Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2007

7. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aderarea României la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (Convenţia SOLAS), adoptat la Londra, la 17 februarie 1978, astfel cum acesta a fost modificat prin amendamentele din 1981, respectiv, 1988 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 524/2007

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.11, Proiectul de Lege privind aderarea României la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, protocol adoptat la Londra, la 17 februarie 1978.

Rog iniţiatorul să prezinte proiectul şi Comisia pentru industrii raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Septimiu Buzaşu:

Obiectul de reglementare al acestui proiect de lege este aderarea României la Protocolul privind Convenţia Internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, Convenţia SOLAS.

Politica de integrare europeană a României şi considerente foarte importante precum îndeplinirea criteriului geografic şi faptul că portul Constanţa are datorită poziţiei şi capacităţii sporite de trafic de mărfuri perspective deosebite de dezvoltare în viitor, fac obligatorie aderarea României la acest protocol SOLAS.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte Iancu, vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiect de lege menţionat. Este vorba, în fapt, despre o conformitate în ce priveşte legislaţia noastră cu legislaţia comunitară, prin care este necesar ca România să adere la Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, fapt ce va asigura şi acceptarea ca membru cu drepturi depline la Memorandumul de înţelegere privind controlul statului portului, care are scopul de a stabili un sistem armonizat de control al navelor.

Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege, iar membrii comisiei, în urma dezbaterilor, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată de Guvern.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

La dezbateri generale dacă doreşte cineva să intervină. Nu sunt intervenţii.

Vă rog să constataţi că şi în acest caz ne aflăm în ipoteza reglementată de art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. (Domnul deputat Andrian Sirojea-Mihei doreşte să intervină.)

Secretarul din partea dumneavoastră e al dumneavoastră. A zis să nu vă dau cuvântul. Poftiţi!

Am întrebat, puteaţi să vă ridicaţi şi să porniţi încoace, dacă aţi văzut că nu vă dau cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cred că trebuie să salutăm această guvernare că se îngrijeşte ca un asemenea protocol... dacă am face un calcul simplu e vorba de 33 de ani, sau 29 de ani, sau 19 ani de la ultimul amendament, când cineva din Executiv îşi îndreaptă privirea şi către această categorie, nu atât de numeroasă, cea a navigatorilor. Şi putem să ne punem întrebarea: până acum, ocrotirea vieţii omeneşti pe mare n-a fost o prioritate pentru guvernele care s-au succedat după 1989?

Din păcate, acest proiect vine destul de târziu, nu putem să-l mai aplicăm la flota existentă pentru că ea nu mai există şi putem să ne exersăm, să ne antrenăm pe navele care fac escală în porturile româneşti. Cred că acest demers al Guvernului României este un demers premergător unui program de relansare a reconstrucţiei flotei care să arboreze pavilionul României.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Mulţumesc şi pentru că aţi vorbit despre ceea ce nu mai există.

 

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Cu speranţa că va mai exista.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Nemaifiind aţi colegi care doresc să intervină, o să supun votului final la sfârşitul şedinţei acest proiect de lege, pentru că în raport, repet, nu există amendamente, nici admise, nici respinse.