Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 noiembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 noiembrie 2003

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Africa de Sud privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Pretoria la 7 mai 2003 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 664/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Pct.7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Africa de Sud privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Pretoria la 7 mai 2003.

Domnule ministru Encuţescu, vă rog să îl prezentaţi.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acordul corespunde realităţilor internaţionale şi intereselor actuale ale României, lărgeşte aria de cooperare între cele două părţi în domenii cum ar fi: instrucţia, informaţii, medicină, logistică, misiuni în sprijinul păcii.

Documentul este în concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi cu legislaţia internă a fiecărui stat şi cuprinde dispoziţii referitoare la modalităţile de cooperare, protecţia informaţiilor clasificate, înfiinţarea Comisiei de apărare româno-sud africană, soluţionarea divergenţelor şi prevederi finale.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, vă adresăm rugămintea de a acorda votul dumneavoastră favorabil acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat Tudor, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Africa de Sud privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Pretoria la 7 mai 2003.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură obişnuită, cu acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu anumite observaţii şi propuneri de care, de asemenea, am ţinut cont.

Proiectul urmăreşte, prin ratificarea Memorandumului, stabilirea cadrului legal pentru cooperarea militară dintre România şi Republica Africa de Sud.

Proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Din totalul de 26 de membri, în şedinţa la care s-a dezbătut şi proiectul anterior, proiectul a fost avizat favorabil cu unanimitate de voturi.

Proiectul a fost adoptat şi de către Senat în şedinţa din 23 octombrie 2003.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 4 noiembrie 2003, comisia a hotărât să supună acest proiect de lege plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea textelor proiectului.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic, care conţine dispoziţia de ratificare a Memorandumului de Înţelegere, memorandum pe care îl aveţi anexat. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Vom supune la sfârşitul acestei zile proiectul votului final.