Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2025
![]() |
6. | Supunerea la votul final a: | ![]() |
||
![]() |
6.2 | Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 541/2023) (adoptat); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 541/2023 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor; PL-x 541/2023. Vot, vă rog. |
|
|
246 de voturi pentru, 43 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat. Domnul Gal, explicarea votului. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, PNL a votat Ordonanţa nr. 37/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, prin care au fost introduse măsuri în sarcina administratorului drumurilor, pentru a interveni pentru îndepărtarea arborilor căzuţi pe partea carosabilă a drumurilor publice, în special în perioadele cu vreme nefavorabilă. De asemenea, prin aceasta se reduce riscul producerii unor evenimente rutiere cu consecinţe grave. Totodată, prin adoptarea unui amendament, PNL a completat cadrul legislativ, în sensul în care lucrările care fac obiectul reglementării se pot realiza şi în condiţiile în care administrarea drumurilor se face de către autorităţile locale. Această situaţie, până acum, nu a fost reglementată. De asemenea, am completat acest cadru, dând posibilitatea autorităţilor locale să participe la implementarea unor măsuri şi de a obţine fonduri europene nerambursabile pentru realizarea unor lucrări privind sporirea gradului de siguranţă rutieră, descongestionarea traficului şi realizarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare a unor sectoare de drumuri. Cred că este o măsură benefică şi care vine în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnule Coliban, vă rog. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Antevorbitorul meu a explicat beneficiile acestei iniţiative, la care grupul nostru a votat abţinere, şi este important să explicăm de ce. Există situaţii, la nivel local, în care primarii fac aceste intervenţii preventiv, nu pentru îndepărtarea arborilor căzuţi, ci pentru a evalua riscurile şi a preîntâmpina anumite riscuri de arbori afectaţi de furtună. Aceste intervenţii sunt făcute fără respectarea normelor care ţin de peisagistică şi de arboricultură. Noi considerăm şi tragem un semnal de alarmă pornind şi de la exemplele existente în Braşov, unde în primăvara aceasta au fost ciuntiţi şi eliminaţi arbori fără o justă analiză şi fără o analiză a riscurilor cu privire la impactul asupra infrastructurii rutiere şi pietonale. Şi asta în condiţiile în care există ghiduri de bună practică pentru aceste intervenţii de toaletări. Avem nevoie de legiferare şi reglementare în acest domeniu, pornind de la exemplele de bună practică elaborate de către peisagişti şi specialiştii în arboristică, să le transpunem în normative naţionale. Şi este un apel pe care îl fac şi către dumneavoastră, pentru a lucra împreună la legiferarea acestui domeniu. Pentru că ceea ce se întâmplă cu PL-x 541, la ora actuală creează o portiţă şi scade din responsabilitatea primarilor, eliminând obligativitatea avizării din partea autorităţilor de mediu. Există acea derogare, despre care v-am pomenit şi ieri, care face cadrul acesta mai permisiv abuzurilor din partea primarilor care nu aplică normativele şi bunele practici în domeniu. De aceea, grupul nostru a votat abţinere. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |


