Napoleon Pop:

Şi în ultimul rând, spun foarte clar că dacă în art. 134 vorbim despre economie de piaţă, atunci haideţi să acceptăm odinea firească a lucrurilor, să spunem "patronate, sindicate şi asociaţii profesionale", pentru că aici este vorba nu numai de istorie, ci e vorba şi de responsabilitate. Cine are responsabilitatea în economia reală? Sindicatele? Eu mă îndoiesc de acest lucru.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnilor colegi,

Grupul nostru parlamentar susţine amendamentul, considerăm că motivaţia pe care a dat-o comisia, atunci când a respins, aceea că "completarea textului actual nu justifică o asemenea inversare, întrucât ordinea constituţională într-un stat democratic trebuie să aibă în vedere ponderea în totalitate populaţia grupărilor la care se referă, nu rezistă". Deocamdată, această ordine constituţională nu este stabilită de nimeni, o stabilim noi, în momentul în care adoptăm sau respingem un text, dar din punct de vedere al argumentaţiei, făcută de colegii noştri din Partidul Naţional Liberal, din punctul nostru de vedere o considerăm ireproşabilă şi, prin urmare, susţinem acest amendament: patronatele să fie în această ordine enumerate primele, după aceea sindicatele şi apoi asociaţiile profesionale. Cu atât mai mult cu cât, însăşi comisia subliniază, în finalul motivaţiei respingerii, în plus, sub aspect normativ, această enumerare nu are nici o semnificaţie. Păi, dacă nu are nici o semnificaţie, din punct de vedere normativ, de ce s-a opus comisia la această inversare? Iată, aşadar, un argument pro pentru acest amendament, în însăşi motivaţia de respingere a comisiei.

Aş sugera colegilor noştri de la P.N.L. care au făcut acest amendament, cu privire la un aspect de redundanţă, de tautologie. Textul ar fi, din punct de vedere lingvistic, perfect dacă s-ar opri în partea a doua: "ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor". Să nu mai repete încă o dată toate categoriile din prima frază. Şi atunci, din punct de vedere lingvistic, este rotund, textul este perfect şi din punctul nostru de vedere, de susţinut.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Niculescu Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu scuze că până mâine ne putem permite să venim şi fără haină, aş vrea să aduc argumente pentru respingerea acestui amendament. În orice caz, apreciez efortul colegilor noştri liberali de a da o dimensiune liberală acestui text constituţional şi mă surprinde că în acelaşi timp vom deschide, poate, ochii în politica românească, atitudinea P.R.M.-ului care susţine acelaşi text, de origine liberală sau care se vrea liberal. Dar, aş vrea să fac doar menţiunea că această înşiruire, dacă vreţi, are în primul rând o realitate istorică. Sindicalizarea a fost întâi a celor care munceau şi care nu aveau altă putere decât să se sindicalizeze şi apoi s-au sindicalizat patronii. Deci, patronatele apar, în timp, ceva mai târziu, dacă cineva aducea un argument istoric. Sensul economic nu mi se pare aici decisiv şi răspunderea, să ştiţi, că este împărţită. Nu cred că răspund mai mult cei care sunt iniţiatori şi, bravo lor, cei care sunt întreprinzători, şi bravo lor, decât cei care sunt salariaţi şi care plătesc şi ei, fiecare, taxe şi impozite şi, din păcate, la noi, în România, mai dihai decât patronii. Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm. Vreau doar să vă spun că acest text este rezultatul, de fapt, al Forumului Constituţional, pe care unii l-au contestat de la această tribună, că este un text negociat cu societatea civilă, că asociaţiile patronale firave, din păcate, aşa cum sunt, şi-au dat acordul pentru că acest text să fie adoptat în termenii pe care i-a propus Comisia constituţională şi că insistenţa sau sublinierea, de natură ideologică, sigur, toţi vrem să mergem în capitalism şi, de fapt, acesta este mersul României. Sigur, vorbim de o economie de piaţă toţi, dar în economia de piaţă există guvernări şi majorităţi, cu ideologii diferite şi aceasta o ştim cu toţii şi în capitalism există social democraţie, cum există şi astăzi în România.

Vreau doar să vă atrag atenţia că Forumul Constituţional a fost, totuşi, un succes, că sunt 18 amendamente la Constituţie, rezultate din Forumul Constituţional şi că resping consideraţiile că acesta ar fi fost făcut degeaba, ba mai mult decât atât, că am fi cheltuit banii publici degeaba. Cu această ocazie, iată, avem chiar un text în dezbatere, în baza Forumului Constituţional.

Repet, acest text a fost negociat cu societatea civilă care şi-a dat acordul şi pentru care v-aş ruga să votaţi aşa cum a propus comisia.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Sassu.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Cravata ţi-ai uitat-o!

Domnul Alexandru Sassu:

De mâine!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să adaug doar câteva lucruri, pornind de la o argumentaţie pe care a adus-o domnul Napoleon Pop, şi anume că sindicatele au o lege foarte tare, pe când patronatul nu. Am să amintesc, însă, că există foarte multă legislaţie economică care este în favoarea sau ar trebui să fie în favoarea patronatelor sau a patronilor.

În al doilea rând, în aceste condiţii, există o singură lege clară şi o singură atitudine, de fapt, pe care poate să o aibă sindicatele, şi anume asocierea şi asocierea în sindicate. Din punctul acesta de vedere, pentru societate, sindicatele sunt mai importante decât patronatele, care nu pot fi confundate cu patronii.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul profesor Moraru.

Domnul Constantin Florentin Moraru:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să adaug, de fapt, câteva cuvinte la această discuţie interesantă, mai ales că acest text este, orice am spune - şi trebuie să fim de acord - în afara partidelor politice.

Aş vrea să observ că art. 9, aşa cum este propus de către comisie, exprimă o anumită evoluţie în timp a sistemului instituţional şi organizatoric în viaţa constituţională românească. Această propunere este o recunoaştere a rolului patronatelor şi asociaţiilor profesionale, ca parteneri de dialog. Practic este, aş spune, recunoaşterea unei dezvoltări a sistemului democratic în România. Sigur, până la urmă, cred că este vorba de o ceartă a cuvintelor. Inversarea ordinii este şi nu este posibilă, dar întotdeauna se poate hotărî orice. Însă, întotdeauna când se fac asemenea propuneri, cred, din punctul meu de vedere, că trebuie să ţinem cont de ceea ce s-a câştigat şi să nu încercăm să minimalizăm anumite lucruri câştigate şi să dăm o importanţă mai mare unor lucruri noi, pentru că riscăm să creăm anumite contradicţii, anumite conflicte.

Sub acest aspect, cred că primul argument din raportul comisiei, care invocă ponderea în totalitatea populaţiei a grupărilor la care se referă art. 9 este un argument solid, peste care nu trebuie să trecem. El este un argument solid, pentru că are în vedere evoluţia societăţii româneşti după 1990. Constituţia nu face o istorie a patronatelor, a sindicatelor sau asociaţiilor profesionale.

Apoi, mi se pare că aceasta este şi ordinea în sistemul social politic românesc, ordinea influenţei, ponderii: întâi sunt sindicatele, patronatele şi, desigur, asociaţiile profesionale.

Această ordine se corelează, într-un anumit sens, cu statul social. Constituţia, aici, la nivelul Titlului I, unde stabileşte marile principii, arată că România este un stat social, iar statul social este - o ştim cu toţii - o categorie nouă care a apărut după al doilea război mondial. Deci, sunt alte realităţi pe care trebuie să le avem în vedere.

Aş dori, de asemenea, să susţin punctul de vedere al comisiei, de păstrare a ordinii, şi pentru un argument pur juridic, de tehnică a redactării textelor de revizuire.

V-aş ruga să observăm cu toţii că art. 37, care prevede dreptul la asociere, are o anumită ordine de enumerare: "partidele politice, sindicatele şi alte organizaţii, alte asociaţii".

Problema este una simplă: atunci când revizuim Constituţia nu ne putem abate de la simetria iniţială, pentru că s-ar putea spune că nu, ştiu eu, la un moment dat creăm chiar anumite confuzii în această organizare a Constituţiei. Sigur că aceste: "la promovarea interselor ".. ale salariaţilor", se spune aici, "şi membrilor asociaţiilor". Este o chestiune care ţine de redactarea, pur şi simplă, a textului.

Personal, susţin textul comisiei, nu numai pentru că am lucrat împreună cu ceilalţi la acest text, dar mi se pare că se înscrie în logica generală a Constituţiei, pe care noi o revizuim, căreia nu trebuie să-i deturnăm, totuşi, sensurile, ordinea, simetria. Sub acest aspect mi-aş îngădui să spun domnului profesor Stoica, pe care-l consider un eminent jurist, să ar putea fi de acord cu propunerea comisiei, măcar din spirit de solidaritate. Ca atare, vă propun să menţinem textul comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Chiliman.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Constat, în continuare, că trăim din confuzii.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu toţi!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Ba da, din păcate, da. În 1991, după dezbateri de un an şi ceva s-a scos o Constituţie care a rămas impregnată de mentalităţile socialismului ştiinţific, în care patronatele nu au existat. Patron a fost doar statul. Sigur, s-au făcut o serie de referiri, au fost pomenite aici prin Constituţie, la economia de piaţă, vedeţi că este nefuncţională şi astăzi în România, că o spun cei care ştiu ce înseamnă aşa ceva...logica nu are, văd, importanţă...

Vin, în continuare, nişte colegi, vin oameni eminenţi care încearcă să deformeze şi să împingă statul social către statul socialist şi aşa mai departe.

E foarte greu să schimbi mentalităţile unor oameni. Încercaţi, însă, vă rog, să aşezăm România, să aşezăm Constituţia ţării acesteia pe făgaşul pe care trebuie să meargă România. Şi lucrul acesta nu se poate face punând sindicatele să conducă ţara, nici punând sindicatele pe primul loc. Nu asta defineşte un stat social.

Cred că pe aici era nedumerirea mea la cele ce s-au spus anterior. Mă bucur, însă, că există stenogramele care se păstrează, pentru că vor veni nişte curioşi, să-şi bage nasul prin ele peste câţiva ani de zile şi vor avea surpriza să găsească eminenţi oameni ai vieţii publice româneşti care aici au încercat să transforme anumite lucruri într-un cewing gum.

Logica ar trebui să fie cea care să ne împingă. Logica şi evoluţia României către lumea contemporană, către lumea modernă şi cred că logica ar trebui să ne ajute să primim acest amendament, care este, totuşi, normal, nu anormal. Iar dacă la art. 37 sau cât este, iarăşi se pomenesc undeva la "şi altele" patronatele, poate că ar trebui şi acolo spuse în clar, dar aceasta este o altă problemă, nu am ajuns, încă acolo.

Deci, să nu ne bucurăm. România nu are încă o economie de piaţă funcţională, să nu ne bucurăm prea devreme. A scris-o în 1991 cineva în Constituţie şi uite că nu e încă! Au trecut câţiva ani de atunci.

Vă rog să primiţi acest amendament şi vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, vă rog.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Grupul parlamentar al Partidul Democrat susţine acest amendament. De ce? Fiind un partid social democrat, trebuie să aşeze lucrurile în ordinea lor firească. Nu poţi să faci social-democraţie în sărăcie! Nu poţi să faci social-democraţie împărţind la infinit sărăcia! Pentru a face social-democraţie ai nevoie să produci prosperitate, pentru a avea ce să împarţi. Aceasta este social-democraţia adevărată. În consecinţă, pornind de la premisa că social-democraţia modernă presupune producerea şi distribuirea concomitentă a prosperităţii şi nu împărţirea la infinit a sărăciei, apreciem că ordinea firească este cea propusă de către amendamentul Partidul Naţional Liberal, care e departe de a fi doar un amendament de sorginte pur liberală, este unul care pune lucrurile în ordinea lor firească, dând Cezarului ce e al Cezarului, şi în condiţiile acestea amendamentul trebuie să fie admis.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Nini Săpunaru.

Domnul Nini Săpunaru:

Domnule preşedinte,

Cred că se observă cu ochiul liber că nu sunt mai mult de 150 de colegi în sală, ar trebui să refacem cvorumul de lucru. (Rumoare, vociferări ale deputaţilor din majoritate.) Noi suntem în sală, în bănci, ar fi foarte bine să sunaţi, să vă aduceţi colegii, sindicaliştii înapoi.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Deci, domnule Săpunaru, bine aţi venit în mijlocul nostru... (Râsete. Aplauze ale majorităţii.)

Am rugămintea la domnul secretar Mohora să citească prezenţa. Vă rog, domnule secretar.

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - absentă
- Antal Istvan - prezent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - absent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - prezent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugenu - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Baban Ştefan - prezent
- Babiuc Victor - prezent
- Baciu Mihai - prezent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - prezent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bartoş Daniela - prezentă
- Bădoiu Cornel - prezent
- Bălăeţ Mitică - prezent
- Bălăşoiu Amalia - prezentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek-Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - absent
- Bolcaş Augustin Lucian - absent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - prezent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - prezent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calcan Valentin Gigel - prezent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Romeo-Leonard - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Căşunean-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - absent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel-Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crişan Emil - prezent
- Dan Matei-Agathon - absent
- Daraban Aurel - prezent
- Dăianu Dorin - absent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - absent
- Dobre Victor Paul - prezent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - absent
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoş Liviu Iuliu - absent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - prezent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - absent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - prezent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - prezent
- Georgescu Florin - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraş Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Haşotti Puiu - absent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - prezent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Ionescu Mihaela - prezentă
- Ionescu Răzvan - prezent
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Bela Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovács Zoltan - prezent
- Lari Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - prezent
- Lăpuşan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Victor Sorin - absent
- Loghin Irina - absentă
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Dorin Lazăr - prezent
- Makkai Grigore - prezent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - prezent
- Marin Gheorghe - prezent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - absent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru Liviu - absent
- Merce Ilie - prezent
- Meşca Sever - absent
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - prezent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Mitrea Manuela - Absentă
- Mitu Dumitru Octavian - Absent
- Miţaru Anton - Prezent
- Mînzînă Ion - Prezent
- Mocanu Alexandru - Prezent
- Mocioalcă Ion - Prezent
- Mocioi Ion - Prezent
- Mogoş Ion - Absent
- Mohora Tudor - Prezent
- Moisescu George Dumitru - Prezent
- Moisoiu Adrian - Prezent
- Moiş Văsălie - Prezent
- Moldovan Petre - Prezent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - Prezent
- Motoc Marian-Adrian - Prezent
- Musca Monica Octavia - prezentă
- Muşetescu Ovidiu-Tiberiu - Absent
- Naidin Petre - Prezent
- Nan Nicolae - Prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - Absent
- Năstase Adrian - Absent
- Năstase Ioan Mihai - Prezent
- Neacşu Ilie - Prezent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamţu Horia Ion - prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - Absent
- Nica Dan - Absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Absent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Constantin - Absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistor Vasile - Absent
- Niţă Constantin - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Ionel - Absent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - Absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Păduroiu Valentin - prezent
- Păşcuţ Ştefan - prezent
- Păun Nicolae - Absent
- Pécsi Francisc - prezent
- Pereş Alexandru - prezent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - Absent
- Petruş Octavian Constantin - Absent
- Pleşa Eugen Lucian - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Popa Constanţa - prezentă
- Popa Cornel - Absent
- Popa Virgil - Absent
- Popescu Ioan Dan - Absent
- Popescu Costel-Eugen - Absent
- Popescu Dorin Grigore - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu Virgil - prezent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - Absent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Absent
- Posea Petre - prezent
- Predică Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - Absent
- Purceld Octavian-Mircea - Absent
- Puşcaş Vasile - Absent
- Puwak Hildegard-Carola - absentă
- Puzdrea Dumitru - Absent
- Radan Mihai - prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - prezent
- Raicu Romeo Marius - Absent
- Rasovan Dan Grigore - Absent
- Rădoi Ion - Absent
- Rădulescu Grigore Emil - Absent
- Roşculeţ Gheorghe - prezent
- Rus Emil - Absent
- Rus Ioan - prezent
- Ruşanu Dan Radu - Absent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - Absent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - prezent
- Sandu Ion Florentin - prezent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuţ - Absent
- Savu Vasile Ioan - Absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârbu Marian - Absent
- Sbârcea Tiberiu Sergius - prezent
- Selagea Constantin - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - Absent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - Absent
- Simedru Dan Coriolan - Absent
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sonea Ioan - prezent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - Absent
- Stanciu Zisu - prezent
- Stănescu Alexandru-Octavi - prezent
- Stănişoară Mihai - Absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheorghe - prezent
- Székely Ervin-Zoltán - prezent
- Szilágyi Zsolt - prezent
- Şnaider Paul - prezent
- Ştefan Ion - prezent
- Ştefănescu Codrin - Absent
- Ştefănoiu Luca - prezent
- Ştirbeţ Cornel - prezent
- Tamás Sándor - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ştefan - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - prezent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj-Alexandru - prezent
- Ţibulcă Alexandru - prezent
- Ţocu Iulian Costel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Nicolae - Absent
- Vasilescu Lia Olguţa - absentă
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly-János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - prezent
- Vişinescu Marinache - prezent
- Voicu Mădălin - Absent
- Voinea Florea - Absent
- Voinea Olga Lucheria - prezentă
- Winkler Iuliu - prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Ioan Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

(Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu solicit altă prezenţă, domnule coleg, dar, în numele grupului, ridic două chestiuni de procedură. Prima: Biroul adunării noastre de astăzi nu a fost constituit corect.

