Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.186/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 decembrie 2010
![]() |
6. | Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. (Pl-x 338/2009/2010) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 338/2009 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Poziţia 29, care a fost aprobată a fi trecută pe poziţia 4... Daţi-mi voie să îmi caut şi eu proiectul de lege. Mulţumesc, am identificat-o. Deci, Proiectul de Lege privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, reexaminare. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul Stelian Fuia, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, vă rog să prezentaţi raportul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre reexaminare cu Proiectul de Lege privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, transmis cu adresa PL-x 338/2009 şi 2010 din 9 noiembrie 2010. Preşedintele României, la data de 16 iunie 2010, s-a adresat Parlamentului cu cererea de reexaminare asupra Legii privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. În urma reexaminării, Senatul, în şedinţa din 25 octombrie 2010, a admis cererea formulată de preşedinte de a aprobare a legii sus-menţionate. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice potrivit prevederilor art.76 din Constituţie. La lucrările Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor au fost prezenţi 25 de deputaţi din totalul de 25 ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 7 decembrie 2010. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină la dezbateri generale? Domnul deputat Kelemen. Domnule deputat din partea Grupului UDMR, vă rog să exprimaţi poziţia. |
|
|
Domnul Kelemen Atilla-Béla-László: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Legea Camerelor agricole este o lege deosebit de importantă, mai ales în contextul actual al agriculturii româneşti. Din păcate, direcţiile agricole sunt cum sunt, sunt organizate cum sunt, personalul acestor direcţii agricole în judeţe este foarte restrâns şi oarecum în judeţe politica agrară nu prea penetrează. Această structură care trebuie să ia locul de conducere în politicile agrare româneşti este o structură nouă. Sper că în acele 6 luni când organele de conducere ale Camerelor judeţene vor fi alese, se va pune în mişcare acest nou sistem, deosebit de important, încă o dată spun, în contextul agriculturii româneşti. Dacă ţinem cont că în România 51% din populaţie, cel puţin 51% trăieşte în mediul rural, cu atât mai mult cred că înţelegem de ce este o lege deosebit de importantă. Uniunea Democrată Maghiară, deci, cunoscând importanţa acestei legi, va vota pentru această lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat... Pe procedură, domnule deputat Neacşu. |
|
|
Vă rog frumos să îmi daţi voie respectuos să vă atrag atenţia că aţi intrat la dezbateri pe fond, fără să fi acordat cuvântul iniţiatorilor, domnule preşedinte. |
|
|
Da. Mulţumesc pentru observaţia făcută. Domnule deputat? |
|
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Înfăptuim şi procedura, pentru că eu sunt unul din iniţiatori. Vă amintesc că cu aproximativ doi ani în urmă, la Biroul permanent al Camerei au fost depuse două iniţiative legislative. Una a domnului Surdu şi una a deputatului Banu. Ne-am înţeles şi pe parcurs am făcut un act pe care vi-l prezentăm astăzi în dezbatere. Aş spune că dacă la această dată de suflet se ocupă Biserica, de spirit Şcoala, de economia rurală se va ocupa această instituţie. Prima etapă a fost parcursă, urmează cea de-a doua etapă, care va fi extrem de dificilă, e vorba de înfiinţarea acestor camere, de comitetele de iniţiativă şi, din fericire, comitetele de iniţiativă vor avea şi 8 parlamentari. Va depinde de noi, cei 8 parlamentari, de dumneavoastră ca această cameră să se înfiinţeze în termenul prevăzut de lege, 90 de zile de la data promulgării. Cea de-a treia etapă este cea a funcţionării, sperăm ca acolo să ajungă oameni harnici, de ispravă, în aşa fel încât această instituţie să-şi atingă obiectivele pentru care a fost înfiinţată. