Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2001

7. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind graţierea unor pedepse.
 
consulta fisa PL nr. 419/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct.34 avem proiectul de Lege privind graţierea unor pedepse.

Domnule Ivanov, aveţi cuvântul.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Graţierea este un act de clemenţă prin care Puterea renunţă pentru anumite considerente la executarea unor pedepse definitive pronunţată de instanţele judecătoreşti pentru considerente de ordin politic şi social.

Pentru înfăptuirea unei corecte politici penale, proiectul de lege pe care vi-l propunem privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni contravenţionale, oferă posibilitatea pedepselor condamnate care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare, să beneficieze de clemenţa judecătorului în sensul graţierii pedepselor aplicate de instanţele judecătoreşti.

Potrivit proiectului, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani dacă cei condamnaţi nu sunt recidivişti şi dacă nu au săvârşit infracţiuni care nu fac parte din cele exceptate expres în lista anexă la proiectul de lege.

De dispoziţiile graţierii beneficiază şi cei care execută pedeapsa la locul de muncă, cei sancţionaţi cu închisoarea contravenţională, precum şi minorii împotriva cărora s-au luat măsuri educative.

Pe lângă considerentele de politică penală şi socială, graţierea, ca mijloc de individualizare a pedepsei, contribuie la reducerea numărului persoanelor condamnate cae vor rămâne pe mai departe în penitenciare, situaţie care influenţează în mod pozitiv procesul de instruire şi educare al acestora.

În prezent, în unităţile din sistemul penitenciar este depăşită capacitatea legală de cazare, în medie, cu peste 40%, ceea ce contravine normelor europene în domeniu. Pentru diminuarea supraaglomerării unităţilor din sistemul penitenciar şi a implicaţiilor acesteia, în vederea realizării programelor de reabilitare a comportamentului deţinuţilor şi de pregătirea lor pentru reintegrare precum şi pentru creearea posibilităţilor de aplicare strictă a regimurilor diferenţiate în raport cu natura infracţiunilor, situaţia juridică, durata pedepselor, starea de recidivă, conduita şi vârsta condamnaţilor, starea de sănătate şi altele, se justifică punerea în libertate a acelor deţinuţi care au fost condamnaţi pentru fapte cu un pericol social redus.

Pentru aceste motive, vă rugăm să adoptaţi acest proiect de lege care este absolut necesar.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte Olteanu, aveţi cuvântul să prezentaţi raportul comisiei.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a adoptat cu majoritate de voturi proiectul Legii privind graţierea unor pedepse, proiect care v-a fost distribuit.

La discutarea articolelor asupra cărora s-au făcut amendamente, au fost prezenţi reprezentanţii Ministerului Justiţiei, s-a avut în vedere argumentele autorilor amendamentelor respective. În cursul dezbaterilor, unele amendamente au fost retrase de către iniţiatorii acestora, aşa cum figurează în raportul distribuit dumneavoastră.

După dezbateri, cu majoritate de voturi, s-a hotărât ca proiectul de lege privind graţierea unor pedepse să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele admise, astfel cum rezultă din anexa nr.1 şi cu amendamentele respinse, astfel cum rezultă din anexa nr.2, anexe care fac parte din prezentul raport. Este indiscutabil că graţierea este o măsură de politică penală, aşa cum s-a spus, în raport de dispoziţiile şi normele la care România la care a aderat, normele europene care sunt standarde în materie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să participe la dezbateri.

Domnule deputat Bolcaş, aveţi cuvântul. Vă mulţumesc că n-aţi venit cu toată jurisprudenţa care o aveaţi pe masă, că ne-aţi fi impreisonat şi speriat în acelaşi timp.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Nu vreau să vă impresionez prin jurisprudenţa pe care o am pe masă pentru că aceasta, evident, aparţine altora. Vreau să vă impresionez prin ceea ce vă spun acum.

Ne aflăm în faţa unui proiect de lege de o anume gravitate şi importanţă, mai ales în actuala conjunctură care defineşte statutul cetăţeanului în raport de stat. Este un proiect de lege care-şi are importanţa sa pentru că, în afară de impactul direct material, constând în faptul fizic al eliberării unor persoane sau neexecutarea pedepselor de către altele, va avea un impact psihic şi social asupra populaţiei ţării. Şi, din acest punct de vedere, Guvernul vă transmite următorul semnal: în condiţiile în care siguranţa cetăţeanului este sub cotele admisibile, noi înţelegem să facem un act de clemenţă cu privire la cei care au atentat la siguranţa cetăţeanului.