Dumneavoastră, preşedintele şedinţei, sunteţi secondat de doi secretari din partidele aflate la Putere. În mod normal, ar fi trebuit ca măcar unul dintre secretarii dumneavoastră să fie din Opoziţie. Nu am pretenţia să fie de la Partidul România Mare, din moment ce nu am participat la elaborarea proiectului de lege, dar, neavând altă soluţie, trebuia să puneţi secretarul pe care îl aveaţi la dispoziţie şi, atunci, constituirea Biroului era corectă. Aşa, v-aţi flancat de doi secretari care vă ridică mingea la plasă din partidele aflate la Putere, ceea ce nu este normal din punct de vedere democratic.

Vă rog să luaţi măsuri de intrare în democraţia pe care dumneavoastră o clamaţi la fiecare pas, pentru că, altfel, nu dă bine afară imaginea dumneavoastră.

A doua observaţie pe care dorim să o facem este aceea că, imediat după ce aţi făcut apelul, foarte mulţi colegii noştri din partidul aflat la Putere au părăsit sala. Nu contestăm dreptul fiecăruia de a merge unde doreşte, dar vă rugăm să respectaţi Regulamentul şi, atunci când supuneţi la vot un articol din lege, să număraţi voturile pentru. Să nu aplicaţi metoda dumneavoastră originală de scădere din totalul cvorumului anunţat, ci să număraţi colegii prezenţi în sală.

Prin aceasta nu exagerăm cu nimic, ci solicităm să se respecte principiile minime ale democraţiei din Camera Deputaţilor.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Mohora. Vă rog.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În legătură cu aceste observaţii de procedură făcute de domnul coleg Moiş, daţi-mi voie să vă spun următoarele:

Noi suntem organizaţi, printr-o hotărâre a Biroului Permanent, şi facem de serviciu la prezidiu prin alternanţă. În fiecare săptămână este un reprezentant al Partidului Social Democrat şi unul dintre cei doi care, întâmplător, sunt unul de la UDMR şi celălalt de la PRM.

Sigur că da, s-au mai invocat asemenea dificultăţi în a înţelege această organizare a noastră atunci când interesul unui grup parlamentar a cerut-o; atunci când nu a fost nevoie s-a considerat că totul este în ordine.

Eu nu cred că dumneavoastră puteţi cere să daţi sarcină colegului dumneavoastră să fie în permanenţă în prezidiul şedinţelor, pentru că numai aşa s-ar putea asigura un reprezentant prin alternanţă de la Putere şi din Opoziţie. Este vorba, până la urmă, şi de o chestiune de igienă intelectuală, dacă vreţi - este vorba de rezistenţa pe care poate să o aibă un om. Întâmplător, în această săptămână, aşa a căzut repartizarea. Săptămâna viitoare, în cadrul sesiunii extraordinare, vor intra domnul Constantin Niţă şi domnul Leonăchescu, aşa că dumneavoastră veţi avea satisfacţia.

În legătură cu a doua problemă, eu vă asigur că numărăm voturile în sală, dar nu ne puneţi să numărăm după fiecare 10 secunde, pentru că avem discernământul să vedem. Aţi observat că, la un moment dat, domnul preşedinte a numărat chiar cu o eroare de un deputat - a văzut că a intrat un deputat de la UDMR sau a ieşit unul de la dumneavoastră sau a intrat şi, în consecinţă, a făcut corecţia necesară.

Deci, eu aş considera că aceste obiecţii de procedură sunt nefondate şi propun, domnule preşedinte, să continuăm dezbaterile pe problemele Constituţiei, aşa cum am făcut şi până acum şi nimeni nu a considerat că este nici neregulamentar şi nici imoral.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Moiş. Vă rog.

Domnul Radu Liviu Bara (din bancă):

Nu înţelege!

Domnul Văsălie Moiş:

Îi voi solicita domnului Bara să îmi traducă ceea ce a spus colegul, pentru că m-a apostrofat că nu am înţeles ce mi s-a spus.

Nu contest deserviciile pe care vi le-aţi stabilit dumneavoastră, secretarii, pentru că aşa ni s-a spus - că s-au stabilit deservicii. Dar, în momentele cheie, cum sunt aceste dezbateri ale revizuirii Constituţiei, ar fi fost normal să treceţi peste aceste...

(Vociferări din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnule preşedinte...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Moiş, observaţi că eu vă las. V-am dat cuvântul de câte ori aţi vrut.

Domnul Văsălie Moiş:

Apreciez răbdarea.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Totuşi, dacă dumneavoastră credeţi că astăzi nu a fost o numărătoare corectă şi democratică, chiar mă faceţi să mă simt jignit pentru că, efectiv, să ştiţi am numărat cu cea mai bună credinţă întotdeauna.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu contest buna dumneavoastră credinţă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi, atunci, care este problema dumneavoastră!?

După cum au mers voturile astăzi, aţi văzut foarte clar că la foarte multe voturi am votat împreună, deci nici măcar nu s-a pus problema pe care aveţi dumneavoastră fixaţie în momentul de faţă.

Domnul Văsălie Moiş:

Nu am nici o fixaţie. Să ştiţi că nu sufăr de nici o boală psihică.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Eu nu am spus că suferiţi de o boală psihică. Asta aţi spus dumneavoastră, nu eu.

Domnul Văsălie Moiş:

Dar dumneavoastră încremeniţi şi încercaţi să îmi explicaţi mie că aşa este făcută programarea. Păi programarea aceasta este fixă?! Nu acordaţi nici o atenţie solemnităţii acestui moment, când se discută Constituţia?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am o rugăminte: dacă îl găsiţi pe domnul Leonăchescu, care momentan văd că nu este în sală, îl invit sus, la prezidiu. Nu este nici un fel de problemă, să ştiţi.

Stimaţi colegi,

Trecem la vot.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Stoica.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. 55 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 181 de voturi împotrivă, 2 abţineri şi 55 de voturi pentru, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră textul comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

211 voturi pentru, 29 împotrivă şi o abţinere.

Domnul Andrei Ioan Chiliman (din bancă):

Abţinerile! Şi eu mă abţin.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am spus o abţinere, domnule Chiliman. De exemplu, domnul Drăgănescu s-a abţinut.

Încă odată. Cine se abţine? Acum sunt două abţineri pentru că nu se mai abţine domnul Drăgănescu. Trei abţineri.

Stimaţi colegi,

Am rugămintea: dacă vreţi să continuăm, continuăm; dacă nu, nu continuăm. Nu este nici un fel de problemă, să ştiţi. Vă mulţumesc. Trecem mai departe.

Supun votului dumneavoastră art.9 acum modificat conform propunerilor comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 34 de voturi împotrivă.

Domnul Eugen Lucian Pleşa (din bancă):

35!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Haideţi, domnule Pleşa, vă rog frumos.

Domnul Eugen Lucian Pleşa (din bancă):

Aţi spus că sunteţi riguros.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Păi, dacă dumneavoastră staţi cu mâna în buzunar, cu burta afară şi ţipaţi din sală, vreţi să fiu riguros?! Uite că nu voi fi riguros. Vă rog frumos să luaţi loc, dacă doriţi să fiu riguros.

Abţineri?

Cu 34 de voturi împotrivă, o abţinere şi 209 voturi pentru, art.9 a fost aprobat.

Pct.5 din raportul comisiei. La alin.2 al art.11 se introduce un nou alineat, alin.3, cu următorul cuprins. Acesta este punctul. Dacă aveţi observaţii. Dacă aveţi amendamente respinse pe care vreţi să le susţineţi. Dacă nu, supun votului dumneavoastră pct.5.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 38 de voturi împotrivă, 211 voturi pentru, alineatul a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră art.11 în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Cu 38 de voturi împotrivă, 211 pentru, art.11 a fost aprobat.

Trecem la pct.6 din raportul comisiei.

Domnul Babiuc, cu amendamentul. Vă rog.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art.12 alin.3 din Constituţie se propune de către Partidul Democrat eliminarea referirii la imnul naţional. Care este explicaţia acestei propuneri: nu ne gândim la remarca domnului Mircea Dinescu - că, la miezul nopţii, când el se culcă, i se cântă "Deşteaptă-te române", nici să nu credeţi cumva că ne displace imnul naţional; ne place, îl cântăm cu plăcere şi îl auzim, de asemenea, cu plăcere.

Este vorba despre cu totul altceva: sunt puţine Constituţii în lume care consacră în cuprinsul lor imnul naţional. Pe de altă parte, aşa cum ştiţi cu toţii, imnurile naţionale se mai schimbă. România, în secolul trecut, a avut, dacă nu mă înşel, vreo şase imnuri naţionale. Asistăm în vremurile mai recente la schimbări de imnuri şi în răsăritul Europei, şi în centru, şi chiar mai departe de centru.

Pe de altă parte, să nu uităm un alt lucru: Constituţia din 1991 păcătuieşte printr-o prea mare abundenţă de texte, este stufoasă, conţine texte care nu sunt de nivelul Constituţiei, cum este şi acesta a cărui eliminare o propunem, după cum conţine goluri de reglementare care ar trebui acoperite. Poate cel mai celebru este cel în legătură cu competenţele celor două Camere ale Parlamentului.

Vă amintesc faptul că, în timp ce Constituţia României are peste 150 de articole, Constituţia americană nu are nici o treime din această cifră.

Cu alte cuvinte, dorinţa noastră este ca, pentru simplificarea textelor Constituţiei, acele texte care nu sunt de nivelul Constituţiei să fie eliminate. Aceasta este raţiunea propunerii noastre şi vă rugăm să o împărtăşiţi. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Cazimir.

Domnul Ştefan Cazimir:

Intenţia amendamentului privind eliminarea din Constituţie a art.12 alin.3 nu este părăsirea de pe o zi pe alta a lui "Deşteaptă-te, române", ci doar posibilitatea unei asemenea schimbări, care ar fi cândva efectuată sau nu, după o cântărire atentă şi responsabilă a raţiunilor pro şi contra.

În raportul Comisiei, ca argumente pentru respingerea amendamentului, se afirmă că "imnul este cel al Revoluţiei Române din decembrie 1989" şi că "eliminarea sa ar avea semnificaţia renunţării la acest simbol tradiţional pentru cântecele patriotice specifice României".

Al doilea argument se îndepărtează de adevăr. Să repetăm deci, pentru a înlătura orice echivoc, că amendamentul propus nu vizează eliminarea imnului, ci doar a articolului din Constituţie referitor la imn, oricare s-ar întâmpla să fie acesta.

Mai departe: nu putem atribui lui "Deşteaptă-te, române" calitatea de simbol tradiţional al cântecelor patriotice, întrucât el este, de fapt, doar unul dintre ele şi nu deţine un statut de preeminenţă în raport cu "Hora Unirii", "Pe-al nostru steag", "Tricolorul" şi altele.

Că imnul este cel al Revoluţiei Române din decembrie 1989 este, în schimb, un argument valid, dar reversibil. Se recunoaşte implicit că imnul a corespuns unei stări şi unui moment, ca, de altfel, şi la data compunerii sale, în 1848. Dar, odată depăşite starea şi momentul, ne putem întreba dacă unele accente mai răspund sau nu aspiraţiilor actuale, dacă pateticul îndemn la luptă permite sau nu deschiderea către orizonturi mai senine şi mai calme.

Ghicesc pe buzele unora o întrebare judicioasă: "Aveţi cumva altă opţiune?" Da, am o altă opţiune, şi aş dori să o expun în continuare. România a avut până astăzi cinci imnuri naţionale. Primul dintre ele, compus de Eduard Hübsch, s-a aflat în uz timp de 87 de ani - între 1861 şi 1947. Al doilea, "Zdrobite cătuşe", a fost folosit cinci ani - între 1948 şi 1953. Al treilea, "Te slăvim, Românie", 24 de ani - între 1953 şi 1977. Al patrulea, "Tricolorul", 12 ani - între 1977 şi 1989. Al cincilea, "Deşteaptă-te, române", a fost adoptat în 1990. Făcând totalul, constatăm că ultimele patru imnuri acoperă până în clipa de faţă un răstimp de 55 de ani, în vreme ce primul dintre ele a fost, cum spuneam, folosit fără întrerupere timp de 87 de ani: între 1861 şi 1881 fără text, ca imn domnesc, iar între 1881 şi 1947 ca imn regal, cu textul alcătuit de Vasile Alecsandri. Ceea ce însă puţini mai ştiu astăzi este că versurile poetului cuprind două secţiuni - "Trăiască regele" şi "Trăiască patria". A doua dintre ele nu are nimic monarhic, ci reprezintă exclusiv un imn închinat ţării, care răsună simplu şi emoţionant:

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Grupul Partidului România Mare consideră inacceptabil acest amendament pentru următoarele motive:

Primul dintre ele este acela că motivaţia Comisiei în respingerea amendamentului nu este corectă. Imnul nu este al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Într-adevăr, el a fost cântat în decembire 1989 de toată lumea, dar actualul imn al României a fost scris de către Andrei Mureşan - este vorba de poezia "Un răsunet", iar muzica este al celebrului Anton Pann. El a fost cântat de-a lungul timpului de la 1848. Părinţii noştri au făcut închisoare pentru că au avut curajul să cânte acest cântec "Deşteaptă-te române" în anii 1948-1990, şi Revoluţia din decembrie 1989, care a descătuşat energiile şi, în sfârşit, se puteau spune lucrurilor pe nume, a preluat acest cântec drag tuturor românilor, până la urmă, şi l-a ridicat la rangul de simbol.

Cei care au făcut Constituţia de la 1991 nici nu puteau concepe un alt imn al României decât acest "Un răsunet" devenit "Deşteaptă-te, române". Este şi raţiunea pentru care el a fost acceptat de către toate partidele care au făcut parte atunci din Constituantă.

A elimina acest imn din Constituţie ar fi o mare greşeală. S-a dat aici exemplul Franţei. Franţa are Marseillesa compusă într-un moment de răscruce al istoriei Franţei - în momentul războiului franco-prusac. Imnul Franţei conţine cel puţin două versuri de-a dreptul sanguinare - Qu' un sang impur abreuve nos sillons ("Un sânge spurcat să ne ude brazdele noastre"), adresă exactă, îndemn direct la genocid. Francezii nu au acceptat să discute măcar ideea schimbării imnului Franţei, nici măcar să discute subiectul, darămite să schimbe imnul! Şi, atunci, venim noi să propunem eliminarea din Constituţie a imnului "Deşteaptă-te române", fostul "Un răsunet".

Am toată consideraţia, nu schimbarea imnului, schimbarea textului.

Constituţia, atunci când a fost gândită în anul 1991, a avut în vedere faptul că acest cântec, până la urmă, a însoţit elanul revoluţionar şi această descătuşare de forţe naţionale şi civice. Aceasta este raţiunea pentru care a fost inclus explicit, expresis verbis, imnul "Deşteaptă-te române".

Dacă am accepta expresia colegilor noştri, membri ai Comisiei, ar fi o involuţie faţă de textul de la 1991.

Oricum, Grupul parlamentar al Partidului România Mare votează împortiva acestui amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Gaspar, din partea Comisiei.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Anul acesta, la 29 iulie, se împlinesc 155 de ani de când, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial, pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, cântecul revoluţionar "Deşteaptă-te române". Acest moment este atestat de către Academia Română, care a avizat textul ce a fost inscripţionat pe o placă de marmură având următorul cuprins: "În acest parc, la 29 iulie 1848, a avut loc o mare adunare populară cu care prilej s-a depus jurământul pe Constituţie şi s-au sfinţit steagurile Revoluţiei, iar un grup de cântăreţi conduşi de Anton Pann a cântat imnul revoluţionar "Deşteaptă-te române".

"Deşteaptă-te române" a izvorât în clocotul luptei revoluţionare de la 1848. Creaţie cu adânc răsunet în conştiinţa neamului, acest cântec s-a dovedit a fi imnul fraternităţii, adevărată Marseillesă românească, cumulând contribuţia unui ardelean, Andrei Mureşanu, şi a unui muntean, Anton Pann.

Adevărat arc de cerc peste decenii şi veacuri, dar şi peste hotarele vechii Dacii, "Deşteaptă-te române" devine simbolul naţional după 1989, versurile sale redobândind viaţă, recăpătându-şi rolul lor de altă dată.

La 24 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale emite Decretul nr.40, prin care se consacră juridic că imnul de stat al României este "Deşteaptă-te române", "Un răsunet", versuri de Andrei Mureşanu, muzica Anton Pann.

Constituţia României, aprobată prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991, prevede în art.12 că "Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române", iar Legea nr.75 din 1994, adoptată în baza Constituţiei, stabileşte norme cu privire la intonarea imnului naţional.

Considerăm de o deosebită actualitate şi plină de o adâncă semnificaţie cuvintele scrise de Gheorghe Bariţiu în ajunul Revoluţiei de la 1848: "Cine nu ştie sau, mai bine, nu cunoaşte că muzica este aceea care deşteaptă în piepturile noastre sentimentele cele mai zvăpăiate, presimţirile, nădejdile, durerile şi bucuriile noastre!"

Totodată, vreau să învederez, stimaţi colegi, că Parlamentul României a adoptat la data de 26 mai 1998 Legea nr.99 pentru proclamarea Zilei imnului naţional al României.

Sunt considerentele pentru care vă rog să fiţi de acord cu textul pe care Comisia l-a propus prin raport.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Vasilescu, şi apoi domnul Babiuc.

Am rugămintea la dumneavoastră ca, în general, să nu mai vorbim după răspunsul membrilor Comisiei. Fac excepţie acum, dar, pentru viitor, vă rog să fiţi atenţi.

Vă rog, domnule Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu nu sunt un specialist, dar nu văd, totuşi, nimic depăşit în textul şi muzica imnului. Nu cred nici că e nevoie să creăm o comisie specială de expertiză, atâta timp cât noi nu facem altceva decât să modificăm o Constituţie, nu să adoptăm alta nouă.

În condiţiile în care eu cred că precizând, fără echivoc, imnul naţional al României, noi stabilim foarte clar şi nişte semnificaţii şi este de presupus că acest imn va dăinui încă mult timp, astfel încât să nu dăm posibilitatea să se schimbe, în fiecare an, pentru simplul motiv că nu este precizat în Constituţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Babiuc.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Impresia mea este că nu s-a înţeles sensul propunerii. Am precizat, de la început, că nu dorim schimbarea imnului. Nouă ne place acest imn, dar dacă dumneavoastră nu vreţi să observaţi că avem o Constituţie supraponderală, că ea cuprinde numeroase texte care nu sunt de nivel constituţional şi că propunerea a avut un singur obiectiv, acela de a mai elimina din textele inutile într-o Constituţie, îmi pare rău. Şi domnul ministru Gaspar, şi ceilalţi colegi de la Partidul România Mare au vorbit alături de chestiune, cum spune nenea Iancu.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Babiuc şi al domnului Cazimir.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

PD-iştilor, mai consultaţi-vă şi cu noi, când propuneţi aberaţii!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 20 de voturi pentru, 11 abţineri şi 204 voturi împotrivă, amendamentul a fost respins.

Trecem mai departe. Domnul Babiuc, punctul 25, amendamente respinse.

Domnul Victor Babiuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi acest amendament are acelaşi obiectiv de a mai scutura Constituţia de textele inutile. Propunerea noastră este să se elimine din Constituţie referirea la capitala României.

Vreau să vă aduc aminte că Bucureştiul a fost ales capitala României la propunerea moldovenilor şi eu sunt din acea parte a ţării, din Moldova. Sunt de aceeaşi părere şi astăzi, ca şi Mihail Kogălniceanu, acum 100 şi ceva de ani, că Bucureştii trebuie să fie capitala României. Deci nu pun în discuţie cine sau care este capitala României, ci prezenţa în Constituţie a acestui text.

Cum vă spuneam, acest text este de nivel constituţional. Dacă o să vă uitaţi în numeroase Constituţii din Europa şi nu numai din Europa, nu o să găsiţi referiri la capitala ţării. Şi capitala ţării, ca şi alte elemente de identificare a unei ţări se mai schimbă periodic. De curând s-a modificat sau relativ de curând s-a modificat capitala Germaniei, fără ca nimeni să umble la Constituţie. Pentru că Bonn-ul era capitală, a devenit Berlinul, dar nu se găsea în Constituţie un text care să oblige la această modificare constituţională.

Se arată, în textul sau în motivarea de respingere a acestei propuneri, că în Constituţia din 1866 se făcea referire la Bucureşti. Sigur că aşa este, însă să nu uităm un lucru: în 1866 eram la câţiva ani de la Unire şi atunci, probabil, se justifica prezenţa unei precizări în Constituţie, în acest sens, ca să nu creadă cei din Moldova că a rămas, în continuare, Iaşul capitala ţării. Astăzi mă îndoiesc că există vreun român care întreabă unde este capitala ţării, dacă e Bucureştiul, sau Craiova, sau Iaşi.

Faptul că, în Constituţia Spaniei, găsim o asemenea menţiune este, de asemenea, o excepţie. Nu cred că, într-o Constituţie, cum vă spuneam, supraponderală ca cea a României e nevoie s-o mai încărcăm cu un asemenea text.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Susţin amendamentul făcut de domnul Victor Babiuc. Argumentul domniei sale foarte pertinent, care ţine de economia unei legi fundamentale, este, prin el însuşi, convingător. Nu m-aş rezuma însă doar la acest argument.

Cred că nu numai că nu este locul în Constituţie să precizăm care este capitala, dar cred că ar trebui să mutăm capitala în Ardeal, la Braşov sau la Făgăraş.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

O simplă explicare lingvistică. Nu se spune Bucureştiul, ci Bucureştii. Este plural şi se foloseşte ca atare în orice situaţie, iar acordul se face la plural.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Firczak.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Onorată comisie,

Dragi colegi,

Vă rog să observaţi redactarea de la punctul 2, de la motivarea respingerii amendamentului: "Consacrarea constituţională a Bucureştiului ca fiind capitala ţării este încă din Constituţia din 1866, art.125 şi se regăseşte şi în alte Constituţii, cum ar fi cea a Spaniei". Deci, de aici, trebuie să înţelegem că în Constituţia Spaniei se precizează faptul că Bucureştiul este capitala României?!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Hai, Firczak, dacă asta ai înţeles tu, e problema ta! (Amuzament în sală)

Domnul Baciu.

Domnul Mihai Baciu:

Stimaţi colegi,

Pe cei din Bucureşti, vă asigurăm, încă o dată, că noi, moldovenii din Bucureşti, o recunoaştem de capitală şi o vom recunoaşte în continuare. Aici este vorba de o chestiune serioasă, care are două - trei, să spunem, aspecte.

Primul aspect a fost, aici, relevat clar de domnul Babiuc. Este vorba de o Constituţie supraponderală şi, sigur, nu are rost să prevedem, în Constituţie, unde-i capitala unei ţări, dar eu vreau să aduc câteva argumente de ordin istoric, pentru că sunt tentat s-o fac de argumentarea aceasta din partea dreaptă, al cărui caracter pitoresc a fost scos în evidenţă de antevorbitorul meu, dar nu de aceasta e vorba. Este vorba de faptul că, la 1866, la art.125, este adevărat, Constituţia de atunci spune acolo: "Capitala României este oraşul Bucureşti". Era, atunci, necesară o asemenea precizare, era necesară. Astăzi nu mai este. De ce era necesară atunci?

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că, prin Convenţia de la Paris din 1857, s-au prevăzut, pentru ţările noastre care erau, atunci, două, Muntenia şi Moldova, următoarele chestiuni: se accepta unirea lor, denumirea de Principatele Unite, dar se întâlneau acele divane ad hoc, dar cu doi prinţi, doi domnitori, două capitale, două Guverne, cu o comisie comună la Focşani ş.a.m.d.

În 1861, Cuza declară oraşul Bucureşti capitală unică, desfiinţează Guvernul de la Iaşi, merge, în 1862, la Constantinopol şi obţine recunoaştere din partea sultanului, pentru că Turcia era putere suzerană a acestei uniuni de facto şi, în 1866, în Constituţie, apare această precizare. De ce? Pentru că, imediat după moartea lui Cuza, au avut loc mişcări separatiste, stimaţi colegi, mişcări separatiste, la Iaşi, în primul rând, iar în 1870 şi la Ploieşti. Vă amintiţi republica din Ploieşti, antimonarhică, separatistă etc. Era necesară o asemenea prevedere, atunci, nu mai este necesară acum.

Nu avem de gând să facem capitală itinerantă, ca în Evul Mediu, în nu ştiu care ţări, recunoaştem Bucureştiul, pentru asta nu-i nevoie să scriem în Constituţie aşa ceva. Este redundant şi încărcăm Constituţia cu prevederi, să spunem aşa, inutile.

Chiar dacă acest argumentar din dreapta spune că ar putea fi Bucureştiul capitala Spaniei, eu, ca moldovean, nu am nimic împotrivă!

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Dorim doar să mai adăugăm câteva argumente de natură constituţională la amendamentul pe care l-am formulat, în sensul că nu este de nivelul Constituţiei un asemenea text care să se refere la capitala ţării.

În acest sens, printr-o abordare comparativă, în cel puţin următoarele Constituţii, nu este reglementată capitala ţării: în Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Estonia, Elveţia, Cipru, Malta, Suedia, Norvegia, Irlanda, Letonia, Portugalia şi altele. Iată doar câteva din ţările a căror Constituţie nu prevede ceea ce s-a menţionat aici. Asta nu înseamnă că Bucureştiul nu rămâne, în continuare, capitala României, rămâne capitala României, urmând ca acest lucru să fie stabilit printr-o lege organică sau prin alt detaliu.

Iată de ce noi apreciem că acest amendament merită să fie acceptat şi susţinut de către dumneavoastră.

Vă mulţumim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte?

Domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Nu vedeţi în partea aceasta?!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Urmează domnul Moiş.

Domnule Moiş, haideţi, vă rog să mutăm capitala în altă parte! (Amuzament în sală)

Domnul Văsălie Moiş:

O să vi se pare paradoxal, totuşi Partidul România Mare susţine menţinerea textului constituţional cu capitala la Bucureşti.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Poate nominalizăm şi primarul general, prin Constituţie!

Domnul Văsălie Moiş:

Ar fi cazul, sigur, să putem să nominalizăm, nu e o problemă, dar nu din greşeală susţinem teza constituţională. Discuţia pe care o avem, astăzi, aici, sub cupola Camerei Deputaţilor, a fost şi în anul 1990 - 1991.

Ca să nu existe nici un fel de dubiu şi să se ştie că această ţară este unică şi unitară, să se ştie şi capitala care este, nu pentru altceva, dar sunt foarte mulţi ziarişti care confundă Bucureştiul cu Budapesta şi, spre surpriza foarte multora care citesc Paris Match-ul, spre exemplu, au aflat că, de fapt, Bucureştiul este capitala Ungariei sau invers Budapesta este capitala României. Nu este cel mai puternic argument. Dacă ar fi să alegem o altă capitală, personal aş opta pentru Târgovişte, nu de altceva, dar e mai aproape zidul!

Trăgând linie, considerăm că acest amendament nu este acceptabil. Motivaţia că această Constituţie este stufoasă şi trebuie să scoatem capitala neapărat nu uşurează prea mult şi nu face prea multă economie de text constituţional. De aceea, grupul nostru votează împotriva amendamentului.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Dorneanu.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Constat, cu surprindere, că aveţi un exces de energie extraordinar. Cred însă că ar fi mai bine să-l canalizaţi spre lucruri mai utile, nu să vă risipiţi eforturile fizice şi cele intelectuale pentru a scoate imnul de stat din Constituţie, pentru a scoate capitala ţării din Constituţie.

Sigur, s-au evocat aici suficiente ţări care nu au prevăzută capitala, probabil că, acolo, nimeni nu şi-a pus, vreodată, în istoria îndelungată, de a avea o altă alternativă. La noi, lucrurile sunt altfel. Capitala României s-a născut dintr-un compromis generos între munteni şi moldoveni. La acest compromis, au venit ardelenii, după Unirea din 1918, prin Proclamaţia de la Alba Iulia şi să respectăm dorinţa strămoşilor noştri, să ne gândim că avem lucruri de dezbătut în Constituţie mult mai complicate, decât să deschidem, acum, calea unor noi dispute între noi, să înfiinţăm o comisie care să inventeze un nou imn naţional, să aşteptăm un mare "poet" care, la inspiraţia lui, schimba imnul de câte ori îl gâdila inspiraţia, să înfiinţăm o comisie care să stabilească din nou capitala, unde, la Cluj, la Iaşi, la Constanţa, unde?

Serios, v-aş ruga să vă canalizaţi toate energiile dumneavoastră pentru a dezbate acele texte care vin să aducă ceva nou, care vin să actualizeze Constituţia, să realizeze acele obiective pe care noi ni le-am propus.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc.

Domnul Drăgănescu.

Încă o dată, am rugămintea să încercaţi să vă abţineţi ca, după ce dau cuvântul membrilor comisiei, să vă înscrieţi la cuvânt.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Ca timişorean, nu pot decât să salut acest amendament al colegilor de la PD şi să-mi pară rău că nu l-am făcut, şi eu, alături de dânşii.

Ceea ce trebuie spus, totuşi, aici este că, de fapt, în România, după unificarea de la 1918, nu a existat niciodată o dezbatere serioasă, în societatea românească, dacă ar trebui să mai menţinem sau nu capitala la Bucureşti. Trebuie să recunoaştem, cu toţii, că Bucureştiul este foarte excentric plasat faţă de întreg teritoriul României, trebuie să mai recunoaştem faptul că, totuşi, clasa politică românească a demonstrat că situarea principalelor instituţii, cum ar fi Parlamentul, Guvernul, în oraşul cu cea mai importantă economie din ţară, duce la foarte multe excrescenţe, ca să le numesc eufemistic aşa, şi ştiţi cu toţii despre ce vorbim. Deci, tocmai pentru a permite o dezbatere publică în România, care să hotărască că poate vom rămâne la Bucureşti sau poate mutăm în altă parte capitala, eu zic să nu prevedem în Constituţie acest lucru că Bucureştiul este capitala României. Nu prevedem în Constituţie, nu înseamnă că am mutat capitala, dar permitem o dezbatere publică şi, în acelaşi timp, vreau să vă spun, stimate coleg domn Valer Dorneanu, că, de fapt, noi, aici, nu ne jucăm, ci susţinem fiecare amendament în mod serios, indiferent care ar fi acesta.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul propus.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 19 voturi pentru, 9 abţineri şi 211 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

În continuare, trecem, mai departe.

Şi la art.15 există un amendament admis.

Dau cuvântul domnului Boc.

Suntem la primul punct din capitolul Amendamente admise. E cu referire la art.15 din Constituţie.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci avem amendamentul admis nr.1, în cadrul comisiei. Acest amendament sună în felul următor: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia Legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Textul actual spune aşa: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".

Noi am adăugat, la sintagma "Lege penală mai favorabilă", şi sintagma "contravenţională", adică "Legea contravenţională mai favorabilă" se va aplica la fel ca şi legea penală mai favorabilă, în cazul în care, de exemplu, de la săvârşirea unei contravenţii până la judecarea ei, într-o instanţă, apare o sancţiune mai bună, o sancţiune mai favorabilă celui în cauză, iar pe de altă parte să compatibilizăm textul Constituţiei cu textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care, prin răspundere penală, prin lege penală înţelege Legea contravenţională.

Pentru stenogramă şi pentru corectitudine, acest amendament a fost propus, în cadrul comisiei, de profesorul Deleanu, care a fost preluat de către Grupul parlamentar al Partidului Democrat, la origine fiind, repet, amendamentul domniei sale.

Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Nu am nimic împotriva amendamentului, în sine, dar pentru că, din punct de vedere gramatical, există o observaţie, nu ştiu dacă este vorba de o eroare tehnică sau aşa a fost formulat amendamentul.

În final, aş dori ca să avem adjectivul "mai favorabilă", nu "mai favorabile", întrucât este vorba de o singură lege, nu de mai multe legi, pentru că avem aici sintagma "sau", nu conjuncţia "şi". Prin urmare, cer să fiţi de acord cu modificarea finalului "legii penale sau contravenţionale mai favorabilă".

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, mi se pare corect.

Supun votului dumneavoastră primul amendament admis al comisiei, cu modificarea pe care a propus-o domnul Brudaşca.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri? Unanimitate.

Vă rog, domnule Cazimir.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

Post factum!

Domnul Ştefan Cazimir:

Luarea mea de cuvânt poate să fie tardivă, dar conştiinţa gramaticală nu permite tranzacţii.

Textul vechi, la care amendamentul nu a făcut decât să adauge o altă ipoteză, şi anume aceea a legii contravenţionale, suna, după cum vă amintiţi: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Deci este vorba de acordul între substantiv şi adjectiv; substantivul la genitiv, adjectivul la genitiv. S-a mai adăugat încă o categorie de legi, dar raporturile gramaticale pe care le-am enunţat cu o clipă mai înainte rămân aceleaşi. Deci nu se justifică, în nici un fel, trecerea la nominativ; dacă facem această schimbare, creăm un dezacord.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

O să am rugămintea că la comisie să se lămurească asupra acestei probleme, între "ă" şi "e". Lingviştii să-şi spună părerea.

Trecem mai departe. Din raportul comisiei, punctul 6, care se referă la alin.3 al art.16, la proiectul de lege. Şi are un amendament admis, la punctul 2 din capitolul amendamente admise. Este un amendament al Guvernului.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 27 de voturi împotrivă, 1 abţinere şi 212 voturi pentru, amendamentul a fost admis.

Da, vă rog, domnule Stoica. La amendamente respinse.

Domnul deputat Valeriu Stoica are un amendament respins.

Domnul Eserghep Gelil (din sală):

Renunţă la el!

Domnul Valeriu Stoica:

Nu pot să renunţ şi sper că dumneavoastră, generoşi cum aţi fost la amendamentul precedent, o să fiţi la fel de generoşi şi la amendamentul acesta.