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Înţeleg că am acoperit şi viciul semnalat de către colegul nostru. Dacă intervine domnul Surdu, viciul este acoperit sută la sută. Domnule deputat Surdu, vă rog să interveniţi. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: Domnule preşedinte, Dumneavoastră nu aveţi vicii, probabil v-a emoţionat rugămintea noastră de a introduce la punctul 4 această lege şi aţi rămas sub starea asta, ceea ce nu e rău. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, O scurtă frază legată de istoricul naşterii acestei legi; face acum doi ani de când am lucrat un grup de iniţiatori pe un proiect şi un alt grup pe un alt proiect, cum a spus aici domnul deputat Banu, eu aş vrea să le mulţumesc celor care au avut înţelepciunea să înţeleagă că, de fapt, această lege nu este a mea, nu este a unui grup sau altuia de iniţiatori, şi au lucrat... la această lege, s-a lucrat foarte mult. Aş vrea să le mulţumesc colegilor deputaţi, senatori, preşedinţilor Asociaţiilor producătorilor agricoli, a udătorilor, a celor din industria alimentară, a celor din cercetarea ştiinţifică. Instituţia Camera Agricolă, de fapt, am mai spus de la această tribună, vine să apropie Bruxelles-ul, foarte îndepărtat încă, de aproximativ 4 milioane de proprietari de pământ din România şi Bucureştiul de comuna din vârful muntelui până la marea cea mare. în prezent, sunt aproximativ 10 milioane de hectare care nu sunt organizaţi în exploataţii agricole şi care n-au puterea să plătească un proiect de 1500 de euro pentru o fermă de subzistenţă sau semisubzistenţă. Motiv pentru care noi ne punem mari speranţe în această Cameră agricolă care va descentraliza Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi aşa-zisele descentralizate de la nivelul judeţului către comună. Să nu se mai ducă cei care în medie au acum 64 de ani la judeţ şi nici într-un caz la Bucureşti pentru a-şi promova un proiect sau pentru a avea nişte informaţii minime asupra a ce e bun şi ce nu e bun astăzi în agricultură ca să devină şi el performant şi competitiv. Aş vrea să închei prin faptul că ne-am dorit şi ne dorim în continuare ca implicarea noastră în comitetele de iniţiativă, care este o muncă extraordinar de grea, spunea foarte bine aici colegul Banu, să fie una doar de început, pentru că am trăit şi trăim legea şi am dorit să nu se aplice discreţionar, să nu se implice politicul mai mult decât oricum o să se implice, ne dorim deci ca aceste Camere agricole să fie ale lor, de asta se şi fac alegeri, să fie depolitizate total Camerele agricole. Să fie ale lor, nu, cum se spunea uneori, o jucărică a lor, nu, să fie un instrument al lor, cu care să poată opera, pentru a fi şi ei mândri că au primit moştenire sau au cumpărat o bucată de pământ de la părinţii lor sau de la vecini sau de la alţii, că trăiesc într-o ţară frumoasă, într-o Uniunea Europeană prosperă. îmi doresc din tot sufletul ca şi Guvernul să aibă grijă să bugeteze Camerele agricole, pentru că altfel, legea se va naşte moartă, pentru o perioadă, pe orice iniţiativă, şi un top de hârtie acum costă bani. Aşa că, domnule Toader, mulţumesc pentru că ne-aşi ajutat s-o punem la punctul 4, dar vă mulţumesc anticipat şi pentru faptul că ea va fi... fondurile necesare pentru înfiinţarea Camerelor agricole vor fi introduse în bugetul pe anul 2011. Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi stimaţi colegi şi, vă felicit că veţi vota această lege. |
