|
Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108. Practic, este vorba de acel SAPARD românesc care, prin prezentul act normativ, prevede prelungirea perioadei de finalizare a proiectelor executate prin SAPARD-ul românesc, până la finele lui 2010. Totodată, prevede prelungirea şi mărirea numărului de tranşe la fişele tehnice ale măsurilor. În consecinţă, vă rugăm să votaţi acest proiect de act normativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile Mocanu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59 privind asigurarea de la bugetul statului a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii, din cadrul Programului SAPARD, face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenţi 26 deputaţi din totalul de 27 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 25 februarie 2010.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum a zis şi a precizat domnul secretar de stat Apetrei, principala modificare este prelungirea termenului până la 31 decembrie. Iniţial, ea a fost prevăzută pentru derulare pentru anii 2007 - 2008 şi 2009. Din motive obiective, unele dintre obiectivele de investiţii n-au putut fi terminate la 31 decembrie 2009, şi atunci s-a solicitat şi s-a obţinut acest termen, până la 31 decembrie 2010. De asemenea, pentru proiectele solicitate la plată pentru anul în curs, se majorează numărul de tranşe de la trei la patru pentru măsura 3.4. "Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice" şi de la cinci la şase pentru măsurile 1.1 "Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole" şi 3.1. "Investiţii în exploataţii agricole". Adică, mai pe scurt, aş vrea să vă spun că dacă n-am fi prelungit acest termen cu încă un an de zile, foarte multe din obiectivele începute în 2007 - 2008 şi 2009 nu s-ar fi terminat. Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal susţine proiectul de lege în forma prezentată. Mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Referitor la dezbaterea acestui proiect de lege, eu am venit în faţa dumneavoastră să susţin cu totul şi cu totul o chestiune extraordinară privind investiţiile în Programul SAPARD şi în celelalte programe de investiţii ale acestei ţări. Voiam, ieri, să iau cuvântul, când era premierul Boc aici, dar n-am vrut să mai iau, fiindcă a luat un coleg de-al meu, care a avut o intervenţie foarte bună, şi n-am mai vrut şi eu să duc lucrurile într-o direcţie pe care nici nu o voiam. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Se fac foarte multe modificări la aceste proiecte de legi, într-un timp când foarte multe proiecte se derulează şi nu se mai ţine cont de acest lucru. Un exemplu, vă dau, concret: în Colegiul nr.4, în care sunt deputat, Târgu Frumos - Iaşi, comuna Heleşteni, are în derulare un proiect: construirea unui drum cu asfalt de 8 km, plus dotarea Primăriei cu diferite utilaje terasiere şi pentru construcţii de drumuri şi deszăpeziri. Guvernul, prin modificarea Ordonanţei nr.74, modificare făcută pe care nici noi nu o ştim, aproape niciunul, sau pe care o ştiţi, vă rog frumos să mă scuzaţi, ar trebui foarte mult, prin publicitatea făcută, şi este foarte bine ca din spaţiul emisiunilor, chiar şi la televiziunile private, pe care ştiu că, cu greu, le putem aduce la un standard, dar să nu ne mai batem PSD-ul cu PD-L-ul câte trei ore şi să ne batem numai o oră şi două ore să dezbatem aceste ordonanţe şi aceste modificări de proiecte de legi, ca să ştim şi noi cum ne cheamă, ce facem şi cum îndrumăm oamenii şi primarii noştri din colegii. Deci, Guvernul trebuia să dea două tranşe de 20% la acest proiect. Nu a dat. Proiectul trebuie finalizat până în mai. Mai este o lună de zile şi nu ştiu ce am de făcut cu acest proiect. Deci, rugămintea mea este ca Guvernul, totdeauna, când intervine pe un act normativ, să o facă foarte înţelept şi cu foarte multă publicitate şi informare în rândul populaţiei. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Prin urmare, intrăm în dezbaterea pe articole. Punctul 1, titlul legii: "Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2009 pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD." Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 2 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 3 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 4 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 5 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 6 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 7 - observaţii? Nu sunt. Adoptat. Rămâne pentru votul final.
|