Aşadar, punctul de vedere al Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal este următorul. Numai când e vorba de unităţi publice şi de funcţii militare, se justifică restricţia referitoare la cetăţenie şi domiciliu. Dacă este vorba de funcţii publice civile, restricţia referitoare la domiciliu şi la cetăţenie nu se mai justifică. Ea, eventual, ar putea să fie stabilită în funcţie de anumite criterii, prin lege organică. Dacă menţinem însă, în Constituţie, aceste două restricţii, şi în legătură cu funcţiile civile, asta înseamnă că, practic, ulterior, nu mai putem să facem nici o ajustare prin legea organică.

Mi-e suficient să vă amintesc că, astăzi, există, chiar la nivelul Guvernului, la nivelul primului-ministru, consilieri care nu au domiciliul în ţară. Nu am face decât să punem de acord practica politică şi principiul constituţional. Iată de ce susţinem acest amendament.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Cine mai doreşte să ia cuvântul asupra amendamentului?

Domnul Iorgovan.

Vă rog.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

În ce calitate?!

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este, pentru mine, o mare cinste să vorbesc în numele comisiei, în faţa colegilor din Parlamentul României, din Camera superioară, spunem noi, de la Senat, şi, în al doilea rând, să vorbesc după prietenul meu, mai vechiul meu prieten, l-am lăudat mult când era la guvernare, domnul Valeriu Stoica.

Îmi pare rău însă că nu pot să fiu de acord cu domnia sa, nu vreau să profit de ocazie să explic mai mult decât se cuvine, în acest moment. Însă amendamentul, de data aceasta, al liberalilor, vine pe lângă ştiinţa dreptului şi, cu atât mai mult, lucrul acesta nu poate fi acceptat dacă avem în vedere faptul că tot un profesor universitar de drept îl susţine.

Câteodată, noi, juriştii, în general, şi politicienii de formaţie juridică, în special, suntem obligaţi să siluim logica instituţiilor pe care le învăţăm la şcoală corect, că altfel picăm la examene, dacă nu le învăţăm bine în anul I, în anul II, pentru că aşa cer interesele partidului pe care-l slujim, ale unui grup politic etc.

Nu vreau să lungesc prea mult această discuţie, însă v-aş ruga să analizaţi şi domniile voastre. Adică, pentru funcţiile militare, se justifică să avem un principiu constituţional, ca şi cum România ar fi un stat care este dirijat, în esenţă, de demnitari şi de funcţii militare şi numai militarii, deci, demnitarii militari şi cei care deţin funcţii militare trebuie să se simtă gardaţi în ceea ce priveşte regimul acestor funcţii, printr-un text constituţional. Iar ceilalţi care, de fapt, compun, până la urmă, esenţa funcţiilor, adică funcţiile şi demnităţile civile, trebuie să le lăsăm pe seama legii organice, ca să se schimbe regimul juridic de la Parlament la Parlament, sau, dacă îmi este permis, în fiecare sesiune parlamentară, după cum bat interesele dintr-o parte şi dintr-alta. Nu este de acceptat acest lucru, pentru că, pe de o parte lăsăm să se înţeleagă că România şi Europa s-ar putea să ne întrebe şi ne vor întreba experţii Europei, cu temei, cum anume, pentru militari, am găsit un principiu constituţional şi pentru civili trimitem la lege şi este un principiu de Drept care spune că, pentru identitate de situaţie, trebuie să fie identitate de soluţie, pe de o parte, iar pe de altă parte ce motive avem noi, acum, în 2003, când spunem că revizuim Constituţia pentru a întări edificiul constituţional sau elementele din edificiul constituţional, care sunt acceptate şi care, până la urmă, ne fac cinste.

De ce să facem această distincţie între civili şi militari când nu am avut în vedere aşa ceva în 1990? Pentru ce argument? Tocmai ca să creăm semne de îngrijorare? Nu aici, poate în alt loc. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Valeriu Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Nu este doar o discuţie filosofică, domnule preşedinte, discuţia pe marginea acestui amendament, dimpotrivă, este o discuţie pragmatică plină de consecinţe în ordine practică.

Pe de altă parte, nu pot să nu profit de acest prilej pentru a da o replică profesorului Iorgovan. Domnia sa spune că unde există identitate de situaţie trebuie să existe şi idei date de soluţie. Dacă pentru domnia sa a fi militar sau a fi civil înseamnă aceeaşi situaţie, eu sunt sigur că pentru majoritatea cetăţenilor din această ţară este o mare diferenţă între a fi militar şi a fi civil. Asta şi explică de ce în ţara asta sunt mai mulţi civili decât militari. Dacă ar fi acelaşi lucru, s-ar putea să fim toţi militari sau toţi civili şi să constatăm că nu este nici o diferenţă între cele două situaţii. Tocmai pentru că este o diferenţă de situaţie este necesară o diferenţă de soluţie şi ceea ce este valabil pentru militari nu este decât rareori valabil şi pentru civili. Dacă însă gândim într-o logică militară, atunci domnul profesor Iorgovan are dreptate.

Am dorit prin amendamentul pe care l-am propus să flexibilizăm anumite situaţii de viaţă şi să nu le încorsetăm în soluţii rigide constituţionale. Dacă nu se doreşte acest lucru, iau act de această împrejurare, numai că dacă este să vorbim de relaţiile colegiale pe care le avem şi preţuirea este din partea mea, cel puţin la fel de mare pe cât este din partea domniei sale faţă de mine. În calitatea noastră de universitari i-aş aminti profesorului Iorgovan că mi-a fost profesor şi am trecut examenul la drept administrativ. Dacă ar fi fost invers, nu ştiu dacă mai vorbea în faţa domniilor voastre în calitate de jurist. (Rumoare.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră amendamentul respins al domnului Stoica.

Cine este pentru?

Doamna Maria Apostolescu (din bancă):

Nu avem cvorum. Nu avem 223 de deputaţi.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Sunt 150 în sală.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 19 voturi împotrivă, 7 abţineri şi 210 voturi pentru, amendamentul a fost respins.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Mai este un amendament la 27.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, numai că am votat. Da, la 27 în schimb, votându-se amendamentul Guvernului, cade practic amendamentul dumneavoastră.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Nu era normal să discutaţi întâi amendamentul nostru?

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Mi s-ar fi părut normal prima dată să se fi discutat amendamentele respinse.

Domnul Radu Podgoreanu (din bancă):

Tot aia era!

Domnul Văsălie Moiş:

Sunt convins că este tot acelaşi lucru, pentru că maşina dumneavoastră de vot funcţionează ireproşabil. Amendamentul de la pct.27 viza eliminarea următoarei fraze: "Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii". Dacă rămâne textul, înseamnă că statul garantează egalitate de şanse numai pentru aceste funcţii, or, noi dorim să existe garantarea egalităţii de şanse pentru toate funcţiile şi atunci această prevedere care limitează egalitatea de şanse doar la demnităţile publice civile sau militare, înseamnă o îngrădire a drepturilor femeilor, motiv pentru care noi susţinem că ar fi fost corect eliminarea acestui text şi să dăm posibilitatea femeilor să aibă egalitate de şanse, în absolut toate domeniile, cu bărbatul. De aceea, susţinem acest amendament aşa cum a fost formulat.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Dorneanu. (Doamna deputat Paula Ivănescu doreşte să vină la microfon.) Vă rog. Doamna Paula Ivănescu, iertaţi-mă! În virtutea egalităţii de şanse aveţi cuvântul doamnă.

Doamna Paula-Maria Ivănescu:

Nu am să comentez foarte mult amendamentul propus de Grupul PRM. Cred că este o falsă susţinere, aceea că eliminarea acestui text ar duce la o adevărată egalitate de şanse garantată de stat.

Deci, în societatea românească este un deficit de democraţie extraordinar, femeile sunt aproape nereprezentate pe toate funcţiile civile sau militare, funcţiile şi demnităţile civile sau militare. Este cazul ca în această Constituţie să obligăm clasa politică să o ia înaintea tradiţiilor şi mentalităţilor din această ţară, să înveţe oamenii că femeile au partea lor de inteligenţă, de energie şi de implicare care este absolut necesară în orice societate care se vrea prosperă, armonioasă şi echilibrată.

Vă rog foarte mult, domnilor colegi şi doamnelor colege, să votaţi amendamentul propus de comisie, care specifică principiul egalităţii de şanse în toate domeniile, funcţiile sau demnităţile între femei şi bărbaţi. Şi sper că în legea electorală se va concretiza acest principiu constituţional.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Doamna Minodora Cliveti, vă rog.

Doamna Minodora Cliveti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi pare foarte rău că scumpul meu coleg de la Comisia juridică, domnul Moiş, pentru care eu am o admiraţie deosebită şi o simpatie fără margini şi ceilalţi colegi de la Partidul România Mare, doresc eliminarea acestui amendament, cu alte cuvinte, sunt aşa de drăguţi şi atenţi cu noi încât ne lasă să murim, scoateţi vă rugăm din Constituţie acest amendament, pentru că, nefăcându-se vorbire despre acesta, per a contrario, cum zicem noi în faţa instanţelor, asta înseamnă că vă rămân toate drepturile inatacabile.

Am insistat foarte tare împreună cu domnul profesor Iorgovan, căruia îi sunt recunoscătoare ca acest amendament să apară în Constituţie, tocmai pentru că este ceea ce am reuşit să facem, doar atât şi nu mai mult. Este adevărat că am vrut să facem mai mult, dar rigorile constituţionale nu ne-au permis mai mult şi credeţi-mă că este bine să fim optimiste şi să spunem că dacă cel puţin pentru aceste categorii de situaţii garantează statul egalitatea de şanse, tot ceea ce urmează, respectiv în celelalte poziţii, în celelalte domenii, va însemna garantarea egalităţii de şanse implicit. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Şi totuşi există o inegalitate, pentru că, din câte înţeleg eu, amendamentul Guvernului, el pledează numai pentru ocuparea acestor funcţii, nu şi pentru demnităţile publice.

Deci, tot este o inegalitate. Citiţi şi dumneavoastră cu atenţie amendamentul pe care l-am votat şi de aici rezultă această inechitate pe care noi o promovăm, adoptând amendamentul în formularea pe care o aveţi în faţă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc. Domnul Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu tot respectul cuvenit colegelor noastre, trebuie să repet ceea ce a spus şi un coleg de al meu, că egalitatea în şanse este un principiu pe care nu îl putem contrazice sau nu îl putem limita numai la anumite funcţii, ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Tot un distins coleg de al nostru, domnul Stoica, spunea o treabă, să tranşăm odată, ce suntem? toţi suntem militari sau toţi suntem civili? Vrem să facem armată, vrem ca femeile să facă armata ca să poată urca în ierarhia militară, să aibă cunoştinţele necesare să poată ocupa funcţii de demnitate publică de natură militară? Foarte bine, încercăm să schimbăm şi acest lucru prin lege, Legea de organizare a Ministerului Apărării Naţionale şi a altor instituţii, astfel încât să respectăm acest cuvânt, dar eu zic că ne complicăm prea mult. Putem acorda aceste drepturi şi fără să le amintim.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Pentru a elimina orice ambiguitate cu privire la intenţiile Comisiei constituţionale de a consacra acest principiu al egalităţii de şanse şi al accesului egal al femeilor şi bărbaţilor la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice poate trebuie adăugat la fraza finală cuvântul "funcţii" şi "demnităţi", la aceste "funcţii şi demnităţi" şi atunci avem o viziune unitară şi nu mai există nici un fel de ambiguitate. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Supun votului dumneavoastră adăugarea acestei "funcţii şi demnităţi", deci, cu această adăugire.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Împotrivă?

Unanimitate.

Nu cred că mai este cazul acum să supunem la vot amendamentul PRM-ului, că l-am aprobat pe acesta.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

În condiţiile acestea, renunţăm la amendament, pentru că şi-a produs efectul amendamentul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

În condiţiile acestea am înţeles, fără să mai spuneţi treaba asta, domnule Moiş. Aţi văzut că am atenţia distributivă şi am văzut că aţi răsuflat uşurat că...

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Ne orientăm rapid!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Trecem mai departe la 29, amendamentul 35 de la pct.29, domnul Valeriu Stoica.

Domnul Damian Brudaşca (din bancă):

Avem pct.3 la amendamentul admis.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Care punctul 3? Mai avem până acolo.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, da, aveţi dreptate. Numai o clipă, domnule Stoica.

Domnul Valeriu Stoica:

Aştept.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Avem totuşi pct.3 de la "amendamente admise" care să luăm întâi în ordine.

Domnul Valeriu Stoica:

În ordinea articolelor.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, da, vă rog, pentru că este vorba de art.16. Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Eu supun atenţiei colegilor şi din comisie şi din sală o modificare de redactare. În primul rând, nu pot fi de acord cu această formulă protestativă, "în condiţiile aderării". De aceea, propun schimbarea ei cu "După aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii, care îndeplinesc cerinţele legii organice, au dreptul să aleagă şi să fie aleşi". Aşa este formularea în limba română. Aceasta "de a alege" este o chestiune mai veche, de pe timpul când se traducea din limba rusă mai fidel.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, comisia vă rog. Domnul Mihai Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ţinut să iau cuvântul fiindcă problema o vom mai întâlni şi în alte locuri. Deci, eu zic că ar fi bine acum să o lămurim în aşa fel încât să nu mai pierdem timpul cu lămurirea ei şi în alte ocazii. Când am zis "în condiţiile aderării" am avut în vedere faptul că în negocierile care sunt în curs de desfăşurare şi după aceea, în faţa dumneavoastră când va veni tratatul de aderare, veţi vedea că pentru diferitele ipoteze la care ne referim aici sunt condiţii diferite. De exemplu: pentru ca să poată să participe, iarăşi sunt anumite condiţii, să participe cetăţenii Uniunii la constituirea organelor în ţară. Da, dar să vedeţi în ce condiţii: să aibă proprietate, să aibă domiciliul în ţară 10 ani, la unii; la unii 5 ş.a.m.d. Deci, depinde de ce condiţii vor fi stabilite. Dacă zic după, mă refer exclusiv la un singur criteriu, criteriul timp. După ce ader,... or, nu este aşa, este şi criteriul timp, bineînţeles, care este implicat în ideea de condiţii, dar este şi îndeplinirea condiţiilor pe care dumneavoastră le veţi vedea cu ocazia ratificării actului de aderare şi cu această ocazie, sigur, veţi putea impune punctul dumneavoastră de vedere în legătură cu "le bien foudé", ca să zic aşa, a acelor condiţii. De asta s-a folosit această formulă şi aici şi în alte locuri.

Sunt perioade de timp, perioade în care trebuie să ajungă România la un anumit nivel; în legătură cu votul, iarăşi, perioade care să exprime integrarea în comunitatea locală, că numai atunci se justifică să voteze ş.a.m.d. Sunt nişte condiţii care nu era cazul să le dezvoltăm, dar norma constituţională în felul acesta făcută va fi perfectă. Nu vă va împiedica atunci când veţi fi în situaţia de adopta actul de aderare, pe când dacă mă refer exclusiv la timp, precis că vă va împiedica.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu domnule Brudaşca, în numele celor 15 deputaţi de la PRM dau cuvântul domnului Moiş. Vă rog, domnule Moiş. Să spuneţi la sală ce mi-aţi spus mie. Am nişte probleme. Transmiteţi-le sălii să decidem.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte, nu doresc să am o poziţie obstrucţionistă faţă de dorinţa dumneavoastră de a trece cu tăvălugul peste aceste propuneri, dar, din moment ce s-a convenit să fie două treimi în sală la dezbaterea propunerilor de revizuire a Constituţiei, vă rog să respectaţi această înţelegere pe grupuri.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aceasta fac. Am rugămintea la domnul secretar Mohora să facă încă o dată prezenţa, îi rog şi pe colegi noştri de la PRM, care şi ei au aceeaşi obligaţie ca şi celelalte grupuri parlamentare, să fie prezenţi.

Domnule Mohora, vă rog să faceţi prezenţa!