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Pavel Horj. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În opinia Partidului Naţional Liberal, această lege reprezintă reabilitarea conceptului de strategie agricolă. Mi-aş permite chiar să supralicitez şi să spun că va reprezenta o restructurare profundă a statului român, dar, cu tot respectul, nu în accepţiunea în care ne-a obişnuit domnul prim-ministru Boc şi nu am să intru în detaliu. Aş vrea să vă spun că aproximativ un milion de hectare în acest moment sunt deţinute de persoane a căror vârstă a depăşit 70 de ani. Pe de altă parte, potrivit statisticii, peste 3 milioane de hectare de teren agricol nu sunt introduse în circuitul productiv agricol. Noi considerăm că adoptarea acestei legi va reuşi să rezolve aceste lucruri, mai ales că încă de pe vremea fostului comisar pe agricultură Mariann Fischer Boel, una din cele mai importante vulnerabilităţi ale agriculturii româneşti era suprafaţa medie foarte mică a fermelor şi inexistenţa asociaţiilor de proprietari, considerăm noi că adoptarea acestei legi va înlătura aceste vulnerabilităţi, iar pe termen mediu agricultura va deveni una din cele mai importante ramuri ale economiei româneşti. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota această lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnule deputat Firczak din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor colege şi domnilor colegi, Iată că este posibil să adoptăm o lege care să corespundă interesului naţional. Şi, mai mult decât atât, ne putem îndrepta privirea şi spre modelele interbelice pe care România le-a avut. nu toate au fost chiar foarte bune, dar aceste Camere agricole au funcţionat atunci la parametrii superiori. Am venit să spun că şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă nu mai sunt alte intervenţii la Capitolul Dezbateri generale, atunci îngăduiţi-mi să trecem la dezbaterea pe articole a raportului prezentat de către comisia sesizată în fond. Vă rog să urmăriţi cu maximă atenţie raportul şi acolo unde apreciaţi că e nevoie să interveniţi, să o faceţi fără reţineri. Da. Reprezentantul Guvernului, domnul secretar de stat Tanczos solicită să intervină. Domnule ministru, vă cer scuze, Vă rog să exprimaţi poziţia Guvernului. |
|
|
Domnul Tanczos Barna (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi cer scuze pentru insistenţe, dar am considerat necesară o intervenţie scurtă din partea Guvernului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. suntem în faţa unui moment istoric. se creează o structură care este menită să deservească strict interesele agricultorilor din România, strict interesele celor care prin Camerele agricole, prin această structură pot exercita în viitor o presiune asupra oricărui Guvern, asupra oricărui Parlament ales politic şi, prin această structură, cei pentru care se face politica agricolă îşi pot exprima punctul de vedere. este vorba despre o instituţie de utilitate publică, cu alegeri libere care va avea un rol consultativ şi reprezintă principalul parteneri de dialog ai autorităţilor publice centrale. Guvernul şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţin acest act normativ în forma în care v-a fost prezentată şi doresc, de asemenea, să mulţumesc Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, membrilor acestei comisii şi tuturor celor care au contribuit la crearea acestui act normativ. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Iată suntem în prezenţa unui consens lăudabil între guvern şi Parlament Camera Deputaţilor. Raportul, stimaţi colegi, poziţia 1. Dacă sunt observaţii? Rog secretarii să urmărească reacţia sălii. Poziţia 2? Poziţia 3? Poziţia 4? La poziţia 4, domnul deputat Marton Arpad. Vă rog, domnule coleg. