Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2010

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române", în vederea realizării obiectivului de investiţii Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman - judeţul Neamţ". (PL-x 308/2010) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 308/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Proiectul de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", în vederea realizării obiectivului de investiţii "Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman, judeţul Neamţ".

Dacă din partea iniţiatorilor, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius Neculai:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Consiliul local al municipiului Roman doreşte realizarea unei microhidrocentrale pe râul Moldova, prin implementarea unui proiect european în cadrul programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice axa prioritară nr.4, creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului energetic naţional".

Terenul propus pentru realizarea acestui obiect de investiţii în suprafaţă de 3700 de mp se află în extravilanul municipiului Roman, în domeniul public al statului, şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Face parte din bazinul hidrografic al râului Siret.

Se regăseşte în Anexa nr.12 al Hotărârii de Guvern nr.1705/2006 la poz.101394.

Aşadar, pentru realizarea obiectivului de investiţii Microhidrocentrală pe râul Moldova, este necesară transmiterea în administrarea Consiliului local al municipiului Roman a terenului de 3700 de mp aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Având în vedere cele menţionate, vă rugăm să sprijiniţi acest proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Raportul comisiei. Doamna preşedinte Sulfina Barbu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sulfina Barbu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

În plenul Camerei Deputaţilor din ziua de 22 iunie, în temeiul art.70 din Regulamentul Camerei, s-a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege privind transmiterea către Consiliul local al municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", în vederea realizării obiectivului de investiţii microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman, judeţul Neamţ, Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere nefavorabil al Guvernului.

Aşa cum a fost prezentat, proiectul de lege are ca obiect de reglementare transmiterea acestui teren pentru realizarea unui proiect european.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 32 de deputaţi din totalul de 33 de membri ai comisiei.

În urma examinării intervenţiei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor aprobarea proiectului de lege cu amendamente admise, prezentate în anexa la prezentul raport.

Potrivit dispoziţiilor art.75 din Constituţia României şi potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

La punctul 1 din dezbaterea pe marginea amendamentelor avem titlul: Lege privind darea în administrare a Consiliului local al municipiului Roman a unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin administraţia bazinală de apă Siret în vederea realizării obiectivului de investiţii "Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman - judeţul Neamţ".

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 4? Nu sunt observaţii. Adoptat.

La punctul 5? Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 6? De asemenea, nu sunt observaţii. Adoptat.

Rămâne pentru votul final.