Domnul Tudor Mohora:

- Abiţei Ludovic - prezent
- Afrăsinei Viorica - prezentă
- Albu Gheorghe - absent
- Ana Gheorghe - absent
- Andea Petru - prezent
- Andrei Ioan - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Antal Istvan - absent
- Anton Marin - absent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Antonescu Niculae Napoleon - prezent
- Apostolescu Maria - prezentă
- Arghezi Mitzura Domnica - prezentă
- Ariton Gheorghe - prezent
- Armaş Iosif - absent
- Arnăutu Eugeniu - prezent
- Asztalos Ferenc - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Babiuc Victor - absent
- Baciu Mihai - absent
- Bahrin Dorel - prezent
- Baltă Mihai - prezent
- Baltă Tudor - absent
- Bar Mihai - prezent
- Bara Radu-Liviu - prezent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bartoş Daniela - prezentă
- Bădoiu Cornel - prezent
- Bălăeţ Mitică - prezent
- Bălăşoiu Amalia - prezentă
- Băncescu Ioan - prezent
- Bâldea Ioan - prezent
- Becsek Garda Dezideriu Coloman - absent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bercăroiu Victor - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Bereczki Endre - prezent
- Birtalan Ákos - absent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bleotu Vasile - absent
- Boabeş Dumitru - prezent
- Boagiu Anca Daniela - absentă
- Boajă Minică - prezent
- Boc Emil - prezent
- Bogea Angela - prezentă
- Boiangiu Cornel - prezent
- Bolcaş Augustin Lucian - absent
- Böndi Gyöngyike - prezentă
- Borbely Laszlo - prezent
- Bozgă Ion - prezent
- Bran Vasile - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Brudaşca Damian - prezent
- Bucur Constantin - absent
- Bucur Mircea - prezent
- Buga Florea - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buruiană-Aprodu Daniela - absentă
- Buzatu Dumitru - prezent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calcan Valentin Gigel - absent
- Canacheu Costică - absent
- Cazan Gheorghe Laurenţiu - absent
- Cazimir Ştefan - prezent
- Căşuneanu-Vlad Adrian - prezent
- Cerchez Metin - absent
- Cherescu Pavel - prezent
- Chiliman Andrei Ioan - prezent
- Chiriţă Dumitru - prezent
- Ciontu Corneliu - absent
- Ciuceanu Radu - prezent
- Ciupercă Vasile Silvian - prezent
- Cîrstoiu Ion - prezent
- Cladovan Teodor - prezent
- Cliveti Minodora - prezentă
- Coifan Viorel Gheorghe - absent
- Cojocaru Nicu - prezent
- Crăciun Dorel Petru - prezent
- Creţ Nicoară - prezent
- Cristea Marin - prezent
- Crişan Emil - prezent
- Daraban Aurel - prezent
- Daianu Dorin - absent
- Dinu Gheorghe - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dobre Victor Paul - prezent
- Dobrescu Smaranda - prezentă
- Dolănescu Ion - prezent
- Dorian Dorel - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragoş Iuliu Liviu - absent
- Dragu George - prezent
- Drăgănescu Ovidiu-Virgil - prezent
- Dreţcanu Doina-Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Dumitriu Carmen - absentă
- Duţu Constantin - absent
- Duţu Gheorghe - prezent
- Enescu Nicolae - absent
- Erdei Doloczki Istvan - prezent
- Eserghep Gelil - absent
- Fâcă Mihail - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Ana - prezentă
- Florescu Ion - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frunzăverde Sorin - absent
- Gaspar Acsinte - prezent
- Georgescu Florin - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Gheorghiu Adrian - prezent
- Gheorghiu Viorel - prezent
- Gingăraş Georgiu - absent
- Giuglea Ştefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Grădinaru Nicolae - prezent
- Grigoraş Neculai - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Haşotti Puiu - absent
- Hogea Vlad-Gabriel - prezent
- Holtea Iancu - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Ianculescu Marian - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Ignat Miron - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionel Adrian - prezent
- Ionescu Anton - prezent
- Ionescu Costel Marian - prezent
- Ionescu Dan - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Ionescu Mihaela - prezentă
- Ionescu Răzvan - prezent
- Ionescu Smaranda - prezentă
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iriza Scarlat - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Atilla-Bela-Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Kónya-Hamar Sandor - prezent
- Kovács Csaba-Tiberiu - prezent
- Kovacs Zoltan - prezent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lazăr Maria - prezentă
- Lăpădat Ştefan - prezent
- Lăpuşan Alexandru - prezent
- Leonăchescu Nicolae - prezent
- Lepădatu Lucia Cornelia - prezentă
- Lepşa Sorin Victor - absent
- Longhen Ghervazen - absent
- Loghin Irina - absentă
- Luchian Ion - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Maior Lazăr Dorin - prezent
- Makkai Grigore - prezent
- Man Mircea - absent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardari Ludovic - prezent
- Marin Gheorghe - prezent
- Marineci Ionel - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Mălaimare Mihai-Adrian - prezent
- Mărăcineanu Adrian - absent
- Mândrea-Muraru Mihaela - prezentă
- Mândroviceanu Vasile - prezent
- Mera Alexandru-Liviu - absent
- Merce Ilie - prezent
- Meşca Sever - absent
- Miclea Ioan - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalachi Vasile - prezent
- Mihăilescu Petru-Şerban - absent
- Mincu Iulian - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mirciov Petru - prezent
- Miron Vasile - prezent
- Mitu Dumitru Octavian - absent
- Miţaru Anton - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Alexandru - absent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mocioi Ion - prezent
- Mogoş Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisescu George Dumitru - absent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moiş Văsălie - prezent
- Moldovan Carmen Ileana - absentă
- Moldovan Petre - prezent
- Moldoveanu Eugenia - prezentă
- Moraru Constantin Florentin - prezent
- Motoc Adrian Marian - prezent
- Muscă Monica Octavia - absentă
- Naidin Petre - prezent
- Nan Nicolae - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Naum Liana Elena - prezentă
- Nădejde Vlad-George - absent
- Năstase Ioan Mihai - prezent
- Neacşu Ilie - absent
- Neagu Ion - prezent
- Neagu Victor - prezent
- Neamţu Horia Ion - prezent
- Neamţu Tiberiu Paul - prezent
- Nechifor Cristian - prezent
- Negoiţă Liviu Gheorghe - absent
- Nica Dan - absent
- Nicolae Ion - prezent
- Nicolaescu Gheorghe-Eugen - absent
- Nicolescu Mihai - prezent
- Nicolicea Eugen - absent
- Niculescu Constantin - absent
- Niculescu-Duvăz - Bogdan Nicolae - prezent
- Nistor Vasile - absent
- Niţă Constantin - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Ionel - absent
- Oltei Ion - prezent
- Onisei Ioan - prezent
- Palade Doru Dumitru - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - absent
- Pataki Iulia - prezentă
- Păun Nicolae - absent
- Păduroiu Valentin - prezent
- Păşcuţ Stefan - prezent
- Pecsi Francisc - prezent
- Pereş Alexandru - prezent
- Petrescu Ovidiu Cameliu - prezent
- Petruş Octavian Constantin - absent
- Pleşa Eugen Lucian - prezent
- Podgoreanu Radu - prezent
- Pop Napoleon - prezent
- Popa Constanţa - absentă
- Popa Cornel - absent
- Popa Virgil - absent
- Popescu Dorin Grigore - prezent
- Popescu Gheorghe - prezent
- Popescu Ioan Dan - absent
- Popescu Kanty Cătălin - prezent
- Popescu Virgil - prezent
- Popescu Bejat Ştefan Marian - absent
- Popescu-Tăriceanu - Călin Constantin Anton - absent
- Posea Petre - prezent
- Predica Vasile - prezent
- Pribeanu Gheorghe - prezent
- Priboi Ristea - absent
- Purceld Octavian-Mircea - absent
- Puşcaş Vasile - absent
- Puwak Hildegard-Carola - absentă
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent
- Ráduly Róbert Kálmán - absent
- Raicu Romeo Marius - absent
- Rasovan Dan Grigore - absent
- Rădoi Ion - prezent
- Rădulescu Grigore Emil - absent
- Rus Emil - absent
- Rus Ioan - prezent
- Ruşanu Dan Radu - absent
- Sadici Octavian - prezent
- Sali Negiat - prezent
- Sandache Cristian - prezent
- Sandu Alecu - prezent
- Sandu Ion Florentin - prezent
- Sassu Alexandru - prezent
- Saulea Dănuţ - absent
- Savu Vasile Ioan - absent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sbârcea Tiberiu Sergiu - absent
- Selagea Constantin - prezent
- Sencu Adrian Emanuil - absent
- Sersea Nicolae - prezent
- Severin Adrian - absent
- Simedru Dan Coriolan - absent
- Sireţeanu Mihail - prezent
- Sonea Ioan - absent
- Spiridon Nicu - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - absent
- Stana-Ionescu Ileana - prezentă
- Stanciu Anghel - absent
- Stanciu Zisu - absent
- Stănescu Alexandru-Octav - prezent
- Stănişoara Mihai - absent
- Stoian Mircea - prezent
- Stoica Valeriu - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Stuparu Timotei - prezent
- Suciu Vasile - prezent
- Suditu Gheroghe - prezent
- Szekely Ervin Zoltan - prezent
- Szilagyi Zsolt - prezent
- Şnaider Paul - absent
- Ştefan Ion - prezent
- Ştefănescu Codrin - absent
- Ştefănoiu Luca - prezent
- Stirbeţ Cornel - absent
- Tamas Sandor - prezent
- Tărâţă Culiţă - prezent
- Târpescu Pavel - prezent
- Tcaciuc Ştefan - absent
- Timiş Ioan - prezent
- Toader Mircea Nicu - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Tokay Gheorghe - prezent
- Toro Tiberiu - absent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Tunaru Raj - absent
- Ţibulcă Alexandru - prezent
- Ţocu Iulian Costel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - absentă
- Vasilescu Nicolae - absent
- Vasilescu Valentin - prezent
- Vekov Károly János - prezent
- Verbina Dan - prezent
- Vida Iuliu - prezent
- Vişinescu Marinache - prezent
- Voicu Mădălin - prezent
- Voinea Florea - prezentă
- Winkler Iuliu - prezent
- Wittstock Eberhard-Wolfgang - prezent
- Zăvoianu Dorel - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

( Domnii deputaţi care au intrat în sală ulterior apelului nominal şi-au înregistrat prezenţa la secretariatul şedinţei.)

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc, domnule Mohora.

Suntem la pct. 3 de la amendamente admise, la discuţia care a apărut în condiţiile aderării şi propunerea care s-a făcut de "după aderare". Ne-am oprit la luarea de cuvânt pe care a avut-o domnul profesor Mihai Constantinescu.

Am rugămintea la comisie să verifice corectutidinea virgulelor la care a făcut referire domnul Burdaşca. Înţeleg că domnul Brudaşca se declară mulţumit cu faptul că şi comisia va verifica chestiunea virgulelor şi supun votului dumneavoastră textul adoptat de comisie la pct. 3 de la amendamente admise.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 36 de voturi împotrivă, o abţinere şi 192 de voturi pentru, amendamentul a fost admis.

Mai departe suntem la amendamente respinse, punctul 30. Domnul general Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este vorba de un nou alineat, 19¹, pe care comisia a înţeles să-l introducă, prin aceasta stabilindu-se excepţia potrivit căreia cetăţenii români pot fi extrădaţi sau expulzaţi în ipoteza în care convenţiile internaţionale la care România este parte ne obligă.

Aş vrea, dacă manifestaţi puţină răbdare, să vă explic de ce nu împărtăşesc acest punct de vedere al comisiei.

Nu împărtăşesc acest punct de vedere al comisiei, pentru că, practic, ar intra în contradicţie cu articolele 15, 17 şi, prin extensie, 18, din Constituţie, articole care nu au fost modificate în partea privitoare la drepturile cetăţenilor români, drepturile şi obligaţiile lor. Ce spun aceste texte constituţionale în esenţă? Ele spun că cetăţenii români se bucură de protecţia statului român.

Stimaţi colegi,

Motivarea comisiei sună cam aşa: posibilitatea extrădării este necesară pentru crearea unui spaţiu juridic de securitate în cadrul Uniunii Europene, cât şi pentru lupta împotriva unor flagele cu caracter internaţional, cum sunt: terorismul, traficul de droguri, de fiinţe umane, de arme etc.

Stimaţi domni,

Atâta vreme cât de vreo doi ani încoace ne aliniem legislaţiei comunităţii europene şi sancţionăm, din punct de vedere penal, terorismul, traficul de droguri, de fiinţe umane etc, nu văd de ce în această situaţie, când legislaţia noastră este identică cu cea a Comunităţii Europene, mai este necesar să extrădez sau să expulzez pe cetăţeanul român, când tot atât de bine am instrumentul legal, repet, care să-mi permită să-l sancţionez. Deci, atâta vreme cât sunt dator, potrivit normelor constituţionale nemodificate, să-l ocrotesc, tot atât de corect este ca atunci când încalcă anumite norme, el să poată fi sancţionat. de cine? De statul de origine, aşa încât mi se pare superfluă această chestiune, nu numai superfluă, dar chiar în contradicţie cu principiul constituţional amintit mai sus.

Mai departe. Nu văd de ce nu am lua exemplul de la naţiunile care se respectă şi impun acest respect şi altora. Vezi SUA. O să-mi replicaţi că noi nu suntem atât de mari şi de puternici, dar putem tinde şi o putem face, cel puţin prin a statua în Legea fundamentală acest principiu, şi anume că cetăţenii români nu pot fi expulzaţi sau extrădaţi. De altfel, acest principiu de la alineatul 1 este înscris în articolul 19, numai că prin 19 alin.1¹ se vine cu acest amendament. De aceea, cu tot riscul, doresc şi vă rog să reflectaţi înainte de a vota amendamentul.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Comisia, vă rog?

Domnul profesor Constantinescu.

Domnul Mihai Constantinescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, se impune o rectificare, probabil domnul Bădoiu, din dorinţa de a fi mai elocvent şi de a vă convinge, a făcut eroarea că în loc să se refere numai la extrădare s-a referit şi la expulzare.

Textul constituţional, pe care vi-l supunem astăzi spre aprobare, se referă numai la extrădare şi nu la expulzare. Cred că domnul Bădoiu ştie care e deosebirea între una şi alta. Deci expulzarea este ce a păţit Soljeniţân şi extrădarea este cu totul altceva. Extrădarea, de principiu, este interzisă, aşa e, e un drept al cetăţeanului de a nu fi extrădat. Dar, în cadrul Uniunii Europene către care tindem, unul dintre pilonu, pilonul 3 se referă la crearea unui spaţiu juridic comun de securitate şi justiţie în cadrul uniunii. Din această cauză s-ar putea ca necesităţi legate de dezvoltarea criminalităţii să impună, şi mă mir că domnul Bădoiu care a lucrat în penal nu are imaginaţia necesară pentru a înţelege acest fenomen, se impune ca judecarea unor cauze să se facă de către un singur complet, să se facă în cadrul unei singure justiţii, tocmai spre a se putea judeca împreună toate legăturile care pot exista. Argumentul legat de faptul că dreptul comunitar are prioritate faţă de dreptul intern este un argument fals. Are, dar nu faţă de Constituţie. Faţă de Constituţie, dumneavoastră aveaţi aprobat că dacă o normă externă, fie a dreptului comunitar, este contrară Constituţiei, mai întâi se modifică Constituţia şi pe urmă se aprobă norma.

Deci, ceea ce vrem să vă convingem acum este că existenţa acestui spaţiu de securitate şi justiţie în cadrul Uniunii impune neapărat posibilitatea ca dacă un român a participat la o asemenea infracţiune, dreptul de a-l extrăda este absolut necesar. În fond, un drept există nu pentru a abuza de el, nu pentru a face criminalitate internaţională, nu pentru a lovi în civilizaţia europeană, ci, dimpotrivă, de a o apăra.

Faptul că noi ne-am alineat din punct de vedere penal la multe din regulile care există în cadrul Uniunii Europene, iarăşi nu este un argument suficient. Că aici nu este vorba de faptul că ar exista o nearmonizare a legislaţiei, ci e vorba de faptul că, în anumite situaţii, în faţa criminalităţii organizate este necesar ca statele să coopereze şi pe această cale pentru a judeca împreună faptele pe care le-au săvârşit infractorii împreună. Acelaşi lucru este şi în ce priveşte terorismul internaţional, droguri etc., sunt lucruri pe care, prin acest text, Parlamentul le poate aproba, le poate ratifica, convenţiile internaţionale respective. Dacă nu ar exista acest text, Parlamentul nu ar putea să le aprobe şi ar trebui, în prealabil, să se unească, în Adunare Constituantă derivată, pentru a adopta textul pe care domnul deputat Bădoiu astăzi încearcă să-l elimine. Este un lucru care, evident, că vine împotriva spiritului european al Uniunii Europene, este un lucru care, evident că va crea o mare greutate pentru dumneavoastră ca să aderaţi la această Uniune care, ştiţi că este alcătuită din 3 piloni, al treilea pilon fiind justiţia şi crearea acestui spaţiu, şi presupune asemenea posibilitate. Dacă aţi citit cu atenţie raportul Comisiei de la Veneţia este unul din lucrurile care a fost cel mai mult lăudat, pentru că el exprimă în cea mai mare măsură sau în orice caz, în mare măsură, vocaţia europeană a României şi dorinţa ei de a se integra în civilizaţia europeană. Cine nu înţelege aşa ceva, bineînţeles că nu are de ce să înţeleagă acest text, dar cine este de acord ca România în viitor să intre în Uniunea Europeană, să ne jucăm destinul, să scăpăm de sărăcie, nu se poate să respingă acest text.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Explicaţia pe care a dat-o domnul profesor este pe cât de alambicată, pe atât de pe lângă subiect. Susţinem propunerea făcută de domnul deputat Bădoiu pentru următoarele considerente.