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ca un deputat care cunosc Regulamentul, o să intervin numai acolo unde are această comisie nişte amendamente sau există nişte erori. Eu cred că la art.2 în varianta propusă de comisie s-a strecurat la redactare o eroare, în loc de "a reprezenta" a apărut "a repartiza". E o diferenţă majoră, deci textul iniţial spune că "ia fiinţă în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice" şi aici în raport apare modificat: "în scopul de a repartiza, promova şi ocroti interesele agriculturii". Nu cred că interesele agriculturii pot fi repartizate. totodată trebuie să spun câteva cuvinte despre acele articole, alineate, unele dintre el nemodificate - deşi am solicitat de la acest microfon - care comportă mari probleme şi nu ştiu dacă Guvernul, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi alte instituţii ale statului au lecturat cu atenţie acest proiect de lege. Pentru că, pentru cunoştinţa dumneavoastră, în momentul în care adoptăm acest proiect de lege, înseamnă pentru anul următor, următoarele cheltuieli minime, s-a zis de la acest microfon. Angajarea a circa 10-15 mii de persoane, personal tehnic, şi derularea unor alegeri cu vreo 10-25% mai scumpe decât pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale cumulate. Toate acestea, finanţate din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Eu m-am uitat în bugetul acestui minister, sumele respective nu se regăsesc. Nu ştiu dacă Guvernul ştie de ele. La punctul 13, care va urma, poate o să intervin acolo, observaţia mea este încă o dată, legată de acest alineat, cred că în loc "de a repartiza", ar trebui să aveţi cuvântul "a reprezenta" şi poate în cele spuse de mine vă mai gândiţi dacă această lege, în forma în care a fost înaintată din 27 de articole, 10 se referă la anumite tipuri de alegeri, deci mai mult de o treime, inclusiv cu o finanţare majoră din partea bugetului de stat. La celelalte probleme pentru care eu am solicitat retrimiterea la comisie, fiindcă n-au fost rezolvate, o să intervin în momentul în care avem articolele respective. |
|
|
Da. Vă mulţumesc. Preşedintele comisiei mi-a transmis că este de acord cu propunerea de a înlătura eroarea materială, deci textul va suna în felul următor: "Camerele agricole sunt instituţii de utilitate publică nonprofit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, promova şi ocroti..." şi textul curte nemodificat. Da. Domnul deputat Banu. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Eram convins că atunci când e vorba de personal vor apărea asemenea discuţii. Noi am făcut simulări pe judeţe şi, din simulările noastre, rezultă că în România vor funcţiona în aceste Camere aproximativ 2500 de angajaţi. Şi, pentru a vă convinge, vă dau exemplul Bacăului care, după calculele noastre, va avea 20 de Camere zonale, în care vor lucra aproximativ 70 de oameni; dar să nu uităm că Bacăul este al şaselea judeţ ca suprafaţă şi ca număr de fermieri. De aceea, cred că 2500 de specialişti sunt suficienţi să asigure, la nivel naţional, funcţionarea acestor Camere zonale, judeţene, regionale şi naţionale. Cu privire la buget, de asemenea, am făcut simulări, cheltuielile totale pentru funcţionarea acestor Camere se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei pe an, care includ atât cheltuielile cu personalul, cât şi cheltuielile materiale. De unde bani? De la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin contracte de prestări de servicii. Iar Camera poate să-şi facă venituri suplimentare, ea poate deveni o instituţie importantă pe absorbţia fondurilor europene şi se poate finanţa din asistenţa tehnică de specialitate. Cei care aţi lucrat în domeniu ştiţi că România are, prin PNDR, pe asistenţă tehnică de specialitate, 350 de milioane de euro. Nu ne trebuie atâţia bani pe care să-i absoarbă această instituţie a fermierilor şi cu care să-şi finanţeze cheltuielile? Dar, pentru start, eu cred că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să se implice pentru că la această dată, ce-i lipseşte acestui minister este promovarea politicilor agricole, politicilor agricole comune şi promovarea politicilor agricole naţionale. Eu cred că sunt suficiente argumente ca dumneavoastră să votaţi această lege fără teamă şi cu gândul că ea va constitui un pas însemnat în revigorarea satului românesc. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnilor colegi, Am rugămintea de a interveni la amendamentele admise şi respinse care se regăsesc în raport, Capitolul Dezbateri generale s-a epuizat de mult. Nu readuceţi în discuţie elemente care deja au fost exprimate la începutul dezbaterilor. Dacă la poziţia 4 nu mai sunt observaţii? Poziţia 5? Poziţia 6? Poziţia 7? Poziţia 8? Poziţia 9? Poziţia 10? Poziţiile 11, 12. La poz.13, domnule deputat Márton Árpád. Vă rog. |
