|
2. Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea votului electronic; Pl-x 847/2015. Şi dau cuvântul comisiilor sesizate în fond, pentru prezentarea raportului. Doamnă Tănăsescu, vă rog.
|
|
Doamna Alina-Elena Tănăsescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cele două comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea votului electronic. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal referitor la exprimarea opţiunii de vot prin intermediul Internetului, ca modalitate alternativă de exercitare a dreptului la vot, pe lângă cea constând în votarea în cadrul secţiilor de votare. În urma dezbaterilor, a opiniilor exprimate, a avizelor primite, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
|
|
Domnul Andrei-Răzvan Lupu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, În primul rând, aş vrea să spun că apreciez faptul că există interes pentru a uşura accesul la vot pentru cât mai mulţi români din ţară sau din afara ţării, prin votul electronic, aşa cum se întâmplă în acest proiect. De asemenea, apreciez că există un interes transpartinic pentru un astfel de subiect. Am văzut, iniţiatorii provin din mai multe partide. Ceea ce este important de spus totuşi este că nu putem introduce o reformă atât de importantă cum este votul electronic doar printr-un proiect de puţin peste 10 articole, în care nu se discută cum implementăm modificări, în ceea ce priveşte funcţionarea Autorităţii Electorale, în ceea ce priveşte funcţionarea Biroului Electoral Central şi, de ce nu, funcţionarea STS, pentru că acesta ar fi important în cazul unui astfel de proiect. Prin urmare, cred că avem nevoie de o gândire mult mai amplă, de o reformă semnificativă în ceea ce priveşte modul de vot şi asta trebuie să includă şi infrastructura de vot şi trebuie să includă şi alte aspecte specifice legislaţiei electorale. Noi, în cadrul USR, am anunţat încă de la începutul sesiunii că suntem cât se poate de deschişi modificării întregii legislaţii electorale şi sunt convins că, deşi această iniţiativă legislativă nu este menită să fie promovată, şi dumneavoastră, din cadrul altor partide, veţi fi totuşi deschişi pentru a putea introduce astfel de modificări necesare şi multe altele, în general, în legislaţia electorală. Mulţumesc.
|