Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2022
![]() |
6. | Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2021 privind transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor şi agenţilor Uniunii Europene (PL-x 413/2021) (retrimis comisiei). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 413/2021 |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Reiterez solicitarea pe care am mai supus-o atenţiei dumneavoastră şi ieri, anume ca proiectul de lege de la nr. crt. 16 din ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2021 privind transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor şi agenţilor Uniunii Europene; PL-x 413/2021 să fie retrimis comisiei de specialitate pentru o nouă dezbatere, pentru că, în opinia noastră, amendamentele adoptate în comisie au un impact semnificativ asupra conţinutului ordonanţei de urgenţă, fiind aplicabile dispoziţiile regulamentului în materia aceasta, deci solicitarea este justificată. Vă rog să supuneţi votului această cerere. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Solomon. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, E regretabil că un lider de grup cu experienţa juridică şi parlamentară a domnului Andronache face o astfel de propunere. Să ne spună care este textul regulamentar care îi dă voie să pună acum, în acest moment la vot retrimiterea la comisie, după ce ieri s-a votat o dată şi s-a respins această propunere. Justificarea cu fondul problemei nu ţine! Aici este o chestiune de procedură şi ştiţi prea bine că procedura bate fondul, domnule Andronache. Spuneţi-ne textul din Regulament! |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog, domnule Andronache. |
|
|
Îl rog să citească tot Regulamentul pe domnul Solomon şi o să vadă că există o dispoziţie expresă în Regulament. |
|
Domnul Adrian Solomon (din sală): Care? |
|
|
|
... care spune în felul următor: că atunci când se constată că unele amendamente, la dezbaterea proiectului de lege - că suntem la dezbatere... |
|
Domnul Adrian Solomon (din sală): N-am ajuns încă la dezbateri! |
|
|
|
Bineînţeles că am ajuns! Suntem la dezbaterea acestui proiect. (Vociferări.) Atunci când... (Vociferări.) Eu am dreptul că fac această solicitare. Da? Domnul preşedinte citeşte titlul proiectului şi ia în considerare solicitarea mea, ca lider de grup. (Vociferări.) La cererea domnului preşedinte am luat cuvântul tocmai pentru a exista... (Vociferări.) Domnule preşedinte, Rugaţi-l pe domnul preşedinte să ia loc în bancă... |
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Da. Finalizaţi, vă rog! |
|
|
|
...şi să nu mai aibă un dialog cu mine. Vreau să-mi duc până la capăt justificarea solicitării pe care am mai făcut-o, de altfel, acum două minute. O voce din sală: Lasă să citească întâi raportul, intrăm pe dezbatere... |
|
|
Deci, în cadrul dezbaterii, dacă se constată că amendamentele adoptate de comisie au un impact relevant asupra conţinutului actului normativ se poate solicita retrimiterea la comisie pentru o nouă dezbatere. Haideţi să citim întregul Regulament în chestiunea aceasta. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. 16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2021 privind transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor şi agenţilor Uniunii Europene; PL-x 413/2021. Avem o propunere de retrimitere la comisie. Vot, vă rog. |
|
|
Pentru - 87, contra - 78, 19 abţineri. Propunerea a fost respinsă. Din partea Guvernului României, vă rog, dacă doriţi să interveniţi? Nu. Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Domnule Solomon, raportul, vă rog! |
|
|
Mulţumesc. S-a văzut cine vrea să desfiinţeze pensiile speciale şi cine vrea să înfiinţeze altele, că asta faceţi prin Ordonanţa nr. 86! |
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): E în vigoare! |
|
|
|
Aplicaţi-o! Succes! Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2021, care prevede crearea cadrului legal pentru stabilirea condiţiilor de aplicare a prevederilor art. 11 şi art. 12 din Anexa VIII, precum şi a art. 39 alin. (2) din Partea a II-a, ale Regulamentului nr. 259/68 al Consiliului de instituire a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene şi a Regimului aplicabil celorlalţi agenţi ai acestor comunităţi, precum şi a unor dispoziţii speciale aplicabile temporar funcţionarilor Comisiei. De asemenea, se urmăreşte reglementarea procedurii de calcul şi de transfer a drepturilor de pensie ale funcţionarilor Uniunii Europene, către sistemul de pensii al Uniunii Europene, respectiv a valorii de capital a drepturilor de pensie ale funcţionarilor UE dobândite în România, precum şi procedura de transfer către România a valorii de capital a drepturilor de pensie ale funcţionarilor UE, dobândite în sistemul de pensii al UE. Comisia propune adoptarea proiectului de lege cu amendamente. Face parte din categoria legilor organice. A fost adoptat de Senat în şedinţa din 27 septembrie 2021. