Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2022

6. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un deceniu digital pentru copii şi tineri: noua strategie europeană "Un internet mai bun pentru copii" (BIK+) COM(2022) 212 (PHCD 67/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PHC nr. 67/2022

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Intrăm în ordinea de zi.

5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un deceniu digital pentru copii şi tineri: noua strategie europeană "Un internet mai bun pentru copii" (BIK+) COM(2022) 212; PHCD 67/2022.

Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene.

Video in format Flash/IOS

Doamna Christine Thellmann:

Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un deceniu digital pentru copii şi tineri: noua strategie europeană "Un internet mai bun pentru copii" (BIK+) COM(2022) 212.

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor externe şi fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:

- A susţinut noua strategie europeană "Un internet mai bun pentru copii";

- A recomandat instituirea unui cadru de cooperare curentă între autorităţile cu responsabilităţi privind siguranţa Internetului şi organizaţiile cu preocupări în educaţie;

- A recomandat coordonarea acţiunilor pentru un internet mai sigur pentru copii cu cele care vizează ocrotirea vieţii private şi de familie.

Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 13 septembrie 2022 şi a fost aprobată cu unanimitate de voturi.

Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Coleşa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Foarte pe scurt.

Tot auzim acest concept, noul deceniu digital - de ce doar un deceniu? - şi pentru un internet mai bun pentru copii.

Cel mai bun internet pentru copii, cel puţin până la o anumită vârstă, este lipsa lui.

Şi v-o spun în calitate de om care mi-am câştigat pâinea din tehnologie digitală şi în calitate de părinte.

În ultimii ani... în ultimii ani, procentul, numărul de copii cu cerinţe educaţionale speciale a crescut alarmant, principalul motiv fiind expunerea lor la ecran de la vârste fragede şi, implicit, la internet.

Trebuie să înţelegem asta şi să nu implementăm aceste aberaţii în educaţie, aşa cum se întâmplă în prezent, prin transformarea profesorilor în aşa-zişi facilitatori către resursele digitale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

La titlu dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat.

La preambul? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final.