Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2008

7. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan privind transportul rutier internaţional de mărfuri, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2007 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 286/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.12. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan privind transportul rutier internaţional de mărfuri, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2007.

Legea are caracter ordinar.

Raport de adoptare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii specifice.

Suntem primă Cameră sesizată.

Rog Guvernul să prezinte proiectul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Carol Kovacs:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţinând cont de interesele economice şi politice ale României şi de dinamica relaţiilor dintre România şi Republica Kazahstan din ultimii ani, s-a impus necesitatea semnării unui acord în domeniul transportului rutier internaţional de mărfuri, care să ţină cont de directivele şi reglementările Uniunii Europene în domeniu, de politica transportului rutier la nivelul Forumului Internaţional de Transport. Este vorba de fosta Conferinţă Europeană a Miniştrilor de Transport (CMT), precum şi legislaţia în vigoare a celor două ţări.

Totodată, trebuie luate în considerare şi documentele de drept internaţional în domeniul transporturilor, care sunt în vigoare pentru cele două ţări.

Prevederile acordului se aplică transportului rutier internaţional de mărfuri între teritoriile statelor celor două părţi contractante şi în tranzit pe teritoriile lor, derulat de către operatorii de transport cu vehicule înmatriculate pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

Prevederile acestuia se aplică, de asemenea, transportului de mărfuri între teritoriul statului uneia dintre părţile contractante către sau dinspre o terţă ţară, efectuate cu vehicule înmatriculate pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante.

Transporturile de mărfuri efectuate cu vehicule rutiere între teritoriile statului părţilor sau în tranzit pe teritoriile lor sunt scutite de autorizaţie.

În schimb, efectuarea transportului de mărfuri de pe teritoriul statului celeilalte părţi către o terţă ţară şi dinspre o terţă ţară înspre teritoriul celorlalte părţi se realizează numai pe baza autorizaţiei primite de la autoritatea competentă a celeilalte părţi.

Este interzisă efectuarea transportului de mărfuri între două puncte situate pe teritoriul statului celeilalte părţi de către un operator de transport al unei părţi contractante.

Prezentul proiect de lege va încuraja şi facilita creşterea fluxului de transport internaţional de mărfuri între cele două state părţi.

Ca atare, Ministerul Transporturilor propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Domnule preşedinte Iulian Iancu, raportul comisiei, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu:

Domnule preşedinte,

Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat.

În fapt, prevederile acordului corespund directivelor şi reglementărilor europene în domeniu, politicii transporturilor rutiere la nivelul Forumului Internaţional de Transport, facilităţile care se acordă reciproc privind taxele şi impozitele aplicate, precum şi mijloacele de transport înmatriculate în cele două ţări.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună plenului adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Guvern.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Proiectul rămâne la vot final.