Primul dintre ele. Din moment ce s-a menţinut alineatul 1 la art.19 unde se instituie o regulă, "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", toate textele care urmează nu mai au absolut nici un fel de raţiune, cel puţin din punct de vedere al tehnicii legislative. Se dorea să se facă ceea ce ne spunea domnul profesor aici, trebuia să se anuleze, să se abroge alin. 1 şi să se introducă orice fel de alt text. Dar atâta timp cât se păstrează alin.1, unde se instituie o regulă precisă şi unde se spune foarte clar "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", alineatul care se propune, 1¹, este ridicol. Eu vă rog să mă iertaţi. Din moment ce avem un text care prevede preeminenţa normei europene faţă de toate normele juridice interne, cum să nu se poată aplica norma europeană fără acest alineat 1¹ şi să prevedem prin derogare de la alin.1: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi pe baza convenţiilor internaţionale la care România este parte." Păi, dacă avem o normă constituţională potrivit căreia norma europeană este preeminentă faţă de norma juridică internă, normal că se aplică norma europeană, chiar dacă este în contradicţie cu norma juridică prevăzută în Constituţia României. Şi, atunci, acest text nu este altceva decât un text inutil, nici nu se referă de fapt la spaţiul european. Că dacă aţi fi prevăzut prin derogare de la alin.1: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi în spaţiul european..." avea o logică tot ceea ce ne explica domnul profesor. Dar aici norma are un caracter de generalitate. Ea se aplică tuturor statelor de pe acest mapamond şi pe baza acestui text Bourkina Fasso poate să ceară extrădarea unui cetăţean român.

Al treilea argument este acela că prin acest text constituţional, dacă va fi acceptat, se încalcă toate principiile codului penal român: teritorialitatea, personalitatea răspunderii penale şi toate celelalte. Sigur că se poate modifica acest cod penal, nu este nici o problemă să îl modificăm. Însă acceptarea acestui text nu dă dovadă de faptul că noi vrem neapărat, cu orice preţ, să ne încadrăm în structurile europene şi euro-atlantice. Noi vrem să facem asta, dar cu verticalitate, cu anumită ţinută, şi politică, dacă vreţi, şi civică. Nu să intrăm în Comunitatea Europeană în patru picioare, târându-ne. Şi renunţăm la absolut toate prerogativele statului român, inclusiv la acela de a-şi proteja proprii lui cetăţeni, numai de dragul de a intra în Comunitatea Europeană. Uniunea Europeană are nevoie de state membre ca subiecte de drept şi nu are nevoie de elemente care nu au nici un fel de personalitate şi care nu-şi respectă proprii lor cetăţeni.

În ultimul rând, în al patrulea rând, domnul Bădoiu a dat un exemplu peremptoriu. Statele Unite au încheiat tratate bilaterale cu fiecare ţară, cetăţenii să nu-i urmăriţi de absolut nimeni şi bine face din moment ce este un stat care îşi respectă propria lui identitate şi îşi respectă proprii lui cetăţeni. Poate că ar fi bine să luăm exemplu de la Statele Unite şi în ceea ce priveşte protecţia propriilor noştri cetăţeni şi să nu ne apucăm să facem slujuri, aşa cum ne stă în caracter, din păcate, de fiecare dată să renunţăm la nişte drepturi câştigate.

Având în vedere alin.1 din Constituţie, al art.19, considerăm textul propus ca fiind superfluu. Cel puţin în această formulare.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc. Vreau să menţionez că amendamentul este comun cu al domnului Bădoiu şi să constatăm că de această dată, Comisia constituţională, Comisia de modificare a Constituţiei nu a gândit în temeiul Constituţiei. Mă scuzaţi pentru această afirmaţie. Pentru că nu se încalcă numai articolele menţionate de domnul Bădoiu: art.15, 16, 17 şi 48. Suntem la Capitolul "Dispoziţii comune" la "Drepturi şi libertăţi fundamentale", nu puteţi invoca, domnule profesor, legile comunitare în faţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În al doilea rând, avem art.49 în care, în Constituţie, se prevede restrângerea exerciţiului unor drepturi. Acum, ne aflăm în situaţia suprimării acestui drept. Cetăţeanul român are dreptul, ca cetăţean, să nu fie extrădat. În articolul pe care dumneavoastră îl propuneţi, eliminaţi acest drept al cetăţeanului român. V-aş ruga să luaţi în considerare argumentele noastre şi să regândiţi, dacă binevoiţi, o altă soluţie pentru acest articol.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Boc.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din punct de vedere politic aş susţine un asemenea amendament al comisiei, dar din punct de vedere constituţional trebuie să recunosc că cei doi colegi de-ai noştri au dreptate.

De ce? Pentru că prin instituirea acestui amendament al comisiei atingem art.148 alin.2 din Constituţie. Acesta spune: "De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora". Or, menţionarea în Constituţie a faptului că cetăţeanul român nu poate fi extrădat este o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În condiţiile acestea, după părerea mea, acest amendament este neconstituţional şi, în consecinţă, se impune a fi respins. Din punct de vedere politic, înţelegem exigenţele, înţelegem imperativele momentului, dar supremaţia Constituţiei trebuie să fie deasupra nevoilor momentului politic pe care îl traversăm şi cred că putem găsi o altă soluţie, fie coroborând cu un text de la art. 145, fie cu altă sintagmă acoperitoare, dar în acest moment textul este neconstituţional.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Argumentele învederate domniilor voastre, argumente cuprinse în Constituţie, sunt temeinice, să spun aşa, însă, chiar la modificarea Constituţiei, adică a Legii fundamentale, trebuie să avem în vedere dinamica fenomenelor sociale vizate prin normele juridice. Norma nu e în sine, ea trebuie să răspundă unui deziderat social.

În consecinţă, vorbind de acest spaţiu juridic european la care făcea trimitere domnul profesor Constantinescu şi ţinând seama de faptul că fenomenul criminalităţii a devenit o plagă internaţională, avem acea infracţionalitate transfrontalieră, dar ţinând seama şi de faptul că asistenţa judiciară internaţională în materie penală nu se poate realiza în mod ermetic, de către fiecare ţară în parte, pentru că ar fi total ineficientă, a fost înscris în art.19 "cu excepţie la alin.1", se spune acolo, "să fie îngăduită extrădarea".

Şi permiteţi-mi ca aspectul politic să-l brodez cu un exemplu practic, convingător, cred eu. Iată 3 cetăţeni, din state diferite europene, comit o infracţiune deosebit de gravă, participând împreună la realizarea actelor materiale care dau conţinut aceleiaşi infracţiuni. Întrebare: dacă nu admit extrădarea unora pentru a-i judeca pe toţi trei într-un stat, ar însemna să procedez - şi nu ştiu cum aş face ca specialist - la departajarea activităţilor, pe care de multe ori este imposibil să o fac pentru că este o unitate infracţională, toţi trei au ucis, au tâlhărit, au comis terorism. Şi, atunci, situaţia, de fapt, mă obligă să ofer speţa unei instanţe care are în vedere ansamblul faptelor şi împrejurărilor pentru o judecată dreaptă şi voi fi nevoit ca pe doi din cei trei să-i trimit, să-i extrădez deci, pentru a înfăptui actul de justiţie. Dar mai este o chestiune în faţa căreia noi deja suntem puşi. Nu cu multă vreme în urmă, noi, dumneavoastră, Parlamentul României a ridicat mâna sus pentru Curtea Penală Internaţională. Chestiune adjudecată, în normele căreia între altele figurează şi funcţionarea acestei instituţii. Mă întreb, atunci, cum facem? Am fost de acord atunci, nu suntem acum. E drept că sunt invocate, şi cu temei, de către colegii mei, dispoziţiile art. 148 alin.2 din Constituţie. E adevărat. Da, dar şi acestea, ca şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, pot fi îngrădite în situaţii excepţionale cum, de pildă, am procedat şi procedăm în condiţiile art.49 din Constituţie.

Iată, de data asta, spun eu, e o instituţie penală internaţională, pentru că dacă nu ofer această posibilitate organelor internaţionale chemate să instrumenteze asemenea situaţii, nu am să fac lumină în cauză, nu am să pronunţ soluţii egale, echitabile şi temeinice, pentru că cei trei din exemplul meu au acţionat împreună, nu pot disocia situaţii de fapt sau împrejurări care se îngemănează într-o activitate unică.

Iată de ce cred că într-o atare situaţie, totuşi, spun, având în vedere şi perspectivele integrării într-un spaţiu juridic în care trebuie să avem un comportament în măsură să ducă la o contracarare eficientă a fenomenului criminalităţii, iată de ce spun că şi această teză, a extrădării în mod excepţional, prin excepţie la art.19 alin.1, poate fi admisă.

Repet încă o dată, argumente sunt şi pentru eliminare. Dar foarte multe argumente sunt şi pentru admiterea acestei teze.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog, domnule Vasilescu.

Domnul Valentin Vasilescu:

Eu pornesc de la premisa că interesul naţional ne obligă să ne protejăm proprii cetăţeni în aceeaşi măsură în care o fac şi alte ţări cu care avem tratate de extrădare şi nu s-a petrecut ceea ce vrem noi să se petreacă acum. Dar avem pretenţia ca noi să fim întotdeauna primii care o fac.

Constituţia, după cum mi-o imaginez eu, reprezintă o imagine virtuală a societăţii. De corectitudinea prevederilor care sunt înscrise în Constituţie depinde această funcţionare a societăţii. Corectitudinea depinde de calcule de probabilităţi pe care le facem acum şi le prezentăm ca nişte argumente: fenomenul infracţional în creştere, posibilitatea ca... dar, haideţi, să vedem ce se întâmplă acum, nu este aici România o ţară în care să se poată produce nişte ".. care poate pune pe bandă rulantă criminali internaţionali care să fie necesar a fi judecaţi în alte părţi. Cred că e mai bine să judecăm corect ceea ce se întâmplă acum, unde suntem, şi să nu facem previziuni pe un viitor foarte îndepărtat, pentru că e posibil ca şi Constituţia aceasta pe care noi o modificăm acum să o mai modificăm o dată, în funcţie de forma finală a Constituţiei Europene. Şi nu are rost să facem mereu nişte paşi înainte care nu ne avantajează din nici un punct de vedere.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Bădoiu.

Domnul Cornel Bădoiu:

Stimaţi colegi,

Domnule profesor Constantinescu,

Să ştiţi că am înţeles foarte bine care sunt dezideratele României. Dar eu înţeleg foarte bine că întotdeauna interesele României trebuie să fie pe primul plan. Deci dacă ne integrăm de dragul de a ne integra şi în a nu ţine seama de drepturile fundamentale ale cetăţenilor României şi implicit ale României, atunci înseamnă că nu are rost această integrare. Înţeleg să ne integrăm şi fiecare stat să-şi aducă contribuţia la progresul societăţii, cu specificitatea fiecărui neam. Dar asta nu înseamnă că unele sunt superioare celorlalte, pentru că ajungem atunci la un nonsens şi acceptăm imperiul, imperialismul. Şi cred că democraţia nu înseamnă imperialism. Şi acum, aş vrea să... îmi pare rău că trebuie să-mi susţin punctul de vedere comun cu al domnului Timiş, contra unor prieteni şi profesori de o înaltă autoritate profesională. Dar lucrurile stau de maniera asta. Retoric, dacă până acum s-a putut aplica corect legea în România, de ce credeţi, domnilor, că de acum încolo nu s-ar putea face acelaşi lucru?

2. Dumneavoastră, prin pledoaria pe care aţi făcut-o, practic puneţi Justiţia Română în raport de subordonare cu celelalte. Şi asta vă interzice art.148 alin.1 care spune că: "Dispoziţiile prezentei Constituţii privind (...) independenţa justiţiei (...) nu pot forma obiectul revizuirii".

3. Păi atunci ce rost mai are să adaptez legislaţia din România legislaţiei comunitare?

4. Imi daţi un exemplu cu Tribunalul Penal Internaţional care practic prin votul pe care l-am dat este total neconstituţional. Faceţi trimitere la o încălcare a principiilor constituţionale, drept argument pentru a fi de acord cu amendamentul pe care îl propuneţi. Să-mi fie cu iertare! Deci, aşa stând lucrurile, eu am convingerea şi susţin cu tărie că în România există justiţie în stare să aplice regulile şi legea.

5. Dar există instituţia disjungerii. Nu s-a mai întâmplat? Ba da, în mod frecvent. Care e problema? Deci nu asta e problema. Haideţi să ne respectăm demnitatea de naţiune.

Vă mulţumesc. Şi cu asta să nu credeţi că nu înţeleg ceea ce se doreşte prin integrare. Dar integrarea trebuie să o facem cu demnitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Marcu Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să constat o incoerenţă între textul legii Constituţiei, aşa cum e înainte de a fi modificat art.19 alin.1: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România". Ba, poate, zic în continuare, dacă există nişte convenţii este absolut negramatical, nelingvistic, ne... cum vreţi, cel mult poţi zice aşa: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat decât dacă există convenţii internaţionale". Deci lăsând la o parte o inapetenţă, o inadvertenţă, o incorectitudine între primul text şi al doilea, care e aproape copilărească, zic o dată nu poate, dar pe urmă mai zic, ba, poate.

Şi al doilea lucru, eu socotesc că exemplele care ni se dau prin tribunalele internaţionale, de la Haga şi mai ştiu eu de unde, sunt exemple care până în prezent s-au manifestat numai la ţări, să-mi fie iertată alegaţia, de către cei... din minorităţile, care poate se simt jignite dacă eu spun acum, de către ţările de mâna a doua, în comparaţie cu ţările occidentale. Aţi văzut dumneavoastră un englez extrădat? Un german? Un american? Am văzut numai iugoslavi, numai croaţi, numai români, acum.

Noi nu putem să fim de acord cu asemenea exemplificare a necesităţii accederii în Uniunea Europeană, prin faptul că suntem socotiţi în continuare tot un fel de cetăţeni de mâna a doua.

Vă asigur eu că dacă vom face o înţelegere reciprocă între două ţări, vom face de genul celor cu America! Aşa cum nu pot ei şi noi ar fi trebuit să nu putem. Dar, dacă eu fac o înţelegere de genul acesta cu America sau cu Anglia, care precis va fi de aceeaşi părere în continuare, că ştim relaţiile dintre ei, cum vin pe urmă şi spun, păi, stai că fac cu Bulgaria altă înţelegere, sau cu Iugoslavia. Ori este o situaţie de drept de la cap la cap, aceeaşi pentru toate ţările Uniunii Europene, ori sunt ţări de mâna a doua, care pot face astfel de extrădări, cum văd că noi tindem să devenim, în loc să ne păstrăm demnitatea naţională, să tindem mai sus, nu mai jos, ori schimbăm toate de aşa manieră încât de la cel mai important stat european, dacă se poate vorbi aşa ceva, să zic de la cel mai important numeric, economic, sau cum vreţi, şi până la ţările astea mai necăjite... Unde vreţi să ne raliem, atunci când intrăm în Uniunea Europeană? La nivelul ţărilor destrămate, cu războaie şi necăjite, care sunt obligate să-şi extrădeze cetăţenii, sau la nivelul ţărilor puternice, care obligă aceste ţări să şi-i extrădeze.

Sunt de părere că textul Constituţiei, aşa cum este, este bun. A fost bun 12 ani, nu mai e bun dintr-o dată, după ce au apărut nişte exemple prost înţelese şi prost acceptate, aşa cum le ştim, cu acest TPI sau Tribunal Penal Internaţional.

Deci rămânem la părerea, noi, Partidul România Mare, să rămână textul aşa cum e, iar ceea ce a căzut de acord, nu ştiu prin ce modalitate de vot, şi câţi au votat pro şi câţi contra, să se introducă şi alin.2 care, pur şi simplu, contrazice alin.1 şi e absolut nelogic, e chiar incorect, dacă vreţi, să fie eliminat.

Eu, în continuare, aş invoca faptul că, dacă se pune la vot acest proiect, acest text şi trece, noi invocăm faptul, acum chiar de drept, că nu există cvorum în sală. Ori cădeţi de acord cu soluţia noastră, ori....(Vociferări în sală.) Invocăm din nou cvorumul.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule deputat Marcu, până una alta, cei care au făcut infracţiuni prin Germania, Franţa etc. sunt o serie de români de o anumită chestiune şi până la urmă din cauza asta nu am primit nici vizele, când le-au primit toţi, din cauza asta avem problemele pe care le avem cu oameni de-ai noştri, că noi acum apărăm infractorii care e vorba să fie extrădaţi, dacă va fi cazul. Eu asta înţeleg că face Partidul România Mare, nefiind jurist, adică nu mă bag în chestiunile acestea.

Domnul Marcu Tudor:

Eu vă dau dreptate. Aşa e! De aceea, noi trebuie să găsim o cale de mijloc. Calea de mijloc este...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Adică ei să facă omoruri acolo, să fure, dar noi să nu-i extrădăm, dacă e să fie aşa...

Domnul Marcu Tudor:

Aveţi dreptate! Dar de ce să-l judece el şi să nu-l judec eu, e cetăţean român, să întăresc forţa justiţiei române.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Şi ce mai ziceţi că acolo, în alineatul acela, se spune că "pe bază de reciprocitate", înţeleg eu. Încă o dată, vă spun că nu sunt jurist.

Domnul Marcu Tudor:

A, vedeţi dumneavoaastră un englez judecat de noi aici!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Tokay Gheroghe.

Domnul Marcu Tudor:

Rămân la părerea pe care am explicat-o adineauri.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Foarte bine, domnule Marcu, rămâneţi la părerea dumneavoastră, nici o problemă.