|
|
Poziţia 13 printre altele defineşte sensul unor termeni. Este o procedură legislativă interesantă, pentru că la lit.d) prin secţia de votare, deci definiţia termenului de "secţie de votare" conţine un fel de formulare dintr-o lege electorală, a cum trebuie să arate o secţie de votare şi defalcare a acelei secţii de votare. Vă rog să ascultaţi cu atenţie ce scrie această lit.d): "Se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale aparţinătoare colegiilor zonale, deci cel puţin la nivel de comună, la fiecare comună câte o secţie de votare, dar mergem mai departe, "fiecare secţie de votare are arondaţi, - vă rog să fiţi atenţi -, 243 de electori", electorii fiind cetăţenii care se ocupă cu agricultura. Deci, exact 243 de electori, doamnelor şi domnilor deputaţi, nu cel puţin 2000, pentru o secţie de votare în mediul rural, 243 de electori. Este o definiţie foarte interesantă. în mod evident, modificarea este nesemnificativă, dar am putut să intervin aici, ca să vă daţi seama cam cum curge întreg textul acestei legi despre care eu, în continuare, consider că partea electorală are multe deficienţe. Deci, eu propun să supuneţi votului această reformulare şi pe urmă întregul articol 9. Eventual, dacă nu va fi acceptat într-o formă sau alta atunci evident că nu va mai face parte din această lege. |
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Banu şi pe urmă preşedintele comisiei. |
|
|
Poate că e o greşeală că nici nu m-am uitat, 243. de ce aşa de puţin? Pentru că în Registrul APIA, în fiecare judeţ sunt aproximativ 10% din numărul de persoane cu drept de vot. În judeţul Bacău sunt 600 de mii de persoane care au drept de vot, iar în Registrele APIA sunt înscrise 45 de mii de persoane. Iar drept de vot au numai fermierii care sunt înscrişi în Registrele APIA, de aceea apar asemenea diferenţe. Iar cheltuielile, să lămurim lucrurile, cu alegerile, sunt nesemnificative, având în vedere că e vorba de un milion şi jumătate de votanţi la nivel naţional, de un milion şi jumătate de buletine de vot, iar secţiile de votare vor fi acoperite de funcţionarii instituţiilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din teritoriu. |
|
|
Mulţumesc, domnul deputat Márton Árpád. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pentru colegii care n-au în faţă această lege, o altă definiţie conţine Comisia electorală la lit.b): "este alcătuită din 5 persoane". Deci la fiecare secţie de votare care este cel puţin la nivel de judeţ, există... vor activa 5 persoane. Şi n-am vorbit încă despre ceea ce mai prevăd articolele dinainte, cum apar acele comitete de iniţiativă a derulării acestui întreg proces de alegeri. |
|
|
Da. Mulţumesc. Domnule deputat, Fuia, preşedintele comisiei sesizate în fond. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cu tot respectul, aceste articole de care vorbim nu au făcut obiectul retrimiterii spre reexaminare de către preşedinte. Ele au fost discutate şi votate la prima aprobare a legii. Deci noi discutăm astăzi amendamentele la care preşedintele a făcu referire şi pe care le-a trimis spre reexaminare. Astea au fost deja votate. Au mai trecut pe aici o dată. Mulţumesc. |
|
|
Da. Mulţumesc. Domnul deputat Victor Surdu. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt de acord şi eu cu domnul deputat Fuia, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, dar ca să nu rămână aşa o pată neagră sau o nebuloasă asupra a ceea ce s-a lucrat, legea asta este, în această lege este obligatoriu... |
