Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2006
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006
![]() |
7. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind azilul în România (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 44/2006 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
La pct. 8, Proiectul de Lege privind azilul în România. Potrivit art. 115, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Reprezentantul iniţiatorului, vă rog. |
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Elaborarea Legii privind azilul în România a fost necesară pentru armonizarea deplină a legislaţiei naţionale cu prevederile acquis-ul comunitar. Precizez că actul normativ care reglementa anterior regimul azilului era o ordonanţă de urgenţă din 2001. Între timp, în Uniunea Europeană au fost adoptate mai multe directive la care, prin actuala lege pe care o propunem dumneavoastră, încercăm şi ne vom alinia. Este vorba de o directivă privind standardele minime de protecţie temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate; o directivă din ianuarie 2003 privind standardele minime pentru primirea solicitanţilor de azil; o directivă privind dreptul la reunificarea familiei şi altele, nu le mai citesc pe toate acum. Principalele elemente de noutate aduse prin proiectului actului normativ în domeniul azilului vizează: reunificarea familiei (azilanţilor, desigur) clauzele de excludere de la acordarea unei forme de protecţie, procedura de azil în etapa administrativă, procedura de azil în etapa judecătorească, transferul de responsabilitate asupra statutului de refugiat ş.a.m.d. Sunt absolut de acord cu raportul şi cu amendamentele admise elaborate în comisie. Vreau să semnalez două erori materiale apărute în urma prelucrării amendamentelor, al materialului, respectiv la art. 112 alin. 1, respectiv numărul curent 128 din raport, şi art. 140 alin. 7, respectiv numărul curent 161. Cu permisiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, voi interveni ca să le semnalez la modul concret. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Vă mulţumesc. Comisia? |
|
Domnul Marcu Tudor (din bancă): Procedură! |
|
|
|
Procedură, atunci. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea, înainte să citesc raportul, să emit o mică problemă de procedură pentru lămurirea noastră şi pentru lămurirea şi a domnului Marton, pentru că dânsul a spus cu totul altceva decât scrie în regulament. Iată despre ce este vorba. Art. 94, nu ştiu ce număr are acum: "Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum şi a raportului comisiei permanente de către preşedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie". Deci, oricine, domnule Arpad, are dreptul să citească acest raport şi nu vicepreşedintele în lipsa preşedintelui, între altele şi domnia sa, bineînţeles, dar oricine are dreptul. Aşa că aţi invocat ceva care nu există, iar eu nici nu l-am pus în discuţie. A fost o cu totul altă interpretare dată de dumneavoastră. Iată ce am pus eu în discuţie şi urmează acum, la alin. 2: preşedintele comisiei, raportorul, preşedintele poate sta acolo şi raportorul să fie altcineva, deci, sau chiar domnia sa, precum şi membrii acesteia pot fi asistaţi pe toată perioada dezbaterii de experţi parlamentari din Camera Deputaţilor. Deci nu se face nicăieri o referire că membrii acesteia pot să lipsească. Ba, din contră, se spune că membrii acesteia, imperativ. Cu alte cuvinte ei trebuie să fie prezenţi. În acest sens, domnule preşedinte, v-aş ruga, şi pe fiecare dintre ceilalţi care vor conduce şedinţele după dumneavoastră sau când nu le veţi conduce dumneavoastră, să asiguraţi, prin apelul pe care-l faceţi în cadrul Parlamentului, Camerei, ca membrii comisiilor permanente care reprezintă sau care au în discuţie proiectul prezentat în Cameră să fie prezenţi acolo, de aceea este acea lungă înşiruire de scaune ca să aibă loc domniile lor acolo. Faptul că noi suntem reprezentaţi de un singur membru nu este justificat decât prin prezentarea raportului. Ulterior nu mai este justificat pentru că aici zice "şi membrii acesteia". Nu spune că pot lipsi. De aceea, domnule preşedinte, vă rog, chiar în condiţiile acestea, se feresc unii ca de nu ştiu ce problemă, să ia loc aici în faţă, aşa cum este normal şi vă rog să faceţi apelul chiar în cadrul acestei Comisii de apărare deoarece pot interveni discuţii pe parcurs, iar eu singur nu pot să decid în numele lor. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Invit reprezentanţii comisiilor să-şi exprime punctul de vedere şi să prezinte raportul. |
|
|
Domnule preşedinte, Cu tot respectul, cred că n-aţi înţeles ce-am zis. V-am rugat să faceţi apelul pe care nu l-aţi făcut. Să intre sus, la amvon, şi cei din Comisia de apărare care se află prin sală. |
|
|
