Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.7/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2006

6. Dezbaterea şi adoptarea Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare.
 
consulta fisa PL nr. 602/2005

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

În continuare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Marcu (subsecretar de stat, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog, având în vedere că sunt prima dată în faţa dumneavoastră, vă rog să-mi daţi voie să mă prezint.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Am o rugăminte, dacă puteţi să ridicaţi puţin microfoanele ca să se poată auzi mai bine în sală. Este foarte bine aşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Marcu:

Sunt doctorul Dan Marcu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

După 7 octombrie anul trecut, cred că a fost un boom de informaţie în ceea ce priveşte gripa aviară.

Nu doresc să abuzez de timpul dumneavoastră şi, de aceea, vă rog să îmi permiteţi să vă reţin atenţia doar cu două puncte critice în ceea ce priveşte gripa aviară în România.

Trebuie ţinut cont, în primul rând, de sistemul de creştere semi-gospodăresc al păsărilor în România şi, în al doilea rând, că virusul este deja însămânţat în Delta Dunării, în mediul silvatic.

În aceste condiţii, trebuie să vă spun că atât pentru comunitatea din România ea reprezintă un pericol iminent.

Vă rog, aşadar, să votaţi favorabil această ordonanţă de urgenţă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc foarte mult.

Punctul de vedere al comisiei.

Iertaţi-mă, până la urmă, la Senat, înţeleg că s-a modificat titlul de "influenţă", respectiv "gripă aviară"?

 

Domnul Dan Marcu:

Influenţă sau gripă este acelaşi lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Ştiu, dar influenţă este în engleză.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Raport comun asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare.

Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri ca urmare a suspiciunii influenţei aviare, constând în supravegherea păsărilor sălbatice şi domestice prin examene clinice, anatomopatologice şi de laborator. În acest sens, Ministerul Sănătăţii are obligaţia să asigure stocurile de medicamente necesare eventualelor tratamente curative şi vaccinul necesar vaccinării antigripale umane, iar autorităţile administraţiei publice locale să asigure neutralizarea deşeurilor de origine animală.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată.

La dezbaterea proiectului a participat, ca invitat, în conformitate cu prevederile art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005, domnul Constantin Lupescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. La lucrările şedinţei comisiilor au fost prezenţi 40 de deputaţi din totalul de 41 de membri.

Raportul comun a fost adoptat cu 31 de voturi pentru şi 9 voturi împotrivă, în şedinţele din 14 şi 22 decembrie 2005, în forma prezentată de Senat. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 24 noiembrie 2005.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 alin. 1 şi 3 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 alin. 2 punctul 1 din Regulamentul Camera Deputaţilor, modificat şi completat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nur. 34/2005, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul doctor Rus.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului România Mare va susţine această ordonanţă pentru că ea vine în sprijinul cetăţenilor şi vine să reglementeze o acţiuni cu care, iată, ne confruntăm, deşi nu ne-am fi dorit-o.

Ce ne facem, însă, atunci când preşedintele ţării contrazice acţiunea Guvernului, când el spune că nu este nevoie să omorâm toate păsările, că ele pot fi fierte şi, dacă le mâncăm, nu se întâmplă absolut nimic.

O voce din sală:

La 100 de grade!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Aurel Rus:

La 100 de grade, la 130 de grade, la cât vreţi se pot fierbe, dar vine în contrazicere cu ordonanţa de Guvern dată, iată, ca să reglementeze această problemă.

Ba, mai mult, ni se explică pe micul ecran, aseară, de Mircea Dinescu, că el nu va accepta să-i fie sacrificate păsările din ogradă pentru că dacă într-un sat este un bolnav cu tuberculoză, nu înseamnă că tot satul îl ducem şi-l internăm în sanatorii.

Sigur că problemele, de data aceasta, chiar sunt distractive, dacă n-ar fi reale ar fi mai bine dar, mă întreb, măsurile care se prevăd a fi luate prin ordonanţa de urgenţă în momentul în care noi le vom aproba şi vor deveni lege, preşedintele statului va semna această lege? sau o va trimite din nou spre studiu la Senat, ca să reuşim să preluăm şi ideile dânsului, să le transpunem în fapte, adică să le facem lege?

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte comentarii? Dacă nu, îl rog pe domnul vicepreşedinte să propună timpii pe care-i afectăm dezbaterii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Vă propun un minut pentru fiecare articol.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Propunerile biroului comisiei au fost acceptate.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Începem cu titlul proiectului de lege. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii.

Titlul legii este aprobat.

Urmează articolul unic. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Articolul unic este aprobat.

Este vorba de o lege ordinară. Aş vrea să verificăm prezenţa pentru a trece la votul final. Vă rog să marcaţi prezenţa. Acum putem să trecem la vot. Vă mulţumesc.

Rezultatul votului: 105 voturi pentru, 55 împotrivă, 3 abţineri, 4 colegi şi-au înregistrat prezenţa dar nu au participat la vot.

Video in format Flash/IOS

Am o rugăminte. Vă rog s-o transmiteţi liderilor de grupuri. Prezenţa este slabă în acest moment. Rog să se ia măsuri pentru a invita ceilalţi colegi în sală. Avem programul până la 12,30.

Vă mulţumesc.