|
|
Domnule deputat, numai puţin, vă rog. Invit colectivul de deputaţi care ţine aici, în faţa mea, o şedinţă, domnilor colegi, domnule ministru Iulian Iancu, domnule deputat Cristian Boureanu... Domnule Cristian Boureanu, domnule deputat Iulian Iancu, vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Vă rog. Este un comportament pe care îl dezaprob total. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: Pentru înfiinţarea Camerelor agricole trebuiau trecute toate aceste amănunte. Când s-a stabilit minimum de 241 de electori, s-a considerat că 241 de electori pot proveni din comunele mai puţin populate, dar cu suprafeţe mai mari de terenuri, cum sunt marile câmpii ale României... |
|
|
...243... |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: ...243, pardon. Şi că ei pot face o Cameră zonală care poate fi pe o comună, două sau trei comune. Deci, noi am analizat foarte atent şi colegul Banu a intervenit aici şi a spus că a făcut un simulacru pe judeţul Bacău. Trebuie să vă spunem că am făcut pentru fiecare zonă din ţară, de câmpie, de deal, de munte. Nu puteam să lăsăm lucrurile la voia întâmplării, pentru că oamenii au nevoie de organizare, dacă nu este organizare, nu este rânduială. Şi atunci am stabilit prin lege şi aş vrea să nu mai revenim la ce am dezbătut o dată în acest plen. Corectă observaţia domnului preşedinte Fuia. Am stabilit prin lege exact şi numărul de electori şi câţi oameni intră în comisie şi la nivelul judeţului şi comitet de iniţiativă şi toate celelalte. Haideţi să nu mai revenim asupra lor. Pentru că sunt toate corecte şi acceptate de toţi partenerii care au contribuit de-a lungul timpului la fiecare cuvânt, frază, cu punct şi virgulă, din această lege. |
|
|
Da. Mulţumesc domnule deputat. Domnul deputat Mircea Toader. Pe procedură. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Când am fost de acord cu reintroducerea, domnul Surdu mi-a spus "un minut jumate-două". De ce mi-a fost frică, n-am scăpat. Facem o dezbatere pe această lege pe care am vorbit de nu ştiu câte ori ca să ne expunem fiecare un punct de vedere. Am mai amânat pentru mâine încă câteva legi, nu mai dezbatem nimic, ne legăm de această lege. Şi o întrebare totuşi: dacă discutăm de această lege şi nu avem bani la buget anul viitor, ce facem? |
|
|
Vedeţi cum provocaţi inutil intervenţii. Domnul deputat Surdu. 30 de secunde, vă rog foarte mult. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: Mai puţin de 30 de secunde. În bugetul pe anul 2011, la Ministerul Agriculturii sunt bani prevăzuţi pentru Camerele agricole. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|
|
Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu: A zis şi premierul zilele trecute. |
|
|
Am reţinut. Dacă la poziţia 14 sunt intervenţii. Nu avem. Poziţia 15. Poziţia 16. Poziţia 17. Poziţia 18. Poziţiile 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25. La poziţia 25, domnul deputat Márton Árpád. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Patru litere introduse, respectiv modificate de comisie, referitor la ce face la nivel zonal Camera agricolă: a) avizează scoaterea din circuitul agricol a terenurilor arondate colegiilor; d) avizează tăierile de nuci din afara fondului forestier; e) avizează tăierile din plantaţiile din afara fondului forestier şi k), cel mai interesant, certifică calitatea de producător agricol. Deci, dintr-o asociaţie de utilitate publică care prestează nişte servicii care reprezintă interesele agricultorilor devine peste noapte autoritate prin aceste amendamente. Eu vă solicit să supuneţi votului fiecare dintre aceste litere. Eu nu sunt de acord cu înserarea niciuneia dintre ele, alte autorităţi au aceste atribuţii şi trebuie să le lăsăm în competenţa lor. Şi încă n-am vorbit de acea competenţă nemodificată care a existat în proiectul de lege conform căreia pentru orice dezvoltare a unei administraţii, a unei zone, este nevoie de acordul acestei autorităţi. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Domnule deputat, să înţeleg că propuneţi eliminarea celor patru atribuţii ale Camerelor agricole. Am înţeles exact. Domnule deputat Banu, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Trebuie să înţelegem filozofia şi rolul acestei organizaţii pe care dorim s-o înfiinţăm. Pe scurt, o Cameră zonală gestionează un teritoriu, fie două unităţi, fie trei, patru unităţi administrativ-teritoriale. Când vorbesc de gestiune, am în vedere toate elementele pe care le-a prezentat domnul coleg Marton. Da, trebuie să avizeze scoaterea din circuitul agricol, pentru că la nivelul Camerei zonale există registre de gestionare a teritoriului agricol şi orice mişcare a terenului trebuie cunoscută de către Camera agricolă. Domnule coleg, Să admitem că câţiva tineri de-ai noştri din Spania se trezesc că părinţii lor au dispărut, se întorc în ţară şi ar dori să afle unde se găseşte teritoriul părinţilor. Această instituţie trebuie să le arate locul, atât în registru, cât şi în teren, unde se găseşte terenul agricol. Ăsta e rostul avizării, ca scoatere efectivă face direcţia agricolă, există o altă legislaţie, dar avizul trebuie să-l dea Camera, care trebuie să aibă cunoştinţe de această mişcare de la un proprietar la alt proprietar. Doi. Domnilor, până acum, direcţia agricolă aviza nuci care se tăiau în satele din ţara asta la distanţe de 50, 60 de kilometri. Păi, nu-i mai bine ca ţăranul acela care are nevoie de un aviz să-l ia de la 15 kilometri în loc să se ducă la 80 de kilometri distanţă, sau la 100 de kilometri? Şi trei. Când vorbim de plantaţiile din afara fondului forestier, ne gândim la plantaţiile de protecţie care aparţin astăzi ANIF-ului şi de gestionarea din punct de vedere al eroziunii solurilor se ocupă tot Camera agricolă. Deci, domnule coleg, imaginaţi-vă această instituţie ca o forţă care gestionează din toate punctele de vedere, atât terenurile şi plecând de la terenuri, mă gândesc la protecţie, gestionează politicile agricole la nivelul fiecărui fermier. Lăsaţi-o să devină, aşa cum v-am spus, instituţia care să se ocupe de economia rurală, aşa cum biserica se ocupă de suflet şi şcoala de spirit. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnilor colegi, Vă rog ca intervenţiile să fie foarte scurte. Domnul Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog să fiţi foarte scurt să avem timp să finalizăm dezbaterea. |
|
|
Da. Foarte scurt, domnule preşedinte. Doresc să clarific problema de la pct.c) unde se stipulează faptul că aceste Camere agricole vor aviza tăierile din plantaţii situate în afara fondului forestier. Raţiunea a fost următoarea: dacă am inserat această chestiune în lege, am ţinut cont de faptul că s-ar putea în viitor cineva să-şi constituie o fermă forestieră. Ca să nu fie obligat de regimul silvic să conducă acea plantaţie până la o sută de ani, el rămâne tot în circuit agricol şi dacă doreşte la 20 de ani s-o taie ca araci, îşi poate tăia acea plantaţie. Deci, el neintrând în circuitul forestier, nu se supune regimului silvic. Şi atunci aceasta a fost raţiunea inserării în lege a acestei prevederi. Mulţumesc. |
|
|
Rog deputaţii să rămână în sala de şedinţă, inclusiv cei din partea Grupului PNL. Domnilor colegi, aţi auzit punctele de vedere. Eu supun votului dumneavoastră fiecare propunere a domnului deputat Márton Árpád privind eliminarea. Lit.a). Domnilor colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Constat că astăzi sunteţi foarte obosiţi. E multă gălăgie în sala de şedinţă. Domnule preşedinte al Comisiei pentru muncă, vă rog să ocupaţi loc şi să încercăm să votăm. Invit pe toţi colegii să-şi ocupe locurile în sala de şedinţă. Domnilor colegi, Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Márton Árpád de eliminare a lit.a) de la art.19. Vă rog să votaţi. Nu văd degetul lui Mircea Toader. 