Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, a Legii petrolului nr.238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"- S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 369/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 369/2014

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

6. Trecem la următorul proiect de lege, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, a Legii petrolului nr.238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul iniţiatorului, care este în acest caz Guvernul României.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan-Eugen Nicolescu (ministru delegat pentru energie):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege vizează transpunerea unor directive europene în principal care ar fi trebuit transpuse în 2011. România a ajuns în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru că nu s-a reuşit această transpunere. Aş vrea în primul rând să mulţumesc Parlamentului României pentru modul instituţional corect în care am lucrat în această ultimă lună pentru a reuşi această transpunere, în aşa fel încât România să evite o serie de amenzi ce ar putea fi aplicate de Curtea Europeană.

Proiectul de lege vizează funcţionarea operatorilor de transport de energie electrică şi de gaz natural, Transgaz, şi funcţionarea operatorilor Transgaz şi Transelectrica, iar pe lângă aceste prevederi rezultate din directivele europene în privinţa operatorilor de transport, mai sunt două-trei amendamente formulate la comisie care privesc drepturile consumatorilor de energie electrică şi gaz natural, amendamente extrem de binevenite din perspectiva Guvernului, unul dintre ele, probabil cel mai important, vizează corectarea unei greşeli care s-a făcut din punctul nostru de vedere în anul 2012 când s-a negociat acel calendar de eliminare a preţurilor reglementate pentru populaţie şi s-a stabilit termenul de 31 decembrie 2018, un termen absolut nesustenabil.

Amendamentul făcut la comisie, pe care Guvernul îl susţine, este amânarea acestui termen cu cel puţin doi ani şi jumătate pentru populaţia României, amânare absolut necesară, amânare fără de care preţurile la gaz, dacă s-ar aplica calendarul negociat de domnul Boc în 2012, ar genera o creştere cu 40% în următorii doi ani.

În consecinţă, Guvernul susţine şi propune plenului aprobarea acestui proiect de lege, cu amendamentele formulate la comisie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru industrii.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Avem astăzi în dezbatere o lege extrem de importantă, respectiv, Legea care modifică şi completează Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea Legii nr. 123, a Legii nr. 238/2004, precum şi a Ordonanţei de urgenţă nr.6/2014, în sensul transpunerii complete şi corecte a Directivelor 72 şi 73 din 2009 ale Comisiei Europene.

Au fost transpuse, în urma dezbaterilor ce au avut loc la comisie, norme ce privesc condiţiile prin care se realizează separarea proprietăţii şi a activităţii între operatorii de transport şi de sistem, pe de o parte, şi producătorii, distribuitorii, furnizorii de energie electrică şi/sau gaze naturale, pe de altă parte.

S-au preluat drepturi ale consumatorilor prevăzute în anexele celor două directive, s-au făcut modificări suplimentare referitoare la piaţa de gaze naturale, precum şi conferirea ANRE a unei poziţii specifice de reglementator autonom având şi funcţii de arbitru faţă de proprietarul reţelei de transport şi, respectiv, operatorii de transport şi de sistem.

Dezbaterile au avut loc în ultima lună, în cadrul comisiei, la care au participat, pe de o parte, ministrul delegat, domnul Răzvan Nicolescu, secretarul de stat Mihai Albulescu, dar şi reprezentanţii operatorilor, Departamentului de Energie, Autorităţii de Reglementare, ministerelor implicate.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate să propună plenului adoptarea proiectului, cu amendamente admise.

Aş vrea, domnule preşedinte, să propun timpii de dezbatere. două minute, dezbateri generale, un minut, pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc. Am să supun la vot la momentul potrivit.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru,

Mă bucur că sunteţi azi la dezbaterea noastră.

Un lucru extrem de important în ceea ce priveşte acest proiect de lege, poate printre puţinele, este acela că ne dă posibilitatea nouă, azi, să ne exprimăm de la această tribună îngrijorarea faţă de fundătura în care a ajuns un sector important din economia României, sectorul energetic.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Legea nr.123/2012 a fost iniţiată şi aprobată de Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, în acord cu Directivele 72 şi 73 ale Comisiei Europene.

