|
Domnul Emil Carol Kovacs: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare aderarea României la Acordul European privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 28 mai 2000. Aderarea României la Acordul European privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare va conduce la creşterea siguranţei transporturilor internaţionale a mărfurilor periculoase. Armatorii fluviali vor trebui să-şi alinieze, în acest sens, din punct de vedere tehnic, navele, conform cerinţelor impuse prin acord, instruirea personalului implicat în transportul de mărfuri periculoase, promovarea comerţului internaţional şi protecţia mediului. Ca atare, Ministerul Transporturilor, în numele Guvernului, vă propune şi susţine spre adoptare acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|