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Considerentele care au stat la baza adoptării amendamentelor sunt următoarele. Regulamentele sunt acte juridice definite în articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fac parte din dreptul secundar al Uniunii Europene şi sunt adoptate de instituţiile europene în urma unei proceduri legislative ordinare sau speciale. Obiectivul unui regulament este de a asigura aplicarea uniformă a legislaţiei UE în toate ţările membre. Regulamentele au aplicabilitate generală, sunt obligatorii în toate elementele lor şi se aplică direct în toate ţările Uniunii Europene, deci fără a necesita transpunerea în legislaţia naţională. Creează drepturi şi obligaţii pentru persoane, acestea putându-le invoca direct în faţa instanţelor naţionale; pot fi utilizate ca referinţă de către persoane în relaţia acestora cu alte persoane, cu ţările UE sau cu autorităţile Uniunii Europene. Fiind direct aplicabile în legislaţia internă, regulamentele fac parte din ordinea juridică naţională, iar în situaţia în care norma naţională este contrară regulamentului, aceasta va fi înlăturată de la aplicare, având prioritate norma din regulament. Referitor la obiectul de reglementare al proiectului de lege precizăm că sistemul de pensii al funcţionarilor europeni funcţionează ca un fond naţional, ceea ce înseamnă că nu este un fond de investiţii propriu-zis. Totodată, acest sistem este o schemă de pensii ocupaţionale şi nu funcţionează ca un sistem de tip redistributiv. Într-un astfel de sistem de pensii, rata contribuţiei la sistemul de pensii sau prestaţiile de pensii sunt ajustate pentru a se obţine un echilibru anual între contribuţiile colectate şi cheltuielile cu pensiile. În cazul în care nu se poate obţine un astfel de echilibru, diferenţa se finanţează din buget, prin intermediul impozitelor şi taxelor. Pe de altă parte, prevederile prezentului proiect de lege contravin principiilor solidarităţii între generaţii şi respectiv al contributivităţii, care stau la baza sistemului public de pensii, reglementat de Legea nr. 263/2010. Având în vedere cele prezentate, considerăm că nu pot fi transferate sume dintr-un fond de pensii contributiv într-un fond de pensii acumulativ. În vederea reglementării transferului drepturilor de pensie ale funcţionarilor şi agenţilor Uniunii Europene se impune elaborarea unui act normativ care să ţină cont de particularităţile acestor sisteme de pensii şi de contribuţiile plătite. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule preşedinte, vă rog să propuneţi şi timpul afectat dezbaterilor, nu vă grăbiţi. |
|
|
Cinci minute. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Cinci minute - timp propus pentru dezbateri. Vot, vă rog. |
|
|
155 de voturi pentru, 6 contra, 5 abţineri, un coleg nu votează. Adoptat. Domnule Andronache, doriţi să interveniţi? |
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Da, pe procedură. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog. |
|
|
|
Doar pentru a-i spune în clar domnului Solomon textul din Regulament. Art. 109, domnule Solomon, spune următorul lucru - "Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de lege... preşedintele Camerei... poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere". Domnul preşedinte a supus... (Vociferări.) ...a supus votului solicitarea. Ca atare, s-a aplicat art. 109 din Regulament. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamna Turcan, vă rog. |
|
|
Stimaţi colegi, Această ordonanţă de urgenţă e necesară şi reprezintă o măsură reparatorie pentru oameni care lucrează în instituţii europene, care contribuie la sistemul de pensie şi care îşi câştigă dreptul pentru o pensie, pe baza contributivităţii pe care au avut-o la nivelul instituţiilor în care lucrează. Acesta a fost scopul pentru care a fost elaborată această ordonanţă de urgenţă şi - ca să fie limpede pentru toată lumea - ea reprezintă un drept al unor români care lucrează în străinătate. Nu sunt nici "îmbuibaţi", nu sunt nici "nesătui", sunt oameni care pe baza competenţelor - pentru că acolo nu merge cu şmecherii, aşa cum funcţionează în multe locuri, în ţara noastră -, pe baza competenţelor, ajung să lucreze în instituţii europene, contribuie la sistemul de pensie şi au dreptul la sistemul de pensie. Ba mai mult decât atât, vorbim şi de contribuţia pe care au avut-o înainte de a lucra în străinătate. La fel, şi de contribuţia pe care o câştigă, de exemplu, în România, după ce au lucrat în străinătate. Toate acestea sunt contribuţii pentru o pensie la care oamenii au dreptul. O altă precizare necesară. Această ordonanţă, aşa este, a fost definită la nivel de regulament al Uniunii Europene. Dar ştiţi de ce s-a ajuns la nivel de regulament al Uniunii Europene? Pentru că sunt oameni care n-au beneficiat de aceste drepturi în ţara lor, pentru că unii politici au zis, nu, domnule, sunt nişte îmbuibaţi care lucrează în instituţii europene, s-au dus în judecată şi au câştigat. Lucrul acesta urmează să se întâmple şi după aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă în felul în care a fost ea măcelărită în Comisia pentru muncă. Aşadar, punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal este foarte limpede - această ordonanţă este necesară. Riscăm infringement şi, mai mult decât atât, riscăm sute de procese ale românilor noştri care se duc să-şi caute dreptatea în instituţii europene de justiţie. Pentru că vorbim de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Dar în niciun caz această ordonanţă nu poate să rezulte în această formă în care a fost măcelărită în Comisia pentru muncă. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnule Solomon, vă rog. |