Guvernul vă transmite următorul semnal: în condiţiile în care raporturile interumane ajung la încordări care escaladează limita penalului, noi înţelegem să-i iertăm pe cei care au escaladat acest lucru. Şi, finalmente, Guvernul vă transmite următorul semnal prin cifrele care se regăsesc în expunerea de motive. Câteva mii de infractori se vor afla pe străzile Bucureştiului şi ale oraşelor ţării.

Trecând peste această expunee de motive, dacă-mi daţi voie, permiteţi-mi să mă refer şi la o problemă pur tehnică, dacă vreţi, sau teoretică care derivă din ştiinţa dreptului. Există o ramură a ştiinţei dreptului care se numeşte criminologie. Şi, distinsa doamnă ministru al justiţiei, este una din cele mai avizate autoare în această materie. Şi nu vrea să ştie ceea ce a scris de atâtea ori pentru că, daţi-mi voie să-l citez pe marele Arghezi, chiar în lipsa fiicei sale din incinta Parlamentului, "Una scriem şi alta fumăm, domnilor!"

Ideea este că într-un moment de maximă recrudescenţă a fenomenului infracţional, nu se pot da asemenea acte de clemenţă ca cea a graţierii. Există vreo împrejurare care să justifice acest lucru? Expunerea de motive a Ministerului Justiţiei, dacă o citiţi cu atenţie şi răspundeţi propriilor dumneavoastră întrebări, vă lămureşte exact de ce nu trebuie admis acest proiect de lege acum. Spune Ministerul Justiţiei că "În prezent, unităţile din sistemul penitenciar este depăşit de capacitatea persoanelor care execută pedepse." Păi, iertaţi-mă! Şi atunci las în libertate câteva mii de infractori sau nu pedepsesc nişte infractori potenţiali ca să acopăr incapacitatea administrativă a Ministerului Justiţiei de a gestiona corect administrarea instituţiilor de penitenciar, pentru că şi aceasta este o problemă şi o să v-o supun atenţiei domniilor voastre; există la ora actuală penitenciare de lux în care un deţinut stă într-o celulă cu două televizoare şi alte penitenciare ca într-o baracă cu două paturi unde stau 20 de oameni. Dar graţierea nu are ca scop ca să acopere această incapacitate administrativă managerială, cum se spune.

În al doilea rând, se spune că este vorba despre nişte infracţiuni mai mărunte, de o periculozitate socială mai mică, şi aici sunt nişte oameni care au suferit nişte pedepse mari. pentru furtul unei bucăţi de pâine s-au dat pedepse de luni şi de ani închisoare. Este adevărat, domnilor!

Dar de ce Parlamentul, printr-o lege de graţiere, trebuie să acopere incapacitatea profesională a judecătorilor care n-au ştiut să individualizeze pedepsele? La ora actuală, din cele câteva mii pe care vrem să-i iertăm pentru că au săvârşit fapte uşoare, ce au făcut? Au bătut măr un vecin. De ce să mai stea la închisoare? Să iasă şi să bată alt vecin. Nu se poate aşa ceva!

Urmează să mai constataţi, şi acesta este al treilea lucru trist şi închei cu el, pentru că vă fac şi o propunere de principiu, se urmăreşte pe lângă considerente de politică penală pe care, evident, Guvernul nu le enunţă în expunerea de motive, dar vi le-am enunţat eu ce înseamnă politică penală.

Se mai referă la influenţarea pozitivă a procesului de instruire şi reeducare a acestora. Aici este o problemă de principiu. S-a copiat modelul graţierilor ceauşiste care erau făcute din aceleaşi considerente: nu mai încap ăştia în puşcării, trebuie să-i scoatem acum pentru ca să nu fie nemulţumite familiile lor şi aşa mai departe.

Şi se vorbeşte de procesul de integrare socială, fără ca să se dea în lege nici un element care să sprijine această integrare socială. Deci, îi scoatem din puşcării şi-i lăsăm pe stradă.

Părerea mea pe care v-o supun atenţiei este că nu ar trebui să primim nici un proiect de lege privind graţierea dacă acesta nu are prevederi speciale cu privire la modalităţi concrete de integrare socială imediată a celor care au fost eliberaţi din penitenciare. Pentru că dacă Ministerul Justiţiei, prin expunerea de motive, nu se ocupă de siguranţa cetăţeanului, ci numai de golirea puşcăriilor, este de datoria noastră, a Parlamentului, să ne ocupăm de siguranţa cetăţeanului.

