Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 9 mai 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.78/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 9 mai 2017

6. Dezbateri asupra Propunerii legislative privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare. (L98/2017, Plx182/2017).  
 
consulta fisa PL nr. 182/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 6 al ordinii de zi, avem Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare. (L98/2017, PLx182/2017)

Lege organică.

Raportul Comisiei permanente a Camerei şi Senatului privind statutul.

Dacă iniţiatorii vor să ia cuvântul.

Domnul Şimon, preşedintele comisiei, vă rog, raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Şimon:

Raport asupra Propunerii legislative privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului, a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Iniţiativa are ca obiect de reglementare completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în sensul introducerii a patru noi alineate, alin. (3) - (6), prin care se prevăd reguli clare privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de anchetă parlamentară menţionate la alin. (1) al aceluiaşi articol.

Membrii comisiei au examinat propunerea în şedinţa din 2.05.2017, la lucrări fiind prezenţi 10 din 11 membri.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu 7 voturi pentru şi 3 împotrivă, să supună plenului reunit, spre dezbatere şi adoptare, Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006.

Comisia a adoptat raport de admitere, fără modificări, a propunerii legislative.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, ce vizează completarea legii organice, iniţiativa face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Dezbateri generale. Nu...

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei senator Raluca Turcan.)

Da? Vă rog, nu v-am văzut, mă scuzaţi!

Aveţi un coleg aici care nu-i atent. (Discuţii la prezidiu.)

E colegul meu, atunci.

Vă rog, dezbateri generale, doamna Turcan.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi,

Acest subiect al ordinii de zi este legat de precedentul şi reprezintă o nouă tentativă a majorităţii parlamentare de a-şi atinge un scop, un scop care nu este nici pe departe cel declarat, cu privire la corectitudinea alegerilor, întrucât alegerile au fost validate de către Curtea Constituţională. Există o anchetă penală derulată pentru alegaţiile unor persoane aflate în dosare penale, care nici măcar nu-şi asumă să facă acuzaţii, ci doar sugestii cu privire la fraudarea alegerilor. Acel scop este cu totul altul! Şi cred că, la un moment dat, trebuie devoalat scopul ascuns pe care-l are majoritatea parlamentară, acela de a crea presiune împotriva procurorului şef al DNA, de a ajunge să-l schimbaţi din funcţie. Nu puteţi s-o faceţi direct, pentru că vă e teamă de tot ceea ce înseamnă instituţii internaţionale şi parteneriate strategice pe care România le are şi atunci aţi ajuns la această comisie de anchetă pentru care vă creaţi un cadru legislativ într-un mod cu totul şi cu totul netransparent şi încălcând procedura şi regulamentul parlamentar. Dacă doriţi, aici, explic: aţi convocat comisii reunite peste noapte, cu jumătate de oră înainte de dezbaterile din aceste comisii, modificaţi într-un mod cu totul neconstituţional Regulamentul şi Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Aşadar, acest scop ascuns al dumneavoastră, de a ajunge să schimbaţi procurorul şef al DNA, va fi spus răspicat de fiecare dată când dumneavoastră veţi deschide discuţii despre comisii de anchetă, despre modificări de Regulament sau de Statut al senatorilor şi al deputaţilor.

Nu vă interesează nici pe departe eficientizarea activităţii parlamentare, nu doriţi să recredibilizaţi instituţia Parlamentului, nu doriţi ca cetăţenii să se simtă mândri şi reprezentaţi de activitatea dumneavoastră în Parlament. Aveţi nişte mici obsesii, toate subsumate unui atac la justiţie pe care l-aţi început din prima zi de guvernare.

Ca atare, chiar dacă mizaţi că cei din Curtea Constituţională vor încălca jurisprudenţa pe care o au deja creată şi decizii concrete pe care le-au dat pe imposibilitatea ca în comisii de anchetă să vină obligatoriu magistraţi, iar, prin această modificare, dumneavoastră v-aţi luat un mijloc de precauţie pentru ca, în cazul în care magistraţii refuză să se prezinte la comisia de anchetă, să sesizaţi şefii magistraţilor, pe care să-i trageţi la răspundere în comisia respectivă, vă vor spulbera acest demers, pentru că Partidul Naţional Liberal va contesta la Curtea Constituţională atât modificările la Regulament, cât şi modificările la Statutul senatorilor şi al deputaţilor.

Aşadar, pe această cale, vă anunţăm că vom depune trei sesizări la Curtea Constituţională: două, pe modificările la Regulament, cel al Camerei Deputaţilor şi cel comun, şi, una, pe Statutul senatorilor şi al deputaţilor.

