Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.100/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2007 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2007
| ................................................ | |
|
|
La punctele 8 şi 9 avem cele două Propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Legile au caracter organic. Proiecte respinse de Senat. Raport de adoptare pentru ambele din partea Comisiei pentru muncă. Suntem Cameră decizională. În şedinţa plenului de marţea trecută s-a decis suspendarea lucrărilor şi invitarea ministrului de resort. Domnul ministru Paul Păcuraru se află în plen şi cu acordul dumneavoastră... Da, mai întâi domnul preşedinte Barbu. Vă rog aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În şedinţa anterioară a Camerei, când s-a discutat acest proiect de lege, pct.10 din raport a fost trimis la comisie şi drept urmare am primit din partea Biroul permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea ca el să aibă un raport suplimentar până în data de 26. Acest raport a fost întocmit. Vă aduc la cunoştinţă că pct.10 a fost eliminat din iniţiativa legislativă întrucât trebuia să fie o concordanţă cu Directiva Consiliului European nr.79/7 din decembrie 1978. Drept urmare, acest raport suplimentar completează raportul care v-a fost prezentat anterior. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Abia acum vedem înţelepciunea domnului deputat Miuţescu care a ridicat acest punct în şedinţa de marţi. În invit pe domnul ministru Paul Păcuraru la tribună. |
|
|
Domnul Paul Păcuraru (ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse): Mulţumesc, domnule preşedinte. Regret foarte mult că nu am participat şi la întâlnirea anterioară a Camerei, la şedinţa de plen a Camerei. Am parcurs ordinea de zi şi am văzut că suntem în faţa a două proiecte de lege extrem de importante la care iniţiatorii acestor proiecte de lege au o preocupare îndreptăţită pentru îmbunătăţirea situaţiei pensionarilor şi pentru, dacă vreţi, mai multă echitate şi mai multă solidaritate în sistemul public de pensii. Este îndeobşte cunoscut că sistemul public de pensii, modul în care acesta funcţionează, prestaţiile, beneficiile pe care acesta le dă sunt o preocupare şi dacă vreţi din punctul meu de vedere este poate cea mai importantă problemă socială pe care o are România astăzi. Având în vedere situaţia de facto a sistemului şi nivelul scăzut al prestaţiilor şi al beneficiilor pe care sistemul le produce, este mai mult decât justificat astăzi să căutăm soluţii, dar soluţii aplicabile în aşa fel încât să îmbunătăţim cât este posibil valoarea punctului de pensie, să o creştem, să îmbunătăţim situaţia generală a pensionarilor. Chiar la nivelul Guvernului, ieri, a fost o discuţie şi o întâlnire cu toate federaţiile de pensionari. Au participat peste 12 federaţii de pensionari care în faţa primului ministru au avut ocazia să-şi prezinte solicitările, revendicările. Au fost 10 solicitări punctuale dintre care sigur că unele se regăsesc în proiectele legislative care sunt astăzi în discuţia plenului. Sigur că una din cele mai importante probleme pe care le avem este, dincolo de dorinţa de a rezolva aceste probleme, de a găsi cele mai importante soluţii financiare sau cele mai bune soluţii financiare pentru că cea mai mare problemă pe care o are sistemul public, dacă ne gândim că buna sa funcţionare poate să asigure o îmbunătăţire a nivelului pensiilor, este consolidarea sa financiară, şi din acest punct de vedere analiza tuturor soluţiilor şi a oportunităţilor de a asigura venituri suplimentare în bugetele făcute cu maximă atenţie. Totodată, cred că se impune, şi este obligatoriu, pentru toată lumea să aibă în vedere, pe de o parte, consolidarea bugetului de asigurări sociale şi a sistemului de funcţionare a contribuţiilor şi a beneficiilor şi, pe de altă parte, a identifica alte surse care să facă posibilă vărsarea lor în bugetul de asigurări sociale şi, pe această cale, creşterea pensiilor. Noi, în momentul de faţă, şi spun ministerul, şi Casa Naţională de Pensii este într-un amplu proces de