Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.175/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2021

6. Solicitarea liderului Grupului parlamentar al USR cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (Pl-x 328/2021) (rămasă fără obiect).
 
consulta fisa PL nr. 328/2021

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, care se referă la Solicitarea liderului Grupului parlamentar al USR cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru abrogarea art. 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Pl-x 328/2021.

Solicitarea nu mai are obiect, având în vedere că termenul constituţional de 45 de zile pentru dezbatere şi vot final a expirat în data de 19 noiembrie 2021.

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vreţi să luaţi cuvântul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

PNL, PSD şi UDMR şi-au dat mâna să mai creeze o categorie de pensionari speciali - foştii primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Au pitit acest proiect al USR, s-au folosit de Regulament şi de proceduri ca să nu ajungă la vot.

Deşi au dat un vot de respingere acestui proiect în Comisia juridică, n-a ajuns la vot. Merge mai departe către Senat şi probabil vor trage de timp încă o lună şi jumătate.

Domnilor, doamnelor, fiţi responsabili! Vorbiţi toată ziua de pensii şi de inechitate în sistemul de pensii şi într-o lună şi o săptămână veţi crea o nouă categorie de pensionari speciali, câteva zeci de mii de primari, foşti primari, foşti viceprimari, foşti baroni locali.

Este o palmă dată tuturor românilor.

Vă cer să vorbiţi cu colegii dumneavoastră de la Senat, domnilor şi doamnelor de la PNL, PSD şi UDMR, să respingă acest proiect, săptămâna viitoare. (Aplauze.)