Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.135/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2011
![]() |
6. | Prezentarea punctului de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la Proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. (PL-x 562/2011). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 562/2011 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Acum intrăm în ordinea de zi. 2. Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la Proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Domnul Iordache, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, În urma examinării în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, am constatat şi supunem plenului Camerei Deputaţilor că acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice, iar prima Cameră sesizată este Senatul. Am ajuns la această concluzie, ţinând cont că Legea nr.567/2004, care cuprinde prevederi cu conţinut similar, cât şi PL-x 562 - este vorba de Proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea - care, de asemenea, are prevederi similare cu acest proiect de lege, au intrat în dezbatere la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Faţă de aceste precizări, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi apreciază că prezentul proiect de lege trebuie transmis Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor să fie Cameră decizională. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc mult. Dacă sunt observaţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Rămâne la votul final. Proiectul de Lege pentru Ratificarea acordului între... Scuze! Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|
Este o problemă procedurală. Dumneavoastră aţi trimis legea la votul final. Acesta a fost enunţul pe care l-aţi făcut, or, părerea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi este că trebuie să fie trimisă în prima Cameră, la Senat. Deci, ceea ce este de făcut, eventual, scoaterea de pe ordinea de zi a acestui proiect de lege şi dumneavoastră aveţi o procedură administrativă de trimitere către Senat, deci nicidecum rămânere la vot final. Nu putem să dăm un vot final pe o lege care este de competenţa decizională a noastră, fără să avem amendamente, dezbatere în comisie şi altele asemenea. |
|
Domnul Mircea Duşa (din sală): De ce nu, domnilor, la dumneavoastră este posibil orice. |
|
|
|
Este în regulă. M-am consultat cu colegii de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Deci a fost un punct de vedere asupra căruia a fost informat plenul. Nu este necesar votul pe acest punct de vedere. Deci, a fost un punct de vedere asupra căruia s-a informat plenul, se ia act şi se transmite la Senat. Tocmai asta spun colegii de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. (Discuţii, consultări.) Staţi puţin, domnule Nicolăescu. Eu vă propun liderii de grup să se întâlnească, să stea de vorbă cu cei de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. |
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală): Faceţi precizări pentru stenogramă. |
|
|
|
Nu este pe lista de vot final. Fac această precizare pentru stenogramă, ca toată lumea să fie în regulă. |


