Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.38/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2023

6. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate; PL-x 75/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 75/2023

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

1. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate; PL-x 75/2023.

Din partea iniţiatorilor, dacă sunt înscrieri la cuvânt?

Nu.

Comisia pentru...

 

Domnul Sorin-Dan Moldovan (din sală):

Ba da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Dîncu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Dîncu (senator):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mulţumesc tuturor membrilor comisiilor care au avizat favorabil acest proiect de lege.

Este un pic jenant, pentru că este un proiect atât de mic faţă de marile nevoi pe care le au în acest moment militarii români.

Vreau să spun doar două, trei lucruri.

Văzând această deschidere pe care Parlamentul României o are, cred că va trebui ca în viitor să legiferăm mai mult în această direcţie, pentru că - aş vrea să dau doar două, trei cifre.

Legislaţia militară cred că ar trebui mult actualizată în acest moment, pentru că un număr semnificativ de militari, aproximativ 10%, au solda de funcţie în acest moment sub salariul minim brut garantat în plată, de 3.000 de lei, fiind necesară o ajustare foarte rapidă a acestei valori.

De asemenea, un număr semnificativ de militari, 62% din angajaţi, au o soldă lunară sub câştigul salarial mediu brut de 6.789 de lei.

Personalul militar care face parte din categoria de salariaţi nu a atins nivelul de salarizare prevăzut de lege pentru 2022, iar valoarea compensaţiei valorice a normelor de hrană în plată se menţine la nivelul anului 2019.

De asemenea, suma aferentă sporurilor, a unor venituri salariale similare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin la nivelul lui 2018.

Şi un lucru care este, de asemenea, disfuncţional - valoarea compensaţiei lunare pentru chirie şi alte drepturi se menţin la nivelul lui decembrie 2009.

De aceea, atractivitatea profesiei militare a scăzut foarte mult în ultima vreme. În ultimii ani - 2021, 2022 - am avut o medie de demisii din Armată - în jur de 3.000 de militari.

De asemenea, la şcolile de maiştri militari, subofiţeri sau la liceele militare s-au prezentat, în ultimul an, jumătate din candidaţii din anii trecuţi.

Trebuie să facem mai mult pentru această profesie, mai ales în aceste condiţii, pentru că, altfel, securitatea naţională va avea de suferit.

Vă mulţumesc încă o dată pentru deschiderea pentru acest proiect de lege, care este doar o picătură într-un ocean de nevoi pe care îl are Armata Română.

O să închei spunând ceea ce i se atribuie lui Napoleon - "Cine nu hrăneşte armata proprie va hrăni armata duşmanului".

Vă mulţumesc încă o dată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Din partea iniţiatorilor, domnul deputat Vexler, vă rog. (Vociferări.)

La dezbateri?

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru prezentarea raportului?

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, trimis cu adresa PL-x 75/2023.

Conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil, cu amendamente, al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului; avizul favorabil al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială; avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Conform dispoziţiilor art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat proiectul de lege şi au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, cu amendamentele prevăzute în anexa ce este parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul acestuia, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Chelaru Mircia.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc.

Cuvântul meu va fi strict ţintit, în continuarea aceleiaşi idei, a domnului Dîncu.

Este o iniţiativă aproape conexă intervenţiilor umanitare. Este vorba de a da plata în sumă numerară şi elevilor, care, pe timpul plecărilor din unităţi, trebuie să beneficieze de acea acoperire a hranei.

Motivarea este cu totul alta.

Îmi pun întrebarea, faţă de prezentarea domnului Dîncu, cine se ocupă de Armata Română? Cine cunoaşte această situaţie de degradare instituţională, de la incapacitatea de reacţie pentru a răspunde oportun, reţineţi, oportun şi calificat, la agresiunile de tot felul?

Cea mai mare agresiune, la această dată, împotriva Armatei Române, este cea imagologică, de la calificativele de "nesimţiţi" până la incapacitatea de a-şi îndeplini misiunile.

Nu se pune problema numai în bani, aici, dar faptul că atâtea lipsuri constatate şi afirmate în acest mediu nu sunt rezolvate şi devin o pegră, devin maligne deja - am spus bine, maligne - în abordarea subiectului, denotă că cei care sunt responsabili de folosirea acestui instrument de forţă numit Armata Română, ori nu au capacitatea să o înţeleagă, ori o neglijează într-un mod nepermis de voluntar.

