Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 iunie 2012

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 679/2010). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 679/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 7, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Suntem în procedură de urgenţă.

Rog colegii noştri să ocupe locurile în sală, inclusiv pe domnul ministru Duşa, să nu mai obstrucţioneze dezbaterea şi rog ca liderii să urmărească dezbaterea ca să poată să intervină în deplină cunoştinţă de cauză.

Domnule ministru, vă rog să ocupaţi locul acolo... pe care vi l-a rezervat grupul parlamentar al dumneavoastră. Eu ştiu că vă place în sală, dar asta este.

Dacă din partea iniţiatorului... Din partea iniţiatorului, avem pe doamna Denisa Pătraşcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii.

Vă rog, doamnă ministru.

Video in format Flash/IOS

Doamna Denisa Oana Pătraşcu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă supun spre discuţie propunerea de Lege pentru aprobare Ordonanţei Guvernului nr. 84 prin care am încercat să reparăm unele inadvertenţe ale Ordonanţei Guvernului nr. 84 prin amendamentele discutate în comisie, astfel încât s-a regândit sistemul de reevaluare a persoanelor cu handicap, intervenindu-se în sfera atribuţiilor comisiei superioare, pornind de la faptul că prevederile iniţiale ale ordonanţei au creat dificultăţi în aplicare.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine aprobarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă ministru, mulţumim pentru intervenţie. Concisă şi la obiect.

Domnule deputat, nu-mi puteţi lua dreptul de a face aprecieri, atunci când apreciez că ele sunt necesare...

Din partea comisiei sesizate în fond, distinsul şi înţeleptul Solomon.

Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul să prezentaţi raportul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, raport comun, şi a Comisiei pentru sănătate şi familie. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raportul comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.448 din 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În conformitate cu prevederile art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate prin adresa PL-x 679/2010, din 22 noiembrie 2010, cu dezbaterea pe fond a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

La întocmirea prezentului raport comun, în conformitate cu art.97 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei de administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra proiectului, punctul de vedere favorabil al Guvernului, transmis prin adresa nr.4118 DRP din 12 iunie 2012.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea, modificarea şi completarea Legii nr.448/2006, în sensul reglementării procesului de reevaluare a persoanelor cu handicap şi extinderii sferei de competenţă a comisiei superioare, mai ales pe acest segment, ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma acţiunilor de control efectuate în baza ordinelor ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, a introducerii acţiunii de suspendare a dreptului de asistenţă socială sub forma de prestaţii sociale în bani, până la încheierea procesului de reevaluare, a anulării încadrării în grad de handicap pentru persoanele adulte cu handicap, dacă în urma reevaluării nu se menţine încadrarea în gradul de handicap, şi a introducerii de sancţiuni în cazul în care certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap au fost acordate nejustificat.

Totodată, se urmăreşte acoperirea vidului legislativ creat ca urmare a abrogării Ordonanţei Guvernului nr. 14 din 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru persoanele cu handicap prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2010.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor, adoptarea proiectului de lege cu amendamente, fiind necesară regândirea unor prevederi care au determinat nemulţumiri în rândul persoanelor cu handicap şi a celor care se dedică îngrijirii acestora.

De asemenea, au fost aduse unele corecţii, în sensul eliminării contradicţiilor între diferitele articole din lege. Totodată s-a regândit sistemul de reevaluare a persoanelor cu handicap intervenindu-se în sfera atribuţiilor comisiei superioare, pornind de la faptul că prevederile iniţiale ale ordonanţei de urgenţă au creat dificultăţi în aplicare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituţia României, republicată.

În conformitate cu prevederile art.61 şi art.63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţa comună din 19 iunie 2012.

La lucrări au fost prezenţi 21 de deputaţi din totalul de 25 de membri ai Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi 14 deputaţi din totalul de 17 membri ai Comisiei pentru sănătate şi familie.

Raportul comun a fost adoptat cu majoritate de voturi şi o abţinere.

La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Denisa Pătraşcu - secretar de stat - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ana Maria Neagoe - director adjunct în Ministerul Muncii, Ion Dumitru - director - Casa Naţională de Pensii Publice.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condiţiile art.115 alin.(5) Teza a III-a din Constituţia României.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României şi ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun adoptarea cu modificări a proiectului de lege, după cum este arătat în anexă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să vă rog, domnule preşedinte Solomon, fiindcă tot sunteţi în apropiere, vă rog să propuneţi timpii pentru dezbatere. Suntem în procedură de urgenţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Un minut... cinci minute dezbateri generale, un minut pe amendamente.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da, timpi daţi aşa, cu multă largheţe.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului preşedinte privind timpii de dezbatere. Aţi auzit timpii propuşi.