De aceea, de principiu, resping acest proiect de lege. De aceea, adaug şi considerente teoretice, dar şi de oportunitate în sprijinul ideii de respingere.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea deputaţilor P.R.M.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Szekely.

Domnul Ervin Zoltan Szekely:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege trebuie să-l analizăm din cel puţin trei puncte de vedere, sub trei aspecte: unul politic, unul practic şi unul din punct de vedere juridic profesional.

Din punct de vedere politic, trebuie să observăm că nu se impune aprobarea unui astfel de proiect de lege atâta timp cât în societatea noastră nu au existat mişcări sociale sau politice deosebite, nu există o stare excepţională care să motiveze un act de clemenţă din partea legislativului. În timp de pace, când societatea urmează un curs de dezvoltare normală şi firească, nu vedem de ce legislativul trebuie să se amestece în problema justiţiei. De ce trebuie să facă inoperantă, chiar şi parţial, o hotărâre judecătorească definitivă care s-a pronunţat în condiţii de legalitate? Nu înţelegem ce fel de semnal dorim să transmitem societăţii româneşti spunând infractorilor că nu contează ce a hotărât justiţia, nu contează care au fost motivele pentru care au fost condamnaţi. Noi, legislativul, venim şi eliberăm sau cel puţin facem inoperantă partea de executare a pedepsei, a hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă. Credem că printr-un asemenea act, din punct de vedere politic nu respectăm separaţia puerilor în stat şi un astfel de demers legislativ reprezintă un amestec în treburile interne ale justiţiei.

Sub aspect practic însă, trebuie să observăm că acest proiect de lege satisface o cerinţă reală, şi anume: într-adevăr, locurile de detenţie sunt supraaglomerate, într-adevăr, infractorii care au săvârşit fapte de o periculozitate socială redusă şi care sunt cel mai în pericol într-un asemenea loc de detenţie, cînd se formează o carieră de infractori, este într-adevăr justificat ca Guvernul să intervină sau Parlamentul să intervină şi să elibereze pe acei oameni care ei înşişi sunt vulnerabili într-un asemenea loc de detenţie unde nu există condiţii pentru reeducarea lor. Din acest punct de vedere găsim demersul Guvernului justificat.

Sub aspect juridic profesional, cred că proiectul de lege este un exemplu în ceea ce priveşte elaborarea unui act normativ care să respecte toate canoanele şi toate cerinţele legislative şi proiectul de lege a fost îmbunătăţit în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Deci, sub acest aspect, credem că am avut în vedere absolut toate necesităţile obiective care se impun odată cu adoptarea unui astfel de act normativ.

De aceea, Grupul parlamentar U.D.M.R. a fost împărţit atunci când a trebuit să se pronunţe asupra acestui proiect de lege pentru că au existat motive atât pentru adoptarea proiectului de lege, cât şi împotriva acestuia, depinde din ce punct de vedere am examinat acest proiect de lege. De aceea, nu vom vota unitar, fiecare deputat va avea libertatea să voteze după cum îi dictează conştiinţa şi după valorile pe care le consideră prioritare în această problemă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva din reprezentanţii grupurilor parlamentare să mai ia cuvântul.

Domnul Ionel Olteanu, preşedintele Comisiei juridice.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sigur că de la această tribună, în condiţiile în care există un proiect de lege care sensibilizează opinia publică, putem face un efort de vizibilitate în direcţia, în sensul criticării unor aspecte de principiu.

Dincolo de această afirmaţie, aş dori să trec în revistă aspectele critice care au fost invocate aici şi să încep cu aglomerarea carcerală, aglomerare carcerală sesizată de Consiliul Europei în România încă de la aderarea României la această organizaţie a drepturilor omului, aşa cum este denumită, a fost şi a rămas o problemă.

Amintiţi-vă, stimaţi colegi, mulţi dintre dumneavoastră aţi fost parlamentari şi în legislaturile trecute, că în materie de politică penală în 1996 s-au mărit pedepsele. În acest an am adoptat sau este în curs de adoptare un alt proiect de lege privind mărirea pedepselor. Este vorba de capacitatea de reacţie a societăţii la fenomenul infracţional.

Totuşi, este bine să conştientizăm că politica penală nu se reduce la aspectul sancţionator. Politica penală presupune un complex de măsuri, printre care măsura graţierii figurează desigur.

Sigur că societatea trebuie să-şi asume anumite riscuri, riscuri care trebuie asumate, de asemenea, cu o anumită măsură.