Poate că veţi înţelege ceva şi din deciziile Curţii Constituţionale, şi din reacţia cetăţenilor şi vă veţi concentra, într-un final, cu majoritatea confortabilă pe care o aveţi, pe actul guvernării, să aveţi din ce să susţineţi cheltuielile şi creşterile salariale pe care le promiteţi, să sprijiniţi mediul de afaceri, astfel încât România să fie mai prosperă pe termen lung şi nu să transmiteţi ideea că dumneavoastră aveţi ca slogan de guvernare: "După noi, potopul!".

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Normal, nu ar fi trebuit să iau cuvântul, că, după preşedintele partidului tău, nu prea mai este firesc să..., dar m-a inspirat doamna Turcan. M-a inspirat în mod profund şi eu, fiind nostalgic, trebuie să apreciez că..., şi decodificând mesajul dumneaei, că a spus nişte lucruri interesante. Nu atât de interesante pe cât le spunea doamna Gorghiu la timpul Domniei Sale, dar asta este nostalgia mea. (Râsete, discuţii în sală.)

Revenind, stimaţi colegi, nu e bine să oprim Parlamentul să aibă puterea pe care i-o dă legea. Noi putem institui, forma orice comisie de anchetă, ancheta pe oricine, pentru că în ţara aceasta nu numai un singur om, Codruţa Kovesi, poate ancheta. Parlamentul îşi propune să facă legi bune şi, atunci când se întâmplă derapaje, cei care comit anumite fapte care nouă ni se par a nu fi în regulă pot fi chemaţi aici. Oricine!

Veţi vedea că, dacă se începe prigoana asupra parlamentarilor, ca în urmă cu 4 ani, şi vor fi smulşi cu cartelă cu tot cei pe care îi doreşte a fi smulşi cineva, atunci o să vă schimbaţi atitudinea.

Parlamentul este puterea supremă într-un stat! Şi nu numai legislativă! Este... Să redăm demnitatea Parlamentului ştiţi cum? Nu prin frică, nu prin teamă. Cei care au să se ducă la puşcărie să facă o tură pe acolo şi, pe urmă, îi recuperăm noi. Dar cei care au cap, creier, inimă, vocaţie, limbaj pot să aibă atitudine aici. Nu poţi obliga pe oricine să vină la o comisie de anchetă, dar pe parlamentari îi poate obliga oricine!

Spunea domnul preşedinte că un anumit candidat de la un anumit partid - nu-l mai pomenesc, să nu sară iar de bucurie că va ajunge preşedinte - umbla cu ceasurile prin faţa DNA-ului. Domne’, eu am văzut foarte mulţi oameni umblând cu cătuşe prin faţa DNA-ului! Şi luaţi de aici, din Parlament..., cu agheasmă, cu mir daţi pe frunte şi nu i-a putut ajuta nimeni!

În esenţă, intervenţia mea - pe lângă aprecierea faţă de doamna Gorghiu, care este totală, fundamentală -, este aceea ca Parlamentul actual să-şi intre în rol. Am vrut schimbarea clasei politice. Iată, au venit 20 de tineri noi, de la USR, care salvaseră Bucureştiul şi acum salvează România. Sunt o grămadă de oameni tineri aici, vrem să transmitem ţării că, de data asta, este altceva.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Bacalbaşa. (Discuţii la prezidiu; Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Colegul meu de la Vaslui - tot Vasluiul..., violuri şi discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul - a ridicat o problemă fundamentală: rolul Parlamentului în structura puterii din România.

S-au făcut eforturi disperate ca Parlamentul să devină o structură minoră, decredibilizată, înspăimântată şi care să-şi ţină gura. Eu sunt fracţiunea care nu-şi ţine gura din Parlamentul român. Sper să mi se alăture şi alţii.

Am auzit un discurs care îmbina, la un mod greţos, fariseismul cu ameninţarea, din partea unui reprezentant, prin alipire, al cătuşelor.

Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă..., mă scuzaţi, sunt bătrân!

Oricum... (Aplauze; vociferări în sală.)

Uite că se bucură şi salvamarii!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog! Vă rog! Vă rog! (Vociferări în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Chestiunea este în felul următor...

(Intervenţii neinteligibile, vociferări în sală.)

Ne aflăm în faţa...

Din sală: Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, încheiaţi.

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Mai tare! Mai tare!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule deputat, încheiaţi!

(Intervenţii neinteligibile, vociferări în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Oricum, ne facem datoria să rezistăm...

(Intervenţii neinteligibile, vociferări în sală.)

Dă cu labele! Vezi că faci fractură!

Din sală: Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc! (Vociferări în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa:

Vezi, domnişoară, că faci fractură şi după aia nu mai poţi să votezi!

Din sală: Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule deputat.

(Intervenţii neinteligibile, vociferări în sală.)

Vă rog!

Vă rog, mergeţi în sală, domnule deputat.

Domnule deputat, mergeţi în sală, vă rog! (Vociferări în sală.)

