|
Domnul Nicolae-Ciprian Nica: Mulţumesc frumos. Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 18 iulie 2012. În data de 19 iulie 2012 a fost depusă o sesizare de neconstituţionalitate asupra proiectului de lege formulată de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PDL. Curtea Constituţională a acceptat obiecţiunile de neconstituţionalitate şi a admis sesizarea de neconstituţionalitate, constatând că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este neconstituţională. În conformitate cu prevederile art.1341 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a reexaminat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr.47/1992. Membrii comisiei au constatat că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă, emisă de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională. În consecinţă, prin aprobarea de către Parlament a unei ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, caracterul neconstituţional se transferă asupra legii de aprobare. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât cu unanimitate de voturi să propună respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|