De altfel, aşa cum rezultă din expunerea de motive din adresa de înaintare a Guvernului Ponta: "Menţionăm că iniţial transpunerea celor două directive europene s-a realizat în 2012".

În 2 ani de zile, mai bine de 2 ani de zile de când la Palatul Victoria este Guvernul Ponta, Legea energiei, Legea nr.123/2012, a fost amputată de mai multe ori prin ordonanţe de urgenţă, fără nicio consultare publică, fără consultarea specialiştilor pe care România îi are. Este de prisos să vă amintesc faptul că prin Ordonanţa nr.59/2013 întreg sistemul de energii regenerabile din România a fost aruncat în haos.

Veniţi în acest proiect de lege în regim de urgenţă, invocând pe bune decizia Curţii Europene de Justiţie, un posibil infringement pe care îl riscă România. Dar uitaţi să spuneţi, spre exemplu, că în iunie, tot în acest for, în Camera Deputaţilor, am dezbătut Legea petrolului şi nu aţi venit cu propuneri în acel moment. Atunci eraţi preocupaţi de împărţirea perimetrelor petroliere. Către cine? Dumneavoastră ştiţi.

De asemenea, Ordonanţa nr.6/2014 este rodul încercării de punere în subordinea directă a prim-ministrului a marilor companii din sectorul energetic. Ştiţi cu toţii, ele au fost transferate de la Ministerul de Finanţe în subordinea prim-ministrului, la SGG.

Sigur că sunt chestiuni care trebuie puse în acord cu directivele europene.

Din păcate, în sistemul energetic problemele sunt mult mai grave. Şi cea mai gravă problemă pe care o are România în acest moment este legată de lipsa unei strategii energetice actuale. Şi din acest punct de vedere, România nu ştie ce fel de mix energetic va avea în următorii 20-30 de ani.

De aceea, domnule ministru, vă rog, vă adresez rugămintea, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să veniţi de urgenţă în faţa Parlamentului României, în dezbateri parlamentare, cu noua strategie energetică a României, că altfel vom vedea în continuare acţiuni haotice ale Guvernului, cum sunt cele legate de Tarniţa-Lăpuşteşti, de Cernavodă 3 şi 4, predat fără nicio dezbatere publică unei companii din China.

Mă apropii de final. În ce priveşte proiectul de lege propus dezbaterii azi şi văzând intervenţia dumneavoastră, sigur că veniţi cu o nouă promisiune, amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gaze naturale.

Dragi colegi,

În iunie 2012, din câte ştiu eu, la Palatul Victoria era Guvernul Ponta. În iunie 2012 a fost aprobat calendarul de liberalizare a preţurilor la gaze naturale. Nu de Guvernul Boc, aşa cum, din nefericire, dumneavoastră aţi spus aici.

De aceea, o transpunere în acest proiect de lege a acestei promisiuni a dumneavoastră nu are nicio valoare, pentru că, ştim cu toţii, ea trebuie legiferată printr-o hotărâre de Guvern şi prin modificarea Legii nr.123/2012, a Legii energiei.

Vă rog, de asemenea, profit de această ocazie, domnule ministru, să veniţi în dezbatere parlamentară, în faţa Parlamentului, chiar dacă dumneavoastră aţi spus că nu aveţi nicio treabă cu noul sistem de redevenţe la hidrocarburi, la ţiţei şi gaze. Mă întreb ce rol mai are Ministerul Energiei, în condiţiile în care dumneavoastră nu aveţi nicio treabă cu redevenţele la ţiţei şi gaze?

Vă rog, de asemenea, să veniţi în faţa Parlamentului României împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu ANRM-ul, în dezbatere parlamentară cu noul sistem de redevenţe la ţiţei şi gaze naturale în România. Poate că ceea ce spunea premierul în urmă cu un an de zile se va adeveri, vom avea un sistem de redevenţe semnificativ crescut. Şi poate că introduceţi şi suprataxarea titularilor de acorduri petroliere.

Avem multe motive şi avem multe rezerve în ceea ce priveşte acest proiect de lege. Spre exemplu: stabilirea cuantumului amenzilor, definirea trader-ului... şi sunt multe exemple pe care aş putea să le dau aici.

