|
Domnul Ioan Timiş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Obiectul de reglementare al proiectului de lege supus dezbaterii îl constituie retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale. În urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, ca Proiectul de Lege privind retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, în forma înaintată de iniţiator. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|