Or, din această perspectivă amintesc celor care critică acest proiect de lege că, recent, la Comisia juridică, am adoptat Proiectul de Lege privind reintegrarea socială a infractorilor, proiect de lege care presupune consolidarea capacităţii de reacţie a societăţii la fenomenul infracţional şi am adoptat această lege mai înainte de a supune dezbaterii Proiectul de Lege privind graţierea, tocmai pentru că întâi am considerat că este nevoie de dotarea societăţii cu mijloacele adecvate de reacţie şi după aceea de adoptare a acestui proiect de lege privind graţierea.

Daţi-mi voie să vă dau un singur exemplu. Stimaţi colegi, potrivit evidenţelor incontestabile ale Direcţiei generale a penitenciarelor în 1997, din 2200 de infractori condamnaţi, eliberaţi prin acel decret de graţiere, prin acel proiect de lege privind graţierea, din 2200 de condamnaţi doar 180 s-au reîntors în penitenciare. Este vorba de acel risc asumat, este vorba desigur de corectarea măsurilor de reacţie a societăţii.

Se pune problema ce facem în condiţiile acestea – şi nu este vorba doar de o guvernare sau alta, este vorba de capacitatea reacţiei, capacitatea societăţii, în primul rând economică, de a construi noi stabilimente penitenciare. Sporim pedepsele la infinit şi asigurăm ce eficienţă, în legătură cu actul de sancţionare a unor fapte penale.

Din această perspectivă eu cred că legea de faţă este extrem de riguroasă, prin aceea că pedepsele care sunt graţiate sunt pedepse care privesc infracţiuni cu un pericol social redus, deci s-a avut grijă ca aceste fapte să nu fie fapte cu pericol social sporit.

Priviţi în raportul la acest proiect de lege şi veţi vedea că acest proiect de lege cuprinde mai multe excepţii decât instituie regula respectivă. Or, şi din această perspectivă cred că este o măsură riguroasă, o măsură care, repet, este în raport de fenomenul actual.

Pe de altă parte, obligaţiile asumate de România pe plan european şi nu numai se presupun a fi îndeplinite cu onestitate, pentru că credibilitatea ţării depinde de aceasta.

Or, în perspectiva în care raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii din 1997 a fost publicat şi a avut consecinţe recunoscute, avem în vedere noua vizită a experţilor CEPT din chiar această toamnă, cu rezultatele care vor fi probabil publicate.

Este normal să luăm anumite măsuri care să fie dublate de alte măsuri privind siguranţa cetăţeanului.

Dacă distinsul meu coleg ar fi fost într-adevăr preocupat de acest aspect esenţial în orice societate democratică, ar fi amintit cu siguranţă proiectul de lege pe care îl dezbatem în momentul de faţă la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, tocmai privind consolidarea măsurilor de siguranţă a cetăţeanului.

Deci, pe de o parte politica penală a acestui guvern este coerentă, iar pe de altă parte, o spun cu toată convingerea – şi fiţi şi dumneavoastră convinşi de aceasta – este o politică penală responsabilă. Pentru că s-au adoptat măsurile privind reintegrarea socială a infractorilor care urmează a fi puşi în libertate, infractori privind pedepse şi fapte minore, iar pe de altă parte este vorba de consolidarea acestor măsuri privind siguranţa cetăţeanului.

Închei prin a spune, cu toată convingerea, că personal cred că acest proiect de lege – şi-mi asum toată răspunderea, convins fiind că voi fi criticat – acest proiect de lege trebuia să fie mai permisiv, pentru că nu ne putem permite între două rele decât să alegem răul cel mai mic. Or, din această perspectivă, cred că proiectul de lege în forma pe care v-o prezentăm este restrictiv, este raţional, este rezonabil şi mai ales este dublat de măsuri de consolidare a siguranţei cetăţeanului, măsuri care, desigur, trebuie să fie suplimentate în continuare şi vor fi. De aceea, vă rog, să votaţi proiectul de lege în forma pe care Comisia juridică v-o prezintă astăzi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea iniţiatorului, domnul secretar de stat Ivanov. Aveţi cuvântul.

Domnul Alexe Costache Ivanov:

Ministerul de Justiţie împărtăşeşte grijile cetăţenilor referitoare la perspectiva ca o serie de persoane condamnate să fie eliberate din penitenciar înainte de expirarea duratei pedepselor ce le-au fost aplicate. Dar, totuşi, acest act, acest proiect de lege a fost îndelung gândit şi are o justificare solidă din punct de vedere ştiinţific şi social.

Experienţa acumulată în această materie, atât de ţara noastră, cât şi de ţările europene, demonstrează că aproximativ 85% din cei care beneficiază de măsuri de acest gen nu mai comit o altă infracţiune şi experienţa pe care au trăit-o devine unică în viaţa lor.