fundamentare şi avem foarte multe analize făcute vizavi de ce este posibil şi ce nu este posibil şi este o dezbatere publică cunoscută de dumneavoastră, ce este posibil să facem astăzi în sistem, cât de mult putem să creştem valoarea punctului de pensie îndeosebi în raport cu salariul mediu brut pe economie. Tema de bază a discuţiei este cum putem să facem ca să ţinem pasul în sistemul public de pensii cu evoluţia salariilor dat fiind că salariile au o evoluţie ascendentă, sunt într-o decolare evidentă, salariul mediu brut de exemplu pentru anul viitor este în jur de 1500 de RON. Asta înseamnă că trebuie să ne raportăm tot timpul la acest parametru şi să încercăm ca şi valoarea punctului de pensie să-l aducem în cote pozitive pentru sistemul public de pensii, iar păstrarea acestor corelaţii este într-adevăr o problemă importantă. În ambele proiecte se regăseşte tema majorării punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie şi asta este, dacă vreţi tema dominantă, punctul cheie, construcţia cheie a ambelor proiecte, în afară de celelalte prevederi. În momentul de faţă suntem cu analize efectuate, ce poate 2008 să facă, ce se poate face în 2009. Nu ştim că deocamdată, şi vă spun un lucru important, acum suntem în finalizarea aplicării ordonanţei 19. Ordonanţa 19 înseamnă că acum vedem care este efectul financiar, impactul financiar al introducerii salariului mediu pe economie în locul salariului minim care era luat în calcul până în anii '62-63, atunci când în cartea de muncă nu era înregistrat salariul, în reglementările de atunci nu-l includeau. Şi acum, începând cu luna iulie vom aplica salariul mediu şi vedem impactul financiar. Se pare că în jur de 1,8 milioane de pensionari vor beneficia şi odată cu acest beneficiu avem în vedere şi o creştere a punctajului mediu de la 0,81975 la 0,85, deci este o creştere de 4,5- 4,7% în valoarea punctajului ca efect al aplicării ordonanţei 19. Avem în egală măsură o altă problemă extrem de delicată, din păcate, în cele două proiecte nu avem atinsă, dar e dominantă problema grupelor de muncă, a celor care până în 2001 au lucrat în grupa I, grupa II de muncă, a celor care acum sunt conform Legii 226 încadraţi în condiţii speciale şi deosebite şi în foarte multe zone ale ţării, Hunedoara, Galaţi, Călăraşi, peste tot unde au fost sectoare industriale cu locuri de muncă în condiţii grele şi deosebite, un număr important de pensionari ne solicită să se regăsească cumva activitatea din grupa de muncă care a avut contribuţii diferenţiate într-o valoare diferenţiată a punctului de pensie şi intrăm imediat şi cu această aplicaţie în fundamentare. Toate aceste elemente ne obligă să găsim o soluţie corectă în aşa fel încât propunerile care sunt în cele două proiecte, pe de o parte, să se alăture fundamentărilor, să fie susţinute financiar, că asta este problema cheie, şi să vedem cum regăsim propunerile iniţiatorilor în soluţia tehnică fezabilă pentru ca să nu fim în situaţia în care aprobăm ceva ceea ce tehnic nu este posibil. Faţă de această situaţie, solicit tuturor grupurilor parlamentare un ajutor în a retrimite la comisie pentru a rediscuta aceste aspecte pentru că altfel riscăm să nu avem suportul financiar pentru tot ceea ce se propune. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este un apel sincer. Avem astăzi după-amiază posibilitatea să analizăm încă o dată, să prezint cifrele Casei Naţionale de Pensii, să prezint analizele Ministerului Finanţelor în aşa fel încât împreună cu iniţiatorii să fim siguri că ceea ce votăm, în şedinţa de joi probabil, să fie într-adevăr susţinut financiar. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule ministru., Dacă sunt intervenţii pe această temă. Nu sunt intervenţii. S-a propus o retrimitere la comisie. Comisia? Credeţi că este fezabil ca până joi să venim în plen atunci cu un punct de vedere dacă se discută miercuri în comisie? Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|
