| |
Doamna Daniela Popa: |
| |
................................................ |
|
Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea lit. b) a alin. 3 al art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cineva cuvântul? Vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Mircea Valer Puşcă: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Stimaţi colegi, Sunt unul dintre iniţiatorii acestei propuneri legislative, care vizează o modificare în Legea nr. 128/1997 care priveşte Statutul personalului didactic. La art. 104 din legea menţionată, se face vorbire de posibilitatea ca pentru deplasările la locul de muncă a cadrelor didactice navetiste să se poată face decontarea cheltuielilor efectaute pe mijloace de transport în comun. Legea fiind incompletă, cu alte cuvinte, fiind discriminatorie pentru cadrele didactice, care, în raza unităţii de învăţământ unde funcţionează, au, după caz, mijloace de transport în comun sau nu au aceste mijloace de transport în comun, iniţiatorii propun modificarea prin care dreptul de a deconta cheltuieli vizând transportul la locul de serviciu (cu alte cuvinte, în unităţile de învăţământ) să se poată face pentru toate cadrele didactice care fac naveta, indiferent de existenţa sau nu în raza localităţii unde îşi desfăşoară activitatea a acestor mijloace de transport în comun, după modul în care se fac de regulă decontările pentru deplasări. Ţin să menţionez că în discuţiile din comisie au fost acceptate amendamentele, atât propuse de punctul de vedere al Guvernului înaintat comisiei, cât şi, discutând cele două propuneri legislative, s-au luat părţile acceptabile şi propuse din cele două şi raportul comisiei consfinţeşte această situaţie. În încheiere, solicit Parlamentului votul pozitiv pentru acest proiect legislativ. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, respectiv, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport?
|
|
Domnul Petru Andea: Stimaţi colegi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond cu propunerile legislative nr. 95/6.04 şi 104/18.04 privind modificarea şi completarea art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Propunerile legislative au fost avizate de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Consiliul Legislativ, precum şi de Guvernul României. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Pentru cele două propuneri legislative, care au acelaşi obiect de reglementare, s-a întocmit un singur raport. Propunerea legislativă nr. 104/19.04 a fost cuprinsă în Propunerea legislativă nr. 95/6.04, urmând, aşadar, prin consecinţă, să fie respinsă în plenul Camerei Deputaţilor (cea care a fost inclusă, menţionez). La lucrări au fost prezenţi 25 de deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat în şedinţa din 20 aprilie, cu unanimitate de voturi. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Deci, în urma dezbaterii, comisia propune adoptarea propunerilor legislative, cu amendamentele prevăzute în raport. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Doamna deputat Ecaterina Andronescu, din partea Grupului PSD.
|
|
Doamna Ecaterina Andronescu: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi, Este vorba de o completare a Statutului personalului didactic, care vine să sprijine un segment important al învăţământului românesc, învăţământul rural. Cred că această propunere vine în sprijinul creşterii calităţii învăţământului rural, prin menţinerea personalului calificat şi, prin această formulă, de a-i asigura naveta, inclusiv cu autoturismul personal. De aceea, susţinem această iniţiativă, în formula în care ea a pornit din Comisia de învăţământ. Vă mulţumesc foarte mult.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Pantelimon Manta, Grupul parlamentar al PUR.
|
|
Domnul Pantelimon Manta: Stimaţi colegi, Eu cred că ar trebui să fim de acord cu această propunere legislativă a colegului Puşcă. Enorm de mulţi dascăli merg în teren în condiţii destul de vitrege şi cred că, dincolo de a repara, printr-un efort material nu foarte substanţial al entităţilor administrative locale, sub aspect material, legea în sine are darul să contribuie la sporirea eficienţei şi a preocupărilor celor ce lucrează în învăţământ şi, de ce nu, la creşterea calităţii celor care predau în mediul sătesc, pentru că, având posibilitatea să efectueze naveta şi cu maşina proprietate personală, cred că poate să-i determine să-şi continue activitatea şi în mediul sătesc, care, ştie toată lumea, este mai puţin dorit de foarte mulţi oameni de valoare. Şi, poate, într-un fel, va mai mări sau va mai micşora presiunea plecării unora din dascălii foarte buni în alte domenii de activitate. Cred că este o propunere judicioasă, raţională şi merită să o susţinem. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Marcu Tudor, Grupul parlamentar al PPRM.
|
|
Domnul Marcu Tudor: Vă mulţumesc, doamnă preşedintă. Şi noi suntem de acord cu o asemenea propunere, chiar şi numai pentru faptul că, din nefericire, societatea românească răsplăteşte puţin şi nesemnificativ efortul oamenilor din învăţământ, această uriaş de importantă secvenţă a societăţii române. Nu sunt bine plătiţi, mai ales cei care mai sunt şi pe la mediul rural, sunt puţini, îi câştigi greu. Poate mai izbutim să mai reparăm puţin din nedreptatea pe care societatea a făcut-o până acum acestor oameni minunaţi. Şi de aceea am fost chiar şi cu legea anterioară de acord. Suntem, deci, fără rezerve, de acord cu această propunere. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Poftiţi.
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ: Vă mulţumesc. Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota, evident, în favoarea acestui proiect de lege. Cu atât mai mult cu cât el vine şi în sprijinul unor comunităţi mici, izolate, care, din nefericire, caracterizează în multe situaţii comunităţile pe care le reprezentăm. Deci, vom vota în favoarea proiectului de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Dacă nu, trecem la dezbaaerea proiectului de lege direct pe raport. Poftiţi, din partea comisiei.
|
|
Domnul Petru Andea: Comisia este nevoită să solicite corectarea unei erori, în sensul că pe raportul difuzat domnilor deputaţi şi doamnelor deputate s-a omis titul legii şi articolul unic. Propun aşadar ca înaintea propuneri legislative să figureze: titlul legii - "Lege privind modificarea art. 104 alin. (3) şi (31) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic"; iar art. 1 propun să fie următorul: "Alin. (3) şi (31) ale art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 158/12 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare se modifică şi vor avea următorul cuprins:..." şi, în continuare, mergem pe textul iniţiatorilor. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Daniela Popa: Mulţumesc mult. Supun atenţiei dumneavoastră titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Este adoptat. Articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poz. 1 din raport, respectiv, modificarea art. 104, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Este adoptată. Proiectul de lege având caracter organic, votul îl vom da în următoarea şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor.
|