Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.59/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 aprilie 2024

6. Aprobarea prelungirii programului de lucru.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Procedură, domnul Gabriel Andronache, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La finalul dezbaterii acestei propuneri legislative am rugămintea să suspendăm şedinţa plenului, să desfăşurăm şedinţa Biroului permanent, să reluăm dezbaterile, şi ulterior votul final, în momentul în care primim raportul din partea celor patru comisii raportare pe proiectul pentru care aţi solicitat, şi plenul a aprobat, întrunirea în regim de urgenţă a comisiilor pe proiectul acela de ordonanţă de urgenţă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă supun votului propunerea domnului Andronache. Deci, prelungirea programului de lucru până ce vine raportul de la cele patru comisii, iar în această perioadă vom intra în pauză şi când vine raportul ne reunim în plen, facem dezbaterea şi începem votul final. Am înţeles corect, da?

Supun votului...

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru (din sală):

Procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Grosaru, sunt în procedură de vot, domnule! (Vociferări.)

Vot, vă rog.

Avem treabă!

Video in format Flash/IOS

78 de voturi pentru, 29 contra, 6 abţineri.

Propunerea domnului Andronache a fost aprobată.

La dezbateri generale suntem, domnule Grosaru.

Ultimul vorbitor al primei părţi a şedinţei noastre.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Este o chestiune tehnică.

Este încă o dovadă de act normativ care nu îşi justifică urgenţa.

Prin intermediul acestei ordonanţe de urgenţă, pe de o parte se prorogă nişte termene, până în 2026. Pe de altă parte, se abrogă un act normativ. Şi, pe de altă parte, tot aşa, se prorogă un termen până la sfârşitul acestui an.

Drept urmare, aceste ordonanţe de urgenţă care ne vin şi intoxică efectiv ordinea de zi şi lucrările Camerei Deputaţilor trebuie să înceteze, pentru că această modalitate nu înseamnă altceva decât subminarea autorităţii Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului României.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Intrăm în pauză până ce revine raportul la PL-x 700, proiectul care interzice păcănelele.

Mulţumesc.

Membrii Biroului permanent sunt rugaţi să vină la sala de şedinţe; şi Comitetul liderilor, de asemenea.

 

După pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă propun să continuăm şedinţa noastră de astăzi.

Mai avem un singur proiect pe ordinea de zi.

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Pe procedură!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Procedură la ce, domnule Moşteanu?

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

La ordinea de zi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păi nu avem ordine zi, continuăm proiectele!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

O să vă rog să cereţi acordul liderilor de grup, aşa cum şi noi ne-am dat acordul mai devreme, să convocăm cele patru comisii de raport şi să băgăm în comisii pentru raport celelalte proiecte care au ca obiect de reglementare jocurile de noroc.

Şi încep cu proiectul dumneavoastră, domnule preşedinte de şedinţă, PL-x 495/2023 (Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi pentru completarea anexei la Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă), proiectul care ar urma să scoată de tot păcănelele din localităţi.

O idee bună, haideţi să dăm raport şi pe acest proiect şi să închidem această discuţie astăzi!

Vă rog să cereţi acordul liderilor de grup!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Vă rog să luaţi loc!

Mulţumesc.

Aţi avut intervenţia, ajung aici.

Domnule Moşteanu, convocarea comisiilor... (Vociferări.)

Vă rog, vă rog, vă rog!

Convocarea comisiilor parlamentare necesită acceptul preşedinţilor comisiilor parlamentare.

Domnul Drulă, care astăzi este absent, este preşedintele Comisiei pentru transporturi.

Vi s-ar părea normal că eu o să convoc Comisia pentru transporturi, când domnia-sa este plecat şi nu este la serviciu? (Aplauze.)

Am stabilit, cu alte ocazii, că acolo unde preşedinţii comisiilor acceptă convocarea comisiilor, o facem, unde nu, nu!

Consens nu aveţi, că am discutat deja cu liderii grupurilor parlamentare.

Mergem mai departe.