Domnule preşedinte, Această problemă cu analiza economică pentru a reveni joi mi se pare un termen infinit de scurt. Această chestiune nu poate fi discutată mâine, sau de azi pe mâine. Ieri am avut o şedinţă specială pentru punctul 10. Eu cred că această dezbatere ar trebui să fi fost făcută, asta e prima chestiune, dacă s-a dorit o astfel de chestiune, dar o astfel de analiză nu cred că se poate face de astăzi până mâine. Dacă se va fa e şi ni se trimite, şi există hotărârea Biroului permanent noi, sigur, o vom analiza. În principiu, domnul ministru a fost invitat şi ieri şi a fost la comisie şi a prezentat ceea ce v-a prezentat şi dumneavoastră astăzi, fără să se intre în detaliile de cifre pentru că nu exista Ministerul Finanţelor. După părerea mea, dezbaterea nu mai are rost să fie numai în Comisia de muncă. Ea trebuie să fie obligatorie împreună cu Comisia de buget, finanţe şi cu cele două ministere. Mulţumesc. |
|
|
Domnul deputat Stanciu. |
|
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Evident că punctul de vedere pe care domnul preşedinte l-a exprimat este pertinent. Singura chestiune care cred că s-a scăpat din vedere este că Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Finanţelor sunt pe finalizarea analizei şi implicaţiilor financiare şi economice. Deci din expunerea pe care domnul ministru Paul Păcuraru a făcut-o, noi am înţeles că cer un mic răgaz spre a finaliza, nu pentru a începe această analiză. În aceste condiţii, dacă domnul ministru Paul Păcuraru ne-a asigurat că are nevoie de un mic răgaz, găsesc, domnule preşedinte, şi în calitatea dumneavoastră de fost ministru şi în dorinţa dumneavoastră de a ajuta pensionarii, că se poate face un anumit efort şi cred că există disponibilitate din partea comisiei să facă acest efort spre a găsi o rezolvare până joi. Găsesc însă că este necesar ca şi ministrul de finanţe să fie prezent deoarece am înţeles că analiza s-a efectuat împreună de către Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor la Comisia de muncă şi nicidecum să vină două comisii împreună. Ca atare, noi vă adresăm rugămintea, domnule preşedinte, şi o adresăm şi colegilor noştri, să supuneţi la vot trecerea spre comisii, spre finalizare a acestui raport suplimentar, astfel încât semnalul pe care îl dăm noi, Camera Deputaţilor, să fie unul pozitiv faţă de pensionarii care aşteaptă, unii dintre ei, chiar pe căldură în stradă. Vă mulţumim pentru înţelegere. |
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt şi alte intervenţii. Domnul deputat Gabor. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că expunerea pe care a făcut-o aici domnul ministru Păcuraru este suficient de edificatoare şi din moment ce se susţine că dacă se va lucra în comisie astăzi, joi noi vom putea să adoptăm acest proiect legislativ, cred că este bine să dăm creditul necesar şi să votăm retrimiterea la comisie. Grupul parlamentar al P.N.L. susţine această propunere. Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Călian. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este salutară buna intenţie atât a reprezentanţilor Guvernului şi în special a domnului ministru Paul Păcuraru, precum şi a majorităţii parlamentarilor. Sperăm ca şi proiectul nostru care vizează constituirea fondului de solidaritate socială să primească mâine un raport de adoptare, iar joi împreună cu proiectele care s-au discutat acum să fie dezbătute şi votate astfel încât semnalul pozitiv pentru pensionari să fie puternic, să fie real şi cel târziu din 2008 ei să beneficieze de pensii mult mai mari. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Tabără. Aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu cred că e o lege atât de serioasă încât nu ne putem permite să ne jucăm cu ea. Grupul parlamentar al Partidului Democrat susţine ca aceasta să rămână să fie votată astăzi, aici, în Cameră. A fost suficient timp de data trecută ca să se dea toate datele pentru această lege, inclusiv sursele financiare. Ca atare, cred că putem să continuăm. |