Domnule deputat! Domnule doctor! Vorbeşte preşedintele de şedinţă cu dumneavoastră, vă rog să mergeţi în sală acum, la locul dumneavoastră.

Vă rog. Vă rog frumos. Vă rog. Respectuos, vă rog.

(Intervenţii neinteligibile din sală.)

Mulţumesc.

Domnul Bichineţ, drept la replică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Orice s-ar spune despre mine, Corneliu Bichineţ, nu voi replica, dar când cineva pomeneşte de rău numele judeţului Vaslui, care m-a trimis cu greu aici, eu reacţionez. (Aplauze.)

Judeţul Vaslui nu este format din violatori, nu-i format din băutori şi din oameni leneşi. Peste tot sunt oameni buni şi răi, important e să distingi binele de rău.

Domnul deputat, care îmi este simpatic câteodată, aşa, ar trebui să nu mai vorbească despre judeţul Vaslui şi să se cantoneze la Galaţi. Aţi trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin judeţul Vaslui şi nu v-a stricat nimeni rozeta.

Vă mulţumesc. (Vociferări în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu garantez să am succesul pe care l-au avut antevorbitorii mei. Eu încerc să mă adresez dumneavoastră... prin glasul raţiunii.

(Senatorii şi deputaţii Uniunii Salvaţi România părăsesc sala de şedinţă.)

Aştept să părăsească sala colegii noştri din USR.

Am mai spus şi ieri, când am votat modificarea Regulamentului nostru, nu vreau să repet tot ce am spus acolo, poate era mai bine, din punct de vedere procedural, să votăm prima dată această lege şi pe urmă să punem de acord cele două regulamente cu prevederea din lege.

Dar cred că... mi se pare, cel puţin mie mi se pare normal şi cred că şi dumneavoastră ar trebui să vi se pară normal ca, într-un stat de drept unde funcţionează separaţia puterilor în stat, Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului, să aibă dreptul să facă comisii de anchetă la care să fie obligată toată lumea să fie prezentă, nu comisii de anchetă de faţadă, în care să se prezinte doar deputaţii şi senatorii, eventual, angajaţii sau câteva persoane din ministere.

Dacă dorim să avem un Parlament puternic, trebuie să avem reglementări care dau putere acestui Parlament, iar aceste reglementări sunt unele de natură constituţională, altele de natură legală şi altele de natură regulamentară.

Ca atare, ni se pare normal ca orice persoană din ţara asta, care are cunoştinţe despre existenţa anumitor probleme, existenţa anumitor fapte din domeniul acelei comisii de anchetă, să vină în faţa acestei comisii, să informeze despre elementele pe care le cunoaşte, ca această comisie să ia o decizie corectă, nu una penală. Încă o dată spun, prevederile, atât din Regulament, cât şi din această lege, spun clar: justiţia este făcută, conform Constituţiei, de către instanţele de judecată. Nici măcar de procuror, ca să fie clar, ci doar de instanţele de judecată. Ăsta e un stat de drept.

Ca atare, nouă ni se pare corect că, dacă Parlamentul face o anchetă, atunci toată lumea care cunoaşte elemente din această anchetă să fie obligată să fie prezentă în faţa acestei comisii, că aşa e în statele democratice.

Dacă credeţi că noi nu trebuie să avem cam aceleaşi legi pe care le au SUA - tocmai am înfiinţat această comisie de prietenie -, poate mai mergeţi şi pe acolo şi întrebaţi dacă preşedintele SUA trebuie să se prezinte în faţa Senatului sau nu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Goţiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus Mihai Goţiu:

Domnilor preşedinţi,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Mă aflu într-un Parlament care, în urmă cu aproximativ o lună şi ceva, a votat că are prestigiu. (Discuţii în sală.)

Dacă dumneavoastră consideraţi că prestigiul acestei instituţii se apără cu declaraţiile şi cu limbajul pe care le-am auzit de la această tribună, credeţi-mă că vă înşelaţi, la fel cum vă înşelaţi, dacă consideraţi că, prin vot, unii dintre noi pot să devină procurori. Procurorii pot să devină prin şcoală. Cei din Comisia juridică au avut această şansă şi ar fi putut să o facă şi o pot face şi de acum în continuare.

Scopul nostru nu este de a aduce în faţa camerelor de luat vederi şi de arăta cu degetul o persoană sau alta. Cred că scopul unei comisii de anchetă a Parlamentului este de a afla adevărul.

Dacă doriţi să aflăm adevărul, putem merge mai departe cu această comisie de anchetă. Dacă doriţi să transformăm Parlamentul în Parchet, nu vom face decât să arătăm că nu înţelegem ce înseamnă separaţia puterilor în stat şi nici într-un caz nu vom recâştiga prestigiul acestei instituţii, la fel cum nu vom câştiga cu limbajul care i-a făcut pe colegii mei să părăsească această şedinţă.

