Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 septembrie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 septembrie 2016

6. Dezbaterea Raportului Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi nr. 4c-11/741/2016 şi Proiectul de Hotărâre privind revocarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.7/2015 (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 79/2016

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. La poziţia 3, Proiectul de Hotărâre privind revocarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 7 din 9 februarie 2015 privind vacantarea unui loc de deputat.

Dacă la titlul hotărârii sunt observaţii? Nu.

Preambul, observaţii? Nu.

Da, vă rog, domnul Maté.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci nu la titlu, ci, în fine, la tot ce înseamnă acest proiect de hotărâre.

Adevărul este că din 2004, de când sunt membru în Camera Deputaţilor, n-am văzut niciun proiect de hotărâre prin care se revocă o altă hotărâre prin care am vacantat un loc de deputat. Eu ştiu că acea hotărâre pe care noi astăzi dorim s-o revocăm se referă la domnul deputat Petre Roman.

Ţin minte că, la data respectivă, în Comisia juridică am dezbătut acest aspect şi Comisia juridică a subliniat că nu se impune vacantarea acestui post şi nu se poate constata incompatibilitatea domnului Petre Roman.

Ţin minte că unii colegi din Comisia juridică au fost amendaţi de către Agenţia Naţională de Integritate pentru această opinie, cu 2000 de lei fiecare, procese care s-au finalizat cu hotărâri definitive şi câştigate de colegi.

De asemenea, ţin minte că atunci când am dezbătut proiectul de hotărâre privind vacantarea acelui loc de deputat am ieşit şi am spus că Grupul UDMR nu susţine acest proiect. Ţin minte că toţi ceilalţi prezenţi, inclusiv Partidul Naţional Liberal, din care a făcut parte, din grupul din care a făcut parte domnul Petre Roman a susţinut.

Astăzi, iată că ajungem la acea opinie pe care noi am susţinut-o şi atunci: nu s-a impus vacantarea acestui loc de deputat, iar astăzi, dacă vom vota, înseamnă că vom avea şi consecinţe juridice şi vom avea şi consecinţe automat materiale, pentru că domnul deputat Petre Roman nu a beneficiat de indemnizaţia de deputat.

Se pune întrebarea cine se face vinovat? Pentru că, dacă din partea Agenţiei Naţionale de Integritate s-a insistat pe nedrept, încălcând un interes sau un drept legal, în speţă dreptul de a vota, de a fi prezent şi de a-şi exercita mandatul, este vorba despre infracţiunea de abuz în serviciu, aşa cum prevede noul Cod penal.

Şi ştim foarte bine cu toţii că la această infracţiune nu e nevoie de o plângere prealabilă, ci în mod automat Parchetul trebuie să se sesizeze şi să verifice aceste aspecte, ceea ce cred că se va întâmpla, dacă suntem într-un stat de drept, pentru că nu se poate spune că la anumiţi demnitari, pentru această infracţiune, în mod automat Parchetul începe cercetările, şi în această speţă clară nu începe. Şi e foarte important să vedem cine a insistat, că din informaţiile pe care le-am avut, atât în Biroul permanent, cât şi la Comisia juridică, chiar Agenţia a insistat şi spunea că acel raport a rămas definitiv prin neapelare, dar iată, totuşi, a fost contestat raportul şi domnul Petre Roman a câştigat, pe fond, deja, în faţa instanţei.

Aşa cum am votat şi data trecută, adică nu am participat la vot, vreau să spun, astăzi vom vota această revocare, pentru că ne dă dreptate şi exprimă aceeaşi poziţie pe care am avut-o data trecută. Nu ne grăbim cu constatarea incompatibilităţilor şi nici cu excluderea unui coleg şi vacantarea unui post de deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Intervenţii dacă sunt?

Din partea Comisiei juridice... În preambul noi facem referire la cele două hotărâri.

Domnule vicepreşedinte Nica, dacă doriţi să interveniţi.

Vă rog, domnule vicepreşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Mă văd nevoit să am această intervenţie din cauza faptului că la timpul respectiv eu am condus această şedinţă în legătură cu Petre Roman şi a fost o participare de 90% din partea membrilor Comisiei juridice.

La data respectivă, noi am anunţat şi am pus în vedere Biroului permanent că nu este de competenţa Comisiei juridice să analizeze şi să stabilească incompatibilitatea unui coleg de-al nostru deoarece nu avea competenţă pe Legea nr. 96 - Statutul aleşilor locali, care spunea foarte clar că se dă citire, la momentul în care hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă... prin urmare, s-a stabilit că rămâne raportul ANI definitiv, se citeşte în plen şi a încetat mandatul colegului nostru.

Comisia juridică, în unanimitate, am stabilit atunci că am dat un punct de vedere în sensul că... nu suntem competenţi pe lege; 2. nu se încadrează în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi 3. am sesizat că petentul Petre Roman a depus la Comisia juridică, prin Biroul permanent, un certificat de grefă de la Curtea de Apel din Bucureşti prin care spunea că are proces pe rol cu ANI.

Agenţia Naţională de Integritate ne-a amendat pe toţi membrii Comisiei juridice. Noi vă spunem la data de astăzi că am câştigat ambele procese, deci şi procesul pe fond, şi definitiv la apel. Nu aveau dreptul să amendeze Comisia juridică şi nu mai intru în discuţii aici pentru că deja ne ducem pe alt palier.

De asemenea, domnul Petre Roman, prin Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este, practic, repus în drepturile de deputat, adică este anulat raportul considerat definitiv al Agenţiei Naţionale de Integritate. Şi am ajuns în situaţia în care nu s-au respectat drepturile procedurale ale unui coleg, în sensul că raportul Agenţiei Naţionale de Integritate nu era definitiv, deoarece i se încălca un drept la apărarea lui prevăzut nu numai de legea română, de Constituţie, în speţă, ci şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi am considerat că în mod abuziv, printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor, i s-a luat titlul de deputat.

Prin urmare, noi am susţinut repunerea în drepturi a domnului Petre Roman şi revocarea acelei hotărâri judecătoreşti.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, mulţumesc.

Alte intervenţii, dacă sunt? Nu.

Dacă la titlul hotărârii sunt observaţii? Nu.

În preambul se face referire la ceea ce a prezentat domnul vicepreşedinte Nica.

Dacă la articolul unic sunt observaţii? Nu. Rămâne la votul final.

Mulţumesc.