|
Următorul proiect de lege este cel privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu avem. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice? Domnul deputat Mocanu. Vă rog, domnule coleg, raportul comisiei sesizate în fond.
|
|
Domnul Vasile Mocanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, în scopul punerii în aplicare a politicii montane, care a debutat prin adoptarea Legii muntelui nr.374/2004, republicată cu modificările ulterioare. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi din totalul de 28 de deputaţi membri ai comisiei. Propunerea legislativă a fost respinsă în unanimitate în şedinţa din 22 septembrie 2011 din următorul considerent: iniţiativa legislativă nu prevede sursele de acoperire a cheltuielilor bugetare. Propunerea legislativă a fost respinsă în Senat în şedinţa din 15 iunie 2011. Propunerea legislativă, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Deja suntem obişnuiţi ca partidul de guvernare, Partidul Democrat Liberal, în momentul în care un parlamentar propune sau prezintă un proiect de lege care, în cazul de faţă, doreşte să vină în ajutorul a 3,6 milioane de locuitori, în condiţiile în care pe zona respectivă, aşa cum este stipulat în Legea nr.347/2004, Legea muntelui, care lege aducea după sine, deci aducea după sine o serie de obligaţii, acest proiect de lege nu face decât să pună în practică ceea ce pune Legea nr.347, lege care nu este abrogată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane. Funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, aşa cum este prezentată în lege, nu se suprapune cu absolut nimic, ci, mai mult, ar putea să vină în ajutorul acestor cetăţeni, cetăţeni care, în acest moment, este ştiut, aproape nu au activitate. De ce? Pentru că agricultura montană a României, înainte, pe această zonă nu a fost colectivizată şi că astfel s-a menţinut proprietatea privată în zona ţărănimii montane, zonă în care există tradiţii economice şi culturale bogate şi diversificate. Prin această iniţiativă legislativă a colegului nostru, deputatul Giurgiu, nu s-ar face altceva decât să se continue... şi ar veni în ajutorul turismului din România. Dar probabil că propunerea pe care Guvernul a făcut-o, de nesusţinere a acestei iniţiative legislative, nu o face decât în condiţiile în care să poată, prin aceste agenţii la care făcea referire colegul nostru de la Partidul Democrat Liberal, să aibă un control strict al banilor, un control strict politic pe zonele respective, nebăgând în seamă cele 3,6 milioane de locuitori, în condiţiile în care există - se cunoaşte - o suprafaţă de 79 de mii de kilometri pătraţi. Iar ceea ce putem să spunem despre această zonă la care facem referire, am putea să-i spunem "Carpaţii, plămânul verde al Europei!", iar în condiţiile în care ar exista această agenţie, care ar controla zona, probabil că nu "ar mai fi cheliţi", cu ghilimelele de rigoare, munţii din România, în condiţiile în care, probabil, natura ar fi mai puţin violentă cu locuitorii atunci când această zonă îşi va îndeplini toate atributele în faţa şuvoaielor de apă sau a altor calamităţi. Deci grupul nostru parlamentar va vota împotriva respingerii acestei iniţiative legislative.
|