Cine este pentru? Rog secretarii să numere electronic.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri? Cu o largă majoritate, timpii propuşi au fost adoptaţi, stimaţi colegi.

Dacă la dezbateri generale... Domnule deputat Ghiţă, te rog, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cornel Ghiţă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Remarc, domnule preşedinte, cuvântul pe care l-aţi folosit dumneavoastră: "largheţe", referitor la interpretarea pe care domnul secretar al comisiei, domnul Solomon, a dat-o.

Vreau să vă spun că această largheţe s-a simţit şi în cadrul Comisiei pentru muncă, comisie reunită cu Comisia pentru sănătate şi familie. În calitate de vicepreşedinte al acestei Comisii de muncă şi protecţie socială am fost prezenţi la şedinţă, iar cuvântul largheţe se traduce într-un mod foarte interesant la domnul secretar Solomon, ţinând cont că în sală au fost 6 persoane.

Dar nu pentru asta am venit la microfon, ci pentru fondul problemei. Astăzi avem în faţă o iniţiativă legislativă extrem de importantă, ea se referă la persoanele cu handicap. Şi pentru a înţelege foarte bine despre ce e vorba, o să fac o scurtă... o să reiau modul cum acest act normativ a evoluat. Prin ordonanţa Guvernului Boc şi controalele ulterioare din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a constatat că în câteva judeţe din ţară gradul de... trebuie să caut un cuvânt mai elegant, de inexactitate a acestor dosare cu handicap a urcat până la procentul ameţitor de 90%. Cu toţii cunoaşteţi cazul Sibiului unde în urma controalelor efectuate 90% din dosare au devenit neeligibile.

În acest moment, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are un cartof fierbinte în mână şi în loc să rezolve problema pe fond a găsit o formulă, nici măcar elegantă nu pot să-i spun, prin care să acopere controalele făcute şi să se încerce nerecuperarea sumelor debitoare, dar mai ales stoparea controlului în acest domeniu.

În urma acestei iniţiative legislative, dacă ea va fi votată de dumneavoastră, trebuie să ştiţi că aceste controale vor devenit total ineficiente. Comisia Naţională de Expertiză va avea nişte hârtii în faţă, după care va întoarce aceste decizii la comisia judeţeană, iar singura pârghie a Guvernului şi a ministerului va fi ca în aceste comisii judeţene să trimită un reprezentant din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cunoscându-se deficitul de personal din minister, dar mai ales de la Comisia Naţională de Evaluare această iniţiativă legislativă va fi total, total ineficientă şi ea nu va face decât stoparea şi îngroparea acelor nereguli care s-au depistat în acest domeniu.

Mai sunt încă două judeţe în care s-au făcut aceste analize şi rezultatele au fost la fel de catastrofale.

Cred că aşa cum am propus şi în comisie, şi în discuţiile pe care le-am avut era foarte bine dacă se reuşea ca şi Comisia naţională de evaluare a persoanelor cu handicap să aibă o elită de medici experţi încadraţi în cadrul comisiei de evaluare naţională şi care să dea aceste verdicte.

În momentul de faţă, repet, evaluarea şi reevaluarea certificatelor se întoarce la comisiile judeţene, deci la cei care le-au emis. Cei care au emis aceste decizii vor trebui să reevalueze. Vă daţi seama ce eficienţă formidabilă vor avea aceste comisii judeţene.

Deci consider că în loc de a se rezolva fondul problemei şi remedierea acestor grave probleme de sistem, se încearcă acoperirea acestor lucruri descoperite prin controalele în teritoriu şi se încearcă o situaţie care nu numai că nu va rezolva problema, dar va stimula apariţia de noi şi noi certificate de handicap, dar nu la cei care le-ar merita şi care nu pot să străpungă birocraţia, ci la cei care au o relaţionare foarte bună în administraţiile locale, în comisiile de asistenţă socială şi care o să îşi dea unul altuia cu multă largheţe aceste certificate.

Trebuie să ştiţi că posesorului unui asemenea certificat statul român nu-i mai opreşte impozitul pe venituri. Aceasta este marea miză. Astfel încât, la un salariu de câteva zeci de milioane, gândiţi-vă, impozitul de 16%... ce venituri satisfăcătoare aduce acestor persoane.