Pentru aceste motive şi pentru consecvenţă, Partidul Democrat Liberal nu va vota acest proiect de lege. Se va abţine de la vot. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai vrea cineva să intervină de la grupurile parlamentare?

Vă rog mult, domnule deputat.

Domnule Antal, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

De la început vă spun de la acest microfon că Grupul UDMR va sprijini adoptarea acestui proiect de lege.

Am participat la multe dezbateri şi mai cu seamă la ultimele care au avut loc timp de multe ore în comisia de specialitate şi am asistat cu deosebit interes la disputa dintre Autoritate şi OPCOM, în care fiecare, din punctul lui de vedere, prezenta, vizavi de legea care a funcţionat până acum posibilităţi şi rezolvări diferite.

Acest lucru în ultima perioadă a devenit destul de frecvent în ceea ce priveşte nu numai această lege, ci multe alte legi, unde vin agenţii, autorităţi şi răstălmăcesc într-un fel sau altul câte un text, câte un articol care a fost gândit de legiuitor. Şi până la urmă, după multe discuţii, se ajunge la un consens, aşa cum s-a întâmplat şi cu cele două instituţii. Şi, în sfârşit, acceptate modificările şi propunerile făcute de colegii noştri şi de specialişti, cu ocazia dezbaterilor.

S-a reglementat în sfârşit... nu discut despre raportul care a fost citit de domnul preşedinte şi despre lege, cum a prezentat domnul ministru, pentru că aceste lucruri sunt foarte esenţiale şi nu doresc să le mai repet. Dar aş dori să vă spun că s-a făcut în sfârşit o reglementare a proprietăţii investiţiilor noi, iniţial era prevăzut că aceste investiţii în liniile de transport al energiei devin automat proprietate publică a statului. Acum se menţionează că rămân în proprietatea celui care a investit, aşa cum este normal. Şi ulterior acest lucru se va reglementa, după ce se va amortiza această investiţie.

În sfârşit, în afara problemelor deja enunţate vizavi de consumator, s-a discutat şi despre consumatorul vulnerabil, ca să fie implementat în aşa fel ca cei care sunt într-adevăr vulnerabili să cunoască în mod corect ce-i aşteaptă.

Dar am discutat şi despre consumatorul final şi persoane fizice îndeosebi şi am reuşit să introducem două modificări esenţiale din punctul nostru de vedere, la articolul 52, respectiv articolul 67, în care am specificat că furnizorii, respectiv, operatorii sunt obligaţi ca într-un perimetru de 50 km să aibă puncte de informare, nu numai un punct central undeva, într-o regiune, pentru consumatorul fizic, pentru populaţie, având în vedere faptul că în multe zone, în urma reorganizării din cadrul furnizorilor, populaţia era obligată să se deplaseze foarte mult pentru o simplă semnătură, undeva, într-o reşedinţă de judeţ sau într-o reşedinţă de regiune.

Şi în sfârşit am mai reglementat ceva. Având în vedere faptul că la aceste servicii se face plata anticipat. Deci se citeşte contorul din 3 în 3 luni şi la o medie convenită, consumatorul persoană fizică practic finanţează distribuitorul. Şi pe urmă se face o regularizare. După 3 luni de zile, dacă ai plătit mai mult, banii tăi rămân acolo, la distribuitor şi ulterior, în cele 3 luni care urmează, se va reglementa situaţia.

Noi am introdus, cu sprijinul domnului preşedinte al comisiei şi cu toţi colegii de acord, că dacă ai plătit anticipat mai mult de 100 de lei, atunci banii să fie returnaţi celui care a făcut şi a finanţat practic anticipat serviciile distribuitorului.

Mă opresc aici. Aceste două lucruri cred că sunt foarte importante pentru consumatorii persoane fizice. Şi îmi permit să fac şi unele propuneri.

Domnule ministru,

Când aţi fost în comisie, la noi, v-aţi exprimat punctul de vedere, spunând că în două-trei luni de zile, oricum până la finele anului, veţi veni cu nişte modificări coerente, în aşa fel ca să nu mai fie nevoie în fiecare an să modificăm această lege deosebit de importantă.