96 de voturi împotrivă, 6 abţineri şi 13 voturi pentru. Propunerea a căzut. Următorul vot pentru propunerea care vizează eliminarea lit.d) de la acelaşi art.19. Votul dumneavoastră. 105 voturi împotrivă, 4 abţineri, 13 voturi pentru. Şi această propunere a căzut. Votul pentru propunerea de eliminare a lit.e) de la acelaşi art.19. Votul dumneavoastră. 108 voturi împotrivă, 6 abţineri şi 11 voturi pentru. Şi această propunere a căzut. Şi ultima propunere de eliminare a lit.k) din acelaşi art.19. Vă rog să votaţi. 110 voturi împotrivă, 7 abţineri şi 7 voturi pentru. Şi această propunere a căzut. Mergem mai departe, stimaţi colegi. La poziţia 26, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Poziţiile 27, 28, 29, 30. Rog colegii din Partidul Democrat să rămână în sala de şedinţă. Distinsele noastre colege care părăsesc pe furiş sala?! Poziţia 31. Poziţia 32. Poziţia 33. Poziţiile 34, 35, 36. La poziţia 37, domnul deputat Márton Árpád. Domnule coleg, vă rog să vă susţineţi punctul de vedere. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Propun eliminarea, de fapt, nevotarea acestei propuneri de completare a legii, pentru că apare doar în raportul comisiei. Pentru ca să înţelegeţi despre ce este vorba, vă spun încă o dată, la articolul anterior, 26, se spune: se organizează în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi alegerile pentru aceste autorităţi, Camere... nu ştiu ce, "...care vor funcţiona în număr de... Dar în orice caz, cel puţin în fiecare comună va exista o comisie formată din 5 persoane. Ştiţi cam ce înseamnă finanţarea unei alegeri. Se vor alege oameni pentru 4 structuri. Şi toate acestea vor fi finanţate de la bugetul de stat, din bugetul agriculturii. Deci, în primăvara anului următor. Nu ştiu dacă vor fi bani în bugetul agriculturii pentru susţinerea activităţii agricole, de la însămânţările de primăvară până la toate celelalte, dar că asta va fi obligatorie, e sigur. Dacă votaţi. Ca să fie aleasă o autoritate cu puteri sporite care ia foarte multe competenţe de la autorităţile publice locale. Iată un exemplu. Poate n-aţi citit legea. Art.22: "Este obligatorie consultarea Camerelor agricole înaintea luării deciziilor cu privire la programele de dezvoltare locală. Deci, dacă o autoritate publică locală vrea să aducă apă să facă canalizare şi alte asemenea, prima dată ia acordul acestei autorităţi şi dacă nu, nu face dezvoltare rurală. Mai mult, din banii statului, prin votul dumneavoastră, am instituit o autoritate, singura competentă care să certifice calitatea de producător agricol, de unde vor izvorî toate posibilităţile ţăranului să-şi fructifice pământul. Deci, cu banii statului înfiinţăm ceva care pe urmă devine un semiautonom al acelora care sunt în interiorul lor şi pe urmă îi punem în cârca ţăranului. Deci, cam asta facem. Pe bugetul de stat. Măcar s-o facă din banii proprii dacă doresc să ia fiinţă. Am această observaţie. Încă o dată, art.27, nou propus, să fie supus votului eliminarea lui. |
|
|
Mulţumesc. Domnilor colegi, Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a art.27 poziţionat la numărul de ordine 37. Votul dumneavoastră, vă rog. 100 de voturi împotrivă, 7 abţineri şi 18 voturi pentru. Amendamentul nu a fost adoptat. Poziţia 38. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Poziţia 39. Poziţia 40. Poziţia 41. Poziţia 42. Poziţia 43. Poziţia 44. Poziţia 45. Poziţia 46. Nu mai există poziţia 46, am observat cât de atenţi aţi urmărit programul şi raportul. Stimaţi colegi, cu această dezbatere, discuţiile pe marginea raportului s-au epuizat. Raportul rămâne pentru votul final de mâine. Da, iertaţi-mă. Mai avem şi anexe, mă atenţionează preşedintele comisiei. Aşa este. Dacă la Anexa nr.1 sunt intervenţii. Nu sunt. Anexa nr.2. Anexa nr.3. Anexa nr.4. Acum chiar că am epuizat raportul, domnule profesor. Votul final mâine. Domnilor colegi, |


