|
Doamna Ana Adriana Săftoiu: Bună ziua, dragi colegi. Pentru explicarea votului. Trebuie să vă spun că Partidul Naţional Liberal susţine modificarea Regulamentului, dar nu modificările pe care le-am propus noi acum. Noi invocăm aici că avem nevoie de autoritate. Trebuie să vă spun - şi probabil că ştiţi - eurobarometrul din 2016 arăta că românii au încredere în Parlament în proporţie de 14%. Doar 14% credeau în noi. Eu sunt de acord, şi Partidul Naţional Liberal este de acord, să modificăm Regulamentul, dar nu aşa cum o facem noi acum şi nu prin aceste măsuri. Şi probabil că prima modificare a Regulamentului pe care ar trebui s-o facem e programul de lucru. Oare lucrăm prea mult, luni şi marţi, câteva ore? Oare e suficient ca într-adevăr cetăţenii să creadă în noi? Oare e destulă transparenţă? (Rumoare.) Faptul că e rumoare înseamnă că e în regulă. Mulţumesc. (Aplauze.)
|