Şi eu v-aş sugera să veniţi şi cu o strategie coerentă în sfârşit, având în vedere faptul că interconectarea, până la urmă, până în 2020, se va realiza şi, după câte am înţeles, o interconectare va avea loc la energia electrică cu ţările din centrul Europei, cu Slovacia, Cehia şi Ungaria. Drept pentru care avem nevoie în sfârşit de o lege coerentă şi o strategie care cel puţin până în 2020 să nu mai fie schimbată. Pentru că, toată lumea cunoaşte, de-a lungul anilor, când în sfârşit Parlamentul a aprobat o strategie, peste două-trei luni de zile venea Guvernul sau veneau guvernele - ca să nu vorbesc de un singur guvern - şi modificau câte ceva.

Şi acest lucru dăuna nu numai imaginii ţării, ci şi celor care erau interesaţi şi, nu în ultimul rând, consumatorului final, pentru că până la urmă toţi avem intenţia ca să avem grijă ca aceste servicii, costurile acestor servicii la gaze şi la energie electrică să fie suportabile, în aşa fel încât populaţia să fie convinsă că Parlamentul totuşi veghează asupra acestor articole.

Şi totodată v-aş mai sugera ca normele şi regulamentele când în urma aprobării legii se modifică - şi aşa cum sunt acum pe site-ul Autorităţii, există acum reglementarea privind compensarea energiei electrice produse de persoane fizice sau juridice care intră în sistem, să fie puţin mai coerente şi nu la un nivel aşa de academic, încât persoana fizică respectivă să aibă nevoie de consultanţă pentru a percepe şi a înţelege corect acest lucru.

Mulţumesc pentru atenţie. Aşa cum m-am exprimat, Grupul UDMR sprijină, cu amendamente, acest proiect de lege. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Ciuhodaru.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu mă voi abţine de la această lege, pentru că este o lege cinică şi pur electorală.

După ce aţi mărit preţul la gaze, acum amânaţi acest lucru, lăsând pentru 2 ani şi jumătate, pentru "în altă guvernare" această responsabilitate.

În plus, nu sunt convins că nu vor urma noi zone de maximă siguranţă, zone speciale de maximă siguranţă, cum este cea de la Pungeşti, sau noi taxe, cum este taxa pe centrală termică, pe care deja a anunţat-o premierul Ponta, la Tulcea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor mai este cineva?

Domnule deputat Iulian Iancu, aveţi microfonul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt câteva legi în cursul unei sesiuni parlamentare care sunt interdisciplinare şi extrem de complexe. Aceasta este una dintre aceste legi. Dar cred că este singura care se adresează celor 3 mari provocări cu care ne confruntăm în momentul de faţă, respectiv provocările legate de securitate, provocările legate de schimbări climatice şi provocările legate de inegalitate socială, echitate socială.

Această lege, dezbătută extrem de atent, ne provoacă pe toţi la o abordare dincolo de disputele intergrupuri politice şi ne obligă la o modalitate diferită de implicare în promovarea soluţiilor pe care ni le dorim cu toţii a le avea eficiente în sectorul energetic din România.

În urma dezbaterilor şi a experienţei dobândite în ultimii doi ani de zile de la adoptarea şi transpunerea în legislaţia românească a celor două directive, au reieşit câteva aspecte care sunt legate, pe de o parte, de comportamentul operatorilor - uneori netransparent, alteori abuziv - la comportamentul şi situaţia la care sunt expuşi consumatorii din România - aflaţi în situaţia de a nu-şi putea găsi soluţii în timp optim, pe de o parte, la racordare, deci de racordare la sistem, pe de altă parte, soluţii pentru plângerile, pentru contestaţiile, pentru reclamaţiile pe care le înaintau operatorilor în timp optim.

A treia mare categorie se referă la necesitatea urgentării şi soluţionării în timp optim a accesului la teren pentru proiectele de interes naţional, în special cele care vizează transportul de energie electrică şi gaze naturale.

