Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2001

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.38/2001 privind acceptarea Anexei III, amendată, şi a unor amendamente la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la 17 februarie 1978 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 444/2001

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2001 privind acceptarea Anexei nr.III amendată şi a unor amendamente la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave modificată prin Protocolul încheiat la Londra, la 18 februarie 1978 (MARPOL 73/78).

Din partea iniţiatorului?

Domnul Dan Banciu:

Una din principalele convenţii adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională este Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată printr-un protocol încheiat la Londra, în februarie 1978, denumit prescurtat MARPOL 73/78. Scopul major al acestei convenţii este specificarea regulilor, normelor pentru construcţie, a echipamentului şi operării navelor comerciale maritime din punct de vedere al prevenirii poluării mediului înconjurător.

De la data aderării României la convenţie şi până în prezent, aceasta a fost amendată în mai mulţi ani: 1992, 1994, 1995, 1996, 1999 şi 2000, care au intrat în vigoare în sistemul de regim tacit de acceptare. În România nu există, însă, acte normative interne de acceptare explicită, deci, luându-se în considerare necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu Convenţia internaţională MARPOL şi ţinând cont de necesitările legislative, se impune includerea în legislaţia internă a respectivelor amendamente.

Drept pentru care a fost elaborată prezenta ordonanţă, pe care vă rugăm să o supuneţi spre aprobare. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia, vă rog.

Domnul Antal Istvan:

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată cu acest proiect de lege în 4 septembrie 2001 şi în şedinţa din 12 septembrie l-a avizat favorabil în forma propusă de Guvern, cu modificarea conţinutului articolului unic privind aprobarea ordonanţei.

Ţin să menţionez, totuşi, că Anexa III la convenţie, care se referă la reguli privind prevenirea poluării cu substanţe dăunătoare transportate pe mare sub formă ambalată a fost deja acceptată până în prezent de 91 de stat.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri generale? Nu doresc.

Să trecem la ordonanţă.

Titlul ordonanţei. Dacă sunt obiecţii? Da, poftiţi, domnule Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Domnilor miniştri,

În această formulare există o redundanţă, după opinia mea, în sensul că avem: "Anexa III amendată şi a unor amendamente la Convenţia ş.a.m.d.".

Eu vă propun, întrucât amendamentul înseamnă modificare şi completare, ca această formulare .să aibă următorul conţinut: "Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2001 privind acceptarea Anexei III modificată şi completată şi a unor amendamente la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării produse de către nave".

În felul acesta, consider că este mai clară exprimarea acestui titlu. Mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Iniţiatorul?

Domnul Dan Banciu:

Sigur că din punct de vedere explicit propunerea domnului deputat este justificată. Aş ţine să subliniez că, de fapt, noi, în momentul de faţă, acceptăm nişte convenţii internaţionale, unde, sigur, traducerea în româneşte nu sună întotdeauna "foarte româneşte", dar trebuie să sune ca titlul convenţiei respective, ce propune convenţia respectivă.

Sigur, pare mai greoi în româneşte, dar e o formă, nu putem să aprobăm altceva decât convenţia în sine. Da, o putem face să sune mai "româneşte", dar...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Sunteţi pentru sau împotrivă? Spuneţi-mi clar!

Domnul Dan Banciu:

De principiu, n-am merge pe modificare...

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Noi nu modificăm convenţiile şi nici eu! Le facem numai să sune româneşte!

Domnul Dan Banciu:

Poate să fie modificată, nu schimbă pe fond esenţa acestei ordonanţe...

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia? Poate dumneavoastră sunteţi mai clar.

Domnul Antal Istvan:

Noi susţinem acelaşi lucru cu iniţiatorul. Având în vedere faptul că apare în toate documentele aşa tradusă, cum este (într-adevăr, ar suna mai bine textul cum spune domnul Brudaşca), noi trebuie să ne menţinem această formulare. Ca atare, Compartimentul legislativ, probabil, va mai discuta această problemă.

De data aceasta, nu putem să fim de acord cu modificarea. Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Deci, comisia nu este de acord; Executivul are nişte ezitări...

Cine este pentru modificarea propusă de domnul Brudaşca? Număraţi-i! 30 voturi pentru.

Voturi contra? 69 voturi contra.

Abţineri? 1 abţinere.

Propunerea nu a întrunit majoritatea celor prezenţi.

Titlul, în forma din ordonanţă.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi contra? 30.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a adoptat textul.

La art. 1. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Art. 2. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 3. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 4. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 6. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 7. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 8. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 9. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 10. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 11. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 12. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art. 13. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Vă rog să adoptăm şi anexele, care reprezintă textul amendamentelor şi al anexei.

Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic, cu modificările propuse de comisie. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se va supune votului într-o şedinţă specială de vot.