|
|
Din păcate, doamna care a vorbit înaintea mea a fost ministrul muncii. Şi doamna nu pricepe nici astăzi, după ce a trimis în Parlament şi s-a chinuit un an de zile în fel şi chip să treacă această ordonanţă în forma prezentată, că stai şi te întrebi: care este mobilul crimei, doamnă? Pentru că este o crimă să dai drepturi unor cetăţeni - români, e drept - care lucrează în instituţiile europene şi care nu sunt puţini, să le dai drepturi pe care românii nu le au. Noi toţi de aici avem - poate cu câteva excepţii, care au împlinit vârsta - avem obligaţia de a plăti contribuţii la sistemul de pensii. Aceste contribuţii se plătesc lună de lună şi se duc automat în plata pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri. Nu acumulăm nimic, doar vocaţia unui drept la pensie când vom împlini două cerinţe obligatorii, şi anume - vârsta de pensionare, care în cazul nostru este 63 de ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi, şi stagiul minim de cotizare. În forma în care a apărut Ordonanţa nr. 86 şi care n-a putut fi aplicată, pentru că mai există oameni responsabili în Guvernul României, care consideră că e bine să nu guverneze fraudulos ţara, ci să o guverneze în interesul cetăţenilor, deci în accepţiunea iniţiatorului, care înţeleg că este doamna Raluca Turcan, puteai să iei banii toţi o dată, cu sacoşa, cu valiza, cu geanta, cu transfer bancar, să-i duci în fondul ocupaţional de la Bruxelles, să-ţi crească contribuţia la Bruxelles şi, evident, şi pensia specială pe care la momentul la care îndeplineai cerinţele din Statutul funcţionarilor aveai dreptul. Că acel contributor la fondul de pensii din România nu avea stagiul minim de cotizare nu contează, că nu avea vârsta de pensionare nu contează, doamna Raluca le dă dreptul să îşi ia banii să-i ducă în fondul ocupaţional de la Bruxelles. Dacă Bismarck ar fi fost atât de inteligent ca iniţiatorii acestei ordonanţe, n-am fi avut un sistem de pensii intergeneraţional, nu am fi avut un contract intergeneraţional prin care noi, cei din activitate, să ne angajăm să plătim pensiile pensionarilor, iar cei care urmează după noi să ne plătească nouă pensiile; am fi avut un sistem acumulativ, cum au multe ţări din Occident şi care, fiind membre ale Uniunii Europene, nu reuşesc să armonizeze sistemul nostru contributiv şi redistributiv şi pe bază de solidaritate intergeneraţională cu cel acumulativ - Beveridge - din Ţările Nordice sau din Anglia, Irlanda şi aşa mai departe. Există sisteme mixte în Europa, există şi pensii private absolute, fără nicio obligaţie din partea statului să-ţi plătească pensia, dar pentru lucrul acesta nu trebuie ca noi să punem în pericol sistemul de pensii naţional. Imediat, dacă s-ar aplica această ordonanţă, 600 de funcţionari de la Bruxelles ar fi în posibilitatea de a-şi lua banii pe o valoare actuarială, actualizată şi aşa mai departe. Vă spun eu că minimum 100.000 de euro se dau pentru o astfel de chestiune. Deci 600 X 100.000 de euro. Gândiţi-vă ce gaură s-ar crea rapid în bugetul de pensii! Şi ne ameninţă doamna ministru cu Curtea Europeană de Justiţie. Mă angajez să mă duc eu să apăr România acolo şi sistemul de pensii şi pe toţi din ţara noastră care nu au posibilitatea să-şi ia aceste drepturi înainte, să plece cu ele acasă. Dacă mori la 64 de ani, ca bărbat, doamnă Turcan, n-ai niciun drept la pensie, nu-ţi dă sistemul nicio răsplată, nici ţie, nici urmaşilor, pentru cât ai contribuit atâta amar de vreme. Că nu luăm în calcul aici pensiile de urmaş, da? Pentru ce să facem noi astfel de cadouri unora care au fost mai norocoşi ca alţii şi au rămas acasă să tragă şi să muncească pentru această ţară de aici, nu ştiu! Ceea ce trebuie să ştim cu toţii - am lăsat în lege posibilitatea să-şi transfere Pilonul II de pensie. Pilonul II de pensie este nominal, este identificabil, este cu acumulare, este cu capitalizare, se poate lăsa moştenire. Acela a rămas în lege şi poate fi transferat la Bruxelles. Mai poate să-şi transfere pensiile private. Şi avem acolo procedurile toate. Avem posibilitatea pentru pensii ocupaţionale, atâtea câte există ele în ţară. Dar cum poţi să spui că unui militar poate să i se calculeze de la începutul carierei contribuţii când el până în 2010 n-a plătit contribuţii? Ce contribuţii să li se dea dacă nu au plătit acele contribuţii, doamnă ministru? Despre ce fel de lege putem vorbi, dacă ea nu are fundament în chiar Legea pensiilor pe care o aplicăm şi de care faceţi vorbire însă în Nota de fundamentare? Că respectaţi principiul solidarităţii intergeneraţionale, că respectaţi toate celelalte principii din lege. Dar lucrurile acestea sunt periculoase pentru că deschidem o Cutie a Pandorei. Atâta timp cât dreptul există doar la 65 de ani şi stagiu minim de cotizare, nu poţi la 30 şi ceva de ani sau la 40 sau la 50 să spui că ai drept de pensie, ai vocaţia dreptului în viitor. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doamna Turcan, drept la replică, vă rog. |
