Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 octombrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.160/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 octombrie 2021

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat (PL-x 300/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 300/2021

 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat; PL-x 300/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Roman, la dezbateri generale, da?

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Roman (din sală):

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

În regulă.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul Şovăială, preşedintele Comisiei pentru apărare, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Şovăială:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, trimis cu adresa PL-x 300/2021.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 168/2020. Iniţiativa vizează eliminarea condiţiei ca succesorii să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut, urmaşii beneficiind de dreptul la indemnizaţie, fără ca acesta să fie restricţionat de nivelul veniturilor realizate.

În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale - aviz favorabil.

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi - aviz favorabil.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut proiectul în şedinţa din 6 octombrie 2021.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu amendamentele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

Din partea Grupului AUR, domnul deputat Roman Nicolae.

Se pregăteşte domnul Dumitru Coarnă, din partea Grupului PSD, şi apoi, înscris la cuvânt, domnul Sorin Moldovan, Grupul PNL.

Vă rog, domnul deputat Roman Nicolae, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Pentru că astăzi este 25 octombrie şi pentru că, timp de 40 de ani, am purtat uniforma Armatei Române, sper că sunt în asentimentul dumneavoastră să aducem un prinos de recunoştinţă tuturor doamnelor şi domnilor care poartă uniforma Armatei noastre.

Toate cele bune, cu multă sănătate şi împliniri!

Să nu uităm veteranii de război datorită cărora avem şi această zi şi, de asemenea, pe cei care ne fac cinste în teatrele de operaţii şi pentru care va trebui să votăm unul din drepturile lor, astăzi.

Vreau să vă spun tuturor un singur lucru - când un stat îşi cheamă cetăţenii să depună un jurământ militar, prin care aceştia se angajează să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii, niciodată statul respectiv nu pune problema dacă cetăţeanul respectiv are sau nu avere.

Prin votul pe care noi îl dăm acestei legi facem o reparaţie.

Şi profit de faptul de a vă aduce la cunoştinţă, distinşi colegi, că marea majoritate dintre dumneavoastră sunt convins că în zilele următoare veţi fi parte la un proiect de modificare a acestei legi, mai amplu, care să termine cu toate asperităţile la această categorie de personal.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Dumitru Coarnă, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sigur că astăzi este Ziua Armatei, sigur că trebuie să evidenţiem acest lucru.

Noi am votat pentru un raport de adoptare.

E vorba de 53 de familii care se încadrează în acest amendament.

Şi cred că nu este un efort financiar, în momentul în care discutăm despre oameni care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţiuni.

Noi am votat "pentru", la Comisia pentru apărare.

De aceea cred că şi în plen este nevoie de acest amendament care practic elimină o condiţionare din Legea nr. 168/2021.

Deci, şi noi, Grupul parlamentar al PSD, propunem un raport de adoptare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Grupul PNL, domnul deputat Sorin-Dan Moldovan.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pot să vă asigur că nimeni nu-şi doreşte să beneficieze de această lege, însă un vot pentru raportul de adoptare înseamnă o formă de asigurare a militarilor români, care merg în misiuni cu grad ridicat de periculozitate, că familiile acestora nu vor suferi din punct de vedere financiar, în cazul unui eveniment tragic.

Conform expunerii de motive, de prezenta lege ar urma să beneficieze 53 de familii.

Astfel, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal este alături de militarii români şi de familiile lor şi susţinem adoptarea prezentului raport.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Al doilea vorbitor, din partea Grupului PSD, domnul deputat Salan, vă rog, din online.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi parlamentari,

În primul rând, doresc să mă alătur şi eu colegilor mei, pentru a transmite profundul meu respect pentru Armata României, pentru toţi militarii şi să adresez sincere felicitări şi succese depline în nobila misiune încredinţată de popor!

Aş dori, de asemenea, să transmit felicitări cadrelor militare în rezervă şi retragere, un sincer omagiu veteranilor de război, pentru sacrificiul depus în slujba patriei!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu privire la PL-x 300/2021, prin care colegi parlamentari de la marea majoritate a formaţiunilor parlamentare doresc să aducă unele îmbunătăţiri cadrului normativ în vigoare, doresc să vă aduc la cunoştinţă că mă număr printre iniţiatori, alături de colegii mei, parlamentari ai PSD, în mandatul din perioada 2016-2020, când am modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, cu modificările aprobate prin Legea nr. 111/2017, acte normative care creau inechităţi între componentele sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în sensul în care acestea erau aplicabile numai personalului Ministerului Apărării Naţionale şi numai pentru misiuni în afara graniţelor statale.

Pornind de la un studiu pe care l-am efectuat alături de colegii mei şi cu sprijinul celor două ministere de forţă, Ministerul Apărării şi respectiv Ministerul Afacerilor Interne, cu privire la personalul militar şi respectiv poliţiştii care au avut de suferit în urma misiunilor, acţiunilor sau operaţiilor militare, în ţară şi în afara graniţelor statale, am ajuns la concluzia că au fost morţi, răniţi nu numai în cadrul Ministerului Apărării sau nu numai în misiuni internaţionale, ci şi la nivelul tuturor componentelor sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, atât în ţară, cât şi în străinătate, astfel că am reuşit să promovăm legea la care s-a făcut vorbire, am deschis Cutia Pandorei, cum se spune, în sensul că am promovat Legea nr. 168/2020 privind recunoaşterea meritelor militarilor participanţi.

Prin modificările care se doresc aduse prin forma trecută de Senat a PL-x 300/2021, se elimină, aşa cum menţiona şi domnul preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, unele condiţionări în acordarea indemnizaţiei urmaşilor şi părinţilor eroilor căzuţi la datorie.

În ceea ce priveşte amendamentele depuse în Camera Deputaţilor, respectiv la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, doresc - aşa cum menţionam, cunosc foarte bine această problemă -, în calitate de iniţiator, alături de colegii mei, parlamentari ai PSD în mandatul anterior, doresc să aduc la cunoştinţa tuturor colegilor că nu împărtăşesc în totalitate aceste amendamente întrucât vor crea unele inechităţi.

Aşa cum a menţionat şi colegul meu, parlamentar al PSD, anterior, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota pentru această iniţiativă parlamentară.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Nu am intrat încă în dezbaterea pe articole.

Prin urmare, acum vom ajunge la acest moment.

Şi, dacă nu mai sunt intervenţii, vă întreb, stimaţi colegi, dacă la titlul legii sunt observaţii, comentarii? Nu.

Avem amendamente admise, de la 1 la 8.

Dacă sunt observaţii, comentarii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.