|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Propunerea legislativă a ajuns la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, care a fost sesizată în fond. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a transmis aviz negativ în data de 14 şi 18 iunie 2012. Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative. Potrivit art.73 din Constituţia României, face parte din categoria legilor ordinare. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în 21 mai 2012, în calitate de primă Cameră sesizată. Iniţiativa legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei în data de 9 aprilie 2013. La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.422 privind protejarea monumentelor istorice. Vă mulţumesc.
|