|
|
Stimaţi colegi, Realitatea este că de la acest microfon se spun multe şi s-a dovedit în timp că se poate spune orice. Aici nu vorbim de "doamna Raluca" care s-a apucat să dea nişte pensii, vorbim despre instituţii, vorbim despre o ordonanţă elaborată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca urmare a apariţiei unui regulament la nivelul Comisiei Europene, cu nişte reguli care au fost necesare, pentru că sunt oameni, inclusiv români, care au câştigat în instanţă un drept. Deci aş vrea să fac câteva precizări, după care să vă citesc din textul de lege, pentru că poate în felul acesta se vede, nu ştiu, raţiunea celor care vin şi susţin puncte de vedere de la microfon. 1. Vorbim despre români care se duc şi lucrează în străinătate. Cei mai mulţi, în proporţie de 99,9%, pe bază de concursuri şi pe bază de competenţe, câştigă un salariu, contribuie la un sistem de pensii existent la nivelul Uniunii Europene, se strâng aceste contribuţii, după care se întorc în ţară, acele contribuţii se transferă în conturile caselor care gestionează pensiile, în funcţie de ocupaţia pe care ei au avut-o anterior, şi au dreptul la pensie. Nu se duce nimeni nici cu valiza, nici cu cardul, nici cu şoseta sau mai ştiu eu ce. Deci vorbim despre transfer instituţional de fonduri între instituţii europene. Poate că nu ştim, noi suntem membri ai Uniunii Europene, da? Şi funcţionăm pe aceleaşi reguli. De asemenea, pentru a fi lucrurile foarte clare, acest drept la pensie poate fi solicitat după împlinirea vârstei de 63 de ani. Deci nu când i se năzare unei persoane care a avut şansa şi oportunitatea de a lucra în străinătate. De asemenea, statele membre sunt obligate să ofere aceste contribuţii la pensie cu condiţia, atenţie, cu condiţia - scrie în Regulamentul Uniunii Europene - îndeplinirii unor reguli, unor cerinţe - capitalul să nu fie transferat către funcţionari, ci la sistemul de pensii şi, de asemenea, să existe un fond de pensii în care să se transfere aceste capitaluri strânse în fondul existent la nivelul Uniunii Europene. Deci nu vorbim de pungă, de sacoşă sau de şosetă. Încă o dată, nu vorbim de îmbuibaţi, de nenorociţi, ci vorbim de cetăţeni români care sunt peste competenţele multora şi au avut oportunitatea să lucreze în străinătate. Închei spunându-vă - sistemul public de pensii este praf, şi dacă România are nevoie de ceva ca de aer în această ţară are nevoie de două mari reforme, dar care, din păcate, au fost uitate pentru că avem şi un context economic dificil şi pentru că unii nu îşi doresc. Aceste două reforme, dacă vrem ca ţara noastră să se facă bine, sunt reforma sistemului de pensii şi reforma de salarizare publică. Fără ele o cangrenă se va generaliza şi va afecta pe rând toate straturile societăţii. Dar pentru că pensiile sunt mici în sistemul public de stat nu înseamnă că trebuie să le amputezi drepturi unor români care au şansa să lucreze în străinătate. La fel ne-am bătut şi pentru românii din Italia şi pentru românii din Spania şi am încheiat acorduri bilaterale. La fel ne chinuim şi încă n-am reuşit pentru românii care lucrează în Israel şi, din nefericire, acolo Casa de Pensii se opune şi n-am reuşit să stabilim modalitatea de transfer a contribuţiilor românilor care lucrează în Israel. Deci rămân încă probleme grave. Şi da, în loc să se vorbească la televizor, în loc să fie jigniri, să fie aruncat noroi într-o persoană ca mine, da, mai bine s-ar concentra să facă reforma pensiilor demarată, pentru a aduce echitate, pentru a aduce contributivitatea în sistemul de pensii şi pentru a creşte valoarea pensiilor în România. Nu cu improvizaţii, an de an, cu câte o mică majorare a punctului de pensie, ci prin schimbarea formulei de calculare a pensiilor, astfel încât pensiile mici să crească mai mult decât pensiile mari. Şi varianta există în momentul de faţă, lăsată la Ministerul Muncii, trebuie doar testată şi respectată, pentru că avem jalon în PNRR. Acestea sunt obligaţii! Şi avem, de asemenea, şi reforma sistemului de salarizare. Dacă vrem să ne facem bine. Dacă nu, vă rog, vă invit, puteţi să o jigniţi pe Raluca Turcan, dar ţării acesteia şi pensionarilor nu le va fi mai bine. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Domnul Adrian Solomon (din sală): Drept la replică! |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Seidler, vă rog. |