Este firesc, spunem noi, ca societatea civilă, privită nu ca o castă, ci ca un tot din care facem parte cu toţii, unii mai buni, alţii mai puţin buni, să încerce să întindă o mână de ajutor celor care au căzut în greşeal㠖 şi mă refer la cei care, aşa cum arată statistica, au greşit o dat㠖 dar o dată ce li s-a întins această mână, nu mai cad în recidivă şi nu se mai întorc niciodată în penitenciar.

S-a spus aici de către distinsul deputat Bolcaş că Guvernul, Ministerul de Justiţie n-ar fi preocupat de siguranţa cetăţeanului.

Îmi pare rău, probabil că este o lacună în cunoştinţele lui, eu îl stimez foarte mult pe domnul Bolcaş şi îl respect, îl cunosc de multă vreme, este un foarte bun avocat, dar pe rolul Comisiei juridice a acestei camere se află în aceste zile tocmai un proiect care vizează modificarea Codului Penal şi de Procedură Penală care poartă un subtitlu intitulat "Siguranţa cetăţeanului" şi prin acest proiect care a trecut, vă informez, prin Senat şi prin Comisia juridică a Senatului, prin acest proiect se urmăreşte tocmai ca siguranţa cetăţeanului, obiectiv primordial al politicii Guvernului, să fie cât mai bine ocrotită.

Pe de altă parte, vreau să vă informez, doamnelor şi domnilor deputaţi, că Ministerul Justiţiei, intuind această preocupare a societăţii civile cu privire la posibilele neplăceri care ar fi consecinţa acestui proiect de act normativ pe care astăzi dumneavoastră urmează să-l votaţi, a organizat foarte bine perspectiva care urmează, aceea care vizează reinserţia în societate a celor care ar beneficia de prevederile acestui act. Şi am în faţă un ordin semnat de doamna ministru Rodica Stănoiu, care detaliază un plan de măsuri pentru aplicarea prevederilor acestei legi, în perspectiva în care el va fi votat de domniile dumneavoastră. Ordinul este foarte amplu, dar ştiu că timpul dumneavoastră este preţios şi aş dori cât mai succint, dar totuşi trebuie să vă aduc la cunoştinţă o serie de prevederi care mie mi se par foarte importante şi de natură să liniştească pe cetăţeni că Guvernul şi Ministerul Justiţiei supraveghează şi se preocupă în mod deosebit de aspectele care ar face obiectul grijilor cetăţenilor şi societăţii civile.

Astfel, s-au constituit în fiecare penitenciar comisii care vor examina dosarele deţinuţilor, s-a redactat şi s-a tipărit un ghid de informare pentru persoanele care se eliberează din detenţie, care va conţine toate informaţiile utile în momentul eliberării şi pentru perioada imediat următoare, document care va fi înmânat fiecărei persoane. Acest ghid va conţine toate adresele utile unde se poate adresa să găsească un loc de muncă, unde se poate adresa să găsească un sprijin, dacă cumva respectiva persoană se va afla în dificultate. Pentru că nu e uşor să ieşi dintr-un asemenea mediu, unde ai fost rupt de societate şi să intri ca şi cum ai lipsit doar o singură zi.

Se fac intervenţii scrise şi vor fi avertizate, atât la centru, cât şi în teritoriu, Agenţia Naţională pentru formarea şi ocuparea forţei de muncă, Ministerul educaţiei şi cercetării, pentru asigurarea şcolarizării celor care sunt susceptibili să beneficieze de aceste forme, Ministerul administraţiei publice, pentru constituirea unor comisii de reintegrare socială la diverse niveluri administrative, Ministerul apărării naţionale, pentru încorporarea celor care urmează să satisfacă serviciul militar, organizaţiile neguvernamentale care conlucrează în acest sector de activitate, patriarhia, cu tot sistemul naţional.

Punerea în libertate a deţinuţilor va fi comunicată tuturor factorilor interesaţi, deci, instanţe, parchete, inclusiv poliţie.

În cazul minorilor vor fi anunţaţi părinţi, pentru ca să vină să-i preia de la poarta unităţilor respective de detenţie. Li se va pune la dispoziţie un echipament – măsură pentru prima oară aplicată în România – un echipament, haine civile, pentru că mulţi dintre ei au venit la penitenciare cu nişte haine într-o stare mai proastă; trebuie să li se dea nişte haine decente, trebuie să li se dea un pachet de mâncare şi li se va da, nişte bani, în afară de banii care li se datorează pentru munca pe care au prestat-o acolo. Deci, ca omul, în momentul în care are o nevoie, îi este foame, îi este sete, să nu trebuiasă să fure ca să-şi satisfacă aceste nevoi elementare.

