|
Domnul Gheorghe Firczak: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Acest proiect de lege are o importanţă mult prea mare pentru a fi respins. Situaţia monumentelor istorice, în general, din judeţul Hunedoara şi, în particular, a celor din Munţii Orăştiei, cetăţile dacice pe care le-aţi enumerat şi dumneavoastră, domnule preşedinte, în titlul legii, este, în momentul de faţă, destul de critică. Sigur că găsirea soluţiilor nu poate fi realizată prin respingerea unui proiect de lege, ci prin discutare. Îmi mărturisesc mirarea şi mâhnirea, în acelaşi timp, că, atunci când comisia de specialitate a discutat proiectul de lege, nu a avut eleganţa să mă invite să îmi susţin proiectul în faţa colegilor din comisie. Dar, în acelaşi timp, cunoaştem adversitatea Ministerului Culturii faţă de acest proiect. Spun că noi cunoaştem adversitatea, dar nu o înţelegem, pentru că, în definitiv, sunt nişte monumente de o importanţă capitală pentru istoria României. Vă mărturisesc, stimaţi colegi, că iniţiativa este a întregului grup al minorităţilor naţionale, prin care am vrut să demonstrăm, ca şi altă dată, că problemele generale ale societăţii româneşti sunt importante şi pentru noi, Grupul minorităţilor naţionale, iar din punctul de vedere al monumentelor istorice, al protejării acestora, al valorificării lor, ce poate fi mai important decât discutarea situaţiei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Şi ultimul argument pe care îl aduc în faţa domniilor voastre, este acela, poate mai puţin important, dar pentru mine, din punct de vedere sentimental este important, că sunt şi un om al locului, născut, crescut în judeţul Hunedoara, de care sunt legat şi nu poate să-mi fie indiferentă situaţia acestor monumente, mai ales că ani la rând am lucrat la muzeograf la Muzeul de la Sarmisegetusa şi la Muzeul civilizaţiei dacice şi romane din Deva. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am rugămintea, din partea grupului nostru parlamentar, să retrimiteţi proiectul la comisie. Argumentez atât pe formă, cât şi pe fond, faptul că domnul deputat Firczak n-a fost invitat la dezbatere este, după părerea noastră, o greşeală. Constatăm că aceste lucruri se întâmplă tot mai frecvent şi de aceea fac un apel la preşedinţii comisiilor, dar şi la stafful tehnic al acestora, care se schimbă de la o legislatură la alta, să nu renunţăm la aceste reguli ale Parlamentului. Este o minimă formă de respect faţă de iniţiator de a-l invita la dezbaterea propriului proiect. În ceea ce priveşte fondul problemei, credem că subiectul e extrem de important. S-au comis o grămadă de ilegalităţi şi abuzuri în aceste regiuni în anii care au trecut şi de aceea o examinare mai atentă a proiectului s-ar impune din punctul nostru de vedere. Vă mulţumesc foarte mult.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Vă mulţumesc, domnule deputat. Aş vrea să precizez că invitaţia la comisie a iniţiatorului în momentul în care se dezbate o lege nu este o chestiune de eleganţă, este o chestiune de Regulament. Şi sper ca acest lucru să nu devină o regulă, ci din contră, să fie invitaţi la comisie toţi iniţiatorii. Sigur, dânşii pot să meargă sau nu. Oricum, înţeleg că avem o propunere din partea Grupului minorităţilor de retrimitere pentru două săptămâni a proiectului de lege la comisie. Supun votului dumneavoastră. Vă rog votaţi.
|