Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2014

6. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 29/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 29/2014

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

În temeiul prevederilor art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, daţi-mi voie să vă citesc proiectul de hotărâre: "Articol unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: domnului deputat Andrei-Răzvan Condurăţeanu, membru al Grupului parlamentar al PSD, îi încetează calitatea de membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; domnul deputat Titi Holban, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; domnul deputat Viorel Hrebenciuc, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru politică externă, în calitate de membru; şi domnul deputat Cătălin-Marian Rădulescu, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură; domnul deputat Mihai Tararache, neafiliat la un grup parlamentar, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru afaceri europene."

Pe procedură, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

O mică rectificare, domnule preşedinte. Cred că e posibil să fie o greşeală de text, sau poate dumneavoastră, în fugă, aţi citit greşit. De la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru politică externă trece premierul Victor Ponta, nu domnul Hrebenciuc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La mine scrie Viorel Hrebenciuc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Este o greşeală. La Biroul permanent, la hârtia depusă aşa este textul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ştiu că în Biroul permanent era domnul Ponta. Dar aici a ajuns domnul Hrebenciuc. De ce a ajuns, nu ştiu. Să întrebăm pe secretarul general adjunct, poate ne spune dânsul. S-a schimbat "H" cu "P". S-a schimbat PH-ul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Deci, am să vă rog să o socotiţi o eroare materială şi o să refacem. Pentru că la Biroul permanent aşa este hârtia depusă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Deci, în locul domnului deputat Viorel Hrebenciuc se citeşte Victor-Viorel Ponta. Da? Bun.

Atunci, avem pe Viorel Ponta, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, care trece la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru politică externă. Domnul Hrebenciuc rămâne acolo unde e. Da? Bun. Gata. Ne-am înţeles, o refacem acum, am luat act.

Obiecţii, comentarii? Nu.

Merge la votul final.