Liberările vor fi eşalonate, să ne se plece în masă, să nu se plece în bloc... vă imaginaţi, se pot... Se vor lua măsuri de anunţare a familiilor şi acestea sunt în mare unele dintre măsuri. Mai sunt încă foarte multe măsuri care, sperăm noi, că vor fi eficiente şi nu vor crea neplăceri societăţii civile.

Vă mulţumesc şi vă rugăm să aveţi în vedere toate aceste considerente.

Domnul Valer Dorneanu:

Distinsul nostru coleg are dreptul la replică pentru a contesta aprecierile foarte favorabile pe care le-a făcut ministrul justiţiei la adresa dânsului. Acesta fiind sensul replicii. (Aplauze din partea PSD-ului).

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Evident că acesta este sensul. Domnul preşedinte intuieşte foarte bine sensul discuţiilor.

Eu îi mulţumesc domnului ministru pentru toate precizările sale prin care mi-a dovedit că am dreptate.

Există, într-adevăr, foarte multe proiecte de legi privind integrarea socială şi a considerat necesar să le menţioneze.

Problema pe care am ridicat-o eu, dacă sunt aşa de multe, de ce măcar un articol dintr-o lege de graţiere nu face trimitere expresă la un program de protecţie socială pentru cei eliberaţi acum?

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea PRM-ului).

Domnul Valer Dorneanu:

Solicită cuvântul şi domnul deputat Bădoiu şi având în vedere experienţa lui de magistrat vă propun să i-l acordăm.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Să nu mai folosească "societate civilă", că nu există şi alt fel de societate!

Domnul Cornel Bădoiu:

Stimaţi colegi,

Un antevorbitor făcea referire la împrejurarea că dacă se va adopta acest proiect de lege aceasta ar însemna, de fapt, un amestec al puterii în treburile magistraturii. Eroare totală. Şi am să vă explic de ce.

În primul rând, prin Constituţie se instituie instituţia graţierii, inclusiv a amnistiei. Deci, iată, prin Legea fundamentală se vorbeşte de aceste două instituţii, ceea ce de la sine este de înţeles că nu este vorba de un amestec al puterii în treburile justiţiei.

2) Aş vrea să vă amintesc că, chiar astăzi, aţi votat, aţi dat un vot final la un proiect de Lege privind modificarea Legii nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Cu alte cuvinte, începem să ne aliniem la ceea ce se întâmplă în ţările Europei occidentale, încercăm să nu mai aplicăm sancţiuni numai cu închisoare, tocmai în ideea reeducării prin muncă a acestor oameni care au încălcat legea.

Or, acest proiect de lege privind graţierea vine în întâmpinarea acestei politici şi este, pe lângă toatea acestea, absolut necesar; vi s-a explicat de ce.

Şi mai fac o precizare: să ştiţi că este atât de restrictiv, încât mare lucru nu o să iasă din puşcării.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă am creat precedentul, îi dăm cuvântul şi domnului Tudor.

Poftiţi.

Domnul Marcu Tudor:

Vreau să vă rog să fiţi atenţi puţin, pentru că mie mi se pare că această marotă a amestecului politicului în treburile justiţiei este folosită şi când trebuie şi când nu trebuie. Toată lumea acuză, indiferent ce face Ministerul Justiţiei sau ce face Parlamentul sau ce face Guvernul, în legătură cu vreo acţiune a justiţiei, benefică sau nu pentru mersul societăţii, există câţiva, ziarişti în mod deosebit, unii dintre ei, care spun că se amestecă puterea în justiţie.

Vreau să vă spun că unul a fost amestecul între 1992 şi 1996, când se amesteca chiar în procese şi dicta la judecători: "Faci aşa!".

Domnul secretar de stat, dacă în particular vorbim, poate să recunoască. Acum nu mai este cazul să folosim tot timpul această expresie, pentru că, altfel, nu mai existăm noi, Parlamentul, nu mai există Comisia juridică, nu mai există Ministerul Justiţiei. Orice acţiune care se ia, imediat spune că nu trebuie să se amestece. Dar, eu zic: ba trebuie să ne amestecăm, dar să ne amestecăm bine, corect şi legal, pentru că justiţia nu funcţionează bine şi din cauza aceasta trebuie controlată şi amestecul nostru este binevenit, dar până la limitele legale. Ştie domnul Bădoiu perfect şi este de acord cu bine, bineînţeles.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi doreşte să dea explicaţii cu privire la această intervenţie. Poftiţi.

