Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 mai 2007
![]() |
7. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind controlul în comun al trecerii frontierei, semnat la Bucureşti la 21 decembrie 2006 (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 262/2007 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind controlul în comun al trecerii frontierei, semnat la Bucureşti la 21 decembrie 2006. Din partea comisiei? Domnul deputat. Vă rog. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În urma dezbaterii în şedinţa din 2 mai 2007, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc. Din partea Guvernului există un reprezentant? Vă rog. Stimaţi colegi, v-aş ruga să desfăşuraţi discuţiile particulare pe un ton mai jos. Vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|
Domnul Marin Pătuleanu (secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative): Domnule preşedinte, Stimaţi deputaţi, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind controlul comun al trecerii frontierei, prin care este reglementată cooperarea între autorităţile cu atribuţii în domeniul trecerii frontierei, a fost încheiat în acord cu obiectivele Guvernului României de aderare la Uniunea Europeană şi în vederea realizării securizării frontierelor, textul fiind negociat cu respectarea principiilor statuate prin Codul frontierelor Shengen, Regulamentul nr.562/2006. Necesitatea încheierii unui asemenea document a fost determinată în plus de importanţa deosebită care se acordă accelerării şi simplificării trecerii frontierei, cu rezultat direct în fluidizarea traficului la trecerea frontierei şi realizarea controlului comun în punctele de trecere a frontierei de stat de către autorităţile cu atribuţii la trecerea frontierei. Din punct de vedere al structurii documentului, sunt relevante următoarele puncte abordate în conţinutul acordului: a) stabilirea modului de realizarea a cooperării între autorităţile implicate, pentru îndeplinirea scopului acordului; b) stabilirea modurilor de realizare a controlului comun, fiind stabilite amănunte legate inclusiv de portul armamentului şi a uniformei, de accesul pe teritoriul celuilalt stat pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de delimitarea teritoriului de funcţionare etc; c) stabilirea modalităţilor de rezolvare a situaţiilor în cazul săvârşirii unor fapte ilegale. De asemenea, prin acord s-a convenit ca amănuntele legate de modul efectiv de realizare a controlului comun să fie stabilite prin regulamente care se vor încheia la nivelul structurilor teritoriale ale instituţiilor însărcinate cu aplicarea acordului, Poliţia de frontieră română şi instituţia similară din Republica Bulgaria. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. În aplicarea art.106 din Regulament, la vot final. |