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Alte intervenţii. Nu sunt. Atunci, cu acordul dumneavoastră, voi supune votului propunerea de retrimitere la comisie a ambelor proiecte, punctele 8 şi 9 întrucât vizează acelaşi obiect şi eventual cu consultarea domnului preşedinte, dacă credeţi că e oportun, domnule preşedinte, să se facă un singur raport pe amândouă, dat fiind că au acelaşi obiect. Dacă credeţi că e fezabil, dacă nu, venim cu două şi le discutăm separat. Apreciaţi la comisie, nu? Da. Au acelaşi obiect. Da. Eu v-aş propune, de asemenea, să fiţi de acord procedural, dat fiind că evident nu putem trimite altor comisii decât cele care au fost sesizate în fond, ca domnul preşedinte Barbu, dacă consideră necesar, să invite colegi parlamentari de la Comisia de buget, finanţe pentru a participa la discuţii. Pe procedura de vot, domnule Oltean? Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Nimeni nu poate să pună la îndoială importanţa acestui act normativ şi necesitatea adoptării lui în acest moment. O decizie politică a unora sau altora dintre partidele politice aflate în Parlamentul României se impune cu necesitate şi aceasta cred că trebuie să fie luată astăzi. Eu rămân foarte surprins de atitudinea celor care au iniţiat acest act normativ care săptămâna trecută au făcut un efort deosebit pentru ca legea să fie adoptată şi numai printr-un artificiu al Regulamentului Camerei Deputaţilor legea a scăpat de acest moment extrem de important. Zilele trecute, asistam la declaraţia unor lideri P.S.D. că dacă acest act normativ nu va fi dezbătut astăzi vor depune o moţiune de cenzură, dar astăzi constat cu surprindere că deja lucrurile s-au întors şi că P.S.D.-ul nu mai are aceeaşi intransigenţă faţă de acest act normativ şi că este dispus să fie retrimis actul normativ la comisie, să se întocmească un raport suplimentar, eventual joi să fie votat atunci când, domnilor colegi, legea asta are caracter organic şi cu certitudine nu vom avea cvorumul necesar pentru a fi adoptată. Cu alte cuvinte, ieri după masă, după ce în mod nedemocratic şi neconstituţional aţi scos de pe ordinea de zi moţiunea noastră v-aţi înţeles că îngropaţi şi acest act normativ. Bravo, să fie într-un ceas bun! |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Kerekes. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am impresia că unii vor să facă capital politic din această iniţiativă legislativă. Mă mir, pe cuvântul meu, mă mir că vine P.D.-ul acum şi urgentează rezolvarea acestei probleme pe care n-a vrut s-o rezolve până acum. A avut în mână cheie s-o rezolve pentru că au condus ministerul respectiv. Acum, vă rog frumos, domnule preşedinte, că era vorba de procedură, vă rog să supuneţi votului retrimiterea la comisie. |
|
|
Domnule Kerekes, este o încurcătură între Ordonanţa Nokia şi legea asta. Acolo trebuia accelerat şi aici trebuia încetinit. Domnul Stanciu. Aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Domnilor miniştri, Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Domnule Nicolăescu, Cred că vorba lungă e sărăcia omului. Eu nu cred că distinsul nostru coleg Oltean nu vrea să rezolve problema şi doreşte s-o îngroape cu mâna P.S.D.-ului. Nici nu cred că domnul ministru Barbu doreşte s-o îngroape pentru că ştie eforturile pe care le-a făcut, evident, în condiţiile date, spre a creşte valoarea punctului de pensie. De aceea, nu are sens să reluăm discuţiile de săptămâna trecută. Se întrevede o posibilitate de rezolvare. Ştim cu toţii că mai binele e duşmanul binelui. Vrem mai bine. Haideţi să facem acest pas, să retrimitem la comisie şi eu cred că va fi bine. Nu foarte bine, dar este un pas înainte, nicidecum înapoi. Dacă P.D.-ul doreşte să nu voteze, este treaba domniilor lor, dar cred că votul va fi favorabil din partea tuturor formaţiunilor politice. De aceea, domnule preşedinte, vă rog să uzaţi de dreptul dumneavoastră de a sista discuţiile şi a trece la vot. |
|
|
Vă mulţumesc. Nu mai erau intervenienţi, aşa că sistez discuţiile. Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a proiectelor de la pct.8 şi 9. Vă rog să votaţi. Votăm electronic. |
|
|
Vă mulţumesc. Proiectele de la pct.8 şi 9 s-au retrimis la comisie, urmând a se face efortul de a se depune raportul joi. Mulţumesc foarte mult, domnule ministru, domnule preşedinte. |


