|
Domnul Marius-Horia Ţuţuianu: PL-x 252. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, pentru dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
|