Domnul Tokay, vă rog.

Domnul Tokay Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am auzit o expresie de-a dreptul poetică din partea domnului Boc. Partea "pietrificată" a Constituţiei, este foarte sugestivă. "Pietrificare", în româneşte se mai spune şi "încremenire".

Constituţia, doamnelor şi domnilor, dacă îmi permiteţi să adaug o idee la această dezbatere, pe undeva este şi un proiect. Noi, cei care am făcut Constituţia şi am făcut-o acum 12 ani, am avut un proiect. Acum dezvoltăm acel proiect, şi proiectul nostru se cheamă, în momentul de faţă, şi toţi suntem de acord, "Uniunea Europeană". Dacă noi ne încremenim, ne pietrificăm în anumite concepte de acum 10 ani, dacă nu avem viziunea viitorului, aceea dinamică, şi spaţiul juridic european pe care distinsul nostru profesor a încercat să ni-l explice, şi pe mine m-a convins, atunci acest proiect va eşua. Pentru că în logică există o metodă, reductio ad absurdum, şi acea metodă spune: dacă noi respingem aceste chestiuni prin absurd nu vom intra, pentru că nu vom putea intra. Nu vom intra în Uniunea Europeană, trebuie să facem o alegere. Astăzi trebuie să ne gândim asupra proiectului şi ideea ar fi, ca să nu repet ideea unor comentatori care au spus că această ţară totdeauna a fost impulsionată pentru lucruri mari din străinătate, hai să nu încremenim în această situaţie şi să privim problema în mod creator. Aceasta înseamnă o privire creativă. Aceasta înseamnă o idee de proiect şi cred că acest amendament, să-mi fie cu iertare, domnule Bădoiu şi domnule Timiş, nu se încadrează în proiectul care este îmbrăţişat de noi toţi şi care se cheamă Europa.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul profesor Iorgovan.

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi parlamentari,

Este în afară de orice îndoială că ceea ce s-a spus din totdeauna se confirmă şi în dezbaterea noastră, şi anume: o discuţie pe tema Constituţiei stârneşte întotdeauna pasiuni. Este de altfel şi motivul pentru care problema revizuirii Constituţiei este privită cu foarte multă grijă şi poate că învăţăm şi noi în viitor. S-a invocat de către colegii noştri şi un text de Constituţie, este vorba de art.148, zona, cum se exprimă specialiştii, metaforic bineînţeles, nu este un termen ştiinţific - "zona petrificată". Scrie şi în tratate cu ghilimele.

S-a invocat, de asemenea, decizia Curţii Constituţionale. Mi-aş îngădui, dacă îmi este permisă această precizare şi această confesiune, cei care facem parte din această comisie, asigurăm pe colegii noştri care au lăsat să se înţeleagă că n-am simţi şi n-am avea grija suficientă pe care trebuie s-o avem faţă de cetăţenii României, îi asigur că suntem la fel de grijulii şi suntem la fel de atenţi cu ceea ce înseamnă statutul constituţional al cetăţeanului român.

Este bine să se ştie că această idee a apărut într-o discuţie cu experţii Europei, Comisia de la Veneţia, şi am redactat textul în forma în care a fost trimisă spre consultanţă şi la Veneţia şi Curţii Constituţionale. Este textul - vă rog să-mi îngăduiţi să vi-l reproduc - textul iniţial, era vorba de alin.1 al art.19 care mai avea teza a doua. Deci textul iniţial: "Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România", este textul Constituţiei la care prima variantă am adăugat: "Cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate".

Am pagina din raportul experţilor Europei şi Comisia de la Veneţia nu cred că mai are cazul să fie justificată. Ştiţi, într-o paranteză fie spus, când această comisie, dacă pot să spun aşa foarte scurt, din această comisie fac parte experţi din fiecare ţară a Consiliului Europei, ei nu reprezintă guvernele acolo. Ei sunt ei! Specialişti de primă mână din ţările respective.

Deci, când această comisie ne-a dat un raport favorabil în disputa cu vecinii şi cu prietenii noştri legat de o anumită lege, toată lumea a zis, mă rog, toată lumea dintr-un anumit spaţiu politic, că această comisie este extraordinară. Şi că este formată în mod real de specialişti, este un sanctuar până la urmă al dreptului european.

Daţi-mi voie acum să amintesc acest sanctuar şi atunci când s-ar putea să nu le convingă această consultanţă unora dintre noi. Uitaţi-vă ce spune comisia: "Este legitim faptul că un stat nu doreşte în principiu să extrădeze cetăţenii naţionali." Pentru că extrădarea unui cetăţean aparţinea unui supus unui domeniu regal. Statul suveran poate şi voieşte să judece el însuşi în faţa propriilor sale tribunale. În această privinţă sunt numeroase statele care refuză extrădarea propriilor cetăţeni. Este lit. a).

La lit. b), dar în cadrul unui spaţiu european judiciar, care va deveni necesar pe viitor pentru a lupta eficient în Europa contra delincvenţei şi terorismului şi care trebuie ca statele membre ale Uniunii să coopereze direct pentru urmărirea criminalilor şi pentru a-i extrăda voluntar pe cetăţenii lor care s-au dovedit a fi vinovaţi de acte criminale sau de delicte. În această privinţă nu putem decât să aprobăm propunerea română de revizuirea Constituţiei care dispune în art.19 şi se reia textul.

Ce spune Curtea Constituţională? Şi mi-aş îngădui să fac următoarea precizare. Noi, toţi experţii în probleme juridice, toţi oamenii politici în legătură cu o chestiune care este de competenţa Curţii Constituţionale ne dăm cu părerea şi facem tot felul de comentarii până în momentul în care Curtea a soluţionat acea problemă. În momentul în care Curtea s-a pronunţat şi a spus într-un anume fel, dacă ne pretindem profesionişti şi oameni politici serioşi, în momentul în care Curtea a tranşat problema, orice discuţie încetează. Putem spune eventual că nu suntem de acord cu decizia Curţii, că a greşit Curtea, mă rog! Tot felul de afirmaţii pe care le putem face, nu ne opreşte nimeni, dar nu putem să cerem o anumită conduită contrară celor stabilite de Curte.

Am în faţă Decizia nr.148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. În dispozitivul acestei decizii, la pct.1 constată că propunerea legislativă de revizuire a fost iniţiată cu respectarea procedurii prevăzute de Constituţie. Deci, subiectele de sezină sunt acolo, totul e în ordine din acest punct de vedere.

La pct.2, constată că prevederile care urmează a fi introduse, deci alin.17¹, la art.41, sunt neconstituţionale, deoarece ar avea ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate încălcându-se astfel limitele revizuirii de la 148 alin.2.

Pct.3. Constată că dispoziţiile ce urmează a fi introduse, şi daţi-mi voie să nu mai citez mai departe, la art.138 etc..., sunt neconstituţionale. Deci, al doilea lucru constatat ca fiind neconstituţional.

La pct.4, "Supune atenţiei Parlamentului observaţiile din considerentele prezentei decizii privitoare la următoarele dispoziţii de propunere de revizuire" şi urmează o înşiruire a acestor observaţii.

A doua, deci ca să citez corect, în ordine cronologică, art.11 alin.3...şi acum urmează art.19 alin.1. Dacă ne uităm în considerentele deciziei, vom constata: 1. Vă rog să observaţi că această problemă de la art.19 nu este reţinută printre cele pe care Curtea le-a considerat a fi neconstituţionale, este reţinută la pct.4 din dispozitiv, în sfera problemelor unde este nevoie de o şlefuire a redactării. Este exact ceea ce Curtea, şi nu vreau să insist acum, explică în considerentele deciziei sale, la pag.34-35.

Deci vreau să informez pe colegii noştri, distinşii noştri colegi, şi de altfel şi prietenii noştri, că noi nu am făcut altceva, comisia pe care Parlamentul României a ales-o să pregătească textul Propunerii legislative de revizuirea Constituţiei, decât să ne supunem matematic deciziei Curţii Constituţionale.

Îi asigur pe colegii mei că dacă Curtea Constituţională ar fi spus că această problemă este neconstituţională, noi nu am fi putut veni în faţa domniilor voastre pentru că am fi încălcat Decizia Curţii Constituţionale, or, potrivit art.145 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.

Şi mi-aş îngădui, în încheiere, să amintesc următorul lucru legat de rostul Curţii Constituţionale. În urmă cu ani, când ministrul de justiţie, şi ţin minte scena pentru că eram în biroul domniei sale, era colegul nostru Ninosu, care este judecător acum la Curte, media anunţa planeta că în Germania Tribunalul Constituţional de la Karlsruhe care a fost solicitat să răspundă la întrebarea: "Prezenţa trupelor germane sub egida ONU în Somalia...- urma să meargă acolo - "..este o acţiune constituţională?" Curtea de la Karlsruhe a spus: "Avizăm constituţionalitatea pentru un an de zile". Şi aşa a rămas pe planetă. Toată lumea s-a supus deciziei Curţii Constituţionale din Germania, urmând să dăm decizia definitivă mai târziu.

Curtea Constituţională din România în legătură cu această chestiune a spus că sunt probleme de redactare şi nu probleme de ordin constituţional şi mi se pare că a discuta mai mult înseamnă a nu înţelege până la urmă totuşi raţiunea de a fi a Curţii Constituţionale.

Vă mulţumesc respectuos.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu am intenţia să prelungesc această discuţie cre deja durează mult, dar ea defineşte de fapt o stare de spirit care într-un fel începe să demonstreze cât înţelegem, oarecum diferit, ceea ce înseamnă un act cu precădere politic, şi anume constituirea unei Uniunii Europene şi cu România.

O să mă refer deci numai în parametri politici şi nu în cei juridici şi nu în ceea ce priveşte dreptul constituţional, unde figuri eminente ale acestui domeniu au luat cuvântul.

Trebuie să ne imaginăm că ne vom afla într-un spaţiu comun în care frontierele sunt simbolice. Libera circulaţie a persoanelor va duce cu siguranţă mai mult decât astăzi, când deja lucrurile s-au manifestat la criminalitate transfrontalieră. Şi aici încercaţi să faceţi un exerciţiu care ni l-a propus domnul profesor Neagu, de imaginaţie, şi să ne închipuim că o faptă comisă oriunde în această Europă are trei făptuitori, din care unul este prins să zicem acolo unde e, la locul faptei, iar ceilalţi doi ajung înapoi în ţara de obârşie. Vor fi judecaţi fiecare la ei în ţară pentru aceeaşi faptă şi vor fi condamnaţi fiecare în felul lor, să zic aşa, de tribunalele respective, sau vor trebui să fie de faţă într-un singur proces şi judecaţi împreună.

Deci asta este dimensiunea în ultimă instanţă politică. Pentru că va fi, ca să ne imaginăm, cu o constituţie comună şi cu un sistem de a apăra - dacă vreţi - drepturile omului, dar şi drepturile cetăţeanului şi siguranţa cetăţeanului, în bună măsură comun, vor fi nişte state unite europene. Aşa trebuie să privim. Exemplul cu Statele Unite nu era corect, Statele Unite în interiorul Statelor Unite, pentru fapte care sunt delicte federale, transferă cetăţenii din statul, eu ştiu, Nebraska, în statul Texas, fără nici un fel de problemă.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă rog. Domnul Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc foarte mult.

Eu cred că e bine că se face această discuţie acum şi din punct de vedere juridic. Sigur că aici spaţiul de dezbatere poate fi şi el foarte larg, dar mai ales din punct de vedere politic.

Din punct de vedere politic, eu vă rog pe dumneavoastră să ne întoarcem la raţiunea pentru care am ajuns la acest proiect şi la ideea de modificarea Constituţiei. Nu am spus noi că dorim să facem acest lucru din cel puţin două motive? 1. Ca perioada de transformări pe care le-a parcurs România a acumulat atât de multe elemente în însăşi natura constituţională a legii fundamentale, care ne determină să reflectăm; 2. că această constituţie o facem cu faţa către viitor, către un proiect care este al nostru, al tuturor, asumat politic de toţi cei care suntem aici: integrarea în Uniunea Europeană.

Şi dacă nu o spunem acum în mod clar şi foarte răspicat că integrarea noastră în Uniunea Europeană înseamnă să parcurgem un proces similar pe care alte ţări l-au parcurs cu o renunţare treptată, e adevărat, dar de substanţă a elementului de suveranitate, atunci nu înţelegem către ce ne îndreptăm. Or, în acest moment, discuţia noastră...această substanţă oare, şi nu întâmplător, cred eu, că la această oră târzie discuţiile sunt atât de aprinse. Pentru că din momentul adoptării uneia sau alteia din poziţiile care au fost puse în discuţie aici vom da sau nu vom da curs întregului proiect pe care l-am realizat de reaşezare a Constituţiei într-o altă perspectivă.

Din acest punct de vedere este de domeniul evidenţei...poate că argumentaţia făcută atât de specios sau special nu este elocventă, dar există şi aşa e, nu din dorinţa de a rezolva problemele de criminalitate transfrontalieră şi aşa mai departe, abordăm acest principiu, pentru că suntem în domeniul dreptului constituţional, ci în ideea de principiu că vrem să rezolvăm problemele inclusiv de această natură într-o altă logică pe care trebuie s-o acceptăm.

Din acest punct de vedere, eu cred că discuţiile trebuie lăsate, domnule preşedinte, deşi ora este atât de târzie, să fie epuizate, pentru că votul pe care-l vom da în această seară, dacă îl vom da, va fi un vot definitoriu asupra întregii orientări a Constituţiei în spiritul căreia a lucrat şi comisia care a fost mandatată şi prin care înţelegem noi toţi cei care am fost aici, să ne asumăm viitorul României.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul profesor Neagu.

Domnul Ion Neagu:

Stimaţi colegi,

Două cuvinte, zic eu, care vă vor surprinde într-un fel! Îmi îngăduiţi, domnule Timiş, după aceea ridicaţi mâna, după ce auziţi ce spun eu.

Eu vreau să vă spun că exact cu 70 de ani în urmă, un român savant, Vespasian Bela, a creat statutul actualei Curţi penale internaţionale. Contemporanii noştri n-au făcut decât să ia ideile acelui mare om de ştiinţă, creând acum 70 de ani Curtea penală internaţională. Dar vedeţi acum, sigur, e chestie şi de istoria dreptului.

Românii au înţeles ei să fie pionieri şi să creeze avangardă în renunţarea la unele instituţii, cum este cea a extrădării, pe care o abordau în ideea funcţionalităţii acelei Curţi penale internaţionale. Proiectul a fost abandonat. A fost reluat mai târziu, discutat la Roma şi a ajuns astăzi să fie promulgat şi de către noi, dar este, reţineţi! idee românească pură, pentru că multe idei am avut atunci, între 1930 şi 1940. Să nu vorbim de Titulescu. Mă refer la specialişti în domeniul dreptului penal, deşi, stimaţi colegi, ceea ce discutăm noi astăzi au pus în discuţie predecesorii noştri cu aproape un secol înainte, în ideea, atenţie! a contracarării în mod eficient a criminalităţii.

A vorbi de interes naţional, cum s-a spus de la această tribună, în sensul ocrotirii celor ce săvârşesc fapte deosebit de grave, cred că se conferă un spaţiu semantic de neînţeles interesului naţional. Interesul naţional constă în eradicarea fenomenului criminalităţii, în predarea celor care contravin prin fapte deosebit de grave justiţiei, chiar dacă justiţia nu se înfăptuieşte pe teritoriul românesc. Ideea este a eradicării, de atunci vă spun, din 1930 şi ceva, se tindea la crearea acestor instituţii şi, repet, la crearea unor instituţii colaterale pentru a funcţiona această Curte penală, adică extrădarea chiar a cetăţenilor care intră în conflict grav cu legea naţională etc.

Deci, ce facem noi astăzi n-ar fi decât o traducere în viaţă a unor idei generoase ale unor savanţi români care, iată, au fost pionieri şi în acest domeniu ca şi în altele.

Iată de ce vă rog să ieşiţi din litera legii, din închistarea normelor care s-ar părea, spun, s-ar părea că nu ne permit să edictăm alte norme. Ne permit, pentru că ăsta e rostul legii, să fie în consonanţă cu dinamica fenomenului social. Numai aşa legea serveşte societăţii. Nu e lege în sine, pentru a rămâne consacrată între coperţile de carton.

Aş mai avea şi alte argumente. Le aduc în continuare dacă intervin şi alţi colegi, dar ceasul îmi arată că trebuie să mă opresc.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule profesor.

Supun votului dumneavoastră amendamentul domnului Timiş şi domnului Bădoiu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 26 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 204 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe la art.4 de la "amendamente admise".

Supun la vot textul comisiei de la pct.4 de la "amendamente admise".

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Vreau să vă spun că este amendamentul Grupului Partidului Naţional Liberal, ca să se ştie care amendament este admis. Mă mir că P.R.M.-ul e împotrivă, dar hai! (Vociferări din partea deputaţilor Partidului România Mare)

21 voturi împotrivă.