Vă rog să analizaţi cu atenţie, propunerea mea ar fi să reîntoarcem la comisie, vreau să ştie toată lumea ceea ce votaţi astăzi şi eu în perioada următoare o să atenţionez asupra acestui subiect care este foarte important.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat Ghiţă Cornel, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Invit la microfon pe doamna deputat Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Cu tot respectul pe care i-l port colegului meu de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială aş vrea să menţionez faptul că am participat în calitate de membră a Comisiei pentru sănătate şi familie la şedinţa comisiei în care am dezbătut proiectul de lege şi am fost în cvorumul pe care l-a anunţat domnul deputat Solomon.

Problema de fond este următoarea: persoanele cu handicap sau persoanele care au certificat de handicap, pentru că de fapt, în mod normal, s-ar pronunţa persoane cu dizabilităţi, reprezintă o categorie vulnerabilă de cetăţeni care există pe tot teritoriul ţării şi cu siguranţă că nu numai judeţul Sibiu, care a căzut la acest control, sau alte judeţe se confruntă cu asemenea probleme.

Problemele de fond sunt următoarele. Comisia superioară de examinare a persoanelor cu handicap nu are o componenţă corespunzătoare, în sensul că preşedintele comisiei nu este expert, poate să fie chiar şi un medic de familie sau un medic de medicină generală, lucru care va trebui să fie reglementat. De asemenea, aceste controale care s-au făcut au fost oarecum tendenţioase şi intempestive, astfel încât anumite persoane chiar au fost forţate să facă anumite declaraţii şi, de asemenea, sunt unele persoane cu handicap definitiv, cum ar fi lipsa unui membru, amputaţii sau alte situaţii definitive, care trebuie să se prezinte la controale medicale periodice care sunt înjositoare, umilitoare şi uneori chiar imposibil de efectuat.

PSD, din punctul nostru de vedere, trebuie să analizăm cu mai multă grijă situaţia persoanelor cu handicap, astfel încât acele controale, care au fost făcute poate de către oameni nu în totalitate bine pregătiţi pentru problemă, s-au soldat cu erori, erori care constau atât în suspendarea certificatului de handicap, cât şi în plata a trei ani anteriori a unor sume care s-au constituit în debite şi ceea ce a creat un dublu impact negativ asupra acelor persoane. Ele, practic, deşi ar putea beneficia în continuare de gradul de handicap pe care l-au avut anterior, trebuie să plătească din urmă şi nu mai au niciun venit. Lucru pe care actualul act normativ încearcă să-l îndrepte, astfel încât să se facă o reevaluare de către persoane competente şi bine intenţionate pentru acest segment de populaţie şi, de aceea, vă invit, stimaţi colegi din toate partidele, să votaţi acest proiect de lege, pentru că este în favoarea cetăţenilor cu handicap.

Să ştiţi că un popor care nu-şi respectă copiii, bătrânii şi persoanele vulnerabile este un popor care nu are un viitor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, doamnă deputat.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Intrăm în dezbaterea raportului comisiilor sesizate în fond.

Vă rog, stimaţi colegi, să urmăriţi raportul, inclusiv liderii Grupului parlamentar al PSD o să-i rog să urmărească raportul, pentru că este foarte important.

Dacă la nr.crt. 1 sunt intervenţii? Nu avem.

Nr.crt.2?

Nr.crt.3?

Nr.crt. 4?

Nr.crt. 5?

Nr.crt. 6? Avem un amendament, nu intervine nimeni?

Nr.crt. 7, nu avem intervenţii.

Nr.crt. 8?

Nr.crt. 9?

Nr.crt. 10. Nu avem intervenţii.

Nr.crt. 11?

Nr.crt. 12?

Nr.crt. 13?

Nr.crt. 14?

Nr.crt. 15?

Nr.crt. 16?

Nr.crt. 17?

Nr.crt. 18, nu avem intervenţii, îmi comunică secretarii de şedinţă.

Nr.crt. 19, nu avem nici aici.

Nr.crt. 20?

Nr.crt. 21?

Nr.crt. 22?

Nr.crt. 23?

Nr.crt. 24.

Cu acestea am finalizat dezbaterea raportului comisiilor sesizate în fond. Am apreciat participarea activă a sălii. Proiectul rămâne pentru votul final de mâine, ora stabilită în program.

Poziţia 9 pe ordinea de zi.

Da, poziţia 8 întâi şi întâi. Proiectul de Lege pentru completarea art.55 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi regim de închiriere. Nu avem raportul depus. Se dezbate mâine, dacă raportul va fi întocmit. Amânat.