|
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler: Constat că pe subiectul pensiilor cel puţin, dar şi în alte chestiuni, cei de la PSD şi cei de la PNL vă înţelegeţi "de numa-numa". Mai alaltăieri înţelegeam că se va ridica pragul de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei; ieri am înţeles că nu se mai ridică. Dar în rest vă înţelegeţi, deci nu e o problemă. Mai erau doi oameni din fotbal, care acum câţiva ani îşi spuneau că nu s-au jignit, doar s-au făcut în toate felurile. Pe fond, îmi pare bine că s-a citit parte din raport, pentru că acum e foarte clar - acolo e vorba despre un fond de pensii ocupaţionale. Spre ruşinea unor conducători ai României - din păcate, unul dintre dânşii se numeşte chiar premier, celălalt se numeşte ministru -, pensiile ocupaţionale nu sunt pensii speciale. Ar putea afla şi dânşii şi toată lumea din ţara asta dacă ar citi o lege. E o lege dată acum doi ani. Încă o dată, pensiile ocupaţionale nu sunt pensii speciale. Iarăşi pe fond, vorbim despre un regulament, nu directivă, regulament european din 1968, nu de ieri, de alaltăieri, ar fi la fel de obligatoriu. Dacă României nu i-a convenit acest regulament din 1968, a negociat vreo derogare în momentul aderării la UE? Nu. Aşadar, nu e opţională aplicarea acestui regulament, este obligatorie. Ca să vă daţi seama cât de varză a ajuns textul din această ordonanţă după modificările din comisie, transferul drepturilor de pensie ale unor cetăţeni români va fi realizat de către? Nu, nu Casa Naţională de Pensii Publice, aşa cum figura, de altfel, în ordonanţă şi aşa cum se întâmplă pentru majoritatea cetăţenilor români, ci de Autoritatea de Supraveghere Financiară, o instituţie care n-are nicio treabă cu drepturile de pensie, alta decât supravegherea fondurilor de pensii private, dar nu cu transferul drepturilor de pensie. Aşa cum s-a spus aici, vor fi o mulţime de români pensionari - plângeţi toată ziua de dragul pensionarilor, dar, de fapt, tot ce faceţi este să... vreţi să rămână condiţionaţi politic, ataşaţi de chestiuni politice, nu independenţi, s-a văzut asta. Aşadar, vor fi o mulţime de pensionari care vor trebui să meargă în instanţă pentru a-şi câştiga nişte drepturi prevăzute într-un regulament european. Restul e retorică. Ce faceţi în general referitor la pensionari e foarte multă retorică. Şi, de fapt, e condiţionare politică. V-am arătat încă de anul trecut cum aţi fi putut face să scoateţi toţi pensionarii României de sub pragul sărăciei - cheltuind jumătate din suma pe care aţi cheltuit-o. N-aţi vrut. Vreţi să ţineţi categoria pensionarilor, în general, sub control politic. Iar despre pensii speciale? Mă mir că mai aveţi tupeul să pronunţaţi această noţiune aici. Aţi refuzat de nenumărate ori să repunem pe ordinea de zi a plenului reunit proiectul de abrogare a pensiilor speciale. Fugiţi ca dracul de tămâie de fiecare dată când se vorbeşte despre vreo pensie specială. În legile justiţiei, pe care le susţineţi, aţi întărit pensiile speciale. Nu aţi limitat abuzul, ci l-aţi extins! Şi veniţi să vorbiţi aici despre pensii în general?! Chiar aveţi tupeu politic! Sper să se vadă peste tot. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamna deputat Violeta Alexandru, vă rog. |
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Mă scuzaţi că a durat aşa de mult! Sunt foarte multe confuzii şi lucruri, tehnic vorbind, incorecte care s-au spus aici. A nu se face o confuzie între această situaţie deosebită, ca să nu spun specială, să se facă confuzie, în care plasăm, în acest moment, cetăţenii români care lucrează în instituţiile europene, cu pensia comunitară la care are dreptul orice român care a lucrat în străinătate o bucată din viaţă şi care are şi ani lucraţi în România. Se pare că facem în continuare confuzii şi profităm de emoţia celor care ne privesc, pentru a nu spune lucrurile foarte clar. Ce e corect e corect, iar preşedintele Comisiei pentru muncă, până la un punct, din perspectiva mea, a punctat foarte bine ceea ce trebuie spus. Nu e vorba că îi privăm pe aceşti oameni care lucrează în instituţii europene de dreptul la pensie. Pentru activitatea lor din România, compensat cu banii... la care se adaugă anii pe care i-au lucrat în străinătate, există pensie comunitară. Ceea ce facem acum este să creăm o reglementare - şi este adevărat, este adevărat, suntem în urmă faţă de celelalte ţări, care au însă sisteme diferite. Creăm un regim aparte pentru românii care lucrează în instituţiile europene. Profit de ocazie să vă supun atenţiei faptul că poate ar trebui să ne punem problema ca şi românii în general să beneficieze de acest gen de abordare, şi anume, banii lor, cu care au contribuit, să se ducă într-un fond distinct, inclusiv în Pilonul I, după un număr de ani, după 15, 20 de ani, pentru a nu crea panică în rândul populaţiei. Adică noi creăm în acest moment, având în vedere reglementările europene, un regim aparte pentru români