Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 mai 2010
![]() |
6. | Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (retrimis comisiei); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 680/2009 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Poziţia 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Conform prevederilor art.105 din Regulament ne aflăm şi acum în situaţia dezbaterii în procedură de urgenţă. Dacă din partea Ministerului sănătăţii este cineva? Domnule secretar de stat Cristian Irimie, vă rog să prezentaţi poziţia Guvernului. |
|
|
Domnul Cristian-Anton Irimie (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Mulţumesc, domnule preşedinte. Ministerul Sănătăţii îşi însuşeşte punctul de vedere al Camerei, care va fi stabilit prin votul dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule ministru. Din partea comisiei sesizate în fond? Doamna Rodica Nassar. Doamna preşedinte, vă rog. |
|
|
În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost retrimis Comisiei pentru sănătate şi familie, în vederea întocmirii unui nou raport. La întocmirea noului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, precum şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, în conformitate cu prevederile art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată. Proiectul de Lege, potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin.(9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune adoptarea proiectului de lege cu amendamente. Vă mulţumesc. |
|
|
Doamnă preşedinte, vă rog şi timpii de dezbatere. |
|
Cinci minute. |
|
|
|
Deci, 5 minute, da? Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul la capitolul dezbateri generale? Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Eu vin cu o propunere de reîntoarcere la comisie pe următorul motiv: având în vedere măsurile de austeritate care au fost propuse şi vor fi puse în discuţia Guvernului în această săptămână, trebuie să ne corelăm cu aceste măsuri şi am rugămintea s-o reîntoarceţi la comisie, urmând ca să corelăm modalitatea de finanţare a acţiunilor de la Casa Naţională de Asigurări de sănătate cu măsurile de austeritate, pentru 2 săptămâni maximum. Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Mulţumesc, domnule lider. Dacă sunt şi alte puncte de vedere? Domnul vicelider Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: În principiu, propunerea domnului Toader este bună. Numai că ar trebui să mai facem o precizare. Şi anume că o corelare ar trebui să însemne - după, cel puţin, Legea finanţelor publice - o modalitate prin care un impozit care se ia producătorilor de medicamente să intre în bugetul ţării şi de acolo să capete o anume destinaţie; probabil, aşa cum s-ar dori, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Numai că am spus-o şi o repet, impozitarea directă a cifrei de afaceri nu este permisă de Uniunea Europeană. Poate că reîntoarcerea la comisie să aibă în vedere şi introducerea mecanismului de clawback, în concordanţă cu tot cea ce ne cere Uniunea Europeană, nu cu ceea ce vrem noi. Deci, în acest sens sunt de acord şi, evident, Grupul parlamentar al PNL este de acord cu retrimiterea la comisie. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Da, vă rog, domnule deputat Solomon, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Suntem şi noi de acord cu trimiterea la comisie, numai că termenul de 2 săptămâni mi se pare profund insuficient, datorită crizei care se pare că va persista în continuare în România şi vedem că această criză a emasculat puterea de decizie a Grupului parlamentar al PDL. Eu le-aş propune să stea la comisie această lege vreo doi ani şi jumătate. Poate până atunci îi trec şi "aburii" domnului preşedinte, sub influenţa cărora se afla şi anul trecut, se pare că şi anul acesta. |
|
|
Domnilor colegi, Aş avea rugămintea la dumneavoastră să vă abţineţi să faceţi afirmaţii atât de lipsite de delicateţe. |
|
|
Da, cred că... |
|
|
Domnule deputat Mircea Toader, nu v-am dat cuvântul. Păi, vă rog foarte mult... Deci, domnul deputat Mircea Toader, acum aveţi cuvântul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Deci noi ne susţinem punctul de vedere în legătură cu retrimiterea pentru 2 săptămâni, iar modalităţile în care domnul deputat al PSD-ului foloseşte cuvinte jignitoare nu numai la adresa colegilor noştri, ne face să ne întrebăm dacă această tribună este folosită în scopul pentru care ne-au ales cetăţenii României sau pentru jigniri de persoane. |
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat Solomon, v-aş ruga foarte mult să nu mai intraţi în dialog cu vorbitorii de la tribună. V-am dat cuvântul ori de câte ori aţi solicitat. v-aş ruga foarte mult să vă păstraţi în limitele unui comportament decent şi de deputat. Domnule deputat Cristian Horia, aţi dorit să luaţi cuvântul? Pe procedură, pentru că grupul parlamentar al PNL şi-a exprimat poziţia. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Poate că intervenţia mea nu este cea mai potrivit în acest moment, dar vreau să vă spun că e momentul ca Grupul parlamentar al PDL să-şi asume responsabilitatea pentru această ordonanţă. Toţi suntem de acord că textul este greşit, ca să fiu blând. Grupul parlamentar al PNL a adus numeroase amendamente, a venit chiar cu propuneri constructive, pentru că noi înţelegem şi necesitatea bugetului Casei Naţionale de a avea venituri, dar trebuie să vedem şi faptul că această ordonanţă, de fapt, este o suprataxare. De aceea, vă rog ca în aceste două săptămâni în care se va întoarce la comisie, colegii din PDL să fie de acord să purtăm o dezbatere corectă şi pertinentă asupra acestui subiect, nu să ne trezim din nou că votăm mecanic acelaşi text de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Mai puţină procedură. Da, doamna preşedinte a comisiei, doamna Rodica Nassar, vă rog. |
|
|
Desigur, vreau să-mi exprim şi eu dezacordul faţă de colegii noştri de la PDL care în comisie au un punct de vedere, în plen este a doua oară când această ordonanţă de urgenţă, acest proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului este retrimis la comisie, pentru 2 săptămâni. Nu înţeleg ce se poate întâmpla în două săptămâni? Au fost discuţii în patru şedinţe de comisie pe marginea acestei ordonanţe de urgenţă care, fie vorba între noi, deja îşi produce efectele, din acest motiv, personal mi-aş exprima dezaprobarea legată de retrimiterea la comisie a acestei ordonanţe de urgenţă care sigur că este şi neconstituţională. Grupul parlamentar al PSD împreună cu colegii noştri de la PNL urmau să depună o sesizare la Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea acestui proiect de lege. |
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Aş vrea să înţeleg ce se poate întâmpla în două săptămâni, în aşa fel încât acelaşi raport, după două săptămâni să fie acceptat şi de către colegii noştri de la PDL care în comisie au votat în bloc pentru un raport favorabil. |
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră propunerea de a retrimite comisiei şi-l rog pe domnul lider să urmărească... domnule, în afara sălii. (Se adresează domnului deputat Mircea-Nicu Toader.) Deci, cine este pentru retrimiterea acestui proiect de lege comisiei sesizate în fond pentru 2 săptămâni? Vă rog, votul dumneavoastră. Vot electronic. 83 de voturi pentru, 22 împotrivă, 3 abţineri. Deci cu o largă majoritate, propunerea domnului lider Mircea Toader a fost adoptată. |