A patra mare categorie se referă la greşeala fundamentală făcută din... după părerea mea, lipsa de experienţă în negocierile făcute cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană, atunci când s-a stabilit un calendar de liberalizare a preţurilor irealist. Irealist în raport cu gradul de suportabilitate a consumatorului român şi în special a consumatorului casnic.

Ca să înţelegem de ce era atât de important prin această lege să revenim asupra acestui calendar, o să vă spun că Europa, în ansamblul ei, toate statele membre şi în special România, se află într-o situaţie specială în planul economic global. Respectiv, acum, în luna septembrie, Europa înregistrează o creştere economică de până în 1%. Se află într-o scădere a nivelului salarizării, în comparaţie cu celelalte state dezvoltate ale lumii, în special Statele Unite. Inflaţia este până în 1% şi există şi planează pericolul deflaţiei. De asemenea, şomajul este undeva la 11,5 procente.

Toţi aceşti indicatori economici ne arată că energia în acest peisaj este unul dintre cei mai importanţi factori care vizează în mod direct competitivitatea economică, modul de soluţionare a necesităţii creării de locuri de muncă şi menţinerea industriei şi produselor industriale în piaţa globală de export.

Pentru noi însă, pentru România, era vital să intervenim asupra textului de lege, propunându-ne, evident, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană, de a transpune fidel, în termenii solicitaţi, articolele din pachetul 3 legislativ, respectiv, Directivele 72 şi 73.

Dar am introdus în mod special câteva prevederi noi asupra cărora vreau să fac referire în câteva secunde.

Respectiv, în primul capitol, cel care viza operatorii. Şi mă refeream acolo la faptul că au un comportament, unii dintre ei, subiectiv, care vizează modalitatea de alocare a lucrărilor către sectorul de construcţii-montaj din România, respectiv agenţii economici români şi şansa lor de a avea acces la aceste lucrări.

Practic, acum operatorii sunt obligaţi prin lege să-şi publice toate costurile. Aceste costuri vor putea fi analizate de toţi consumatorii din România. Obligaţia reglementatorului este să le monitorizeze şi să le ceară publicarea lor. De asemenea, să constate că sunt în conformitate cu ceea ce s-a publicat. Prima mare categorie.

A doua este legată de necesitatea soluţionării în timp optim a sesizărilor, contestaţiilor, reclamaţiilor. Pentru aceasta s-a introdus punctul unic de contact, care se adresează consumatorului casnic şi care nu poate fi la o distanţă mai mare de 50 km, constatându-se în aceşti 2 ani că au fost persoane care au fost obligate să se deplaseze 100-150 km aproape în mod inutil, dar care pentru acest lucru au fost practic hărţuite şi supuse la costuri foarte mari. Practic acest articol vine în întâmpinarea consumatorului casnic, oriunde s-ar afla pe teritoriul României.

A treia mare noutate. Transportul de energie electrică şi gaze naturale, distribuţia din România sunt declarate de interes naţional, respectiv interes general. Este definit interesul public. Prin urmare, orice temere privind atitudinea, comportamentul operatorilor faţă de aceste reţele şi accesul oricărui consumator acum este înlăturată prin acest statut. Interes naţional, interes general, interes public.

A patra mare categorie se adresează practic obligativităţii autorităţii de reglementare de a stabili procedură explicită de soluţionare a tuturor contestaţiilor, reclamaţiilor şi de intervenţie în timp optim în caz de accident.

De asemenea, există o precizare expresă privind amendarea operatorilor care nu respectă aceste prevederi. S-a ajuns... în lege avem o majorare a amenzilor până la 10% din cifra de afaceri. Practic, operatorii care îşi vor mai permite un comportament incorect în sistem, faţă de ceilalţi operatori sau faţă de consumatori, din 3-4 amenzi îşi pot închide business-ul şi să-l cedeze la alţi operatori care sunt şi înţeleg să fie corecţi în această piaţă extrem de importantă şi din care înţelegem cât de important este costul pe care ni-l induce energia, preţul la energie.

De asemenea, s-a introdus, la solicitarea colegilor noştri, respectiv a domnului Antal, această prevedere ca la regularizarea faţă de consumatorul casnic, orice sumă peste 100 de lei să-i fie restituită acestuia, fiind o sumă importantă în bugetul unei familii.