Domnul Ionel Olteanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu aş fi dorit să iau cuvântul în replică dacă nu s-ar fi făcut afirmaţii de o gravitate greu de admis, inadmisibile pentru un stat de drept, pentru o societate democratică. Este inadmisibil ca de la această tribună a Camerei Deputaţilor cineva să vorbească, indiferent de grupul de care aparţine, de amestecul în problemele justiţiei. Justiţia română este o justiţie independentă, chiar dacă sunt disfuncţionalităţi, este o justiţie pe care trebuie să o protejăm, să o ajutăm prin actele normative pe care le adoptăm aici.

Este, repet, inadmisibil pentru un deputat, pentru un Parlament să nu respecte principiul esenţial al separaţiei puterilor în stat.

Domnul Valer Dorneanu:

Rog colegii de la PRM care intervin în felul în care intervin, le aduc aminte că au voci foarte autorizate care ştiu să se exprime elegant de la tribună, desemnaţi-i pe ei şi renunţaţi la manifestările acestea care nu ţin de etica parlamentară.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Am spus "în limitele legii"!

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Sunt două probleme.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul, domnule... Şi v-aş ruga să vă exprimaţi şi în calitate de lider al acestui grup.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Colegul nostru, deputat al minorităţii maghiare s-a referit la o teză care vizează posibilul amestec în justiţie. Noi nu am fost de acord cu această teză, colegul meu, domnul Tudor Marcu, a subliniat că actele pe care le face Parlamentul şi Comisia juridică nu constituie un amestec în treburile justiţiei şi se abuzează la această oră de sintagma care a fost foarte aplicabilă vechii guvernări şi ministeriat liberal. Aceasta este toată problema.

Mai există, însă, un subsidiar.

Domnule preşedinte şi domnilor colegi,

Nu aş vrea niciodată să aud de la această înaltă tribună şi în acest înalt for al ţării că cineva îndrăzneşte să spună că este inadmisibilă exprimarea punctului de vedere al unui deputat. Politica băgării pumnului în gură nu poate să funcţioneze într-un Parlament democratic ca cel al României şi chiar dacă se încearcă să se vorbească în acest sens sau să se impună în acest sens, să ştiţi că în gura mea nu încape nici un pumn.

Din acest punct de vedere, domnule preşedinte, vă rog ca prin funcţia pe care o aveţi să condamnaţi punctul de vedere exprimat de domnul deputat Olteanu.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea PRM-ului).

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul, domnule Székely şi speram, stimate domnule Bolcaş, să vă referiţi şi la, apropos de pumnul în gură, replicile de galerie din partea grupului dumneavoastră - care nu vă caracterizează.

Domnul Székely Ervin-Zoltán:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt oarecum nedumerit şi nu înţeleg vehemenţa unor colegi care mă califică pe mine sau ceea ce am spus. Eu credeam că aceasta este o tribună a democraţiei de unde putem să spunem părerea noastră despre actele legislative ale Parlamentului. Nu am făcut altceva şi ceea ce am spus nu este numai părerea mea, este o părere a unei părţi semnificative a Grupului parlamentar UDMR. Dacă am comis delict de opinie, vă rog să mă scuzaţi, dar aceasta este în continuare opinia nostră, că din punct de vedere politic această lege încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Dar nu este nici o tragedie, este o părere şi eu respect părerea domnului Olteanu şi nu cer altceva decât şi dânsul să respecte părerea nostră, pentru că mi se pare firesc să nu avem unanimitate de opinii în toate problemele existente.

Vă mulţumesc.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Spuneţi-i lui Olteanu!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Olteanu, aveţi dreptul la replică.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Iertaţi-mă, domnule preşedinte, nu are drept la replică...

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin!

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, mi s-a pronunţat numele...

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

... nu are drept la replică pentru că nu i-am pronunţat numele!

Domnul Ionel Olteanu:

Mi s-a pronunţat numele...

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, dacă pot să încep...

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Bolcaş, în calitate de lider, dacă doriţi să vă exprimaţi de la tribună vă dau cuvântul... Vă rog frumos, ajutaţi-mă să ţin disciplina sălii cu grupul dumneavoastră parlamentar.

Deci, dumneavoastră v-aţi referit aici în termeni foarte frumoşi de pumn în gură, tocmai eu nu încerc să pun pumnul în gură nimănui, nici la stânga, nici la dreapta... Fiecare deputat are libertatea de a se exprima şi răspunde politic despre gândurile pe care le exprimă aici.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Sunt de acord, retrag obiecţia!