Cine este pentru? Vă dau cuvântul, domnule Brudaşca, pe urmă. Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cu 21 de voturi împotrivă şi 215 pentru, amendamentul a fost admis.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Important în această formulare de amendament sunt reglementările internaţionale. Deci, propunerea de redactare pe care v-o supun atenţiei dumneavoastră este următoarea: "Reglementările internaţionale au prioritate dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

Mi separe că este mai curgătoare această formă.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sunt de acord cu dumneavoastră. O să am rugămintea la Comisie să analizeze aceasta, pentru că este exact acelaşi text în care sunt inversate frazele.

Am rugămintea la comisie să analizeze acest lucru.

Vă rog, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este textul actual al art.20 alin.2. Comisia n-a făcut altceva decât după "reglementările internaţionale" să pună virgulă şi să mai adauge această sintagmă "cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

Deci este textul actual Constituţiei în vigoare, iar adăugarea pe care am propus-o acolo viza, pe de o parte, să se lămurească o dată pentru totdeauna că în cazul în care în privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti există o normă internă care este mai favorabilă decât prevederile, de exemplu, din Convenţia Europeană, se aplică norma internă şi nu se va aplica norma din Convenţia Europeană. Este de altfel şi art.60 din Convenţia Europeană care spune acest lucru.

Mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Oricum, faptul că este în actuala Constituţie, nu este un argument. Vă rog ca în comisie să mai analizaţi încă o dată propunerea domnului Brudaşca.

Vă rog, domnule profesor!

Domnul Mihai Constantinescu:

Potrivit Constituţiei actuale, textele internaţionale au prioritate. Asta spune textul respectiv. Ei, care este problema? E una singură. Câteodată în legile interne sau în Constituţie, prevederea e mai favorabilă. Dacă e prevederea mai favorabilă, legea internă, inclusiv în Constituţie, cum să dau prioritate reglementării internaţionale.

De ce să dau prioritate reglementării internaţionale în condiţiile în care legea mea internă e mai bună decât cea internaţională?

Am asemenea prevedere. Noi, prin legile noastre, prin declaraţia noastră de drepturi, am depăşit convenţiile...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule profesor, nu asta a contestat domnul Brudaşca. Domnul Brudaşca s-a referit strict la o chestiune de redactare. Deci nu contest conţinutul amendamentului admis, ci maniera în care este redactată. Acest lucru...o să am rugămintea încă o dată să se uite comisia la el.

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe. La pct.8 din raportul comisiei, după alin.2 al art.21 se introduc două noi alineate. Dacă aveţi observaţii sau amendamente? Nefiind, supun votului dumneavoastră...Aveţi?

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Există amendamente la pct.31.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Pct.8 este propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Domnule Moiş, ca să fiţi lămurit: pct.4 de la amendamente admise a fost votat. Articolul următor care va fi admis este al P.N.L.-ului, dar e vorba de art.23. Noi acum discutăm despre art.21. La pct.8 din raport. Acolo m-am aflat şi acest lucru am votat. Avem până acum doar voturile împotrivă.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

La pct.31 există un amendament liberal.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Există dar nu l-am mai susţinut, pentru că domnul Stoica nu e prezent. Care e problema dumneavoastră? Păi vedeţi! De ce nu mă lăsaţi să conduc şedinţa liniştit?

Cine este pentru acest amendament, deci pct.8?

Împotrivă au fost de la P.R.M. (Rumoare)

Noi discutăm de pct.8. Deci, după alin.2 al art.21, se introduc două alineate noi.

Cine este pentru? Pct.8 din raport. Aveţi în faţă trei mape. Vă citesc încă o dată textul, la pct.8 din propunerea legislativă: "După alin. 2 al art. 21 se introduc două noi alineate 3 şi 4, cu următorul cuprins:

Alineatul 3 - Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Alineatul 4 - Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite". Aceasta votăm.

Încă o dată. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 24 voturi împotrivă, 1 abţinere a domnului Brudaşca şi 211 voturi pentru pct. 8 a fost aprobat.

În continuare, are cuvântul domnului Moiş, pentru un amendament respins.

Domnul Văsălie Moiş:

Doamnelor şi domnilor colegi,

După art. 22 am propus să se introducă un articol nou, 22¹, cu denumirea generică: "Clonarea umană, procrearea asistată medical, ingineria genetică şi transplantul de organe", cu următorul cuprins:

"Alineatul 1: Fiinţa umană şi mediul său de viaţă sunt protejate prin lege împotriva abuzurilor pe calea ingineriei genetice.

Alineatul 2: Pe teritoriul României este interzisă orice formă de clonare a fiinţei umane, precum şi intervenţiile în patrimoniul genetic al gameţilor şi embrionilor umani.

Alineatul 3: Utilizarea patrimoniului germinal şi genetic uman în scopul procreării asistate medical se face în condiţiile legii, cu asigurarea protecţiei demnităţii umane, a persoanei şi a familiei. Recurgerea la metoda de procreare asistată medical este posibilă numai în cazuri de sterilitate ori când există pericolul transmiterii unor boli grave pe cale genetică. Patrimoniul genetic al unei persoane nu poate fi analizat, înregistrat şi comunicat fără acordul acesteia.

Articolul 4: Transplantul de organe, de ţesuturi şi de celule umane se face numai în condiţiile legii. Cedarea organelor, ţesuturilor şi celulelor umane este gratuită. Comerţul cu organe, ţesuturi şi celule umane este interzis".

Faţă de acest amendament, care se referă la două... (ştiu că unii dintre dumneavoastră nu vă place, că aţi vrea să vă vedeţi clonaţi)...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

La treaba cu gameţii, vă rog.

Domnul Văsălie Moiş:

După cum se observă, acest amendament are două aspecte. Pe de o parte, clonarea, iar pe de altă parte, alineatul 4 de abia se referă la transplantul de organe. În respingerea acestui amendament comisia se referă în exclusivitate la un singur alineat, la alin. 4, şi anume, la transplantul de organe.

Care a fost raţiunea acestui amendament? Există Constituţii europene unde clonarea umană este interzisă expresis verbis. Dacă tot defilăm cu intrarea în Uniunea Europeană şi vrem să aliniem legislaţia românească la legislaţia europeană, m-am gândit la un amendament de acest tip, pentru că ştiţi bine, clonarea constituie în acest moment un subiect nu numai medical, ci şi religios, filosofic, etic, civic, cum doriţi dumneavoastră.

Vreau să vă dau exemplu Constituţia Elveţiei, care a fost modificată de ultimă oră şi unde clonarea umană este interzisă expresis verbis printr-un text constituţional.

Comisia noastră a apreciat că nu este de domeniul Constituţiei, ci a legii organice, pe de o parte, iar pe de altă parte că transplantul de organe ar fi benefic, indiferent în ce condiţii, probabil, s-ar fi executat.

Noi considerăm că un astfel de amendament, prin care să se interzică în mod expres clonarea umană este benefic pentru România, pentru că în acest moment, dacă am avea o astfel de prevedere expresă constituţională, am fi promovaţi în rândul lumii bune şi n-am fi consideraţi, din acest punct de vedere, o ţară unde se pot face orice fel de experienţe, inclusiv experienţe de clonare umană. Aşadar, v-aş invita să gândiţi la acest amendament, nu pentru că vine de la un reprezentant al Partidului România Mare, ci pentru că este un subiect de foarte strictă actualitate.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Comisia îşi păstrează punctul de vedere. Alte probleme dacă sunt la acest amendament? Dacă nu, supun votului dumneavoastră amendamentul.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Abţineri?

Cine este împotrivă? Vă mulţumesc.

Cu 24 voturi pentru, 2 abţineri şi 210 împotrivă, amendamentul a fost respins.

Trecem la pct. 5 de la "Amendamente admise". Vă rog, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Pentru evitarea exprimării redundante, daţi-mi voie ca la acest art. 23, respectiv pct. 4¹, 4² şi 6 să propun următoarele modificări de redactare: "În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească 120 de zile". Altfel, avem o exprimare redundantă, rezultată din repetiţia: "o durată de", cu "câte o durată de".

La punctul următor 4², eliminarea după "se poate prelungi cu cel mult 30 de zile".

Domnul Viorel Hrebenciuc:

O durată, practic, propuneţi să fie... Am înţeles. Propuneţi ca "o durată" să fie "..

Domnul Damian Brudaşca:

Să fie eliminată.

Iar la pct. 6 atrag atenţia respectuos colegilor din comisie că avem o singură măsură, este vorba de punerea în libertate. Prin urmare, trebuie o corectură corespunzătoare: "dacă motivele acestei măsuri", nu "acestor măsuri". Deci, este vorba de o propunere de redactare.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Punerea e una singură în libertate, are dreptate.

Domnul Boc. Comisia este de acord cu renunţarea la exprimarea redundantă, la treaba cu "o durată". Nu ştiu de ce n-ar fi de acord şi cu alin. 6? Vă rog.

Domnul Ion Neagu:

Am toată stima, domnule profesor, însă, în termeni tehnici reţinerea înseamnă ceva şi arestarea cu totul altceva. Reţinerea înseamnă în limbaj procesual privarea de libertate 24 de ore, iar arestarea înseamnă privare de libertate 5 zile, 30, încă 30 şi încă 30.

De altfel, vreau să vă spun că ele sunt tratate în sistemul măsuri de prevenţie, unde alături de reţinere, arestare, se mai regăseşte: obligaţia de a nu părăsi localitatea, obligaţia de a nu părăsi ţara etc. Deci, sunt neapărat două. Dacă cu privire la prima observaţie suntem de acord, în privinţa ultimei, "acestor" se cuvine, pentru că sunt distincte aceste instituţii.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule profesor, îmi pare rău că trebuie să vă contrazic, dar noi avem aici "punerea în libertate". Eu nu discut "reţinut" sau "arestat", deci "punerea în libertate", "dacă motivele acestei măsuri..." Măsura este de punere în libertate; eu la aceasta mă refer.

Domnul Ion Neagu:

Nu, nu, au dispărut motivele reţinerii şi arestării...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea la comisie să analizeze exact acest lucru. Domnul Boc? E o problemă gramaticală până la urmă.

Domnul Văsălie Moiş (din sală):

E grea, foarte grea gramatica!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Consultaţi-l pe "academicianul" Vasile Moiş, vă rog frumos.

Domnul Emil Boc:

Textul propus de comisie de la alin. 6, după părerea noastră, este corect. Noi am avut în vedere cele două măsuri: măsura reţinerii şi măsura arestării. Vă mulţumesc. În consecinţă, pct. 6 poate rămâne aşa cum este.

Acum, domnule preşedinte, la amendamentele respinse, la poziţia 34 şi la poziţia 36...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Boc, numai o clipă, haideţi să terminăm cu amendamentul admis, pentru că aici am avut probleme, să-l votăm şi pe urmă trecem la cele respinse, 36 şi 37, mai ales că am înţeles că cei din comisie sunt de acord, da?!

În primul rând, votăm propunerile pe care le-a făcut domnul Brudaşca, cu care comisia a fost de acord.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Acum, la pct. 5, amendamentul admis.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? 24 voturi împotrivă.

Abţineri?

Cu 210 voturi pentru şi 24 voturi împotrivă, amendamentul de la pct. 5 a fost admis.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, la pct. 5, la art. 23, în cadrul amendamentelor respinse, aşa cum am menţionat, există două amendamente cu acelaşi conţinut: unul al Partidul Naţional Liberal şi unul al Partidului Democrat. Care este ideea? Potrivit textului comisiei, arestarea preventivă se dispune numai de instanţa de judecată.

Noi vă propunem să înlocuim sintagma "instanţă de judecată", cu "judecător".

În varianta liberală arestarea se dispune numai de judecător sau arestarea preventivă se poate dispune numai în temeiul unui mandat emis de judecător.

O asemenea propunere este în concordanţă cu practica existentă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Vă amintiţi ultimile decizii ale Curţii Europene cu privire la România - ne referim la cazul Pantea - şi în acest context trebuie să menţionăm explicit în Constituţie că pentru viitor arestarea unei persoane va putea fi dispusă numai de un judecător.

În condiţiile acestea, noi credem că eliminăm orice ambiguitate din textul Constituţiei, iar această Constituţie pe care o vom adopta, textul Constituţiei revizuite va fi în deplină concordanţă cu exigenţele art. 5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Iată de ce, vă rugăm, pe linia deschisă de către comisie, ca arestarea să nu mai poată fi dispusă de către un procuror, ci doar de către un judecător, să eliminăm sintagma "instanţă de judecată", cu menţionarea expresă a judecătorului.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnule general, la acest punct aveţi vreo problemă? Vă rog.

Voci din sală:

Este ora 20,00!

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Haideţi să terminăm acest punct.

Domnul Cornel Bădoiu:

Nu pot fi de acord cu amendamentul P.N.L.-ului şi respectiv P.D.-ului, susţinut de domnul Emil Boc, pentru că trebuie să ştim că instanţa de judecată poate fi compusă dintr-un judecător sau mai mulţi.

Aşa că, sintagma "numai de instanţa de judecată" este corectă şi atotcuprinzătoare. Ea se referă şi la un singur judecător, atunci când instanţa este compusă dintr-un singur judecător şi la mai mulţi judecători. Instanţa de judecată poate lua măsura arestării sau punerii în libertate, a revocării, înlocuirii măsurii, printr-o încheiere.

Acolo, în preambul, se spune: "instanţa compusă din: un judecător x sau 2 şi y" şi se semnează. Aşa stând lucrurile, să rămână redactarea comisiei.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Comisia? Domnul preşedinte Dorneanu sau domnul profesor Neagu. Vă rog. Să vedem acum la care dintre ele achiesaţi. Suntem între instanţa de judecată şi judecător, domnule profesor. Vă rog.

Domnul Ion Neagu:

E bine ce spune domnul Boc. Comisia dă dovadă de flexibilitate şi reorientare a textului propus, având în vedere unele repere ale practicii judiciare de dată relativ recentă. Şi mă adresez, în special, domnului Bădoiu. Este vorba, stimate coleg, despre arestarea în faza de urmărire penală, când un judecător va aresta şi nu instanţa competentă căreia, potrivit legii, îi va reveni cauza spre rezolvare.

Dacă nu lăsăm aşa textul, atunci cel care va fi arestat de un judecător va spune: daţi-mi drumul acasă că nu m-a arestat instanţa!

Doi. Ideea din actuala reglementare propusă de colegul meu Boc, pe care o susţin, vizează şi un alt aspect: degrevarea activităţii instanţelor de judecată, prin numirea unor judecători care să se ocupe numai de arestare în timpul urmăririi penale şi pentru degrevarea agendei foarte încărcate, de altfel, ştiţi şi dumneavoastră ca şi mine, pentru că, dacă am lăsa textul cu "instanţă", atât ar mai trebui în actualul context, fiindcă zeci sau sute de dosare ar urma să vină la arestare, la instanţă. Aşa, un judecător din instanţă se ocupă de această problemă. Sublinierea dumneavoastră privind compunerea completelor de judecată este corectă, dar ea urmează a fi aplicată în ipoteza în care s-a epuizat faza de urmărire penală şi când, în complet constituit, potrivit legii, din 1, 2, 3, instanţa îşi va exercita toate atribuţiile, inclusiv cu privire la luarea măsurilor de prevenţie.

De aceea, ne-am reorientat noi şi am căzut de acord cu propunerea făcută, în sensul că arestarea se dispune de către un judecător.

Şi, până la urmă, dacă ne gândim, stimate domn coleg Bădoiu, instanţa este compusă din judecători. Deci, niciodată n-am greşit când am spune: un judecător sau mai mulţi. Depinde de competenţa conferită de lege.

Dacă las numai "instanţă", pot fi atacat pe ceea ce v-am spus mai înainte. Că îi va spune: "îl punem în libertate, cu excepţia cazului când a fost arestat", nu ştiu ce...

Dar, îngăduiţi-mi şi pe urmă vă dau voie să revin şi la textul dinainte, unde am mers cam repede, în sensul că ne-am înţeles şi cu domnul Brudaşcu. Suntem de acord cu eliminarea din text a sintagmei "durată", dar nu da capo al fine, cum aţi convenit...

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Am precizat.

Domnul Ion Neagu:

Aţi făcut precizările! Atunci vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă rog, domnule Bădoiu. După acest articol vom închide şedinţa.

Domnul Cornel Bădoiu:

Foarte succint. Nu pot să fiu de acord cu domnul profesor, prietenul meu. Acesta este şi motivul pentru care, la Comisia juridică, zicem noi, din dezbaterile acestea contradictorii, tot ce trece pe la noi iese bine.

Domnule profesor,

Şi în ce priveşte faza de urmărire penală totul se adresează instanţei de judecată, ca instituţie şi nu judecătorului.

Aşa că, chiar şi în ipoteza când un magistrat de scaun trebuie să se pronunţe cu privire la menţinerea acelei măsuri privative de libertate, tot instanţă se cheamă că se pronunţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Alte probleme dacă mai sunt?

Dacă nu, supun la vot amendamentul domnului Boc şi al comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 28 de voturi împotrivă şi 212 pentru, amendamentul a fost adoptat.

Stimaţi colegi,

Mâine dimineaţă la ora 9,00 începem şedinţa. Vă mulţumesc.

Precizez că la amendamentul de la pct. 5 am aprobat şi alin. 10 care spune că "sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală".

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 20,05.