|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbaterea în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1993. Conform dispoziţiilor art.75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul a transmis un punct de vedere prin care arată că nu susţine adoptarea acestei iniţiative. Comisia pentru sănătate şi familie a avizat negativ propunerea legislativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ propunerea legislativă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 20 septembrie 2010. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1993. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|