|
Domnul Leonardo Badea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege mai sus-menţionat. Proiectul de lege a avut avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, avizul favorabil al Comisiei pentru politică economică şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a altor acte normative specifice, în scopul reglementării unor măsuri fiscal-financiare cu impact direct asupra flexibilizării mijloacelor de plată şi a îmbunătăţirii transparenţei bugetare. În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, cu amendamentele admise, prezentate în anexă. Vă mulţumesc.
|