Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2012

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD (PL-x 44/2012). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 44/2012

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD.

În conformitate cu prevederile art.115 din Regulament, ne aflăm în procedură de urgenţă şi urmează de îndată să procedăm la dezbatere.

Dacă din partea iniţiatorilor are cineva cuvântul?

Domnule ministru pentru relaţia cu Parlamentul, vă, stimaţi colegi, să-l lăsaţi să...

Avem pe cineva din partea Guvernului la proiectul 10?

Domnule ministru, vă rugăm să exprimaţi poziţia iniţiatorului. Este vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2011, domnule ministru. Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Albu (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă numesc Albu Gheorghe şi sunt secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, contribuie la asigurarea unui management de calitate a programelor SAPARD şi PNDR, şi, totodată, la accelerarea şi obţinerea unui randament crescut a absorbţiei eficiente a fondurilor europene şi, implicit, în atragerea cofinanţării private din partea investitorilor, la respectarea termenelor de plată, la controlul adecvat al utilizării fondurilor plătite de către beneficiarii acestuia.

Guvernul, prin Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, susţine proiectul de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule ministru, mulţumim şi noi.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, domnule vicepreşedinte Rădulescu, vă rog să exprimaţi poziţia comisiei.

Numai puţin, domnule coleg.

Stimaţi colegi,

Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Domnilor deputaţi, vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Rog consilierii domnilor deputaţi să părăsească sala de şedinţe.

Doamna consilier, vă rog foarte mult.

Domnule deputat, vă rog să ocupaţi locul în sala de şedinţe.

Domnule Mircea Toader, şi pentru dumneavoastră este valabil.

Haideţi că nu este deloc plăcut să auzi zumzetul din sală, în timp ce alţii vorbesc de la tribuna Camerei.

Domnule vicepreşedinte Zgonea, domnule lider, şi dumneavoastră vă rog să vă ocupaţi locul în sala de şedinţe.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea (din sală):

Mă uit în sală la PDL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Lăsaţi că mă uit eu şi pentru dumneavoastră. Vă rog să vă ocupaţi locul. Domnule lider Zgonea, vă rog să vă ocupaţi locul în sala de şedinţe.

Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2011 pentru modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr.198/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul asigurării logisticii de transport necesare derulării activităţii specifice acestei instituţii, pentru asigurarea unui cadru administrativ şi instituţional optim, din punct de vedere al calităţii implementării măsurilor de sprijin din cadrul programelor de dezvoltare aflate în derulare.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea în forma prezentată de Senat a proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule vicepreşedinte, vă mulţumim şi noi.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Marian Ghiveciu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Ghiveciu:

Guvernul actual susţine proiectul de lege în forma existentă în Parlament, adică în forma prezentată de Senat.

Proiectul de lege are drept scop asigurarea logisticii de transport necesare derulării activităţii la Agenţia de plăţi şi intervenţie pentru agricultură în judeţe, adică 177 autovehicule; 120 autoturisme; 57 autospeciale; şi a unei şalupe pentru judeţul Tulcea.

Ordonanţa de urgenţă a produs efecte juridice şi propunem adoptarea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni.

În situaţia aceasta, stimaţi colegi, vă rog să observaţi că şi în cazul acestui proiect de lege sunt îndeplinite prevederile art.106 din Regulament.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final de mâine.