Domnule deputat, am făcut acest apel cu 5 minute în urmă şi am anunţat ceea ce ştiu toţi colegii, că atunci când comisia prezintă un raport toţi se pot aşeza în banca comisiei. N-am s-o fac de fiecare dată pentru că sunt convins că toţi colegii noştri cunosc regulamentul. Vă rog foarte mult să prezentaţi raportul comisiilor. |
|
|
Am înţeles. Vă mulţumesc. Pentru unii chiar e nevoie să-l facem de fiecare dată. Raport comun asupra proiectului de lege privind azilul în România. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere şi avizare în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de lege privind azilul în România, trimis cu adresa nr. ..., cutare înregistrat la nr. ... cutare, din aceeaşi dată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege cu unele observaţii şi propuneri care au fost însuşite de iniţiator. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, se înşiruie adresele cu numerele respective, au acordat avize favorabile proiectului de lege aşa cum acesta a fost adoptat în Senat. Proiectul de lege are ca obiect legiferarea instituţiei azilului în România, la nivelul normelor Uniunii Europene în domeniu, prin introducerea unor reglementări care corespund armonizării depline a practicii dezvoltate pe plan naţional cu prevederile acquisului comunitar. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi se adoptă în conformitate cu art. 76 alin. 2 din Constituţia României. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa de 6 februarie a.c. În urma consultărilor, birourile comisiilor au stabilit ca dezbaterea proiectului de lege să aibă loc în şedinţe separate, în conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat printr-o hotărâre de Guvern nr.4/2006. La lucrările Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost prezenţi 21 de deputaţi din 24, iar la cele din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi 18 din 25. La dezbaterea proiectului au participat, în calitate de invitaţi, domnii Vasile Drăgoi şi Grigore Pavel din cadrul Oficiului naţional pentru refugiaţi, precum şi Alexandru Mircea din Ministerul de Interne. Proiectul de lege, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţie şi 92 din regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în şedinţa din 21 februarie 2006, şi cei ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din 1 martie 2006, cu unanimitate de voturi au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea, cu modificări, a proiectului de lege privind azilul în România. Amendamentele admise sunt cuprinse în anexe care fac parte integrantă din prezentul raport. Poate propun şi timpul în acelaşi mod. |
|
|
Vă rog, domnule vicepreşedinte. |
|
|
Pentru că sunt peste 170 de articole, dar numai două sunt modificate şi nu de mare semnificaţie, se modifică numai nişte numere care, în virtutea unor numerotări ulterioare, au necesitat modificări şi le voi anunţa la timp, propun, domnule preşedinte, un sfert de oră. 15 minute. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Există observaţii în ce priveşte timpul? Nu. Mulţumesc. Dacă la dezbateri generale reprezentanţii grupurilor doresc să intervină. Nu. Mulţumesc. În acest caz trecem la dezbaterea pe articole. Supun aprobării dumneavoastră titlul. Observaţii, comentarii. Nu. Mulţumesc. Mergem pe raport. Pct.2 - observaţii, comentarii. Nu. Pct.3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16. observaţii, comentarii? Pct.17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 56, 47, 48, 49, 50. De la 51 la 60. De la 61 la 70. De la 71 la 80. De la 81 la 100. De la 100 la 110. 111 - 120. 121 la 127. la pct.128, reprezentantul comisiei, vă rog. Vă rog, domnule Tudor, la pct.128. |
|
|
Pentru reţinere în stenogramă. La pct.128, în loc de "prevăzute la art. 20 şi 23" să scrie "art. 21 din prezenta lege". |
|
|
Da, vă mulţumesc. Vă rog, din partea Guvernului. |
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Nu este o obiecţiune, este o corectare, deci să se reţină foarte exact, deci pe amendamentul de la art. 112 alin. 1: "În cazul admiterii cererii privind transferul responsabilităţii, străinul va avea drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 20 şi art. 21", nu 23. |
|
|
Am înţeles. E o îndreptare de eroare materială. Dacă nu există obiecţii şi observaţii. Mulţumesc. De la 129 la 140. De la 141 la 160. La 161, domnule secretar de stat, vă rog. |
|
|
Domnul Mircea Alexandru: Vă rog să observaţi, domnule preşedinte, că sunt în deplin consens cu comisia şi ne invităm reciproc să îndreptăm împreună o eroare materială care a apărut la art. 140 alin. 7, unde s-a trecut pe rândul al doilea, în mod greşit, alin. 4, corect este alin. 5. Citesc: "în vederea efectuării transferului prevăzut la alin. 4". Corect este "prevăzut la alin. 5" şi textul curge. |
|
|
Am înţeles. Mulţumesc. De la 162 la 175. Da, mulţumesc. Am finalizat. Votul la ora 12,30. |


