|
Domnul Gabriel Sorin Zamfir: Avem un caz la Voluntari, domnule preşedinte, cred că îl cunoaşteţi foarte bine, că e coleg de-al dumneavoastră de partid, fost coleg de-al nostru şi trecut la dumneavoastră. Ca şi deputat liberal de Ilfov, nu pot să nu promovez un astfel de proiect de promovare a comunei Chitila la statutul de oraş, atâta timp cât această localitate îndeplineşte toate criteriile prevăzute de lege pentru acest lucru. Pentru cei care cunosc mai puţin, localitatea Chitila se află în imediata vecinătate a capitalei, a Bucureştiului, este despărţită de Bucureşti de şoseaua de centură, este străbătută de drumul naţional nr.7 - Bucureşti - Piteşti, şi are un plan urbanistic general reactualizat în 2004 care dă posibilitatea acestei localităţi să se dezvolte ca un orăşel în apropierea capitalei, cu toată infrastructura şi toate utilităţile necesare. Localitatea a beneficiat şi de un Program SAPARD care i-a permis să lucreze serios la partea de apă şi canalizare. În momentul de faţă, pe cea mai mare suprafaţă a localităţii a fost asigurată această reţea de apă şi canalizare, se continuă lucrările în momentul de faţă, urmând ca şi partea de modernizare, asfaltare a tuturor drumurilor să fie avută în vedere, iar bugetul de pe acest an, un buget de aproape 80 de miliarde prevede şi astfel de lucrări. Transportul în comun este asigurat, legătura cu oraşul Bucureşti atât cu transport în comun, cât şi altele. Comuna are în componenţă două sate: satul Chitila şi satul Rudeni. În momentul de faţă, aproape 90% din locuitori lucrează în activităţi neagricole, deci practic majoritatea cetăţenilor lucrează fie în Bucureşti, fie în teritoriul localităţii, acolo unde sunt deja dezvoltate mai multe activităţi economice. Localitatea dispune de patru şcoli, 27 săli de clasă, 4 grădiniţe, un centru cultural modern cu o sală de spectacole cu 250 de locuri, bibliotecă cu peste 17 mii de volume, dispensare, bază sportivă etc. Potenţialul turistic este concretizat prin existenţa lacului Chitila şi vecinătatea pădurii Mogoşoaia; deja au început să fie omologate pensiuni turistice în zonă şi chiar restaurante cu specific. Despre reţeaua de distribuţie a apei am vorbit. La referendumul organizat şi desfăşurat în 21 septembrie 2005, cu respectarea Legii nr.3/2000, din totalul de 8800 de persoane înscrise pe listele electorale s-au prezentat 5198 de persoane, reprezentând 59% din totalul locuitorilor, astfel încât un număr de 4900 de voturi au fost pentru, ceea ce înseamnă peste 94%, astfel încât locuitorii au fost în mod categoric în favoarea declarării ca oraş a comunei Chitila. Eu vă mulţumesc şi sper ca votul dumneavoastră să fie pozitiv.
|
|
Domnul Dan Ştefan Motreanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a analizat gradul de îndeplinire a principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali prevăzuţi pentru localităţile urbane în anexa nr.2 din Legea nr.351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional - secţiunea a IV-a, "reţeaua de localităţi" şi rezultă că în cazul comunei Chitila majoritatea indicatorilor sunt îndepliniţi. Având în vedere că sunt îndeplinite toate criteriile stabilite de lege pentru trecerea acesteia de la rangul de comună la cel de oraş, avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, comisia noastră propune adoptarea propunerii legislative.
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Nu propun să fie încă municipiu, voiam doar să fac o precizare pe care colegul meu liberal nu a făcut-o. Comuna Chitila îndeplinea de mai mulţi ani toate condiţiile necesare, însă autorităţile locale au considerat că e bine să mai amâne pentru că în acest moment au beneficiat de un Program SAPARD care n-ar fi fost altfel accesibil. Mai vreau doar să le spun colegilor mei de la PSD că dacă până acum primarii aleşi ai Chitilei au fost toţi de la liberali, dacă e oraş, probabil că primul primar ales va fi social-democrat. Vă mulţumesc. Voci din sală: Şi va fi Victor Ponta!
|
|
Domnul Adrian Năstase: Şi să menţionaţi şi rolul celui care a lărgit drumul care trece prin Chitila spre Târgovişte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Dacă nu, vă sugerez să trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. vă rog totuşi să reţineţi propunerea de modificare terminologică pe care a sugerat-o comisia şi, de aceea, supun votului dumneavoastră titlul legii, în formularea propusă de comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.1, în formularea comisiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Art.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei pentru art.2. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este lege organică şi, de aceea, votul final îl vom da mâine. Daţi-mi voie să verific dacă erau mai multe articole. Nu. Erau două articole, deci, e în ordine; votul final mâine, la ora 11.
|