Aşa, domnilor, este doar un subiect şi o motivaţie această lege. Când vor veni Legile securităţii şi apărării naţionale - nu ştiu dacă e în sală domnul Bejinariu - să ne aplecăm serios pe ele, pentru că aceasta nu este o glumă. Cine o ia în glumă va râde singur, la pereţi. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Vexler, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

În toate discuţiile din perioada recentă, în toate discuţiile despre situaţia de securitate la nivel global, am înţeles încă o dată, dacă mai era necesar, că cea mai importantă, cea mai valoroasă resursă este omul şi mintea omului.

Armele, echipamentul, tehnologia şi orice doriţi pot funcţiona şi îşi pot îndeplini cu adevărat misiunea doar atât timp cât cei care le operează către oamenii a căror minte trebuie să găsească soluţii funcţionează aşa cum trebuie, câtă vreme ei sunt motivaţi cu adevărat să îşi facă datoria.

Proiectul aflat în dezbatere astăzi corectează ceea ce aparent este un lucru minor, aproape insignifiant, aşa cum sunt, evident, şi sumele, acea normă de hrană despre care proiectul vorbeşte.

Dar, cu toate acestea, moralul oamenilor, speranţa lor, dorinţa, încurajarea, dacă vreţi, este definită tocmai de lucrurile mici, aparent insignifiante, care sunt, aşa cum s-a văzut aici, adeseori uitate.

Astfel de lucruri mici sunt cele care le arată oamenilor care sunt în teren că cei care sunt la conducere se gândesc cu adevărat la ei şi se gândesc la situaţia lor.

Proiectul corectează, nu doar o nedreptate, ci şi o hibă legislativă.

Mă bucur că proiectul a fost adoptat în unanimitate. Este un semn de unitate şi normalitate.

Vreau să îl felicit pe domnul ministru Dîncu pentru această iniţiativă şi, la rândul meu, mă bucur că am putut să mă alătur, ca şi coiniţiator, tuturor colegilor care l-au susţinut şi au încurajat acest demers, fără rezervă.

Vă mulţumesc din suflet. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Pavel Popescu, PNL, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Pavel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă simt, moral, obligat să iau cuvântul pe acest proiect de lege, în primul rând, pentru a-i felicita pe toţi colegii care au iniţiat acest proiect!

Pe de altă parte, le-am promis, săptămânile trecute, celor din sistemul de apărare şi securitate naţională, că, împreună cu colegii de la Comisia pentru apărare, vom sta drepţi în faţa tuturor propagandelor, tuturor mesajelor populiste ale celor care atacă Armata Română într-o situaţie geopolitică cum nu s-a mai întâlnit în Europa în ultimii 70 de ani.

Oricine în această ţară care foloseşte acest subiect atacând un pensionar militar, un soldat activ care intră în sistemul de apărare pe 2.600 de lei, o ruşine, şi îşi poate imagina acest om, aceşti oameni îşi pot imagina, care fac o astfel de propagandă, că poţi să te duci pe front, Doamne fereşte!, pe 2.600 de lei, trebuie să realizeze că fac jocul Rusiei.

Deci, reiterez, acest stat, această clasă politică, în aceste zile, trebuie să-şi asume tranşarea, odată şi pentru totdeauna, a ceea ce înseamnă preţuirea celor care, în vremuri de pace sau în vremuri de război, au jurat credinţă României şi cetăţenilor pe care au mers şi merg să-i apere în teatrele de operaţiuni.

Atât am vrut să spun astăzi.

Cred că trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putere să-i facem pe aceşti oameni să se ducă cu acelaşi patriotism cu care se duc sub drapelul naţional, dar niciodată cu burta goală, aşa cum, din păcate, îi trimitem astăzi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Moldovan Sorin, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

La nivelul instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională există un deficit de personal şi rolul nostru, ca şi clasă politică, este să găsim soluţii pe care să le transpunem în legislaţie, astfel încât să rezolvăm aceste probleme.

Iar problemele pe care le-a ridicat aici domnul ministru Dîncu sunt reale şi, din păcate, sistemul se confruntă cu ele.

