|
Domnul Ilie Toma: Succint, succint. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 437/2023 Consiliul Legislativ avizează favorabil. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, adoptă proiectul de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au avizat favorabil proiectul de lege, cu un amendament admis. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au propus adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2023, cu raport favorabil. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor - Cameră decizională.
|