şi le trimitem înainte, indiferent de numărul de ani pe care l-au lucrat în România, o sumă de bani care se duce într-un fond cumulativ pe care instituţia europeană care gestionează fondurile de pensii va veni cu investiţii ca să-i înmulţească, ceea ce va face ca pentru restul românilor să existe reglementări cu totul şi cu totul diferite şi care nu beneficiază de acelaşi tratament. Dar, repet, nu-i lasă nimeni pe cei care lucrează în străinătate fără pensii. Pentru asta există mecanismul pensiilor comunitare. Acum, l-aş întreba pe domnul preşedinte Solomon, până când mai amână? Că vorbim de românii noştri, la care dânsul spunea mai devreme că se gândeşte. Până când mai amânaţi proiectul pe care l-am depus acum un an, a trecut de toate comisiile şi m-am bătut pentru el şi la Senat şi la... - m-am bătut, mă scuzaţi, am pus foarte mult suflet, m-am dus la fiecare comisie - proiectul prin care fiecărui român care a lucrat în grupe speciale şi deosebite să i se recunoască la pensie până la ultima zi în care a lucrat în grupe speciale şi deosebite şi de pe urma căruia statul a încasat contribuţii, deci i-a plăcut statului când a încasat bani de pe urma muncii acestei persoane; la fel, şi în ceea ce priveşte veniturile brute. Sunteţi ultima comisie - apropo de cerut din plen să puneţi pe ordinea de zi -, sunteţi ultima comisie din tot acest circuit care mi-a luat un an, în care trebuie discutat acest proiect. M-aţi chemat la dezbatere, m-am aşezat pe scaun, mi-aţi spus: se amână, fără nicio justificare, două săptămâni. Au trecut de mult şi cele două săptămâni. Până când faceţi acest circ din care rezultă că de fapt nu vreţi să daţi ceea ce e corect să daţi românilor, şi anume, exact pensia pe care o merită pentru activitatea depusă? Şi, în general, constat şi eu, aşa cum Cristi Seidler a spus mai devreme, e de circ ce faceţi, PSD-ul cu PNL-ul îşi dau replici de la... Sincer, nu se vede ca şi cum vă apucaţi de treabă pentru o nouă lege a pensiilor care să facă dreptate românilor, care să aducă cu adevărat puterea de cumpărare în acord cu cuantumul pensiilor românilor, pare că nu vă pasă de acest lucru. Suntem deja în ultimul trimestru al acestui an şi nimic din acest subiect al noii legi a pensiilor nu este pe masa discuţiilor. Ba mai mult, blocaţi de un an ceea e corect să fie atribuit românilor care au muncit. Prin urmare, închei spunându-vă: prea multe discursuri, prea puţină înţelegere asupra subiectului. Pe această chestiune, ori stăpâneşti subiectul, ori mai bine nu ieşi să faci declaraţii, pentru că te faci de râs. Este o situaţie aparte pe care noi o reglementăm pentru aceşti români care lucrează... la comisie. Aşa cum vă spuneam, se întâmplă şi în alte ţări, România fiind în urmă, dar şi situaţia altor ţări este diferită de a noastră. Şi poate că a venit momentul, după ce trece această perioadă grea, să discutăm şi despre crearea unor conturi individuale în cadrul Pilonului I, repet, cu un orizont destul de îndepărtat, dar care să asigure fiecărui român certitudinea că va avea acolo pe măsura contribuţiilor pe care le plăteşte. Mulţumesc. Şi rămâne să continuăm discuţiile. Domnule preşedinte, aştept să mă chemaţi la comisie şi să facem finalul acestui proiect pe care vi l-am solicitat să se întâmple în curând, pentru că de un an şi ceva totuşi mi se pare, oricât m-aţi pedepsi, şi nu mă pedepsiţi pe mine, ci pe români, mi se pare puţin cam mult. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Ultima intervenţie, domnul Solomon, drept la replică. O să vă rog să fiţi scurt, am depăşit deja ora 11.00. |
|
|
Ca să-i răspund doamnei ministru. Poate să aibă şi săptămâna viitoare satisfacţia dezbaterii în comisie a acelui proiect de lege. Amânarea am făcut-o la rugămintea celor de la minister, pentru a da un punct de vedere favorabil. Pentru că şi în noua viziune a ministerului se regăseşte această idee. Nu o să-i mai răspund doamnei Raluca Turcan despre pensiile comunitare, pentru că a vorbit doamna Violeta Alexandru şi nu e cazul, că a vorbit foarte bine, lămurind problema, că nu este niciun risc pentru cei care lucrează la Bruxelles să rămână fără contribuţiile de acolo luate cândva în calcul, vreodată, la pensie. Dar vreau, pentru toţi cei din sală, să fiţi conştienţi că dacă veţi vota altfel decât a propus comisia, puneţi în pericol fondul public de pensii, astfel încât unii dintre români, neavând dreptul de pensie constituit, să-şi poată lua banii de aici şi să-i ducă într-un fond ocupaţional acumulativ, la Bruxelles, acolo unde contribuţia contează pentru cuantumul final al pensiei. Prin urmare, dacă vrea doamna Raluca Turcan să ştie ce înseamnă reforma pensiilor, trebuia să citească Legea nr. 127/2019, unde se vorbeşte tocmai despre schimbarea formulei de calcul, se renunţă la punctajul mediu anual, care aducea prea multe inechităţi în sistem, mai ales între femei şi bărbaţi, la aceeaşi meserie, acelaşi număr de ani lucraţi şi aşa mai departe, aceeaşi contribuţie, pentru că nu se va