De asemenea, s-a redefinit noţiunea de client industrial, oferindu-i-se practic unui agent economic industrial, unui operator industrial, şansa să se racordeze şi în sistemul naţional de transport, salvând totodată, dacă bineînţeles sunt condiţii în acest sens, salvându-şi un procent important din costuri.

De asemenea, au fost preluate prevederile ultimei directive, din aprilie, privind gazul natural comprimat, pentru care avem obligaţia ca până în 2020 toate mijloacele de transport să aibă 20% din combustibil gaz natural comprimat. Practic se lansează o nouă industrie care va oferi şi şansă, dar şi posibilitatea unor noi locuri de muncă pentru noii operatori.

De asemenea, accesul. Până la această lege, operatorii de distribuţie aveau acces în casa, în proprietatea consumatorului. Din acest moment, acest acces nu este permis decât pentru cazurile de siguranţă, de pericol de explozie.

Cu alte cuvinte, sunt măsuri care vizează şi activitatea operatorilor, protejează şi au grijă şi de consumatori în mod special.

Cea mai importantă însă după părerea mea se referă la prorogarea termenului şi extinderea calendarului şi menţinerea coşului pentru gaze naturale până în 2021.

Cu alte cuvinte, stimaţi colegi, acesta este modul de abordare pe care cred că ar trebui să-l avem, dincolo de dispute politice, de controverse, de a ne pasa vina unul altuia.

Cred că acesta este momentul să fim cu toţii responsabili şi să dăm drumul acestor prevederi care practic ajută enorm sectorul energetic din România, dar, pe orizontală, întreaga viaţă economică şi socială.

Prin urmare, solicit tuturor şi celor care au ezitat, să voteze cu foarte mare încredere legea. Legea se adresează, nediscriminatoriu, tuturor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul secretar Mircovici, din partea Grupului minorităţilor.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota această lege. Şi aş vrea să fac o singură referire.

Faptul că există această posibilitate şi nevoie, pe de altă parte, de amânare a calendarului de liberalizare, aceşti 2 ani şi jumătate în opinia noastră înseamnă extrem de mult pentru problema suportabilităţii costurilor pe care le va presupune liberalizarea.

Şi faptul că amânăm din 2018 până în 2021 este determinat sau nu există niciun considerent politic care ne-ar face să ne opunem acestui lucru, în condiţiile în care personalităţi politice din Uniunea Europeană au recunoscut că în momentul de faţă liberalizarea conform calendarului actual este insuportabilă pentru cetăţeanul român.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii şi nu mai sunt, supun votului dumneavoastră timpii propuşi de comisie.

Cine este pentru?

Vă rog, votaţi.

Video in format Flash/IOS

Cu 109 voturi pentru, 3 împotrivă şi două abţineri, timpii au fost adoptaţi.

Intrăm în dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Lucrăm pe raportul comisiei.

Nr.crt.1. Amendament admis al comisiei. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.2. Nemodificat. Dacă există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.3. Text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.4. Text al comisiei. Există o intervenţie? Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Doar două intervenţii o să avem. Aceasta este una. Respectiv, ambele sunt eroare materială. Apare sintagma "export". Trebuia să apară import/export. Deci import/export. Nu doar export.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

"...exclusiv pe piaţa en-gros de energie electrică sau la import/export". Da?

O.K. Eroare materială. Nu trebuie să o supun votului dumneavoastră. Mergem mai departe. Nu există alte intervenţii. Adoptat.

Nr.crt.5, formularea comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.6. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Eliminat.

Nr.crt.7. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Eliminat.

Nr.crt.8. Comisia propune eliminarea. Există intervenţii? Nu. Eliminat.

Nr.crt.9, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.10, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.11, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.12, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.13, text nou al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.14, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.15, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.16, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.17, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.18, text al comisiei, amendament nou. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.19 şi nr.crt.20, nemodificate. Există intervenţii? Nu. Adoptate.

Nr.crt.21, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.22, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

23, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

24, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.25, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.26, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.27, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.28, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.29, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.30, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.31, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.32, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.33, text al comisiei. Fără intervenţii. Adoptat.

34, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

35, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

36, nemodificat. Intervenţii? Nu. adoptat.

37, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

38, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

39, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

40, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

41. text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

42, text al comisiei. Există intervenţii?

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte, cea de a doua intervenţie - şi ultima, la art.93, la această poziţie, 42, în loc de, la final, punctele "32 şi 43", în loc de "43, 44."

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

O corecţie; o greşeală materială. În ultima parte, punctele 1-27 şi 32-44. Corecţie materială, făcută. Există intervenţii? Nu. adoptat; cu modificarea făcută.

Nr.crt.43, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. adoptat.

44, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

45, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

46, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

47, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

48, propunere eliminare, a comisiei. Există intervenţii? Nu. S-a eliminat.

49, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

50, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

51, eliminare, propusă de comisie. Există intervenţii? Nu. Adoptat. S-a eliminat.

52, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

53, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

54, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

55, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

56, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

57, text al comisiei. Adoptat.

58, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

59, nemodificat, devine articolul, punctul 52. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

60, nemodificat. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

61, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

62, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

63, nemodificat; devine punctul 56. Intervenţii? Nu. Adoptat.

64 devine punctul 57, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

65, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

66, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

67, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

68, nemodificat, devine punctul 61. Intervenţii? Nu. Adoptat.

69, nemodificat, devine 62. Intervenţii? Nu. Adoptat.

70, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

71. Intervenţii? Nu. Adoptat.

72, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

73, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

74, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

75, nemodificat, devine 65. Intervenţii? Nu. Adoptat.

76 devine 66. Intervenţii? Nu; nemodificat, sigur. Adoptat.

77, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

78, text al comisiei, privind abrogarea art.138 alin.(2) lit.e). Există intervenţii? Nu. S-a abrogat.

Nr.crt.79, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.81, nemodificat, devine 71. Intervenţii? Nu. Adoptat.

82, nemodificat, devine 72. Intervenţii? Nu. Adoptat.

83, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

84, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

85, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

86, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

87, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

88, nemodificat, devine 81. Intervenţii? Nu. Adoptat.

89, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

90, nemodificat, devine 79. Intervenţii? Nu. Adoptat.

91 devine 80. Intervenţii? Nu. Nemodificat. Adoptat.

Nr.crt.92, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

93, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

94, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

95, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

96, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

97, nemodificat, devine 86. Intervenţii? Nu. Adoptat.

98 devine 87. Intervenţii? Nu. Adoptat.

99, nemodificat, devine 88. Intervenţii? Nu. Adoptat.

100, nemodificat, devine 89. Intervenţii? Nu. Adoptat.

101, text al comisiei. Există intervenţii? Nu. Adoptat.

102, nemodificat, devine 91. Intervenţii? Nu. Adoptat.

103, nemodificat, devine 92. Intervenţii? Nu. Adoptat.

104, nemodificat, devine 93. Intervenţii? Nu. Adoptat.

105, nemodificat, devine 94. Intervenţii? Nu. Adoptat.

106, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

107, nemodificat, devine 96. Intervenţii? Nu. Adoptat.

108, nemodificat, devine 97. Intervenţii? Nu. Adoptat.

109 devine 98, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

110, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

111, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

112 devine 101, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

113, nemodificat, devine 102. Intervenţii? Nu. Adoptat.

114, nemodificat, devine 103. Intervenţii? Nu. Adoptat.

115, nemodificat, devine 104. Intervenţii? Nu. Adoptat.

116, text nou. Intervenţii? Nu. Adoptat.

117 devine 106, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

118, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

119, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

120, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

121, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

122, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

123, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

124, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

125, text nou. Intervenţii? Nu. Adoptat.

126, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

127, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

128, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

129, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

130, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

131, text al comisiei. Intervenţii? Nu. Adoptat.

132, nemodificat. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Nr.crt.133, art.8 se elimină, propune comisia. Intervenţii? Nu. S-a eliminat.

Cu asta, am terminat dezbaterea proiectului de lege, pe articole. Se trimite la votul final din această zi.