Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 2009

7. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană" (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 120/2009

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/2007 privind modul de alocare a fondurilor externe nerambursabile şi a contribuţiei naţionale în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea şi utilizarea acestora pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană".

Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege se discută în procedură de urgenţă.

Iniţiatorul are cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ioana Liana Pop (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin completările şi modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr.46/2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.149/2008 urmăreşte reglementarea următoarelor aspecte: se creează posibilitatea ca Birourile regionale pentru cooperare teritorială, în cadrul cărora funcţionează Secretariatul tehnic comun (Info bănci, controlorii de prim nivel), să beneficieze de plăţi în avans, având în vedere că aceste organisme sprijină activitatea autorităţilor de management şi autorităţilor naţionale; se creează posibilitatea ca persoanele juridice de drept privat, Camerele de Comerţ şi alte organisme de drept privat să participe la proiectele finanţate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Ungaria (2007-2013) şi Programului de cooperare transnaţională sud-estul Europei.

În prezent, având în vedere că programele respective urmează principiul costurilor publice, cele două programe având buget public, contribuţia privată proprie a persoanelor juridice de drept privat nu este considerată eligibilă.

Se modifică sursa de acordare a avansului pentru Programul de cooperare România - Bulgaria, pentru care plata în avans se va acorda prin cofinanţarea de la bugetul de stat numai liderilor de proiect, partenerilor, Biroului regional pentru cooperare transfrontalieră din România.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea comisiei raportoare. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile trimise cu adresa nr.1383/7.11.2008, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 26 de deputaţi din totalul de 30 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 16 februarie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În şedinţa din data de 24 martie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege cu amendamente.

Propun 5 minute pentru dezbateri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunteţi de acord cu cele 5 minute propuse de comisie?

Mulţumesc.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Este în timpul procedurii de vot.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Domnule Nicolăescu, vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte de şedinţă,

Voiam să vă citesc din regulament art.123 alin. (2), care spune: "Votul deschis se exprimă prin mijloace electronice, ridicarea mâinii sau prin apel nominal".

Votul deschis se exprimă de regulă prin mijloace electronice şi vreau să vă întreb de ce nu apelaţi la această formă şi această modalitate de vot, pe care noi o practicăm în mod curent. Altfel, ar fi trebuit să supuneţi votului Camerei Deputaţilor altă procedură de vot deschis.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Este adevărat, domnule deputat, din partea unui grup parlamentar s-a solicitat acest lucru, dintr-un anumit considerent şi anume: pe ordinea de zi, la poziţia nr.14 şi 15, sunt două proiecte de lege care au termenul final de dezbatere şi adoptare 11.04., şi dacă nu urgentăm dezbaterea până la votul final, nu mai ajungem la aceste proiecte de lege şi vor fi discutate ulterior.

Mulţumesc mult.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu există înscrieri la cuvânt.

În acest caz, vom discuta pe raportul comisiei.

Poziţia nr.1 din raport, este vorba de titlul legii care este nemodificat. Observaţii? Adoptată.

Poziţia nr.2 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.3 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.4 din raport, referitor la art.1. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.5 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.6 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.7 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.8 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.9 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.10 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.11 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.12 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.13 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.14 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.15 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.16 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.17 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.18 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.19 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.20 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.21 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.22 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.23 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.24 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.25 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.26 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.27 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.28 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.29 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.30 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.31 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poziţia nr.32 din raport. Observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Proiectul de lege rămâne la vot final.