mai împărţi la stagii de cotizare diferite, ci se va împărţi la un stagiu mediu de 25 de ani care îi cuprinde atât pe minerii cu 20 de ani, cât şi pe cei cu 35 de ani - maximum de contribuţie. Avem şi renunţarea la punctul de pensie. Apare o valoare a punctului de referinţă care se stabileşte în funcţie de indicatorii inflaţiei. Prin urmare, reforma este. Aţi amânat-o de două ori, doamnă Raluca. Dacă puneaţi în aplicare Legea nr. 127, acum am fi fost cu un pas înaintea rezolvării inechităţilor din sistem. Grupul PSD va vota raportul Comisiei pentru muncă, de adoptare cu amendamente a acestei ordonanţe şi sper ca tot mai mulţi să fiţi de acord cu acest lucru, pentru că şi cei de la Bruxelles pot să-şi ia câteva contribuţii din ţară să le ducă în sistemul lor ocupaţional, dar nici sistemul public de pensii nu trebuie să fie pus în pericol. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. La titlu dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat. La articole admise, de la 1 la 91, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. Stimaţi colegi, Închidem şedinţa aici. Ne revedem la ora 11.30, la votul final. |
| ................................................ | |
|
|
Bună ziua! Grupul Partidului Naţional Liberal solicită retrimiterea la comisie a punctului 8 de pe ordinea de zi. |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Procedură! |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Rog liderii de grup să vină până la mine! (Consultări.) Vă rog, domnule Moşteanu! |
|
|
Mulţumesc. Pe procedură, am rugămintea să ne fie menţionat articolul din Regulament în baza căruia se cere această retrimitere la comisie, la sesiunea de vot final. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: OK! O să supun la vot retrimiterea la comisie a punctului 8 de pe ordinea de zi, PL-x 413/2021. |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): În baza cărui articol? |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vot, vă rog! |
|
|
177 de voturi pentru, 8 contra, 54 de abţineri. Adoptată. |
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Procedură! |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Andronache, vă rog. |
|
|
Cu privire la organizarea activităţii Camerei Deputaţilor, Curtea Constituţională a spus de mai multe ori că Parlamentul este suveran. Atâta timp cât prin votul dumneavoastră s-a decis ca acest proiect să fie din nou discutat în comisia de specialitate, în mod evident toată procedura este regulamentară. Mulţumesc. |
|
|
Iată cum vedem, în decurs de o oră, o abdicare de la principii şi, într-adevăr, este regulament, este şi cutumă parlamentară. Acum o oră şi ceva PSD şi PNL ne-au spus că nu se poate pune la vot introducerea pe ordinea de zi, deşi s-a făcut de multe ori, inclusiv anul acesta, introducerea pe ordinea de zi sau, mă rog, cererea acceptului plenului pentru a introduce pe ordinea de zi un proiect. Asta era acum o oră! Nu se putea? Acum, fără niciun articol în Regulament, în mod cu totul abuziv, se pune la vot scoaterea de pe ordinea de zi a votului final a unui proiect. Aşa este condus acest Parlament, în momentul acesta, de PSD şi PNL! Oameni buni, până nu veţi da dovadă de consecvenţă, de respectarea unor reguli, a unor principii, nu veţi reuşi să faceţi nimic! (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Tanasă Dan. Vă rog. |
|
|
Da, domnule Andronache, Parlamentul este suveran, dar întotdeauna îmi place, faceţi o faţă aşa, foarte serioasă, de parcă Constituţia a izvorât de la dumneavoastră. Evident că Parlamentul este suveran, domnule Andronache, dar este suveran doar în limitele Constituţiei şi ale regulamentelor. Or, ce faceţi acum: pur şi simplu siluiţi şi regulamentele, şi Constituţia şi pur şi simplu faceţi ceea ce doriţi doar pentru că aveţi o majoritate! Or, acest lucru înseamnă abuz! Ce faceţi acum nu are o bază legală! Evident că Parlamentul este suveran, dar pe logica dumneavoastră mâine o să propuneţi că toţi parlamentarii AUR îşi pierd mandatele. Votaţi şi gata, au plecat toţi acasă! Deci, repet, susţinerile dumneavoastră, şi mai ales ca jurist, sunt lipsite nu doar de coerenţă juridică, ele sunt lipsite de logică! Parlamentul este suveran, dar doar în limitele regulamentelor şi ale Constituţiei! Este evident. Şi se vede foarte clar că abuzaţi de o majoritate pe care o aveţi, în ciuda şi contra Regulamentului şi a Constituţiei! (Aplauze.) |
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Drept la replică! |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog, drept la replică, domnule Andronache! |
|
|
Da, domnule deputat Tanasă, aveţi dreptate! Curtea Constituţională vă dă dreptate. Spune aşa: "Majoritatea decide, opoziţia se exprimă". Dumneavoastră v-aţi exprimat, majoritatea a decis. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Solomon, vă rog! |
|
|