Dacă ne preocupăm de creşterea interesului tinerilor pentru o carieră militară, atunci, avem toate şansele ca în viitor să reuşim rezolvarea problemei deficitului de persoane din acest sistem şi trebuie să ne îndreptăm spre acest lucru.

Şi cred că noi, deputaţii şi senatorii din Parlamentul României, trebuie să facem acest lucru, şi mai puţin declaraţii.

Astfel că noi susţinem acest proiect legislativ şi Grupul PNL va vota acest proiect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Stoica Ciprian, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Dragii mei colegi,

Bineînţeles, o ţară suverană are nevoie de o armată puternică şi, bineînţeles, trebuie să fie bine hrănită şi bine echipată. Cred că suntem cu toţii de acord!

Însă antevorbitorii mei, unii chiar au fost miniştri la Apărare, alţii sunt în coaliţia de guvernare, şi vin după 33 de ani să ne spună... sau alţii chiar au sprijinit puterea, de cele mai multe ori, şi vin să ne spună, după 33 de ani, că soldaţii noştri, bravii noştri soldaţi, au o soldă de mizerie.

Chiar nu mai aveţi deloc scrupule? După 33 de ani, în care voi i-aţi ţinut... că voi aţi avut puterea, să veniţi să le aruncaţi acum o firimitură?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Domnul Coarnă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vorbim despre o formă fără fond. Acest PL-x nu are legătură cu salarizarea sau cu pensionarea militarilor. Vorbim despre norma de hrană care a fost majorată.

Această O.G. nr. 26 din 1994 are şi un mecanism intern. Că e vorba despre putere calorică... ori de câte ori se majorează preţurile, automat se majorează norma de hrană.

Domnule Dîncu,

Aţi fost ministrul apărării naţionale când s-a fundamentat bugetul pentru 2022-2023.

Avem două legi pe care dumneavoastră trebuia să le susţineţi, să fie implementate:

- Legea nr. 153/2017, care nu a fost aplicată în tot... anexa VI - şi aici vorbim despre militari, poliţie şi jandarmerie şi cei din penitenciare - este aplicată undeva la jumătate, şi atunci, sigur că avem două sisteme de referinţă diferite şi avem solde de bază extrem de mici şi un salariu de bază minim brut, pentru că, PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi, nu aţi respectat Legea nr. 153 din 2017;

- Şi avem Legea nr. 223/2015, unde avem generali în pensie cu 2.500 de lei, pentru că aţi refuzat să actualizaţi pensiile militarilor. Avem 3 mari disfuncţii în această Lege nr. 223.

Acum veniţi cu norma de hrană şi plângeţi pe umerii poliţiştilor şi militarilor.

Nu, domnule ministru, vor pleca în continuare, pentru că subfinanţaţi aceste sisteme - salarii proaste, pensii în dezechilibru.

Iar dumneavoastră susţineţi forme fără fond. (Vociferări.)

Norma de hrană, foarte bine. Are şi un mecanism intern, v-am explicat.

Dacă vreţi, oricând vă stau la dispoziţie să vă arăt cum funcţionează această O.G. nr. 26/ʹ94.

Eu susţin, o să votez, pentru că e normal să votez lucrul acesta.

Dar nu veniţi şi folosiţi microfonul Camerei Deputaţilor şi transmiteţi informaţii, nu le spun mincinoase, o să le spun diversioniste.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului.

(Domnul deputat Nicolae Roman solicită să ia cuvântul. Vine la tribună.)

Domnule deputat, nu vă pot da cuvântul. A fost vorbitor de la neafiliaţi, nici timp nu mai avem. (Vociferări.)

A fost vorbitor de la neafiliaţi. (Vociferări.) A fost unul.

Procedura spune, un singur vorbitor; nici timp nu mai avem.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege. (Vociferări.)

La titlu dacă sunt observaţii? (Vociferări.) Nu. Adoptat.

Articole admise?

 

Domnul Nicolae Roman (din sală):

De la minorităţi a vorbit cineva?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Mergeţi în bancă, domnule deputat!

Stimaţi colegi,

Finalizăm şedinţa de dezbateri aici.

Închid şedinţa.

Vă mulţumesc.