|
Domnul Alin Sorin Mitrică (secretar de stat, Ministerul Fondurilor Europene): Mă numesc Alin Mitrică, sunt secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6 şi ale Hotărârii de Guvern nr.43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, prin care Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost preluată de către Ministerul Fondurilor Europene şi ţinând cont de faptul că această direcţie a avut o serie de procese în derulare la momentul preluării, vă supunem atenţiei următorul aspect. Activitatea juridică aferentă litigiilor în care a fost implicată autoritatea de competenţă în gestionarea fondurilor comunitare de preaderare şi coeziune, precum şi programele PHARE, ISPA, SEE, OPCP-ul şi MFP a fost instrumentată de o serie de consilieri juridici din cadrul Direcţiei Ministerului Finanţelor Publice începând cu august 2010. În momentul de faţă, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene există un singur compartiment juridic cu doar două posturi din care doar unul este ocupat. Ca atare, din punct de vedere administrativ, capacitatea de a susţine aceste procese, aproximativ 300, a Ministerului Fondurilor Europene este destul de limitată. Pe cale de consecinţă, se impune amendarea cadrului legislativ actual, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2013 în vederea continuării instrumentării dosarelor aflate în derulare până la obţinerea hotărârii definitive şi irevocabile de către Ministerul Finanţelor Publice, urmând ca dosarele noi să se constituie şi să fie procesate de către Ministerul Fondurilor Europene. Vă mulţumesc.
|