Colegilor mai noi în Parlament poate li se pare exagerat, dar noi, cei care am prins şi guvernarea Boc, cu domnul Andronache în prim-plan, mai erau câteva expresii, pe lângă "plenul e suveran", "votul e mai tare ca glonţul", "cine poate mult poate şi puţin" şi aşa mai departe. Tot principii de drept sunt şi acestea! Nu e o problemă că s-a întors la comisie. Ar fi fost o problemă dacă votam astăzi şi raportul de adoptare cu amendamente al acestei ordonanţe ar fi căzut la vot. Trebuia să se întoarcă de la comisie cu raport de respingere. Nu toată legea este proastă! Sunt lucruri care evident pot fi aplicate, în sensul prevederilor acelui regulament de ordine interioară al comisiilor Parlamentului European şi al Consiliului. Nu este un Regulament UE. Regulamentul UE se aplica fără transpunere. Şi dacă e regulament, aplicaţi-l! Aşa am spus întotdeauna şi Guvernului. Noi am respins două propuneri în vremea Guvernului Cioloş şi în vremea Guvernului... nu mai ştiu care era..., dar era doamna ministru Olguţa Vasilescu la Muncă. Deci Parlamentul rămâne suveran şi chiar dacă trimitem la comisie nu e o problemă, vom mai dezbate, poate unii dintre noi vom pricepe mai bine, poate noi n-am înţeles, poate alţii nu au reuşit să ne explice pe îndelete. Facem dezbaterea şi vom trimite un raport care să fie agreat de toată lumea, fără contre, dar sper şi fără, ştiu eu, chestiuni ascunse care să pună în pericol sistemul public de pensii care este şi aşa vulnerabil şi fragilizat de criza economică. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul deputat Szabó Ödön. Vă rog. |
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Există în Regulament şi a fost un viciu de procedură pe care putem să-l exprimăm. Şi anume, programul votat pentru această zi pentru dezbaterile în plen a fost până la ora 11.00. Dezbaterile s-au prelungit peste acest program, ştiţi foarte bine, fără ca niciunul dintre liderii de grup, indiferent, din opoziţie sau de la putere, să fi solicitat prelungirea programului. Deci, practic, procedura nu a fost închisă în cadrul programului. Este o procedură foarte clară, în acest context. Inclusiv în Regulament avem acoperire de ce să-l retrimitem. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă rog, domnule Moşteanu. |
|
|
|
Deci, e un proverb care zice că atunci când ai căzut undeva, nu mai săpa, că te afunzi şi mai tare! Exact asta fac cei de la PSD-PNL şi UDMR acum. Mai bine tăcea şi filosof rămânea, pentru că încetarea programului se anunţă de către preşedintele de şedinţă. Nu există un ceas suprem care să spună: "Este ora 11.00, toată lumea iese afară din sală!". (Aplauze.) Se anunţă de către preşedintele de şedinţă. Deci a fost şedinţa de dezbateri, a fost absolut corectă şi acum aţi făcut un nou abuz! (Aplauze.) O voce din sală: Bravo! |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Domnule Pambuccian, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, N-aş fi vrut să intervin în frumoasa dumneavoastră dispută, care nu-i a noastră, a noastră a grupului, dar vreau să vă spun următorul lucru. În ultimul timp aud foarte des fiind invocată Constituţia, acolo unde nu există în Constituţie nicio prevedere invocabilă, fiind invocate legi, acolo unde în legile respective nu există nicio prevedere invocabilă. Şi asta e situaţia în care suntem acum! Putem să invocăm, să spunem, dar dacă cineva ar pune o întrebare simplă: "Care este articolul la care vă referiţi?", n-ar exista niciun răspuns. Aşa că e bine să nu mai invocăm nici Constituţia, nici legile, acolo unde ele nu prevăd ceva în mod expres. Şi acolo unde legea nu prevede, acolo unde legea nu distinge, este un principiu pe care până şi un pârlit de matematician ca mine îl ştie, din dreptul roman: "Acolo unde legea nu distinge nimeni nu poate să distingă". Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi. (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) Nu apari, George! |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Am cerut şi eu cuvântul! |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Pune-ţi cartela înapoi dacă ai cerut cuvântul! Pune-o, apasă butonul! Uite, aici, ai aparat! Aici, la microfon, George! Eu înţeleg că vrei să scoţi cartela, dar ... (Vociferări.) |
|
|
Nu merge nici invers! |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Ai cuvântul, George, te rog! |
|
|
Noi refuzăm să participăm la circul ăsta! Îmi pare rău că domnul Marcel Ciolacu nu este la prezidiul Camerei Deputaţilor, cum ar fi normal să fie! A ales să stea în bancă. Noi o să părăsim sesiunea asta de vot dacă acesta este felul în care trataţi opoziţia. Aţi anunţat ieri că nu vor fi aprobate la Legile justiţiei decât amendamentele CSM, de parcă opoziţia, în Parlamentul României, este cantitate neglijabilă, de parcă nu reprezentăm şi noi o parte a populaţiei. Astăzi 10%, mâine s-ar putea să fie mai mult sau s-ar putea să nu fie deloc! Dar nu este posibil să nu ţineţi cont şi de opoziţie, şi de Regulament. Şi ce aţi făcut aici e o încălcare a Regulamentului. Noi părăsim sala. Vă mulţumesc. |
|
(Membrii Grupului parlamentar AUR părăsesc sala de şedinţă.) |