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

O să vă dau cuvântul, dar vă rog să vă exprimaţi de aici, de la tribună, nu în stil galerie.

Aveţi cuvântul.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc şi colegilor mei care, de această dată, au fost îngăduitori. Cred că o precizare trebuia făcută, şi anume aceea că eu consider inadmisibilă o opinie exprimată în sensul controlului justiţiei. Este părerea mea şi o afirm şi beneficiez de aceeaşi libertate de opinie ca şi ceilalţi colegi.

Prin urmare, aceasta a fost afirmaţia pe care am făcut-o. Referitor la o interpretare sau alta, aceste interpretări aparţin celor care le fac.

Consider, deci, că justiţia trebuie să rămână independentă şi că este chiar de datoria noastră să consolidăm această independenţă. Cred că orice discuţie nu-şi mai are rost.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul, domnule deputat Tudor.

Domnul Marcu Tudor:

Eu cred că domnul Olteanu a început să facă propagandă şi n-au venit încă alegerile. Domnia sa se preface că nu a înţeles ce am vorbit eu. Adică, toată masa aceasta de oameni am înţeles că a înţeles ce am vrut eu să spun, se trezeşte domnia sa să spună, nu numai că nu a înţeles, dar se preface că nu a înţeles ca să-şi ridice cota nu ştiu unde, în judeţ la domnia sa? Eu am spus foarte clar: justiţia nu este stat în stat. Justiţia are Parlament, care dirijează prin legi şi controlează dacă aceste legi se respectă de către justiţie. Dacă domnia sa crede că aceasta nu este democraţie, nu înţeleg ce caută în Parlament! Noi nu am venit aici să facem sluj cum a făcut Parlamentul din 1992 până în 1996, în faţa abuzurilor extraordinar de grave în funcţionarea justiţiei pe care toţi, chiar şi PDSR-ul, chiar poate şi domnia sa le-a incriminat în alegeri, lăudându-se că înlătură aceste abuzuri. Eu nu vreau aceste abuzuri, dar cineva trebuie să le stăvilească. Nu poate ministrul justiţiei să facă nici un pas în justiţie, să-şi exercite atributul de ministru, pentru că imediat apare o voce care spune: "A, nu te amesteca!". Dar până în 1996, nu în sensul corect în care domnia sa vrea să facă ordine în justiţie, ci în sensul abuziv şi incorect – şi ştim toţi – şi în judeţe aveţi mii de exemple de abuz ale ministrului Stoica şi ale celor din preajma lui în justiţie. Cu ele am ieşit noi în votul de astăzi şi de aceea nu a ieşit PNL-ul decât cu 6 sau 7%, pentru că dacă nu era abuzul, vă asigur că PNL-ul avea 20%.

Deci, ce vreau să spun? Repet: am spus, controlul acestei funcţionări a aplicării legii în mod corect şi legal. Şi repet: dacă domnia sa se face că nu înţelege, să-i fie de bine, eu m-am exprimat foarte bine şi nu sunt de vină că nu poate să înţeleagă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru că temperatura sălii s-a încins prea tare şi urmează un moment de cultură, v-aş ruga să ne oprim aici astăzi şi să trecem la următorul punct al ordinii de zi, respectiv alegerea reprezentantului Camerei Deputaţilor în CNA. Rog şefii grupurilor parlamentare să-şi invite oamenii în sală.

Până atunci daţi-mi voie să vă aduc aminte că astăzi este Sfântul Mihail şi Gavril şi să-mi permiteţi să felicităm pe colegii noştri (Aplauze) Mihaela Ionescu, Mihaela Mândrea Muraru, Mihai Baciu, Mihai Baltă, Mihai Bar, Mihail Fâcă, Vlad Gabriel Hogea, Mihai Adrian Mălaimare, apropos de cultură, Ioan Mihai Năstase, Mihai Nicolescu, Mihai Radan, Mihai Sireţeanu, Mihai Stânişoară, Mihai Tudose şi să transmitem şi colegilor noştri din Guvern care ne asigură banii, domnul Mihai Tănăsescu şi doamnei Rodica Mihaela Stănoiu care a declanşat aceste frumoase dezbateri. Tuturor la mulţi ani! (Aplauze) Tuturor celor pe care i-am citat, precum şi rudelor dumneavoastră şi celor dragi care au acest frumos nume.

V-aş ruga, de asemenea, înainte de a proceda la vot, să verificaţi dacă sunt pregătite listele.