Vă doresc o zi bună! (Discuţii în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Turcan, vă rog.

Drept la replică, da?

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei deputat Raluca Turcan.)

Da?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Mi s-a pronunţat numele, însă nu voi răspunde unor provocări care nu-şi au locul în Parlamentul României.

Aş dori doar să vă spun că am condus o comisie de anchetă şi, în opoziţie, în perioada în care eram preşedinte al acelei comisii de anchetă, erau colegi care astăzi sunt în majoritatea de guvernare sau în arcul guvernamental. Eram în opoziţie cu PSD, mă rog, ALDE acum nu mai e, şi chiar cu colegi din UDMR.

Din nefericire, discursul era cu totul altul, şi anume că într-o comisie de anchetă e bine să vină oamenii la audieri, să existe invitaţii oficiale din partea Parlamentului, însă nu există pârghia de a obliga pe cineva să fie prezent la comisia de anchetă.

Mă întreb: oare cum se poate ca, într-o perioadă de timp, discursul unor oameni politici să se schimbe atât de radical? De la nord la sud, de la stânga la dreapta.

Eu cred că Parlamentul are traseul său instituţional pe care trebuie să-l respecte prin credibilitate şi seriozitate.

De asemenea, sunt instituţii care trebuie să asigure un echilibru în statul de drept român.

Dacă vom continua ca, prin legi, prin instituţii, să satisfacem interese punctuale, politice, ale unor oameni sau formaţiuni, nu vom ajunge ca România să fie respectată, în primul rând, de propriii cetăţeni, dar mai ales de cei din familiile cărora facem parte în plan internaţional. Nu vom putea să fim priviţi ca cetăţeni de rang egal cu ţări democratice, pentru că noi înşine nu respectăm legea, suntem dispuşi să o modificăm în funcţie de ce preocupare are o majoritate parlamentară.

Aşadar, revin: PNL va contesta la Curtea Constituţională aceste modificări. Ele fac rău coerenţei şi predictibilităţii activităţii instituţionale a Parlamentului României şi mi-aş dori ca, dacă se va face acea comisie de anchetă, să vorbim într-adevăr despre alegeri, să vorbim despre camioane de probe, care au intrat în Curtea Constituţională, dar au ieşit doar câteva dosare, să vorbim despre cum oameni din alianţa de guvernare au fost dispuşi, în diferite momente, să-şi trădeze propriii candidaţi la funcţii importante în statul român şi după aceea, eventual, să-i şi excludă din partid.

Cred că sunt singurele noutăţi sau informaţii pe care le-am putea obţine din această comisie de anchetă, pe care, de fapt, o vizaţi prin modificările la Regulament şi la Statut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul secretar Vela.

 

(Domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Marcel Vela:

Doamnelor şi domnilor,

Dragi colegi,

Am vrut să intervin pentru că noi aici, parlamentari, senatori, deputaţi, trimişi de cetăţenii din fiecare localitate din această ţară, am fost trimişi cu speranţă, cu optimism şi cu multă încredere, că aici, împreună, muncim pentru ţară.

Cineva spunea că o vorbă bună este ca o zi de primăvară.

Aici, de la această tribună de la care au vorbit înaintaşii noştri - şi aveţi aici în faţă o cifră simbol -, de la această tribună de la care a vorbit acum o oră şi jumătate Preşedintele României s-au pronunţat cuvinte neelegante, neplăcute, chiar jigniri.

Pentru ca să fie în acest Parlament doar primăvară, vreme bună, înţelegere, armonie, pace şi bunăvoire, haideţi astăzi, de Ziua Europei, dragi colegi, şi de la putere, şi din opoziţie, să ne stabilim un nivel de comunicare, de discurs, astfel încât să nu mai fie vorbe urâte de la acest microfon, să nu mai fie iarnă.

N-aţi auzit niciodată un parlamentar, deputat sau senator din opoziţie, să jignească o doamnă senator sau deputat de la PSD sau din arcul puterii.

N-aţi auzit asemenea cuvinte neplăcute referitoare la tot felul de replici, care nu ne fac cinste.

Haideţi să exercitaţi puterea, actul de guvernare în mod elegant, fără jigniri.

Împreună cu opoziţia cu care facem o activitate parlamentară, de a atrage atenţia puterii atunci când greşeşte, într-un mod elegant, fără să jignim nicio doamnă parlamentar sau un domn parlamentar, credem că, împreună, putem duce ţara înainte.

La mulţi ani, dragi europeni! Şi haideţi să fim în Europa!

 

(Aplauze. Domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului, revine la prezidiu.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Din păcate, secretarii de şedinţă m-au informat că nu mai suntem în cvorum.

Suspendăm şedinţa. Vom continua, probabil, joi.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.30.