Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2017

6. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (Pl-x 130/2017). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 130/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe; în procedură de urgenţă.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul?

Domnul Tomac.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă bucur că am reuşit să găsim un consens aici, pentru a modifica această Lege privind Serviciul de Informaţii Externe.

Sper ca în cel mai scurt timp să găsim un consens şi pentru a modifica Hotărârea cu privire la funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, astfel încât să mărim şi acolo numărul de membri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Comisia? Comisia pentru apărare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, trimisă cu adresa Pl-x 130 din 20 februarie 2017 şi înregistrată cu nr. 4c-12/218 din 21.02.2017.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) al art. 3 al Legii nr. 1/1998, în sensul modificării componenţei numerice a Comisiei speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe.

Consiliul Legislativ, conform avizului nr. 102/27/2017, a avizat favorabil propunerea legislativă.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) şi art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

La lucrările comisiei, din 28 februarie, din totalul de 21 de membri, au fost prezenţi, conform listei de prezenţă.

La dezbateri a fost prezentă, în calitate de invitat, doamna Angelica Radu, şeful Direcţiei juridice a Serviciului de Informaţii Externe.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate de voturi, întocmirea unui raport favorabil, în forma prezentată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Domnul deputat Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnule preşedinte,

Grupul Partidului Naţional Liberal salută consensul realizat prin promovarea acestui proiect de lege.

Sperăm că PSD-ul va avea minte şi va respecta şi cutuma privind conducerea comisiei. Dacă nu acum, într-un viitor apropiat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu sunt.

Nefiind amendamente, legea merge la votul final.

Vă rog, domnule deputat.

Voiaţi să interveniţi la dezbateri generale?

Poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Ca om care a trăit realitatea concretă a acestei ţări, inclusiv realitatea concretă a Spitalului Judeţean, distrusă sub conducerea politică a antevorbitorului meu, vreau să spun că formula "PSD-ul va avea minte" este o mârlănie care provine din extracţia socială a respectivului.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)